KorAP: Find »[drukola/base=mișca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...105 106 107 ...833 >

20,801 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865

din curte și bunica ei nu mai era cu ea, ca s-o apere de prezența acelor creaturi necunoscute, ieșite din pământ printre răsaduri. Urmărea de o vreme o apariție de un violet aprins în spatele răsadului cu leuștean. Abia se mișca, când, deodată, s-a întors brusc cu fața spre ea și a putut să-i vadă ochii omenești, galbeni cu reflexe de chihlimbar... Nu semăna cu niciun animal cunoscut de ea din cărți sau din puținele ei vizite cu nepoțelele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
cei din părți nu aveau urechi și erau muți, orbi și surzi, iar cel din mijloc avea fața acoperită de un văl și îi atingea pe ceilalți doi cu mâinile, descriind tot felul de curbe și puncte. Mâinile lui se mișcau febril, fără oprire, alergând pe trupurile ce-l străjuiau lateral. Erau trei oameni ce foloseau în comun doi ochi, o limbă și două urechi. Desfășurătorul visului visa cum îi întâlnea pe acești oameni și cerea celui din mijloc să-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
S-a îndreptat încet către ușa închisă. Mâna i-a stăruit o vreme pe clanță, nici ea nu știa de ce, unde avea să se ducă? Apoi a realizat că apăsarea ei repetată nu avea niciun efect, clanța nu putea fi mișcată din loc, iar ușa nu se deschidea. A privit prin geamlâcul rotund de sticlă colorată înspre holul ce dădea către celelalte camere și nu a zărit decât un zid nesfârșit lipit de geamul ușii. Ca și cum casa ei s-ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
sau deschiși, el își găsește cu ușurință drumul printre aleile încurcate. Dacă i se pun întrebări în timpul periplului, Jorge răspunde laconic, cu o voce guturală ce-i sosește din adâncurile pieptului sau ale burții. Aidoma unui ventriloc, abia dacă își mișcă buzele și, de cele mai multe ori, ceea ce răspunde nu prea pare să aibă legătură cu contextul întrebării sau ar fi nevoie de marii preoți ai Pitiei pentru a da un sens congruent cuvintelor sale. De obicei, guru ce însoțește bolnavul joacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
numai acolo unde comunicarea între două ființe apropiate se stabilește dincolo de cuvinte printr-un alfabet mai intim. Probabil, așa se nasc pauzele lungi în vorbire sau așa apare fenomenul de bâlbâială. Nu dintr-o întârziere a actului gândirii (ideile se mișcă uimitor de repede), ci din inconvenientul de a trebui să exprimăm ceva altfel decât ne-ar veni în mod natural, din considerente de cenzură a limbajului și a contextului impropriu în care ideea trebuie să răzbată vie și nealterată. Totuși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
nevoie de o confirmare, de o certitudine. Vorbea despre trăirile lui ca despre influența ciclurilor lunii asupra mareelor. Se referea la buzele ei fine și dulci pe care nu le va săruta niciodată, la felul ei grațios de-a se mișca de pe un picior pe altul, asemănător păsărilor Flamingo. Nimic din privirea și gesturile lui Santiago nu trădau către lume sentimentele sale. Pentru restul lumii, Santiago trecea drept un taciturn și un însingurat, era cineva a cărui tovărășie nu era căutată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-i invidia, sau nu credea că acești oameni sunt speciali. Erau doar dintre cei care au avut o șansă. Sau, poate, dimpotrivă, au fost deprivați de șansa liberului arbitru, de-a se căuta și descoperi pe sine, de-a se mișca liber de la o decepție la alta. Oamenii nu vor putea fi ca albatroșii "danzantes", ei nu dansează de fiecare dată cu aceeași voluptate a începutului! Țestoasele. Lonely George Țestoasele fabuloase din Galapagos trăiesc mai bine de două sute de ani, numai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
ar avea poate foarte multe să ne spună, dacă am putea sta cu orele înțepeniți și am privi în ochii lui laterali și oblici. Grimasele sau mișcările noastre prea rapide nu pot fi sesizate și receptate de George, pentru că ne mișcăm într-un timp paralel cu el. Nu putem comunica cu el, după cum nici el nu mai poate comunica, la rându-i, cu cei aidoma lui. Pentru că "Lonely George" poate a suferit cândva, prin nesăbuința oamenilor, o traumă îngrozitoare, ce l-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
baterii organice, iguanele se încarcă cu orele la soare, gâturile ușor ridicate în sus, împietrite în peisaj, în afara timpului. Cu ochiul lor lateral, iguanele ne privesc ca prin sticlă, căci ele nu văd decât cum se erodează pietrele și se mișcă hotarele insulei, nu sesizează decât poziția soarelui pe boltă, stabilind ciclurile zilnice. Și ochiul nostru, arestat în nemișcarea lor, se lasă adesea antrenat de vânt, de valuri, de cercurile descrise de boobies cu labele late și albastre. În timpul acesta, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
poată intra în gândurile lui, să fie mai aproape de delfinii ce dansau pe valuri sau de leii de mare ce se răsfățau la soare, să fie acolo de unde se puteau vedea pelicanii cum penetrau apa ca săgeata și peștele se mișca vizibil în gușa lor încăpătoare. Ea nici măcar nu putea înțelege când anume o privea Santiago, sau dacă avea nevoie într-adevăr s-o mai privească. Când îl întâlnea, îi întorcea mereu profilul ferm, cu ochii pierduți în zare. Doar umerii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
Ca și cum dansul lor ar fi fost întâmplător, circumstanțial. A fost ultima dată când l-a văzut pe Santiago. Lumea s-a spulberat odată cu lăsarea întunericului. A rămas singură pe punte, cu ochii pironiți în noapte. Barca a început să se miște lent către ultima ei destinație de a doua zi dimineață. Gândurile ei zburau deja la Santiago, ca și cum el ar fi deja la mii de leghe distanță cutreierând mările. Așa avea să și-l imagineze de-acum încolo. Gândurile lui și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
cum mă clatin, cum mă derulez lent ca o desfășurătoare, cum pierd înălțime și mă prăbușesc. Simt deja că am atins orizontalitatea și trupul meu se relaxează încet la contactul cu solul, se destinde, se deconcertează... Pleoapele încep să se miște, deschid ochii larg... îmi ascult respirația grea și sacadată. Somnul meu și al Arinei Gnomul Un strat gros de întuneric mă desparte de imaginea mea din oglindă. Îmi intuiesc forma grevată în beznă, așa cum s-ar reflecta ea în oglinda

