2,843 matches
-
începuturile ermetizant-simboliste ale lui T. Conotația socială, vagă, poate fi întrezărită în faptul că eul poetic adoptă perspectiva unui sclav aflat în captivitate la Roma. Ciclul Țărm singuratic cuprinde poeme în care sentimentul naturii, mai ales marine, asociat erosului hieratic, melancolic, luminos, izbucnește cu forță, pentru prima și ultima oară. Volumul postum Nebunul regelui (1976), eclectic, nu se distinge printr-o formulă inovatoare, pentru ca textul editat în De bello dacico (1989) să continue experiența clasicizantă din Țărmul singuratic într-o amplă
THEODORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290159_a_291488]
-
Așa cum floarea de lotus se naște în apă, crește în apă și se înalță deasupra ei rămânând nepătată, așa și eu născut în lume, crescut în lume și biruind-o, trăiesc nepătat de lume” (Aṅguttara-Nikăya). Buddha a fost un mare melancolic, ca și Solomon, un înțelept, o persoană lucidă, mult diferită de noi ceilalți, visătorii,care trăim acest lung vis numit viață. Dar în același timp, spune Cioran, a fost și un mare orgolios, cel mai mare dintre toți: „Să renunți
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
Ne dați? Ne dați?“ Fără să cred în magia datinelor, am ascultat și aud și astăzi cu plăcere acest cântat prevestitor de ceva nedeslușit, dar care întotdeauna înduioșează. Și când îl mai aud astăzi înspre revărsat de zori, îmi reamintesc melancolic de anii cei fără de grijă, anii tuturor speranțelor, ani care n-au să se mai întoarcă. Când au mai trecut doi ani după ce am venit în București, am plecat și eu cu „bună-dimineața“. Era pe vremea aceea obiceiul că și
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
care îi aveam. Banchetul de adio a avut loc la restaurantul „Stadion”, din centrul orașului. Băutura mi-a dat o frenezie neobișnuită. Ulterior, doar de patru sau cinci ori mi s-a mai întîmplat așa ceva. Eram disperat și, totodată, entuziast, melancolic și revoltat. Aș fi vrut să dau cu tifla întregii lumi. Filmul despărțirii se oprește aici. Niciodată nu mi-am putut aminti cum am călătorit de la Brașov la Verești, gara de destinație. în acea vară, podul peste Suceava era în
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Nu reușesc să mă lămuresc totuși: care a fost tema principală a acelei ședințe? *Cojocaru a oferit cu anticipație o masă la „Select”, pentru ziua lui de naștere (19 mai), cînd va împlini 45 de ani. Am „comis” împreună reflecții melancolice despre timpul care fuge inexorabil, am discutat pe îndelete despre ceea ce citim sau recitim, despre școala copiilor noștri etc. El nu se mai satură de Dostoievski, Tolstoi, Gogol, Sadoveanu, „tot autori mari și cărți bune”. Recitesc puțin - am mărturisit - mai
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
pensie?” „Douăzeci”, a răspuns acela cu gura plină. „Parcă tu nu știi? Sînt om de 54 de ani!”, a precizat el rînjind. „Să ieși la 70, Gigioacă!”, i-a urat Sporici, „dar să nu ne mai certăm!”. Apoi, a adăugat, melancolic: „Eu voi fi primul pensionar de la revistă”. Clipea des sub ochelari, așa cum face întotdeauna cînd are ceva pe inimă. După aceste „semne”, știam că va urma o spovedanie. într-adevăr, discuția luînd o altă întorsătură, a recunoscut că în 1967
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
tot interesul (fie și „trădător” pentru... Lovinescu) paginile xerox promise. Sunt sigură că veți reuși, dacă vă cruțați și, precum atât de mișcător deconspirați, sunteți cruțat de doamna dvs. de la tracasările cotidiene. Transmite-ți-i tot respectul meu și reveria melancolică asupra unui astfel de menaj care Întruchipează parcă frontispiciul binecunoscut al bătrânei reviste Familia a lui Iosif Vulcan, sau ceea ce numesc franțujii, cu trimitere la valorile morale ale vechii burghezii, la douceur du foyer. O femeie cu asemenea ascendențe ilustre
