4,367 matches
-
mori mari, de macină toate grâiele din țară... și spunea și de trinuri... Ce sunt acelea? întrebă fata uimită. — Nu știu, da’ am auzit că sunt așa un fel de căruțe care umblă cu mașini... și pe ploaie și pe ninsoare... da’ repede grozav... acu sunt aici, ș-acu nu le mai vezi... —Multe minuni! șopti fata; ca-n povești... Da’ pe la noi nu sunt de-acestea. —Morarul are și ceasornic... zise Niță. Are și boierul, îl întrerupse fata; mi l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
că mi-i dragă!“ Pe la sfârșitul lui răpciune un vânt aspru de la miazănoapte mătura pâclele. Se ivi un soare gălbui, fără putere. Noroaiele și bălțile amorțiră. Și peste un amurg arămiu, care colora zarea de la miazăzi la miazănoapte - năvăliră nourii ninsorilor. Și o furtună, venită de la mările înghețate, începu a purta roiurile de fulgi. Iarna porni cu viscol. Faliboga veni prin întuneric la șopronul lui Niță: Începe iarna ca nealtădată, zise el; semn rău, măi prietine!... Dă, răspunse flăcăul, iernile-s
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Scoase din glugă o bucată mare de mămăligă și i-o puse dinainte, apoi îl mângâie pe gât și-l bătu încet pe bot. —Mă Sărmanule, da’ tu ai cojoc de iarnă? Blana groasă a cânelui lucea neagră prin bătaia ninsorii. Flăcăul stătu un timp privind în întuneric și gândindu-se. Din cei mai depărtați ani, de când își aducea aminte și de când își petrecea zilele slujind la vite boierești, fiorurile iernii îi strecurau neliniște în suflet. Simțea ceva aspru - ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de iernile grele din trecut. Parcă vorbeau despre războaie și cumpene grele. În răstimpurile de tăcere, s-auzea afară șuiet de ape; și gazornița tremura, atinsă de suflările care intrau pe horn. Viscolul se potoli a doua zi dimineață, dar ninsoarea mai ținu o zi ș-o noapte. Când stătură fulgii, se întări frigul. Bordeienii ieșeau ca din fundul pământului și tăiau cărări. Fumuri se înălțau drept în sus și sunetele și glasurile loveau ca într-o sticlă sonoră. Călări pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
să se așeze pe prispă, începu a cârni din nas și a mormăi, cum îi era obiceiul. — Da’ de ce nu ești mulțămit, uncheșule? îl întrebă flăcăul. - Măi Dăvidel, măi Boghene, răspunse moșneagul, pân’ ce n-a da un pospai de ninsoare, noi nu punem carne de capră la afumat. Boghean începu a râde: — Ia spune, uncheșule, te-a apucat vreodată Crăciunul fără bujeniță în pod? Asta nu s-a pomenit, măi băiete. —Atuncea și ist’ an, uncheșule, ne-om învrednici să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
miazănoapte vânturile. Și-ntr-un amurg, au început a se zări pe sub nourii plumburii cârduri nesfârșite de ciori, cârâind și țipând; și după ce-au trecut spre munte,amestecându-se cu întunericul, prinse a curge puf de omăt. Cătră dimineață, ninsoarea stătu. Și încă pe-ntuneric, moș Calistru auzi la ușă pe Boghean dupăind și scuturându-și opincile. Baba trase zăvorul de la tindă, apoi cu capul plecat și cu barizul peste gură, se întoarse la vatră ca să așeze în traistă merinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
se îndreptă spre ușă. Înainte să iasă, arătă spre sclav: — Și el? — El? - Vitellius făcu un gest de parcă ar fi vrut să alunge o muscă. E surd și mut, din naștere. Crezi că nu știu să-mi aleg servitorii? 7 Ninsoarea încetase când Vitellius coborî în curte, escortat de gărzile lui de corp. Urcă repede în lectică, după ce dădu în șoaptă un ordin comandantului gărzii. Mai târziu, cu chipul pe jumătate ascuns de mantie, intra într-un han, departe de zidurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Bine, asta înțeleg, dar ce este așa de rău în legătură cu groapa și cu lumina aceea? Păi, stai să-ți explic! În fiecare an, noi, piticii, producem toamna și tot ce se înțelege prin aceasta: frunze căzătoare, ploi, primele semne de ninsoare și așa mai departe, pe care le transmitem în lumea voastră, a muritorilor, prin acest portal de legătură între cele două lumi. Bine, dar ce este așa de rău cu acea lumină? Păi, când acea lumină este transmisă de portal
Magia anotimpurilor. In: ANTOLOGIE:poezie by Jenica-Daiana Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_691]
-
ei! Nu știu, sună tentant, dar nu știu ce să spun! Vă implor, Alteță, ajutați-o! Bine, sunt de acord, dacă încetați să vă mai plângeți! Bine, promitem! Atunci, regina m-a trimis prin portalul pe unde se trimit și vântul, gerul, ninsoarea, norii și fulgii de nea, înapoi pe tărâmul meu, bineînțeles, nu înainte să îmi iau rămas bun de la toți și să le mulțumesc reginei și, în special, fulgușorului, pe care nu îl voi uita niciodată. Ajunsă pe tărâmul meu, mi