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
trezesc cu această senzație oribilă de răceală, de frig ce-mi paralizează spinarea, mă simt ca și cum port în cârcă un iceberg uriaș. E ceva prins de spatele meu, ceva inexplicabil. O spaimă neînțeleasă îmi cuprinde fiecare mădular. Nu mă pot mișca, îmi aud respirația greoaie pompând în urechi. De altfel, nu sunt nici măcar sigură că e vorba de respirația mea. De spaimă, aproape că nu mai respir, dar ceva gâfâie în spatele meu... mă înconjoară, mă strânge, mă înglobează. Vreau să strig

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
bunicii? Cineva m-a sfătuit să-i dau toate hainele de pomană... Astăzi m-a vizitat din nou bunica și îi era iarăși foarte frig. Gheața de pe spatele meu se ridica imperceptibil, ca ceața de toamnă târzie. Încep să mă mișc, copilul se mișcă și el în legea lui, burta respiră în toate direcțiile, ca un giroscop... Din nou, gnomul Am avut o zi foarte agitată. Mă privesc în oglindă din profil. Aproape toată ziua nu m-am gândit deloc la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
a sfătuit să-i dau toate hainele de pomană... Astăzi m-a vizitat din nou bunica și îi era iarăși foarte frig. Gheața de pe spatele meu se ridica imperceptibil, ca ceața de toamnă târzie. Încep să mă mișc, copilul se mișcă și el în legea lui, burta respiră în toate direcțiile, ca un giroscop... Din nou, gnomul Am avut o zi foarte agitată. Mă privesc în oglindă din profil. Aproape toată ziua nu m-am gândit deloc la el. Nu i-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
în toate direcțiile, ca un giroscop... Din nou, gnomul Am avut o zi foarte agitată. Mă privesc în oglindă din profil. Aproape toată ziua nu m-am gândit deloc la el. Nu i-am vorbit, iar el nu s-a mișcat, sigur a avut timp să crească. Mă dezbrac, sting lumina și mă bag în pat. Îmi potrivesc burta într-o poziție confortabilă; îmi aleargă mâna pe suprafața ei în căutarea punctului ei soporific. Mă opresc acolo unde probabil se odihnește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
Sânnicolaul cu ulițele lui se estompează lent... Se mai sparge un vis... Pe pragul ferestrei, cu spatele, stă un omuleț; din profil, nemișcat, pare că pescuiește în neant. Deodată, se întoarce brusc cu fața la mine și-mi zâmbește; ochii i se mișcă în găvane ca la păpușile mecanice. Îl recunosc, e gnomul de ieri noapte din dreptul oglinzii. Ca și atunci, începe să vorbească, își mișcă gura îngrozitor de repede, o deschide larg, o închide, iar o deschide larg, de parcă ar cânta în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
că pescuiește în neant. Deodată, se întoarce brusc cu fața la mine și-mi zâmbește; ochii i se mișcă în găvane ca la păpușile mecanice. Îl recunosc, e gnomul de ieri noapte din dreptul oglinzii. Ca și atunci, începe să vorbească, își mișcă gura îngrozitor de repede, o deschide larg, o închide, iar o deschide larg, de parcă ar cânta în cor. Nu aud nimic din ce încearcă să-mi spună gnomul. Gesticulează febril în timp ce vorbește. Mă întreb dacă într-adevăr nu se aude ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
ea pe culoarul autobuzului, ținând-o oblic, în aceeași poziție ca în visele ei, și sprijinindu-se în ea la fiecare pas. Și umbrela și-a reluat imperturbabilă locul în cuierul dormitorului ei. De-acolo n-avea să se mai miște multă vreme, căci alte surate ale ei din hol, mai netrebnice și mai obișnuite, aveau s-o însoțească de acum înainte în vâltoarea ploii. Părintele-confesional a primit-o cu bucurie. Ultima lor întâlnire îi dăduse fiori reci pe șira spinării

