3,633 matches
-
pe cei trei băieței, care-și încropiseră, din coceni de porumb, adevărate tabere militare, cu care se războiau, țipând și hohotind, făcând-o, pe ființa înfășată în pelinci scrobite, să tresalte, încruntându-și sprâncenele de-abia arcuite și agitându-și, neputincioasă, brațele și picioarele prea strânse în legătoare. Scâncetul o trezi din cascada amintirilor. Legănă, încă lunatic, pătuțul, deșteptându-se ca dintr-un somn adânc. De o săptămână, născuse o fetiță, Măriuca, care-i mai alinase dorul și-i înnegurase gândurile
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
rămas de pripas, pe imașul uscat, de la marginea satului, frigându-l în vreo casă părăsită. Și apoi să te ții petrecere, cu băutură și lăutari, la care se dedau și câteva localnice gospodine, înfruntând, cu semeție, căutătura bătrânilor, care priveau, neputincioși, la samavolniciile urmașilor muscalilor. Satul era pierdut sub stăpânirea rușilor. Ce nu dărâmase obuzele, reușiseră să distrugă o lună de ocupație rusească. Pe deasupra, seceta nu le dădea pace bieților oameni, care-și încropeau hrana zilnică din fierturi de ierburi, la
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
Am mâinile reci și gura uscată. Izbucnesc tot timpul în plâns. Aud întruna plânsete de copii. Intră prin ferestre, ies din podele. Nu știu cum să-i vorbesc, mi-e frică de ochii ei. Încă nu și-au definit culoarea. O privesc neputincioasă cum plânge dimineața, la prânz, seara și noaptea târziu. Mișc jucării zornăitoare prin fața ei, o veselie care mi-e străină. Fac kilometri între pat și fereastră, cu ea în brațe. Îi lipesc capul mic de umărul meu și repet cu
Zvera. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Domnica Drumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1770]
-
un orb ce încearcă să-și petreacă cumva timpul, în secolul XX însă, orice orb poate să picteze! și glasul lui tremurând tot mai nervos, Trăiască arta modernă! ultimele cuvinte au fost mai degrabă strigate decât rostite, într-o furie neputincioasă pe care eu nu pot să i-o înduplec, Sfântă orbire! lovindu-se zdravăn de colțul mesei, o înjurătură printre dinți, pipăind cu mâna, îmi întoarce spatele, traversează curtea cu aceeași siguranță a orgoliului, numărând probabil în minte pașii cunoscuți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
Daniel, te-a învățat bine părintele Ioan și glasul tău atât de asemănător la timbru cu al lui, trebuie să mă ajuți! Degetele lui iarăși încleștându-se în brațul meu, Cum, Doamne, cere el ajutor celui tânăr, teafăr fiind, dar neputincios în viață, atât de tremurat călcând pământul, Înțelepciunea unui om, vorbește el, este de a ști să fie cu măsură, din acest punct de vedere tu ești un înțelept, Daniel, pe când eu nu mi-am măsurat niciodată ființa, am dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
și-n timp ce se dezbracă, rămânând aproape gol eu împing în întunericul de afară geamul, Îl lași toată noaptea deschis?! îl întreb eu, el s-a vârât deja în pat, se-acoperă numai cu cearceaful, eu pe marginea patului neputincios a-i spune noapte bună, neîndrăznind să rămân singur cu acea imagine a femeii desenată de creionul lui Theo, mintea mea vrând să-mi aducă înainte puținele chipuri de femei cunoscute pentru a compara și, Ce faci, Daniel? din întuneric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
ale unei luni pe care stând aici n-o văd, Mi-ar fi plăcut, vorbește el acum, să te fi putut ajuta, să fiu lângă tine, ca un frate mai mare, care a trecut cândva prin aceleași frământări, dar sunt neputincios, nu-mi pot avea mie de grijă și, egoist în suferința mea, nu mă mai pot gândi la ceilalți, voi fi însă bucuros să-ți răspund oricărei întrebări îmi vei pune, Nu ezita! întreabă-mă! dar nu în seara asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
râd pe înfundate în spatele meu, ar trebui să nu-i mai bag în seamă, mă aplec în genunchi să-mi spun rugăciunea, apoi dau cuvertura la o parte și doar o fracțiune de secundă am văzut ce era acolo, azvârlind neputincios cuvertura peste poza aceea, în spatele meu ei toți râdeau, cu focul în obraji mă întorc înspre ei, Dacă cine mi-a pus poza aia acolo nu vine imediat s-o ia, mă duc după Pedagog, îi ameninț eu și ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
