4,723 matches
-
lucru ca și în tramvai, n-o să credeți. Ceilalți călători nu observau. Sunt obosiți, storși de plictiseală, de frică, de vicleniile zilnice ale supraviețuirii, dacă găsesc un loc și pot sta jos nu le mai pasă de nimic, surzi orbi muți, să vină potopul. Un loc, să stea jos, ăsta-i trofeul râvnit, credeți-mă. Deci, tocmai treceam prin dreptul abatorului, prin norul acela de putoare, fiecare se strângea în gulerul hainei, nici că le păsa de câinii și pisicile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
data asta, ocupată cu bucătăria sau cu lecturile sau cu igiena santinelei Tavi. Adolescentul Dominic își permise o nouă apăsare pe butonul soneriei. Nici o mișcare, de parcă surzise și Tavi, te pomenești, sau dormeau tun, amorezii, cine știe, cuplulglorios al filmului mut, Tavi și Tereza von Teresienstadt, adormiți tun în blindata lor iubire, oțel Krupp Sieg Heil, impenetrabil. Mai apăsă o dată, apoi repede, de câteva ori. Coborî, așteptă o vreme în fața blocului. Urcă din nou, sună. Nimeni, nimeni. În lumina chioară de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
beat, Tolea? Fii bun, vorbim altă dată... sunt obosit. Cetățeanul Marga își aprinse țigara, ieșea din joc. — Altă dată? Da’ acu ce treabă avem? Eu am visat scrisoare. — Ce scrisoare? — Scrisoarea becherului. Bibicul, mutulache, știi ’mneata. Care nici nu e mut, mutulache, deloc! De curiozitate, subt un felinar, am deschis-o. Expeditorul necunoscut. Dar era scrisoarea becherului, jur. Plic cu doliu, cu emblemă, din alea, știi ’mneata. Destinatarul: tata. Care după aceea... știi ’mneata. Doctorul zâmbi, sleit. Scoase o batistă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
dezbrăcase halatul, îl puse pe cuier. Scoase haina de pe umeraș, o îmbrăcă. Reveni pe scaun, în fața profesorului. În poziție de ascultător grăbit. Tolea nu se grăbea. — Ți-aduci aminte de becher? — Iar începi. Da, bibicul, mutulache. Care deloc nu era mut și nici nu avea să fie. Dar tăcut era. Îi spuneam mutulache. Care le știe pe toate. Citea, scria, desena. N-ai să-mi spui că nu era înzestrat. Era, dă-l dracului. Zevzec n-a fost nici după aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
încă un dialog cu el. Deocamdată, i se bagă pe gât un pumn de pastile la fiecare patru ore. Nu se așteaptă ameliorări rapide, așa spune Șperaclu. N-a fost violent, dar nici n-a scos vreo vorbă până acum. Mut, surd. Nu-și va mai aminti de investigațiile lui caraghioase, nici de echipa de la TRANZIT, știu asta. Băiatul e defectat, spune Sfânta Veturia. Cică, într-o noapte, acum vreo zece zile, când se ducea la baie, a văzut lumină și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
cămăruța lui de burlac. Amorezii Gafton s-au sfătuit în mare taină și până la urmă i-au telefonat Chiorului, doctorul de nebuni. Care a venit imediat cu Salvarea, știu asta. Pacientul era gol, pe canapea, cu privirea în tavan. Surd, mut. Nu părea să recunoască pe nimeni. Nu s-a opus brancardierilor. Dar când l-au ridicat pe targă, Tudorică se trezise. Madam Gafton își dădea cu mâna peste gură, gata să-și facă cruce, ca în fața Necuratului, parcă îi venea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
am spus. — Monstrul tricefal e oriental, dar ați urmat Europa. Nu zoomorfă, ci antropomorfă. Europa, adică Apollo și Christ? Lupul înfometat, devorând amintirile. Leul atotputernic și dominator, prezentul. Viitorul ezitant, ca un câine lingușitor... Ați visat emblema vârstelor, Prudența? E mută prudența, e mută? — Ce vrei, ce mai vrei... cuvintele astea, nu știu ce vrei. Termină că înnebunesc, nebunule, începu săurle Tizian. Înnebunesc, auzi! Lasă-mă să mor, nebunule. Sunt mort, ți-am spus, am 99 de ani! Se lăsă să lunece, parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
tricefal e oriental, dar ați urmat Europa. Nu zoomorfă, ci antropomorfă. Europa, adică Apollo și Christ? Lupul înfometat, devorând amintirile. Leul atotputernic și dominator, prezentul. Viitorul ezitant, ca un câine lingușitor... Ați visat emblema vârstelor, Prudența? E mută prudența, e mută? — Ce vrei, ce mai vrei... cuvintele astea, nu știu ce vrei. Termină că înnebunesc, nebunule, începu săurle Tizian. Înnebunesc, auzi! Lasă-mă să mor, nebunule. Sunt mort, ți-am spus, am 99 de ani! Se lăsă să lunece, parcă, sleit, nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