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
continuau să-și proiecteze neliniștile pe profilul ei statuar, straniu, de o măreție egipteană. Aproape ca într-un ritual, privirile lor se întâlneau din când în când, trecând prin profilul ei, apoi își lăsau jenați ochii în jos, ea își mișca grațios pe rând capul de la unul la altul, asigurându-i și acum de eterna ei afecțiune și discreție. Dar niciun gest al ei nu avea să știrbească cu nimic memoria soțului ei și a prietenului comun, cel neiubit, cel invidiat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
agitau ca niște păsări nerăbdătoare să-și ia zborul. Și-au luat în primire rând pe rând cadourile; pesemne fiecare dintre ei i-a spus sau recitat câte ceva lui Moș Crăciun, pentru că gurile lor au început dintr-o dată să se miște frenetic, luând tot felul de forme ovale, ca și cum ar intona un cântec. Doamna din mijloc a mângâiat senzual renii pe grumaji și i-a desfăcut din hamuri. S-au pierdut rapid în înălțimile înnegurate ale parcului. Moș Crăciun, foarte vioi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
un pământ roșu și uscat, cu arbuști verzi cu trunchiurile și crăcile enervate. Un univers calm, ondulat se deschide în fața ochilor, un spațiu cristalin, desfășurat într-un timp paralel, încetinit, dilatat; un spațiu al umbrelor și al spectrelor ce se mișcă relaxat, fără grabă, la ralanti. Fugărit și hăituit din toate părțile, odată ajuns în acest fund de lume, descoperi dintr-o dată că ai foarte mult timp. Pentru că aici nu e nimic care să te streseze sau să te mâne din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
actor de elită, cu aplomb capabil să hipnotizeze mulțimile cu jocul său. Apoi vei fi distribuit în rolul tău pasiv în care vei sta cu orele în camerele de curenți cu ochii închiși, cu mâinile și picioarele despletite și vei mișca din buze rugăciuni. În cele din urmă, va trebui să participi la supa rituală, băile de cristale, vei face cel puțin o vizită la cascada sfântă, unde vei poza, desfătându-te gol sub o ploaie de lumină. Peste tot actori

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
cu însuflețire despre fosta sa soție, care în urma unei operații spirituale elimină un cancer la sân într-un stadiu înaintat. • O altă femeie, ce poartă din fragedă copilărie sechelele unei poliomielite, descoperă sub baia de cristale de la "Casa" că își mișcă necontrolat degetele și laba piciorului atins de polio. În urma unui transplant de tendon, pe care l-a făcut cu zeci de ani în urmă, laba piciorului a rămas complet imobilă. Din momentul operației invizibile, mersul ei a devenit mai sigur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792

zid. Așa învățase la școala de consultanță pe care o frecventa, dusă de mână de Mama, în care trebuia să învețe să se poarte cu oamenii, ea care avea tăcerea gardului și fidelitatea lui de păzitor strașnic a tot ce mișcă în spatele lui, educat spre a păzi și atât. Acolo învăța lucruri noi, că oamenii nu sunt niște garduri, deși aveau măști, ea neavând de unde să știe ce este ipocrizia, arma cu care oamenii își croiau drum printre viețile altora, tocmai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]