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
traversez anotimpuri pășesc prin ape cu sânge/ trec lanuri cu maci trec orașe cu oameni/ da Îmi trec viața”. Un soi de marș perpetuu, fără răgaz sau refugiu și fără iluzii, dacă nu și unul pe loc, Înșelător refren, moderat melancolic, o invocare exorcizantă, de fapt: „Nici măcar nu știu dacă tu mă aștepți”. Versul repetă, oracular, incertitudinea, Înainte de a se limpezi tragic: „Nici măcar nu mai știu dacă tu mai exiști”. Intensitatea trăirii traduce o secretă jubilare, răscumpărare Îndelung așteptată, pe care
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
care nu mai era, nici el, prea tânăr. „Nu l-am citit și nici nu-l voi citi vreodată!”, a răspuns profesorul care Îndemna Învățăceii să judece doar ceea ce au citit sau cunoscut direct. Vorbe, vorbe... ar trebui să repetăm, melancolic. Vorbele tipărite nu se mai pot, Însă, trata cu ușurință. Vorbele Își găsiseră, În cele din urmă, o cale mai durabilă de acces: tiparul. Da, profesorul Zaciu Îmi trimitea, din nou, știri ciudate. Într-un lung interviu publicat În Tribuna
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
stăpânită a unei constante, deloc vindecate, interogații, ca și aviditatea inteligentă a „cetățeanului” știutor de istorie și cobai al ei, care urmărește atent spectacolul mutațiilor sociale, ciclica revenire a tabuurilor, clișeelor, a excitantelor de joasă și mai puțin joasă factură, melancolica zădărnicie a oricăror alte naivități decât cele ale creației, compasiunea ușor obosită față de frenezia sloganurilor zilei. * Anatol Vieru către Norman Manea Roosvelt Island New York, 16.11.1992 Main Street 555 - # 502 NY 10044 - New York Dragă Domnule Norman Manea, A fost
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
de la Bard, Însă, la cafea, Într-o dimineață solară, am regăsit comunicarea. Tensiunea unor evocări surprinzătoare, livrate cu o invidiabilă detașare și o intensă participativitate, totuși, o readusese pe Gabriela cea dintotdeauna, la ora de maximă acuitate. Ne-am despărțit melancolic, prieteni de demult și de acum. Șocul nefericitei publicări a eseului Felix Culpa a fost neașteptat, chiar dacă isteria care urmase era previzibilă. Întâlnirea de la Viena restabilise doar formal comunicarea. * Revenit la New York, am aflat că În România se Întețiseră zvonurile
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
Craii... Își transferă dezgustul Într-o evaziune bovarică estetizantă, de o solemnă mizantropie. Privirea rătăcește În trecut, disprețuind imediatul, care nu merită decât masca, degradarea „Înnobilată”, morga viciului. Spleenul rafinamentelor obosite, maladivul gust al sordidului, al atracției tenebroase, sadismul subțire, melancolic și tăios al autodistrugerii stau sub heraldica „stilului”. O artă bizantină, de subtile ornamentații, de leneșe decantări, stratificată și „patinată”. O descendență bastardă, batjocorind, s-ar zice, clasica frumusețe elină, pe care o visează pentru a o nega și căreia
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
demagogică a prefabricatelor utopiei «umanitare»”. Era, mai curând, modul său de a-și legitima sieși, prin lectura lui Blecher, propria puerilă persistență În reduta iluzorie a literei. În acest sens, retorica antisau apolitică și pledoaria patetică pro-artă Își păstrează o melancolică valoare personală (postcomunistă și post-postmodernă), cu ecou tot mai sfios, firește, și nu o dată hilar, În realitatea noului veac și a unei cu totul noi viețuiri. New York, 11 mai 2000 (Familia, nr. 7-8/2000) Partea a douatc " Partea a doua
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