de goliciunea femeii din poza pe care nu reușesc s-o apuc cu mâinile, vrând din tot sufletul s-o am, ca și cum în clipa aceea de poza femeii goale ar depinde întreaga mea viață, aproape strivind trupul ce se zbate neputincios sub mine, întinzându-mă tot mai mult după poză, încins de luptă și mirosul transpirației amestecat cu alte mirosuri vagi, nedefinite, precum și strigătele aprinse ale celorlalți îmi fac o plăcere netrebnică, strâng tot mai tare trupul ce se zvârcolește aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
de vocea puternică a Pedagogului, Ce-i aici?! și glasul cunoscut ne încremenește pe toți, băieții strânși în cerc în jurul nostru se dau la o parte, lăsându-mă pe mine și pe băiatul imobilizat sub mine în mijlocul dormitorului pe jos, neputincioși în tăcerea de cremene, eliberez fără grabă trupul încleștat de brațul meu și ne ridicăm amândoi vinovați, el cu poza în mână, eu transpirat și înfierbântat de plăcerea vie a jocului, Ce-ai acolo?! se adresează Pedagogul aspru lui Cristian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
după umbra lucrurilor ultima imagine a chipului ei înainte de a fi părăsit încăperea, ca un hoț deschid ușa, am închis-o apoi cu grijă în urma mea și temător fac cei câțiva pași care mă despart de ușa camerei ei întredeschise, neputincios în cadrul ușii, în patul ei un bărbat întins, gol, acoperit neglijent, fuma, ne privim scurt, el amuzat, în spatele meu se deschide ușa de la baie, Aida în halatul ei de mătase cu ape, îmi pune mâna pe umăr, Și-mi vine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
mâine! Și-am alergat ca nebun pe ușă lăsându-i cheia yale pe masa de bucătărie, lângă tava pregătită cu două pahare, a fost raza de soare oblică ce s-a răsfrânt pe buza unui pahar sau doar lacrimile mele neputincioase oprite bărbătește la mijloc de drum, de parcă paharul prelung, gol, încă era curonat cu un nimb de lumină, un tablou pe care tu nu l-ai văzut niciodată, i l-am dăruit Aidei, Natură moartă cu două pahare, pe măsuța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
a desprins acum din îmbrățișare, Theo surâde departe, nici nu și-a dat seama probabil, Ileana fuge roșie cu farfuria goală înspre bucătărie. Cum e dulceața? ne strigă mama și nici unul din noi nu răspunde, Theo cu gândul la, eu neputincios după cele ce ochii mei, Nu v-a plăcut?! iarăși vocea mamei neliniștită, ar putea să creadă după tăcerea noastră că, E bună! Theo răspunde reîntors aici, eu tac, Ar fi păcat, Daniel, să nu cunoști iubirea, Doamne, ce vorbește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
mănâncă cu lăcomie, mama lui Theo, care se apropiase între timp de noi, nu-și mai dezlipește ochii de la el și eu de la Ileana, Ce scrii în caietul acela? e curioasă Ileana să știe, Ai atâtea cărți pe masă, tac, neputincios să-i spun adevărul, Scrie să ne trecă timpul, din fericire Theo e-n stare să răspundă unei atât de complicate întrebări, Cum adică? Nemulțumită Ileana de răspunsul primit la repezeală, Așa cum ploaia plouă, vântul vântuiește, neaua ninge, soarele însorește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
poată salva, Și eu mă uit la acest tânăr cu părul lung prins într-o coadă la spate cu un ușor zâmbet în colțul gurii, tânăr pe care abia l-am cunoscut și care spune o poveste despre Venețianul, cel neputincios în dragoste, având în față o halbă de bere aproape goală, stând pe terasă în soarele nou de aprilie, și celălalt îl întreabă curios, de unde știi tu aceste amănunte? Știu, i-a răspuns, pur și simplu știu! Ce s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
-ți răspund, cuvintele sunt undeva în mine, aproape și nu le văd, răspunsul îl am, nu acum, neputința mea s-a oprit pe buze, Sunt tot murdar de vopsele! îmi repetă ecoul spuselor tale, iarăși intenția mea de răspuns urcă, neputincioasă de a se materializa în cuvinte, tac, Ce e? mă întreabă vocea ta de acum și fără greutate îmi vin cuvintele, Cred că afară plouă! Firesc și la timpul lor mă ascultă cuvintele, Sunt tot murdar de vopsele! îmi răsună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
deasupra mea, având el însuși deasupra lui pe Maica Domnului, nu-i pot vedea chipul de lumina vie din ochii iubitului meu hei, sunt Ana, așteptându-l ca pe o ploaie, după secetă îndelungă, brațele noastre unite, împerecheate le întindem neputincioși deasupra unicului nostru trup, și-n clipa aceea ți-am vărsat, mi-ai vărsat fără de voie urciorul de vopsea, galben se revarsă pe scândurile acoperite de margarete, galben de nimb, Theo s-a ridicat de lângă Ana, chipul lui transfigurat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