îngroșat, bătrân, tot mai bătrân. Un râs gros și sufocat, ca de obicei. Soneria. N-are putere și n-are chef să ridice receptorul. Știe ce urmează: o lungă tăcere. Se repetă tot mai des de la o vreme acest apel mut, pe care se ferește să-l decodifice. Soneria revine, după un timp. Sare de pe scaun, înțelege că e, de fapt, soneria de la ușă. I se mai întâmplase, da, da, gânduri gânduri fără gânduri, ca o ațipeală, te cheamă, nu te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ale regimului comunist. Citind Plicul negru, ne-am putea aminti nocivul «lapte negru» al Tangoului morții de Celan sau atmosfera claustrofobă a terorii în creștere din Badenheim 1939 de Appelfeld.“ (LARRY WOLFF, The New York Times Book Review, USA, 25 iunie 1995) * „Câinele mut Dingo, Holocaustul uitat: marele roman al lui Norman Manea despre România... În timp ce est-germanii înconjoară cu înghețată frustrare arhiva poliției lor secrete, aici (în Plicul negru), o de-a dreptul mitică fantezie iluminează teroarea Securității în vârtejurile istoriei. Nici o cinstire pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
New Hampshire. Vine un tip din Keene, New Hampshire, care e practic la doi centimetri de granița cu Vermontul, și un bețivan din partea locului - nu dau nume - îi dă cu un scaun în cap. „Vermontu’ e-al vermontezilor! zbiară tipul. Mută-ți curu’ ăla din New Hampshire de-aici!“ A ieșit o cafteală în toată regula. Din câte mi s-a spus, ar fi ținut-o așa toată noaptea, dacă n-ar fi intervenit poliția. Sună de parc-am fi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
zis ea. Atunci poate a venit vremea să plec din casa asta nenorocită. Poate a venit vremea ca paraziții să plece, pentru ca tu să rămâi doar cu gândurile tale curate, cu limba ta curată și cu cretinul tău de Dumnezeu mut. Asta e, preasfinte. Clipa blestematului de adevăr. A sosit, în fine, și ziua mea norocoasă și acum unchiul Nat o să mă scoată de-aici. Nu-i așa, unchiule Nat? O să plecăm cu mașina ta și, până să răsară soarele mâine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
am ce face. Tipul ăsta mă bagă pur și simplu În sperieți. — Bună, zic. Ăă... domnul Harper m-a rugat să-i aduc dosarul Leopold. Sven mă privește și, o fracțiune de secundă, simt că Între noi există o comunicare mută. Știe, nu-i așa ? Probabil că folosește și el codul cu dosarul Leopold. Ridică receptorul și, o clipă mai târziu, zice: — Jack, a venit Emma Corrigan cu dosarul Leopold. După care pune receptorul În furcă și, fără nici o urmă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
fi. De fapt... n-am să mai vorbesc niciodată, punct. De fiecare dată când vorbesc, intru În belele. Dacă nu deschideam gura atunci, În avionul ăla idiot, acum nu m-aș afla În situația asta absolut cretină. Am să devin mută. O enigmă tăcută. Iar atunci când lumea Îmi va pune Întrebări, am să mă mulțumesc să dau doar din cap sau să mâzgălesc un mesaj criptic pe o bucată de hârtie. Și oamenii le vor lua și vor Încerca să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
În loc de asta, traversez zona cu pietriș, spre sala goală. Ușa e descuiată și intru. Îmi croiesc drum În Întuneric către un scaun din mijloc și mă așez sfârșită pe plușul moale, purpuriu. Și, cum stau așa privind spre sala goală, mută și Întunecată, două lacrimi mari și grele Încep să-mi șiroaiască pe obraji. Nu-mi vine să cred că am dat greș Într-o manieră atât de catastrofală. Nu-mi vine să cred că Jack chiar crede că eu... că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
din Piața Palatului în bulevardul Magheru, dar poate fi orice prag din existența mea pe care n-am putut să-l trec, rămânând ancorat în copilărie. A., în scurta ei orange vătuită, care inexplicabil îi făcea mișcările ușoare, se îndepărtează mut ca într-un coșmar, prin zăpada moale, lăsându-mă în lumea mea. Gardul acela ar fi trebuit să-l trec și ar fi urmat îndată zăpada proaspătă, fără nimic citadin. Vreau să-i țip ceva fetei sau femeii care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
utilitățile“, apa și gazele, într-o zi deja rece, am o scuză excelentă pentru retragerea mai grăbită „la pachet“, unde activitatea intelectuală putea să devină mai febrilă. La noi, înainte de „utilități“ se opriseră prieteniile, telefonul conceput pentru întreținerea lor rămânea mut și prăfuit cu orele, cu zilele. Prietenii mei personali duceau între ei un fel de luptă surdă, pixul negru cu hârtia albă, niște prieteni atât de fideli, încât adormeau și se trezeau odată cu mine, totuși în alte funcții vitale nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