de ani de zile, de acasă. O regăsesc departe de casă. Aș putea spune că mă regăsesc, astfel, pe mine Însumi, În tensiunea nepacificată. * Partir, c’est mourir un peu... Celebrul citat și-a pierdut azi, pentru multă lume, accentul melancolic. Călătoriile au devenit, cel puțin Într-o parte a planetei noastre, o posibilitate curentă și chiar o modă. Partir, c’est changer un peu... O firească nevoie de evadare din obișnuit, de regenerare, de contact cu noul. Nostalgia exoticului și
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
veselia copiilor În jurul castelelor baroce de nisip, vânzătorii pitorești de scoici și fructe și dulciuri pe care Îi contemplase Aschenbach. Eram deja mai În vârstă decât eroul lui Thomas Mann, nu atinsesem celebritatea sa, nici titlul de „von”... Complicitatea noastră melancolică, trăită Încă la vârsta juneții, apoi În anii maturității și cu atât mai mult În senectutea pe care o dusesem din România În America făcea, totuși, din reîntâlnirea În chiar locul său de adio, după mai bine de 20 de
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
pregătind asaltul orașului. Sufletul bătrânei Maryska „mergea singur prin odaie”; adolescenta cretină, izbind cu pieptul cărnos În tulpina care Începe să scârțâie „sub insistențele trupului ei desfrânat”, apare ca „un zeu păgân”; calendarul Își suplimentează lunile cu una secretă, pentru melancolicii și hedoniștii verii. O continuă substituire, coabitare și fecundare Între regnuri, abolind distincția dintre vegetal, animal și mineral; lucrurile recuceresc o misterioasă origine primară, doar pentru a o abandona instantaneu, În migrația perpetuă dintre lumi ambigue, riscante, suspecte, pe care
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
mari și necesare americanilor generației sale și a noastre și că era un privilegiu de a fi reprezentați de el. A fost nu doar cel mai Împlinit dintre scriitorii noștri, ci și cel mai aventuros. Romanele sale trec de la realismul melancolic la fantezia intelectuală, de la fabula morală la peregrinarea picarescă, de la comedia de moravuri la satira literară. Darul său era deopotrivă de a anima idei și de a crea spectacol. Personajele sunt uneori desenate cu cea mai tandră afecțiune, alteori cu
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
o descopere, cu adevărat, prima dată, tânărul George Koves Înregistrează ceea ce i se Întâmplă, lui și celorlalți, cu o candoare abia atinsă de tristețe, fără a exprima ultragiu moral, suferință sau revoltă, nici ură, nici dezgust, ba, cu o vag melancolică „bunăvoință” față de oroare, Încearcă să transfere chiar asupra opresorilor săi propria sa umanitate „normală”, ambiguă, adâncă, parțial complice. „În lagăr existau doar situații predeterminate și Înăuntrul lor alte predeterminări”, va explica impasibilul observator. Abia la Întoarcerea la Budapesta, imediat după
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
pe celălalte ulițe; ochii îi erau uluiți de vălmășeală, urechile asurzite de larmă; sufletul înfricoșat. Și sufletul, fără să-i ceară încuviințarea, s-a furișat acasă.” (Ionel Teodoreanu ) ,,Vreau chiar această viață pe care o trăiesc, nenorocită, plină de lipsuri, melancolică, tristă-această viață dureroasă a mea. Să văd doar cerul, chiar printr-o jumătate de fereastră, să aud cântând o pasăre dimineața, primăvara; să văd cum râde un copil sau o femeie; să pot scrie câteva cuvinte pentru cine mă
ASCULTÂND TĂCERI… by IONEL SPÂNU, DOINIŢA SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Science/286_a_571]
-
