2,913 matches
-
provincii. În afara unirii politice, el s-a atașat puternic de cauza unității religioase sub conducerea Bisericii ortodoxe etiopiene și s-a lansat în mai multe campanii de convertire a populației la creștinism. El a combătut în acelaș timp și activitatea misionarilor străini, pe care i-a perceput ca pe un braț religios al diplomației puterilor europene. Yohannes al IV-lea a fost și el un apărător al independenței etiopiene. După deschiderea Canalului de Suez în 1869, Etiopia a devenit ținta mai
Yohannes al IV-lea al Etiopiei () [Corola-website/Science/320505_a_321834]
-
Mindaugas. În cele din urmă, în 1254, a fost numit episcop Christian (în ), membru al Ordinului Livonian. Mindaugas i-a oferit câteva terenuri in Samogiția, dar nu se cunosc multe despre activitățile sale. Izvoarele istorice nu menționează nicio sponsorizare de misionari, educație a prelaților, sau construire de biserici în această perioadă, iar episcopul Christian s-a întors în Germania în 1259, unde a murit în 1271. Ridicarea Catedralei lui Mindaugas rămâne problematică, dar cercetările arheologice recente au relevat resturile unei clădiri
Istoria Lituaniei (1219–1295) () [Corola-website/Science/320528_a_321857]
-
apoi expluzat forțat peste hotarul creat de Hitler, Mussolini și Horty. O vreme, episcopul Nicolae Popoviciu merge în Transnistria, intrată în administrație românească (de la Nistru la Bug), după august 1941. Astfel, el avea să facă parte din prima echipă de misionari de peste Nistru, cea a clericilor ortodocși ardeleni. Este vorba de 53 de preoți și episcopi care, sub îndrumarea mitropolitului Nicolae Bălan al Ardealului, va desfășura în Transnistria și Basarabia o frumoasă lucrare pastoral-misionară. La aceasta iau parte și episcopii Andrei
Nicolae Popoviciu () [Corola-website/Science/320616_a_321945]
-
1764. Ciukcii, nemaifiind provocați, au început să facă negoț în pace cu rușii. Pacea a fost din nou pusă în pericol în secolul 19 când vânătorii de balene au început să fie interesați de zona în care trăiau ciukcii. Primii misionari ortodocși au venit în teritoriul ciukcilor în jurul anului 1815.
Ciukci () [Corola-website/Science/320706_a_322035]
-
important al Moldovei, aici existând o curte domnească și două biserici domnești (una ctitorită de Ștefan cel Mare și alta de Petru Rareș). Ca urmare, s-au stabilit meseriași și negustori străini care au format o mică comunitate catolică. Primul misionar care menționează existența unei biserici catolice la Hârlău este călugărul franciscan Francesco Pastis di Candia într-un raport al său, datat cu aproximație în anii 1595-1596. Un raport anonim italian din anul 1606 precizează că aici era o biserică catolică
Biserica Nașterea Sfintei Fecioare Maria din Hârlău () [Corola-website/Science/320688_a_322017]
-
se vede că a fost o biserică romano-catolică . Aici (catolicii n.n.) sunt puțini și săraci. În total sunt 20 de suflete ce stau sub ascultarea parohului de Cotnari."" Cu prilejul vizitei, a celebrat slujba în casa unui creștin. Un alt misionar, Vito Piluzzi din Vignanello, a scris despre starea de devastare a bisericii catolice din Hârlău. El preciza la 14 decembrie 1668, într-un "raport sub formă de răspuns la un chestionar adresat nunțiului din Polonia", că ""în Hârlău sunt zece
Biserica Nașterea Sfintei Fecioare Maria din Hârlău () [Corola-website/Science/320688_a_322017]
-
răspuns la un chestionar adresat nunțiului din Polonia", că ""în Hârlău sunt zece suflete, biserica nu are nimic."" Într-un alt răspuns din 26 august 1671 la un chestionar al congregației De Propaganda Fide, intitulat "Despre misiunea din Moldova", același misionar menționa că la Hârlău este o biserică de piatră, părăsită. În anul 1820, comunitatea catolică din Hârlău aparținea de Parohia Hălăucești. Schematismul Misiunii Catolice din Moldova din 1850 menționează existența a 35 credincioși la Hârlău. Aceștia nu aveau biserică, fiind
Biserica Nașterea Sfintei Fecioare Maria din Hârlău () [Corola-website/Science/320688_a_322017]
-