amoroase. Așa cum nu și-a permis slăbiciunea somnului, nici amorul nu era pentru el, avea patru copii recunoscuți, făcuți în izbucniri animalice de hormoni, fără nici un pic de dragoste în sensul pur. Prin curtea unde tocmai a intrat, cu însoțitorii muți împingând în lături cu un scrâșnet fioros porțile albe, mate, un tip înalt cu constituție atletică de occidental se agită de colo-colo cu o cameră pe umăr. Generalului îi vine să-i strige, într-un acces de veselie, Wait to
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
a făcut Mao și trebuie să-mi aduc permanent aminte să fiu recunoscătoare. Ar trebui, într-adevăr, să fiu mulțumită de cum au ieșit până la urmă lucrurile pentru mine. Cu Dee la comanda platoului de filmare, mi se realizează filmele. Gloanțele mute care zac în încărcătoarele armelor soldaților săi vorbesc mai tare decât ar putea să o facă vocea mea. Pe 1 octombrie 1969, se lansează filmul Doborârea tigrului de munte prin istețime. E un mare succes. Este urmat de două filme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Error line, privind-o pe Corina, eu n-am început încè sè mènânc, ea simțindu-se privitè, isi ridicè privirea, fècându-mi semn înspre mâncarea din farfurie, Ți se rècește! Vireazè! Eu atent numai la dialogul subversiv dintre noi, un dialog mut, care se desfèșoarè fèrè cuvinte, strèduindu-mè cu greu sè urmèresc conversația de la suprafațè, ea interesându-se dacè mai lucrez tot acolo, dacè mai locuiesc tot acolo, dacè mai obișnuiesc sè adorm seară cu lumina aprinsè, uneori chiar îmbrècat, dacè tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
fularul în jurul gâtului, îmi pun mènușile de piele și ies fèrè sè mai spun nimic, ea tècând, lèsându-mè sè plec, În stradè, în aerul plin de promisiuni de ninsoare, Matei, cu sufletul că o întindere înghețatè de stepè, se revoltè mut în fața unei lumi întocmite pentru nevoile și exigențele celorlalți și nu dupè mèsurile mateiene, asearè ea, cum era și firesc și-a chemat soțul ca s-o scoatè din impas, dacè l-ar fi chemat pe Matei, acesta, nepriceput la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
a doua epoci mateiene, Ea râde de competențele mele în materie de istorie, amuzându-se de pretențiile mele de cuceritor, dar tècând despre perioada de mijloc a vieții ei, asupra cèreia o cenzurè cumplitè și impenetrabilè îmi impune un respect mut, Coborâm spre oraș pe un alt traseu, luând-o pe Ibrèileanu, strada unde, la intersecția cu strada Armeneascè, se gèsea o prèvèlie de pâine, acolo o trimitea mama ei dupè pâine, era deja mai mare, iar lumea de dincolo de stradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
cu un foșnet sec atunci când le atingi. — ...M-a toropit somnul, din cauza căldurii... Își desface și Își pune la loc centura În care a adormit, ca un cal În ham. Zdrențe incomprehensibile din vis Îi flutură În fața ochilor În timp ce strigătele mute zac, Înecate În salivă, Între mușchii paralizați ai gâtului, ai limbii. Bănuiește, de fapt, care este visul, se tot repetă ori de câte ori Îl doare piciorul, e bolnav sau doarme În condiții inconfortabil. Și, În plus, l-a auzit povestit de sute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
m-ar Întreba Caron, lovind cu vâslele reci, lunecoase, apa atât de Întunecată, Încât nu se oglindește În ea nici o umbră. În beznă, aș auzi doar clipocitul râului fumuriu, sub cerul greu și jos, de plumb, al subpământului. Aș clipi mut, orbit de bezna ca smoala, nu i-aș vedea nici chipul hâd și bărbos, nici mâinile reci, Încleștate pe vâsle. Nimic altceva În jur decât clipocitul nevăzut al apei negre, gata să smulgă de lângă mal luntrea, tocmai când, șovăind, tremurând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
adoptaseră amintirile celuilalt? Mâinile ei Înmănușate s-au Încleștat pe volan. Oare nu asta a Încercat și ea, ani de zile - să-i simtă alături În coșmarurile din care se trezește transpirată, cu inima bătând, cu gâtul Încordat de strigătele mute? Nu la asta s-a tot gândit, stând cu ochii larg deschiși În Întuneric, de teamă că adoarme la loc, lângă respirația lui șuierată, nepăsătoare? Minute lungi cât orele, ore În care s-a ridicat, s-a dus la baie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]