4,293 matches
-
și să trateze paragraful 6.54 drept un simplu paradox. A citi Tractatus-ul astfel înseamnă a omite tot ceea ce îl desparte de „orientarea științifică“ din filozofia vremii, acea orientare care promova empirismul în filozofia cunoașterii și a științei, precum și „depășirea metafizicii“ prin analiza limbajului cu instrumentele sintaxei și semanticii logice. Este ceea ce nu au făcut acei membri ai Cercului de la Viena care au identificat în Tractatus tendințe și poziții de care au înțeles să se delimiteze.81 Tânărul Wittgenstein a fost
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
a „ontologiei Tractatus-ului“, găsim într-un text al lui Richard Rorty. Axa de susținere a Tractatus-ului, afirmă Rorty, este distincția dintre realități accesibile cunoașterii sensibile și acele entități suprasensibile de care se interesează logica. Regăsim aici presupoziția de bază a metafizicii occidentale, postularea a două niveluri ale existenței: cea a esențelor pure și cea a faptelor accesibile experienței. „Obiectele logice ale lui Russell, categoriile lui Kant și ideile lui Platon trebuie să facă cognoscibilă și descriptibilă o altă mulțime de obiecte
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
clarificări prin activități cum sunt imaginarea jocurilor de limbaj care se asociază diferitelor situații de viață și activități oferă, credea el acum, posibilități de exprimare a personalității, este adevărat foarte diferite de cele pe care le oferea marea tradiție a metafizicii speculative, dar tot atât de generoase. Dacă comparăm scrierile mai târzii ale lui Wittgenstein cu ceea ce reprezintă nota dominantă a filozofiei profesionale, îndeosebi în țări de limbă engleză, în vremea lui ca și mai aproape de noi, s-ar putea spune că în
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
și mai aproape de noi, s-ar putea spune că în ele filozofia ni se înfățișează considerabil mai imaginativă și, în acest sens, mai ambițioasă. Ambițioasă însă într-un cu totul alt fel decât a fost ea în marile sisteme de metafizică speculativă. Drury povestește că odată, în anul 1936, Wittgenstein i-a citat cu multă însuflețire un pasaj din Lessing: „Dacă Dumnezeu ar ține în mâna sa dreaptă toate adevărurile, iar în cea stângă doar năzuința neobosită spre adevăr, chiar dacă cu
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
două prejudecăți care blochează din capul locului posibilitatea unei bune lecturi a textelor reprezentative pentru filozofia lui mai târzie. Prima dintre ele este presupunerea că ceea ce ar distinge, în primul rând, gândirea lui Wittgenstein ar fi fost aversiunea lui față de metafizică sau, în cel mai bun caz, lipsa de înțelegere față de sursele și motivațiile acelei orientări a minții omenești care susține îndeletnicirile metafizicii. Wittgenstein ar fi fost un „atotdistrugător“ mult mai radical decât a fost Kant. El s-ar fi sprijinit
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
este presupunerea că ceea ce ar distinge, în primul rând, gândirea lui Wittgenstein ar fi fost aversiunea lui față de metafizică sau, în cel mai bun caz, lipsa de înțelegere față de sursele și motivațiile acelei orientări a minții omenești care susține îndeletnicirile metafizicii. Wittgenstein ar fi fost un „atotdistrugător“ mult mai radical decât a fost Kant. El s-ar fi sprijinit pe o analiză empiristă și verificaționistă a cunoașterii, care i-a fost inspirată de standarde de excelență ale științei exacte.3 A
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
întreaga încredere în gândirea comună, în intelectul sănătos. Or, autorul Cercetărilor filozofice a distins tot atât de net gândirea care oferă înțelegere și orientare de cea inspirată de știința modernă sau de gândirea comună ca și marile nume ce au ilustrat tradiția metafizică occidentală inaugurată de greci sau acel critic al acestei tradiții care a fost contemporanul său Martin Heidegger. Ceea ce, să recunoaștem, este greu de observat la prima vedere. Căci lecțiile și însemnările sale oferă, pe mari întinderi, descrieri ale unor situații
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
ceea ce enunțăm noi despre fapte și faptele așa cum sunt ele, indiferent de ceea ce se afirmă sau se neagă despre ele. Aristotel, căruia îi datorăm prima formulare a teoriei, se exprimă în mod cu totul concludent în cartea a noua a Metafizicii scriind că „spune adevărul cel care gândește disociate un subiect și un predicat care sunt disociate în realitate sau cel care le gândește asociate pe cele care sunt asociate“13. Există multe folosiri ale expresiilor adevăr și adevărat ce concordă
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
va produce, în prima parte a anului 1920, va confirma ceea ce pentru Wittgenstein era deja destul de clar, și anume că judecățile lor asupra a ceea ce conferea însemnătate acestei lucrări sunt diferite. Dincolo de acordul lui cu respingerea pretențiilor de cunoaștere ale metafizicii tradiționale și cu înțelegerea cercetării filozofice drept o activitate de clarificare logică a gândurilor, Russell socotea că însemnătatea Tractatus-ului stă în primul rând în a fi arătat că adevărurile logicii sunt tautologii. El a apreciat că în această privință abordarea