Magia anotimpurilor. In: ANTOLOGIE:poezie by Jenica-Daiana Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_691]
-
albe, pene negre O pasăre cu glas amar Străbate parcul secular... Cu pene albe, pene negre. În parc fantomele apar... Și frunze albe, frunze negre; Copacii albi, copacii negri; Și pene albe, pene negre, Decor de doliu, funerar... În parc ninsoarea cade rar... Amurg Trec corbii - ah, "Corbii" Poetului Tradem - Și curg pe-nnoptat Pe-un târg înghețat, Se duc pe pustii... Pe când, de argint, În amurg de-argint, S-aprinde crai nou Pe zări argintii În vastul cavou... Iubito... ah, "Corbii
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
albină compătimind se va lovi- Plângând în zori cu fața în soare mă voi simți fără de rost, Mă voi gândi la toată jalea poeților care au fost... Un corb va trece peste casă și iarba mă va îngheța, Orașul, prin ninsoare, noaptea, din pianole va cânta, Sau toamna goală va dansa cu plete de grâu și de vin Astfel că nu vor mai putea să ne-ntreacă acei care vin... * În altar Sta fără noimă catedrala Azi, într-un secol rafinat-
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
dorinți, Și cugetări De opere văzute, Orașul seara... Din statica uitării, - Destul frumos, Destul departe. * MERIDIAN Sezonul verii s-a finit De serenadele albastre... De reverii ascunse-n astre... - Poema care s-a sfârșit. Sezonul iernii s-a ivit De cum ninsoarea-n geamuri bate... De depărtările-nghețate... - Poema care a venit. * NIHIL NOVI Aceste cuvinte Ți le trimit De lângă lampa arzîndă, Acuși mă culc, Dar fără-a adormi Voi asculta Derizorii ecouri. - De-ar veni aurora... Mă gândesc. Pentru niște bani
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
al vieții, se mai ascund bucuriile ei adevărate. Mă cufundam în mocirlă, crezând că-i minunea celei mai curate unde... 4tc "4" Într-un început de decembrie, Ester m-a dus la Văcărești. Ieșiserăm dimineața împreună în oraș. Erau primele ninsori. Nu aveam chef de mers la serviciu. Nici ea nu avea chef de ceva anume. Rătăceam înlănțuiți în susul Bulevardului, lăsându-ne troieniți de acei fulgi mari, deși, pufoși, de început de zăpezi. Mergeam bucurându-ne, fără o bucurie anume. Clipe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
aerul acela de tainică și smerită măreție din preajma oricărui sfânt lăcaș te copleșeau cu frumusețea năruită, batjocorită acum, a bisericii de odinioară. Mirosea a grajd, a siloz de cartofi, a cereale putrezite, fermentate, un aer greu, coborât, nefiresc în curățenia ninsorii care tot cădea. Doi țigani se opinteau să ridice un bloc imens de piatră. Sau să-l tragă într-o parte, după cum icneau sub chingile cu care erau încinși. Au văzut că-i urmăream. Unul, masiv, într-o bluză de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
rănite, peste trupurile noastre cotropite de lehamitea acelei dimineți cu tot ceea ce ne fusese dat să vedem. Zoream spre ieșire. Ester dădea să se scuze că n-a știut, că a crezut, că mai bine, că, vai, ce ninge, medievală ninsoare, că zău că-i pare rău, dar n-a crezut că, nu-i așa, e și tov. Dobre om, înțelege că, oricum e un monument important, nici noi nu suntem chiar așa, aiurea, am venit ca să ne documentăm poate, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
prima dată așa ceva, cum zăpada adunată pe acoperișul înalt, pe turlele feciorelnice, făcea biserica să râdă, să se bucure, să lumineze, să răspândească liniște și măreție, chiar și așa cum era, schilodită, rănită, batjocorită. Am simțit, am crezut atunci că acea ninsoare fusese trimisă de Dumnezeu nu pentru noi, cum îmi închipuisem când zburdam cu Ester pe Bulevard, în dreptul cinematografelor, ci numai și numai spre a-i ostoi bătrânei ctitorii durerile ultime ale despărțirii ei de Lume. Inginerul ne-a părăsit la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mistuit. Ocoleam biserica aceea, gândindu-mă cum numai cu un an înainte fusesem cu Ester la Văcărești. Un an doar și parcă îmi trecusem de-acum întreaga viață și venisem la acea biserică spre a cere iertarea ultimă cui? Lunii, ninsorii, liniștii, urmelor mele împleticite, cui să-i fi cerut iertare? Cine să te ierte când tu însuți nu știi pentru ce-ai vrea să fii iertat! Ocoleam biserica aceea dus parcă de imaginea turlelor Văcăreștilor încărcate de nea, cu blânda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