înregistrat de asemenea numeroase cazuri de violuri făptuite de soldații turci. Activiștii americani pentru ajutorarea victimelor războiului au fost tratați foarte prost, chiar și atunci când ofereau ajutor civililor musulmani "Christian Science Monitor" scria că autoritățile turce au împiedicat grupurile de misionari și ajutor umanitar să îi ajute pe civilii greci ale căror case fuseseră incendiate, autoritățile preferând să îi lase pe acești oameni să moară, în ciuda cantității mare de ajutoare disponibilă. "Christian Science Monitor" scria că „Turcii încearcă să extermine populația
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
din mitologia Hawaiiană. Primele erupții au fost înregistrate numai de istoria orală. Una mai mare în 1790 a ucis mai multe persoane, și a lăsat urme de picioare în cenușă a celor uciși de curgerile piroclastice. William Ellis, un englez misionar și etnograf amator și geolog, a publicat prima descriere a Halemaumau așa cum a apărut în 1823. În 1866 Mark Twain, un umorist american, autor satiric, lector și scriitor a urcat până la calderă. El a scris următoarele despre lacul de lavă
Craterul Halemaumau () [Corola-website/Science/321541_a_322870]
-
Halemaumau așa cum a apărut în 1823. În 1866 Mark Twain, un umorist american, autor satiric, lector și scriitor a urcat până la calderă. El a scris următoarele despre lacul de lavă topită pe care el l-a găsit acolo: Un alt misionar, Titus Coan, a observat și a scris despre erupții în secolul al XIX-lea. Geologul Thomas Jaggar a deschis un observator în 1912, iar zona a devenit parcul "Hawaii Volcanoes National Park" în 1916. Nivelul lacului de lavă a variat
Craterul Halemaumau () [Corola-website/Science/321541_a_322870]
-
murit în atacurile aeriene de la 4 mai asupra insulei Tulagi, și 36 dintre soldații care debarcau au fost grav răniți. Echipajul de pe avionul de pe "Yorktown" pierdut au ajuns pe Guadalcanal după ce au plutut trei zile în derivă pe ocean. Un misionar romano-catolic i-a dus la Martin Clemens care a aranjat ca un vas să-i ducă la San Cristobal. De la San Cristobal un alt vas i-a dus în Noile Hebride și de acolo ei s-au realăturat forțelor americane
Invazia insulei Tulagi () [Corola-website/Science/321672_a_323001]
-
sa cea mai mare este în munții din Shandong: 42 m. Dimensiunea canalului și măreția sa a câștigat admirația multora de-a lungul istoriei, inclusiv Ennin călugărul japonez (794-864), istoricul persan Rashid al-Din (1247-1318), oficialul corean Choe Bu (1454-1504) și misionarul italian Matteo Ricci (1552-1610). Istoric, inundarea periodică adiacentă a Fluviului Galben a amenințat siguranța și funcționarea canalului. Pe timp de război digurile ridicate pe Fluviul Galben, uneori, au fost rupte în mod deliberat pentru a inunda avansarea trupelor inamice. Acest
Marele Canal, China () [Corola-website/Science/321005_a_322334]
-
mențiune documentară a râului Buzău (sub numele de "Mousaios") este din secolul al IV-lea: într-o scrisoare din anul 376, trimisă de Iunnius Soranus, guvernatorul Scythiei Minor, arhiepiscopului din Caesarea Mazaca, se relatează martirizarea, la 12 aprilie 372, a misionarului creștin Sava, înecat de către goți în râul Buzău. Copii ale documentului "Pătimirea Sfântului Sava" se păstrează la Biblioteca Vaticanului și Biblioteca "San Marco" din Veneția. Unele lucrări consideră că documentul de la Veneția reprezintă prima atestare documentară a Buzăului, dar altele
Istoria Buzăului () [Corola-website/Science/315274_a_316603]
-
din Lhasa către Muntele lui Buddha. „Zilnic, aici pot fi întâlniți pelerini veniți de departe, care rostesc rugăciuni budiste, precum și călugări minunat înveșmântați, călare pe cai bogat împodobiți și care aparțin curții lui Dalai Lama". în 1846, autorul acestor cuvinte, misionarul francez Abbe Huc, a fost martorul unei ceremonii organizate la picioarele palatului Potala din Lhasa, în stil tibetan autentic. Tradiția statului teocratic, în cadrul căruia ritualurile religioase erau omniprezente, a continuat până în 1959. Unul dintre ultimii observatori ai acestui Tibet a
Lhasa () [Corola-website/Science/315299_a_316628]
-
Institut) de Teologie Ortodoxă, care oferea o pregătire teologică superioară de nivel înalt. Cu toate acestea, din cauza problemelor de întreținere a acestor două școli, ele și-au întrerupt activitatea, urmând ca mai departe, mănăstirea să-și redirecționeze potențialul intelectual și misionar spre alte activități, nu mai puțin trebuincioase Bisericii.