primul rând surprinde armonia gamelor de culoare și în al doilea rând stilizarea obiectului, în nuanțe delicate. Se poate vorbi de o poezie a locului, unde materia concretă poartă marca unui timp capricios sau, sau, dimpotrivă, o dulce desfătare, ușor melancolică, întreține atmosfera. Acuarela sa, oscilând între pata de culoare și peniță, lasă lumina să invadeze peisajul și doar în câteva tablouri raportul dintre clar și obscur es inversează. Nu putem vorbi de o dominantă cromatică, deoarece pictorul își orchestrează culorile
ASCULTÂND TĂCERI… by IONEL SPÂNU, DOINIŢA SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Science/286_a_571]
-
aura/ trupului căzut, sunt/ arătătorul acestui ceas al durerii.// Iau liniștea drept truc al urletului; // te văd,/ înveșmântată în cărnuri scumpe/ cum treci, smucită de/ animalul frumos/ de la celălalt capăt al nervilor” (Doamna cu cățelul). Alte poeme (numite balade), muzicale, melancolice, merg pe linia eposului baladesc: „Eu sunt o mahala/ cu gloduri și cu țațe, cu babe/ atârnate de-o andrea,/ cu țigănime și/ veșnice borțoase, sunt/ singura tristețe cu cișmea” (Mahala). Volumul este eclectic din punct de vedere valoric, dar
FRAŢILA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287080_a_288409]
-
pe celălalte ulițe; ochii îi erau uluiți de vălmășeală, urechile asurzite de larmă; sufletul înfricoșat. Și sufletul, fără să-i ceară încuviințarea, s-a furișat acasă.” (Ionel Teodoreanu ) ,,Vreau chiar această viață pe care o trăiesc, nenorocită, plină de lipsuri, melancolică, tristă-această viață dureroasă a mea. Să văd doar cerul, chiar printr-o jumătate de fereastră, să aud cântând o pasăre dimineața, primăvara; să văd cum râde un copil sau o femeie; să pot scrie câteva cuvinte pentru cine mă
ASCULTÂND TĂCERI… by IONEL SPÂNU, DOINIŢA SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Science/286_a_570]
-
primul rând surprinde armonia gamelor de culoare și în al doilea rând stilizarea obiectului, în nuanțe delicate. Se poate vorbi de o poezie a locului, unde materia concretă poartă marca unui timp capricios sau, sau, dimpotrivă, o dulce desfătare, ușor melancolică, întreține atmosfera. Acuarela sa, oscilând între pata de culoare și peniță, lasă lumina să invadeze peisajul și doar în câteva tablouri raportul dintre clar și obscur es inversează. Nu putem vorbi de o dominantă cromatică, deoarece pictorul își orchestrează culorile
ASCULTÂND TĂCERI… by IONEL SPÂNU, DOINIŢA SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Science/286_a_570]
-
literară, motivul fiind acela că F. nu era membru al Uniunii Scriitorilor. După 1989 este redactor-șef al săptămânalului „Românul” (1990-1994), secretar de stat (1994-1996) și conduce revista „Examene”. Poezia lui F. e a unui sentimental temperat prin (auto)ironie, melancolic cu disponibilități pentru sarcasm, mișcându-se în jurul unor referințe personale, livrești, folclorice, politice, geografice, istorice etc., cărora le exploatează, uneori nu fără emfază retorică, substratul simbolic. Invocarea elementelor-sursă devine în fond un pretext pentru constituirea unei „mitologii” curățate de coaja
FRUNTELATA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287102_a_288431]
-
ale ficțiunii autobiografice sau ale celei propriu-zise, cartiere periferice și pitorești ale Bucureștiului, ipostaze ale iubitei etc. F. este un fals tradiționalist; el preia unele motive din zona tradiționalismului (cum ar fi acelea ținând de filonul suprasemnificării pe o notă melancolică a universului rural oltenesc - „Mica Valahie”), reinterpretându-le pe un portativ modernist ca pentru a le verifica rezistența, cu o anumită distanțare sceptic-amuzată față de procedeu. Sunt relevabile colocvialitatea fățișă sau ceremonioasă, metaforizarea neostentativă, preluarea și pastișarea prefăcut naivă a unor șabloane
FRUNTELATA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287102_a_288431]