5,243 matches
-
sale, îi adusese victoria de la Actium împotriva lui Marcus Antonius și care acum, după atâtea măceluri, simboliza ordinea, moderația, pacea. Pentru templu comandase marmură albă de la Luni, avea un portic cu coloane din marmură galbenă și cincizeci de herme din marmură neagră veche, reprezentând mitul Danaidelor. Înăuntrul templului, în spatele ușilor grele de bronz, închisese în soclul statuii divine vechile Cărți Sibiline, în care se spunea că era scrisă soarta Romei. Prin intermediul unor agenți, achiziționase treptat proprietățile învecinate și, folosind și terenurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
că era scrisă soarta Romei. Prin intermediul unor agenți, achiziționase treptat proprietățile învecinate și, folosind și terenurile confiscate de la Marcus Antonius, ridicase în jurul templului un fel de sanctuar, palatul imperial, cu terase în trepte, grădini, porticuri și atrii, soiuri rare de marmură, stucaturi și fresce pe bolți și pe pereți. Înainte de a fi surghiunit în îndepărtata Tomis, poetul Ovidius cântase măreția edificiilor, transformându-le, din inițialul palatium, în somptuosul plural palatia. Lumea șoptea că la Roma se ajunsese să se depășească opulența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
să n-o ia de acolo sub nici un motiv. Din codex se ridică un norișor de praf pe când Iginus citea, sau poate recita pe de rost, adnotarea: Augustus poruncise ca acea scriere să fie sculptată pe o enormă placă de marmură la Roma și să fie gravată pe tăblițe de bronz în capitalele tuturor provinciilor imperiului. — Din Hiberia până în Armenia, de la Augusta Treverorum până la Alexandria, porunca a fost îndeplinită, zise Iginus, deschizând cu grijă codexul. Gajus începu să citească și fu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
tăblițe de bronz în capitalele tuturor provinciilor imperiului. — Din Hiberia până în Armenia, de la Augusta Treverorum până la Alexandria, porunca a fost îndeplinită, zise Iginus, deschizând cu grijă codexul. Gajus începu să citească și fu fascinat încă de la primul rând. Autobiografia destinată marmurei și pietrei începea grandios: „La vârsta de nouăsprezece ani... din proprie inițiativă și pe cheltuiala mea, am strâns o armată și am eliberat Statul de cei care îl oprimau... exercitum privato consilio et privata impensa comparavi“. Nouăsprezece ani, și încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
consilio et privata impensa comparavi“. Nouăsprezece ani, și încă și mai puține cuvinte. Limpezi și inatacabile, spuneau numai ceea ce voise autorul. Nu existau sensuri ambigue sau distorsionate, mărturisiri nedorite, emoții sau contradicții. Erau cu adevărat cuvinte ce trebuiau sculptate în marmură. Singurul lucru ascuns care putea fi ghicit era mândria calmă, puternică, conștientă. În câteva decenii, puterea Romei se întinsese pe un teritoriu imens, zeci de limbi diferite, mii de granițe, deosebiri radicale între supuși, de la germani la blemii din Nubia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
spuse Iginus cu acreală voită, pe când despăturea papirusul. Munca aceea imensă îi luase douăzeci de ani. Originalul fusese pus cu gelozie în biblioteca imperială și nimeni nu-l mai văzuse. Și după acel document s-a făcut o copie în marmură în inima Romei. S-au realizat mii de copii, pe papyrus sau pergament, pentru comandanții militari și funcționarii civili, în formate practice, de călătorie, care au fost introduse în niște apărători. În mai puțin de două secole, imperiul ajunsese în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
din acel colț îndepărtat al locuinței, o văzu pe bătrâna Antonia care se îndrepta într-acolo, trecând prin mai multe săli. Tunica ei de mătase de culoarea cerului nopții, pe ale cărei margini erau brodați muguri de lotos, aluneca pe marmură. Însă Antonia nu se întoarse și nu-l salută. Din cortegiul aproape ritual care o urma ca pe o suverană n-o însoțea acum nimeni. Era ciudat că lângă ea se afla o singură persoană, un bărbat între două vârste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și își opri calul exact în fața atriului cu patru coloane, faimoasa intrare în palatul imperial, păzită cu strictețe. Câțiva îngrijitori veniră în fugă, într-o liniște ireală. Gajus sări de pe cal fără ajutor. Tribunul îl privea. Intrară. „O mare de marmură“, spuneau cu emoție vizitatorii privilegiați. Marchetării splendide se întindeau pe podea și pe pereți până în tavan, care se sprijinea pe patru coloane enorme. Interiorul era complet gol, se vedeau numai Augustinienii de gardă. Gajus observă că, fără să-și schimbe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