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
analitică, de cei care priveau cu simpatie această reorientare a filozofiei, cât și de cei mai înverșunați adversari ai ei, de la existențialiști la reprezentanții Școlii de la Frankfurt. Russell și Wittgenstein erau valorizați sau, dimpotrivă, criticați și respinși ca adversari ai metafizicii, ca empiriști, ca gânditori de orientare scientistă. Adică drept antemergători și inspiratori ai unui nou pozitivism, așa-numitul „pozitivism logic“. Membri influenți ai Cercului de la Viena, cum a fost Rudolf Carnap, l-au văzut pe Wittgenstein, alături de Russell, drept un
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
Locke, David Hume și Bertrand Russellă Nu este, în mod sigur, o întâmplare că același popor a fost cel care a dăruit lumii democrația, precum și renașterea filozofiei orientate spre lume și nu este o întâmplare că în țara în care metafizica a fost executată a căzut și capul unui rege.“72 Wittgenstein a fost prețuit și chiar venerat de membri ai Cercului, care au văzut în Tractatus o verigă în acea prefacere care a fost anunțată prin lucrările lui Frege și
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
autobiografia intelectuală a lui Carnap. Menționând că alături de Frege și Russell, Wittgenstein a fost filozoful care a exercitat cea mai mare influență asupra gândirii sale, Carnap afirmă că în Tractatus i au atras atenția îndeosebi aprecieri ca aceea că principiile metafizicii tradiționale sunt pseudopropoziții lipsite de conținut cognitiv, aprecieri pe care le găsea apropiate de cele ale „oamenilor de știință și filozofilor antimetafizicieni“. Faptul că atitudinea lui Wittgenstein față de metafizică nu a fost una univoc negativă îl atribuie unui „conflict lăuntric
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
Tractatus i au atras atenția îndeosebi aprecieri ca aceea că principiile metafizicii tradiționale sunt pseudopropoziții lipsite de conținut cognitiv, aprecieri pe care le găsea apropiate de cele ale „oamenilor de știință și filozofilor antimetafizicieni“. Faptul că atitudinea lui Wittgenstein față de metafizică nu a fost una univoc negativă îl atribuie unui „conflict lăuntric“ caracteristic personalității sale. Carnap își amintește că în discuțiile din Cerc se considera drept ceva de la sine înțeles că, din punctul de vedere al Tractatus-ului, „clarificarea logică a gândurilor
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
oameni ca Russell. La începutul carierei sale, acesta a înfăptuit o muncă grea. Apoi s-a relaxat însă, ca și cum și ar fi spus: „Am lucrat destul.“ S-a relaxat scriind mai departe filozofie.75 Wittgenstein acuza totodată modul cum criticau metafizica membrii Cercului de la Viena, apreciindu-l drept superficial și vulgar. El a reacționat extrem de negativ față de sugestia că toate acele construcții ideatice, care ilustrează epoca de aur a metafizicii, ar fi fost posibile doar deoarece lipseau instrumente de analiză logică
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
scriind mai departe filozofie.75 Wittgenstein acuza totodată modul cum criticau metafizica membrii Cercului de la Viena, apreciindu-l drept superficial și vulgar. El a reacționat extrem de negativ față de sugestia că toate acele construcții ideatice, care ilustrează epoca de aur a metafizicii, ar fi fost posibile doar deoarece lipseau instrumente de analiză logică și lingvistică ce fac posibilă identificarea propozițiilor cu sens, că problemele filozofiei tradiționale ar putea fi înlăturate în același fel ca și anumite paradoxuri logice. O altă cunoștință a
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
apropiere. Wittgenstein nu ar fi pretins că opera lui marchează o revoluție în filozofie. Modul în care se desprinde Wittgenstein de tradiția filozofică se deosebește radical de ruptura cu tradiția a unei gândiri ai cărei vectori principali sunt ostilitatea față de metafizică, empirismul, încrederea în știință și tehnologie, ca forțe capabile să schimbe în bine lumea. Pentru Russell, ca și pentru empiriștii logici, reperul în constituirea modelului de excelență menit să revoluționeze filozofia era știința modernă. Obiectivul lor programatic a fost să
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
deplin convins că nu putem ajunge la progrese autentice decât cu mijloacele analizei.“77 Este semnificativ că Russell s-a delimitat tot atât de categoric de „noile tendințe“ de a centra reflecția filozofică asupra limbajului cotidian ca și de vechile sisteme ale metafizicii. Limba de toate zilele - spunea el - încorporează metafizica epocii de piatră. Convingerea lui a fost că în filozofie, ca și în știința teoretică, un punct de vedere care nu se ridică deasupra orizontului gândirii comune va fi lipsit de valoare