prea bine știind că nu are nimic de ascuns, tocmai prin aceasta se simțea vulnerabil. Kerim doar, într-un târziu de noapte, la „Geamandura“, citind parcă în mine, mi-a vorbit de această frică. Era început de martie. Ninsese, ultima ninsoare a acelei ierni, ninsoare a mieilor, cum se spune. Rămăsesem singur în local. Popa Țandără nu venise în acea seară, iar doctorul era plecat în orașul de pe locul anticului Aegyssus pentru nu știu ce anchetă. Nu putuse justifica la un control câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
nu are nimic de ascuns, tocmai prin aceasta se simțea vulnerabil. Kerim doar, într-un târziu de noapte, la „Geamandura“, citind parcă în mine, mi-a vorbit de această frică. Era început de martie. Ninsese, ultima ninsoare a acelei ierni, ninsoare a mieilor, cum se spune. Rămăsesem singur în local. Popa Țandără nu venise în acea seară, iar doctorul era plecat în orașul de pe locul anticului Aegyssus pentru nu știu ce anchetă. Nu putuse justifica la un control câteva duzine de fiole cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
îmi luase ochii: „Odgonul, Simioane, odgonul când ai să-l simți?“. Când am simțit odgonul, rămăsesem fără Ester. Fugisem de ea în bicisniciile istoriei mele. O clipă, cândva, crezusem că, jucându-mă cu funia clopotului din clopotnița unei biserici sub ninsoare, atinsesem chiar capătul ultim, nodul lațului. Privind odgonul acela spânzurat pe brațul Marelui Cenzor, mi se părea că acela-i chiar odgonul libertății mele. Cu descrierea lui voiam să-mi deschid cartea. Nu eram sigur că acela-i totuși Marele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
În taină poet suprarealist, care era postat În poartă. Don Saturno ieșise să contemple spectacolul zăpezii cu mătura În mînă, Încotoșmănat cu nu mai puțin de trei fulare și ghete de asalt. — E mătreața Domnului, a zis el fermecat, inaugurînd ninsoarea cu versuri inedite. — Merg la familia Aguilar, am anunțat eu. — Se știe că pe cine se scoală de dimineață Dumnezeu Îl ajută, dar În cazul dumitale, tinere, e ca și cum i-ai cere o bursă. — E vorba de o urgență. SÎnt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Hoarde Întregi de barcelonezi, care obișnuiau să confunde zăpada cu miracolele, comentau caracterul neobișnuit al intemperiei. Ziarele de seară plasau știrea pe prima pagină, cu fotografii cu Las Ramblas acoperite de zăpadă și cu izvorul de la Canaletas Înțesat de stalactite. „Ninsoarea secolului“, promiteau titlurile. M-am prăbușit pe o bancă de pe peron și am tras În piept de tuneluri și de funingine adus de rumoarea trenurilor nevăzute. De cealaltă parte a liniilor, pe un afiș publicitar, proclamînd farmecul parcului de distracții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
ce-am făcut! Acum cred în Dumnezeu. Ce pot face ca să-mi spăl păcatele? Un înger (sau amândoi): De azi înainte vei trăi veșnic! În fiecare an, cât va fi lumea și pământul, vei colinda prin ger, prin vifor și ninsoare, cu traista plină doldora, pe la casele oamenilor, pe la cei mari ca și pe la cei mici, pe la cei bogați ca și pe la cei săraci, împărțindu-le tuturora îmbucurătoarea veste despre nașterea Mântuitorului lumii, a Domnului nostru Isus Hristos! Pauză muzicală de trecere
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
văpăii lăuntrice inseparabili, ce îmi frământă starea. Lipesc frumusețea unor mesteceni albi din îmbulzeala nesfârșită de cuvinte înecând toate obstacolele artificiale șterse în chinuri. Un fel de intuiție personală ce o găsești numai în freamătul pădurii de foioase. Ploile de ninsori așteaptă să rumege împletitura dureroasă a crengilor arzând gingășia unui cuib de voci pierdut prin Templul zeiței Hator. Gonind veșnicia printre glasurile răgușite ale pietrelor puse s-aleagă arma cu plasmă a stăpânei! Contur filigranat în porțelan albastru de Prusia
P?ntec cu laser privit dintr-o parte. Feeling by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83720_a_85045]
-
Îmi crești încet frământul prin clipite Ca valul tremurând, lunecător, Mă frângi sub braț și-mi pui în suflet dor Și-mi dai tăceri, ades nepotolite; Iar gândurilor nu le lași răgaz, Le răvășești mereu ca pe-o ninsoare, Mai aspră ești, de sufăr și mă doare Și chinu-mi înflorește în obraz; Mă legi de frământările bizare, De stările materiei plângând Și mă menții pe loc, zile la rând, Nepotolit, în spasm de căutare; Mă izgonești și mă primești
CHIN by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83763_a_85088]