Mănăstirea Zăbriceni () [Corola-website/Science/315309_a_316638]
-
animalelor sunt și ele de obicei redate cu semne katakana. În dicționare, katakana este folosită pentru redarea pronunției "on-yomi" a semnelor kanji. sunt literele alfabetului latin folosite în limba japoneză. Literele latine au fost introduse în Japonia în principal de către misionarii portughezi iezuiți, care au mers în Japonia la puțin timp după descoperirea Japoniei de către europeni în anul 1544. În 1590, prima presă de tipar a fost dusă în Japonia din Portugalia. Aceasta, și altele după ea, a fost folosită timp
Scrierea japoneză () [Corola-website/Science/317299_a_318628]
-
ani pentru tipărirea așa-numitelor "kirishitanban" („tipărituri creștine”), care erau scrise în latină, portugheză sau japoneza scrisă cu litere latine. În timpul izolării Japoniei de restul lumii (ca. 1633- 1853), alfabetul latin n-a mai fost folosit aproape deloc. Medicul american misionar James Curtis Hepburn a alcătuit primul dicționar japonez-englez în 1867, și a inventat transcrierea limbii japoneze cu literele alfabetului latin, transcriere care astăzi îi poartă numele. Semnele rōmaji sunt folosite deseori în scopuri de marketing, deoarece japoneza scrisă cu litere
Scrierea japoneză () [Corola-website/Science/317299_a_318628]
-
Biserică ortodoxă a Sbierenilor pentru slujbele religioase, care se află în apropierea satului lor. Preotul rutean Ftoma Kalisiewicz a fost numit în anul 1810 ca administrator parohial al Parohiei Ortodoxe Uspenia, el îngrijindu-se de asistență spirituală a credincioșilor greco-catolici. Misionarul greco-catolic rutean Aleksei Studinecki a vizitat în 1811 orașul Siret și i-a convins pe greco-catolicii ruteni să ceară administrației guberniale de la Lemberg să aprobe înființarea unei parohii greco-catolice în oraș. Demersul său nu a avut însă succes la Negostina
Biserica Schimbarea la Față din Siret () [Corola-website/Science/317366_a_318695]
-
să ceară administrației guberniale de la Lemberg să aprobe înființarea unei parohii greco-catolice în oraș. Demersul său nu a avut însă succes la Negostina, unde rutenii din localitate au rămas ortodocși. La începutul anului următor (1812), Șiretul a fost vizitat de misionarul Vasili Terlecki; cu acel prilej, preotul Ftoma Kalisiewicz a acceptat să treacă la greco-catolici, împreună cu majoritatea enoriașilor săi. Începând din 1812, împăratul Francisc I al Austriei a aprobat înființarea de parohii greco-catolice în Bucovina. Astfel, prin Ordinul nr. 1524 din
Biserica Schimbarea la Față din Siret () [Corola-website/Science/317366_a_318695]
-
prințul Grigori Potemkin (1739-1741). S-a achiziționat de la început o orgă. Deși nu era încă terminată, biserica catolică din Iași a fost sfințită de către prefectul Fidelis Rocchi la 15 august 1789 în cadrul unei liturghii solemne la care au participat și misionarii Luigi Maffei, Placidus Porcelli și Stefano Bialis, alături de cei 200 de catolici ieșeni. Printre cei care au participat la acest eveniment s-au numărat prințul Potemkin și compozitorul și dirijorul italian Giuseppe Sarti. Papa Pius al VI-lea (1775-1799) a