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
autentice decât cu mijloacele analizei.“77 Este semnificativ că Russell s-a delimitat tot atât de categoric de „noile tendințe“ de a centra reflecția filozofică asupra limbajului cotidian ca și de vechile sisteme ale metafizicii. Limba de toate zilele - spunea el - încorporează metafizica epocii de piatră. Convingerea lui a fost că în filozofie, ca și în știința teoretică, un punct de vedere care nu se ridică deasupra orizontului gândirii comune va fi lipsit de valoare. Dacă fizica sau medicina are nevoie de un
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
o inedită artă poetică ce deschide cartea, Palinodie, să nu ceară "argumente/ nici înveșmântarea ideii în materie sensibilă"). Și totuși, deși poemelor marca Acosmei pare a le lipsi orice intenție lirică, orice proiecție hiperbolică, orice propensiune spre mit, metaforă sau metafizică, cititorul nu trebuie să se resemneze. El descoperă că există o poeticitate de substanță în înșiruirea, plină de o cruzime deloc studiată, de tranches de vie specifice: individuale și nu prea, autobiografice și nu prea, dar cu siguranță greu masticabile
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
a empiricului la metafizic", "alunecarea continuă și savantă între mistic și profan". Conjugarea în diferite proporții a celor două coordonate avea ca rezultat o paletă variată de trăiri și atitudini: și dorința nerușinată, "pohta" de carne, adică sexualitatea frustă, și metafizica erosului, spiritualizarea nevoii de femeie și împlinire; și plăcerea vânătorii ("Ochi și gene și gurițe,/ Obraji rotunzi, albi și rumeni, piepturi, sânuri cu mici țâțe/ Sunt a sale vânătoare, și întru a sa trufie/ Mai are încă un lucru -care-l
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
al secolului al XIX-lea are valori culturale comune, între care luxul, petrecerea timpului liber și notorietatea constituie regulile de aur93. Parizienii se caracterizează prin singularitate existențiala. Există, cu certitudine, un univers parizian o lume coerentă, cu o ideologie, o metafizica și cu strategii de acțiune specifice fiecărui domeniu, toate fiind recognoscibile dincolo de numeroasele contradicții sau paradoxuri prin care aceasta lume își manifestă particularitățile. Asemănările parizienilor se datoreaza valorilor și gusturilor comune, plăcerii de a participa la existența urbană. Apartenența la
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
longues années" [Girardin, t.II, 1986, p.572]. Pariziana este centrul în jurul căruia se învârte întreaga societate, întreg Parisul 134, ea este motivul organizării duelurilor și pierderii averilor. Ea este un răspuns la problema căutării sensului vieții, o contribuție la metafizica dragostei: "Car ici chaque femme est un roman, constată Walter Hasenclever 135 în notele sale despre Paris. (...) Elle est le centre autour duquel tout tourne: on lutte pour elle, on souffre pour elle, on dépense pour elle à profusion. La
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
personaj shakespearian. Valorile realizării individuale ale femeii pariziene au subminat religia feminină a dragostei în folosul unei iubiri mai puțin condiționate, mai putin omniprezențe și al falsității sentimentelor împărtășite. Neantul emotiv și incapacitatea de atașament afectiv duc la solitudinea să metafizica. Pariziana de la sfârșitul secolului este mai îndrăzneață în pasiunea să: ea schimba și inversează rolurile în geometria baletului intim, devenind agent activ al scandaloaselor povești de amor, de adulter și divorț. Toate acestea vorbesc atât despre o continuă liberalizare a
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
figure de l'entre et de l'autre, în L'écriture du féminin chez Zola et dans la fiction naturaliste. Wrinting the Feminine în Zola and Naturalistist Fiction, Editions scientifiques européennes, Bern, 2003, pp.1-25, 313-329 GUSDORF, Georges, Mit și metafizica, Amarcord, Timișoara, 1996 HABERMAS, J., La modernité: un projet inachevé, în Critique nr.413, 1981 HAIDBERG, Roxana, Reflets de la mode et de la vie mondaine dans la "Comédie humaine", în Actes Journées de la francophonie, V-ème édition, Editura Universității "Al.I. Cuza
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
hommages, d'asservissement" [Maupassant, Notre coeur, p.170]. 48 Analizând unele dintre miturile moderne de rezonanță, M.-C.Huet-Brichard [v.p.29-31] ajunge la concluzia că fiecare mit se fondează pe mituri preexistențe; "o povestire bine structurată, simbolic supradeterminată, de inspirație metafizica, care reia sintagma unuia sau a mai multor texte fondatoare" [Siganos, p.32, subn. n.]. 49 Omul modern suporta ceea ce Eliade numește "influență unei mitologii difuze", care oferă numeroase modele de imitat ale eroilor reali și imaginari: personaje de român
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]