am pictat și o umbră pe undeva, Așa este! Și Corina se plimbă cu degetele lui spre umbra neagră de la marginea tabloului, Dar mai era un personaj! Ceva mai în spate! Nu-mi amintesc! Theo tulburat de această neaducere aminte, neputincios, în zadar își întoarce memoria pe toate părțile, Nu mai știu! Spune-mi, Corina! Nu-i nimic, Theo, încearcă ea să-l liniștească, am să-ți spun și tu îți vei aminti imediat, Am uitat! Nu-i nimic! Era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
nu acoperă vacarmul asurzitor al lumii, intru pe poarta de fier a mănăstirii dată la o parte, de aici de pe deal văd, slujba se ține afară, în odăjdii preoții înșiruiți după rang pe un podium imens de lemn, mă opresc neputincios undeva pe iarbă, nu-i chip să înaintez prin masa de oameni, instalate microfoane și difuzoare, de aceea se auzea, se face și sfințirea unui preot, povestește o femeie din fața mea unei alteia, detaliile oferite din abundență se pierd în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
toacă prinsă între doi brazi, deasupra creștetului meu, pe masa lungă întinsă înaintea podiumului cu preoți stau în soare bucatele aduse la sfințire de creștini evlavioși, pungi cu făină, sticle cu apă și vin, haine ale celor suferinzi rămași acasă, neputincioși, lumânări aprinse, pungi cu grâu, cu porumb, chiar și sticle de ulei, începe predica, rumoare prin popor, la microfon Preasfinția Sa Episcopul de, îndemnul la dragoste și înțelegere, unde dragoste nu e, întoarcerea la Dumnezeu, nu intrarea în Europa e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
permită o astfel de pictură neobișnuită, a plecat foarte nemulțumit, să știi. Sunt alb la față, mi-a pierit tot sângele din corp, îl simt cum se scurge prin crăpăturile podelelor de lemn în pământ, picioarele mi s-au înmuiat neputincioase, Ți-e rău, Daniel? mă întreabă părintele Varava și-mi întinde o cană cu apă, Mulțumesc! Știu că părintele Ioan a ținut mult la Theo, de altfel era și bătrân, și bolnav ca să se implice prea mult în lucrarea asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
uitată povestea asta, dacă el s-ar învoi de bunăvoie să dăm jos de pe pereți pictura lui, am și aflat o echipă de meșteri buni care au pictat multe biserici și lucrează repede, Îmi vine să plâng ca un copil neputincios să riposteze la cuvintele nedrepte ale celor mari, Va fi o cheltuială în plus, nici nu-ți dai seama cât ne va costa o nouă pictură?! Metrul de pictură este astăzi, și eu cu ochii plecați la covorul persan, tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
citite dacă aș cunoaște înțelesul lor, neputința mea mă înfurie și încep să lovesc ca un nebun cu cilindrul de sticlă în soclul statuii, cilindrul nu se sparge, lovesc tot mai tare sub privirile calme ale statuii, izbesc cu furie neputincioasă și totul începe în jurul meu să se prăvale, statuia, pietrele mari, coloanele, bolta, totul și cilindrul se sticlă nu se sparge, mă trezesc îngrozit în zgomotul valurilor tot mai înalte ale mării, 20 iulie, din nou la Roma, ultimele zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
Tu l-ai ajutat, ai petrecut mult timp aici, fă-mă și pe mine să înțeleg, Daniel! De ce? De ce să picteze astfel? întrebarea lui, cu privirea aspră deasupra mea, straiele pe care le poartă, vârsta și eu cu atât mai neputincios a-l apăra pe cel absent și învinuit de vini pe care, Te ispitesc cu geniu! Neputând ține piept, cobor privirea, mă strivește și pe mine această întrebare, Nici eu nu știu, părinte, sunt neștiutor! Îmi rotesc ochii prin biserică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
mi se pare mai degrabă o totală lipsă de credință, apropierea de Dumnezeu e o veșnică luptă cu tine însuți, câștigi cu multă greutate un pas, ca să pierzi într-o doară mii de pași, ești și nu ești, Și tac neputincios, convins deja că am spus prea multe, Fiul meu, tu ești încă tânăr, dar vei vedea cu timpul că distanța spre Dumnezeu nu se măsoară cu pașii, eu aș spune mai degrabă ești sau nu ești, și accentuează pe acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]