Biserica romano-catolică Adormirea Maicii Domnului din Iași () [Corola-website/Science/317386_a_318715]
-
de justiție și a sistemului fiscal pentru a se adapta la progresul economic al Portugaliei. Om religios puternic, el a cheltuit o mare parte din averea țării pentru construirea de biserici și mănăstiri, precum și în evanghelizare unor noi așezări de către misionari catolici. Relația lui cu evreii portughezi a început bine. La începutul domniei sale, el a eliberat toți evreii care fuseseră captive în timpul domniei lui Ioan al II-lea. Din nefericire pentru evrei, el a decis să se căsătorească cu Infanta Isabella
Manuel I al Portugaliei () [Corola-website/Science/317388_a_318717]
-
unele mărturii, se pare ca distrugerea celor două mănăstiri catolice și alungarea catolicilor a avut loc în 1573, în timpul domniei lui Ion Vodă cel Cumplit (1572-1574). În secolele al XVI-lea și al XVII-lea, orașul Siret a decăzut, iar misionarii italieni (Paolo Bonici-1632, Nicolo Barsi-1638, Marco Bandini-1649) care au vizitat Moldova în secolul al XVII-lea au constat că numărul credincioșilor catolici era în scădere. În anul 1775, ca urmare a atitudinii de neutralitate pe care a avut-o în timpul
Biserica Nașterea Sfintei Fecioare Maria din Siret () [Corola-website/Science/317364_a_318693]
-
de arhiepiscop titular de Darnis, rămânând în continuare ca episcop auxiliar de Lemberg. În calitate de episcop auxiliar de Lemberg, el a îndeplinit și funcția de vicar episcopal pentru Bucovina (1895-1906). În noiembrie 1902, el a încredințat preoților călugări din Ordinul Fraților Misionari Lazariști pastorația Parohiei Cacica. Cu sprijinul său, a fost începută în anul 1903 construcția unei noi biserici pe locul bisericii demolate și a unei case parohiale. La data de 16 octombrie 1904, biserica a fost sfințită de către arhiepiscopul de Lemberg
Joseph Weber () [Corola-website/Science/317458_a_318787]
-
Revista „Credința” a apărut de două ori pe lună până la 15 aprilie 1934, când și-a întrerupt apariția. Explicația acestei întreruperi o reprezenta faptul că Episcopia Hușilor a hotărât tipărirea unei reviste săptămânale cu titlul „Credința strămoșească”, sub îngrijirea preoților misionari din eparhia Hușilor. Episcopul Nifon Criveanu (1933-1939) i-a încredințat pr. Anton Popescu grija pentru scoaterea acestei foi, redacția acesteia aflându-se la Biserica Sf. Dumitru din Huși. Primul număr al acestei reviste a apărut la 20 mai 1934, iar
Biserica Sfântul Dumitru din Huși () [Corola-website/Science/321853_a_323182]
-
(n. 25 august 1887, Stavanger, d. 14 decembrie 1952, Sveio, Norvegia) a fost un compozitor norvegian, cunoscut mai ales pentru compozițiile sale polifonice atonale. a crescut într-o familie de misionari, el însuși fiind toată viața profund religios. Valen a locuit cu familia câțiva ani în insula Madagascar, unde tatăl său era misionar. În 1895 familia se reîntoarce în Norvegia, la Stavanger, unde începe să învețe pianul cu Jeanette Mohr. Termină
Fartein Valen () [Corola-website/Science/321456_a_322785]