distanțe regulate, vegheau Augustinienii. Drumul imperial, îi zise tribunul. E interzis să mergi pe el. Numai împăratul trecea pe acolo călare, împreună cu puținii oaspeți pe care-i îngăduia. În partea dreaptă a atriului era o scară încărcată cu statui de marmură; și ea se pierdea acolo sus, într-o curbă largă, încât nu puteai bănui încotro duce. Dădea senzația unei intangibilități olimpiene, care îl intimida pe vizitator. Pentru Gajus însă - care, în adolescență, văzuse edificiile și templele suveranilor din Aegyptus -, singura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ambigui. Nu se mai vedea mișcarea de la nivelurile inferioare; încăperile erau tot mai mari și mai somptuoase, străluceau de statui din bronz, de mozaicuri imense, de marchetării policrome, însă erau tăcute; numai Augustinienii, mereu de gardă. Pe nesfârșitele pardoseli de marmură treceau repede, fără zgomot, câțiva liberți, câte un funcționar. Tribunul zise: — De aici se conduce imperiul. Se deschise aula pentru audiențele imperiale: un maiestuos hemiciclu, în care dădeau cinci săli somptuoase; punctul central al întregii structuri era fundul aulei, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
întreaga vilă nu văzuse nici măcar o statuie de femeie. Ajunseră în vârf. Acolo, deasupra tuturor, fusese construită o aulă ale cărei arce dădeau - o surpriză scenografică - spre o terasă cu coloane, o exedra, unde se reflecta strălucirea mării. Răsfrântă de marmura deschisă la culoare, lumina aproape că te orbea. Tribunul străbătu aula, îl conduse pe Gajus până la marginea acelei exedra și se opri. Astfel, pentru prima oară, Gajus îl văzu de aproape pe cel pe care mama sa îi interzisese să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
obiceiul militarilor. Pe măsură ce cobora, Augustinienii care stăteau de gardă deveneau rigizi, cu maxilarele încordate sub apărătoarea coifului mic, coborât pe frunte, cu privirea țintă înainte. El pășea fără să privească în jur, încălțările lui grele apăsau cu putere treptele de marmură. Probabil că îl văzuse însă pe Gajus de departe, fiindcă, atunci când ajunse lângă el, își încetini înadins mersul, fixându-l, și îi adresă un salut lung, neașteptat, deliberat. Nu era nimeni prin preajmă; nimeni nu-l văzu. După câteva zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
bărbat cu o sănătate de fier, care se bucura de prietenia împăratului. Spărseseră ușa. Îl găsiseră pe juristul cel înțelept și incoruptibil întins pe pat - însă încheieturile îi atârnau inerte, cu venele tăiate, iar sângele formase o baltă enormă pe marmură. Pe masă se afla un bilet scurt: „Părăsesc această viață, care mi-a devenit de nesuportat“. Mama În zilele acelea Gajus împlini douăzeci și unu de ani, dar nimeni nu-și aduse aminte de asta. Se gândi că autobiografia lui Augustus începea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
zadar. Se ascunse în bibliotecă, într-un colț unde nu era suficientă lumină ca să citească. Însă nu-și dădu seama. Întinse mâna la întâmplare, luă un volumen, se întoarse, ajunse sub portic și se lăsă să cadă pe banca de marmură. Gura îi era uscată. Își spuse că rămăsese singur și că nu mai trebuia să se neliniștească pentru nimeni. Nimeni nu mai suferea, închisorile și insulele erau pustii. Trebuia să gândească doar la răzbunare. Cum stătea acolo, mâinile începură să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ca și cum respectivele măsuri s-ar și pune în practică; și cum liniștea romanilor era imperios necesară, aplaudară și ei, cu inima ușoară. Iar când un senator se ridică și declară solemn: „Propun ca acest superb discurs să fie sculptat în marmură și zidit pe Capitolium“, toți aprobară aclamând. Tânărului Împărat, acel consens i se păru o sinceră emoție colectivă, poate chiar afecțiune; era încununarea proiectelor sale îndelung gândite, răzbunarea tatălui său, zorii unor zile noi. Fiindcă era tânăr, renunțarea la apărare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
friguros, afectat de tuse și de răceli cronice, purta pe timpul iernii lenjerie de lână și, peste ea, trei-patru tunici grosolane, țesute în casă de femeile din familie, înainte să-și pună purpura imperială și să înfrunte frigul de pe coridoarele de marmură ale palatului. Secole de-a rândul, torsul modestei lâni albe reprezentase o ocupație casnică, în întregime artizanală, dar și indispensabilă. „A rămas acasă, a tors lână“, așa suna ceea ce pentru antici fusese - în mod interesat - cel mai înalt elogiu. Cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Împăratul se gândi: „Din exil, Ovidius a spus că Palatinus este culmea acelui mundus immensus. E adevărat. Însă versurile lui disperate nu i-au atras compasiunea celorlalți“. Ochii săi parcurseră orizontul dimineții. În stânga, departe, se ridica sacrul Capitolium acoperit de marmură. Pe urmă se zăreau acoperișurile de pe mons Quirinalis, iar apoi o altă colină, mons Esquilius, și o mică vale. Deoarece coasta de răsărit a colinei Palatinus era plină de verdeață - pe atunci nu existau imensele edificii ale dinastiilor Flavia și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
se ridica mons Vaticanus. „Roma mea“, se gândi Împăratul, „Roma mea, care va trăi peste secole, cu numele meu legat de ea. Din măruntaiele ei de piatră voi ridica monumente nemaivăzute“. Era ca o îmbrățisare, orașul divin, norul alb de marmură pe care-l văzuse când venise dinspre Rhenus, orașul întins ca o femeie pe șapte coline. — Manlius, noi nu construim edificii, strigă. Noi redesenăm Roma. Îi vom oferi spații noi: un pod se va arcui peste fluviu și ne va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
sfincși și lei, din diorit, din granit roșu, din bazalt negru. Voi pune să se sculpteze simbolurile fluviilor sacre, Nilus și Tiberis, cei doi frați. Vom avea un drum flancat de obeliscuri, vom avea un khem, cu statuia zeiței din marmură albă. Și mensa pentru ofrande, fără victime și fără sânge. În acel moment își făcu apariția Thryphiodoros, tânărul și capriciosul decorator din Alexandria. Capul îi era ras, iar pe tâmpla dreaptă se vedea cicatricea fină în formă de Tau, semnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
dreptunghi mare. Trasată cu cerneluri colorate, cu linii răbdătoare și drepte, se vedea o compoziție complexă de imagini misterioase, împărțite în pătrate. Împăratul se aplecă să privească. — M-am gândit că mensa isiacă nu va fi din piatră sau din marmură. Va fi din bronz greu. Și nu vom descrie ritul în cuvinte. Îl vom inciza în imagini incrustate cu argint și aur, indestructibile. Vor reproduce pentru totdeauna aspectul vizibil al ritului și semnificația lui tainică, ceea ce ochii omului nu pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Îl privi pe Împărat și-i zâmbi cu complicitate tinerească. — Numai inițiații vor înțelege. Granița de răsărit Însă Destinul, care schimbă soarta oamenilor, îl inspiră pe tânărul Împărat să construiască un somptuos cryptoporticus, o galerie lungă și amplă pardosită cu marmură, care să unească noua Domus Gaj și misterioasa sală a Muzicii cu vechile palate augustiniene. Și își luă imediat obiceiul de a se plimba pe acolo în zilele ploioase, în timpul obișnuitelor discuții legate de guvernare. Pe un perete așeză o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
minte încurajarea ironică, jignitoare a lui Sertorius Macro: „Ai deja cu patru ani mai mult decât avea Augustus când a luat puterea“. Poate că și Macro începea să-și amintească. Apropiindu-se de hartă, se împiedică pe pardoseala strălucitoare de marmură și mozaicuri. Se miră, pentru că nu era nimic în care i s-ar fi putut agăța piciorul. „Zeii anunță destinul prin semne infime“, spusese într-o zi Zaleucos. Împăratul declară: — În loc să înarmăm mereu noi legiuni, mai bine să trimitem ambasadori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de-acum știa bine când glasul Împăratului se schimba astfel, cu pauze aproape hipnotice, un glas care nu poruncea, ci descria ceea ce vedea altundeva. — De jur-împrejurul lacului? repetă, pe jumătate surprins, pe jumătate plin de respect. — Și o vei pava cu marmură, pentru că pe lac... Împăratul se întrerupse, ca și cum gândurile i-ar fi venit de foarte departe. Corăbiile Împăratului — Ascultă, Euthymius, pe apa asta vom pune corăbiile marelui rit isiac, așa cum era și aceea pe care s-au urcat Marcus Antonius, străbunul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
templu pe apă... Tot învârtea în mână micul lui codex, carnețelul de papyrus, privindu-l pe Împărat: — În mintea mea, Augustus, se naște o idee. Nu voi face un templu de lemn. Pe apa asta voi construi un templu din marmură... Râse. Tânărul Împărat fu tulburat. — Explică-mi, te rog. Lângă Euthymius veni repede adjutantul său, un tânăr care știa când să-i dea, pentru calculele și desenele lui complicate, un calamus mai bine ori mai puțin ascuțit, instrumentele pentru trasarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
iar dedesubt alta, curbă, care se intersecta la extremități cu prima, conturând coca. Completă linia cu altele, înclinând calamusul, și pe foaie apăru prova. — Privește, asta e coca de lemn; dar va trebui să susțină templul, care va fi din marmură, cărămizi și var. Râse din nou. Continua să deseneze, cu o mână din ce în ce mai iute. Și între două linii zâmbea entuziast: — În trecut s-au construit corăbii regale enorme; dar toate, absolut toate au fost din lemn. — E logic, spuse Împăratul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]