3,686 matches
-
a punților sufletești, de dragul unei femei pe care s-a legat să o aștepte. E apoi un mod personal de a se feri de compromisuri și a se ține la distanță de cei care i le solicită. Andrei Vlădescu are oroare de intervenții, cadouri, atenții, favoritisme, mici promiscuități morale pe solul cărora crește, viguros, oportunismul. Închizându-se tot mai mult în el însuși, ridicând ziduri de apărare și claustrare, eroul ajunge însă la autodiminuare, la o deprimantă mortificare sufletească. Morala lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
casa ni s-a umplut cu bărbați și femei. Exagerez, desigur, erau doar o mână de oameni, dar foarte siguri pe ei și foarte gălăgioși, vorbeau și se uitau la mine și făceau nu știu ce planuri. Până când am înțeles brusc, cu oroare, că erau pețitorii, sau chiar familia în care ar fi trebuit să intru și că vorbele lor îmi hotărau soarta, cu o indiferență totală față de vrerea mea, de parcă aș fi fost un covor, o mobilă, un miel de vânzare sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
a început să bea. N-avea unde să se ducă și nu voia să meargă nicăieri. Auzea muzică de la vecini și din alte apartamente și la el în cameră era tăcere și fum. Se simțea singur. Era sâmbătă. Avusese întotdeauna oroare de sfârșiturile de săptămână. Ca de orice sfârșit. Ca de orice despărțire, nu suporta despărțirile, nu reușea să le învețe, i se păreau o repetiție a morții. Voia întotdeauna să adoarmă sâmbătă după-amiază și să se trezească luni în zori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
neștiut și în care nu știa să se apere. Dar incapabil să cedeze lupta și să se retragă înfrânt și să-și spună: până aici n-am știut ce vreau și acum sunt zdrobit și sufăr și mintea mea pricepe oroarea asta pe care n-o bănuiam, dar nu va mai greși. Incapabil, pentru că era un luptător. Și incapabil, pentru că încă nu înțelegea ce abia mai târziu va înțelege: că până și în înfrângeri există un rost și o lege. Și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
vezi? Ai să ajungi să-i ceri iertare și să te târăști în fața ei? Asta ai să faci? Ce-ai să obții mai mult decât disprețul ei?“. Dar glasul lui continua: „Te rog, nu vreau să pleci. Știi că am oroare să rog pe cineva, știi să am oroare să te rog chiar pe tine și n-am făcut-o niciodată, pentru că nu faci un lucru decât dacă vrei și îți e plăcut, nu pentru că ești rugată. Dar acum te rog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
și să te târăști în fața ei? Asta ai să faci? Ce-ai să obții mai mult decât disprețul ei?“. Dar glasul lui continua: „Te rog, nu vreau să pleci. Știi că am oroare să rog pe cineva, știi să am oroare să te rog chiar pe tine și n-am făcut-o niciodată, pentru că nu faci un lucru decât dacă vrei și îți e plăcut, nu pentru că ești rugată. Dar acum te rog“. Ea continua să scuture din cap privindu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
silențios și respectuos spre spațiile albe și largi ale recepțiilor. Piese de mobilier cochete, cu un design simplu parcă te provoca cu un aer sfidător să te așezi, gata să urle În agonie dacă cineva, Doamne ferește, comitea cumva crima - ce oroare! - de a vărsa ceva pe ele. Numele diverselor reviste scrise cu litere negre și groase, reproducând fontul de pe copertă, atârnau pe pereții holurilor. Uși groase, opace de sticlă apărau aceste titluri. Sunt, toate, nume pe care orice american de rând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
voiam, să sar peste o coadă lungă de newyorkezi obosiți, agresivi și Încrezuți și să comand Înaintea celor care așteptau de multe, multe minute. Asta nu mă făcea să mă simt bine, sau importantă, sau măcar interesantă, și aveam Întotdeauna oroare de zilele În care trebuia să fac așa ceva. Când coada era terifiant de lungă, ca astăzi de exemplu - când șerpuia de jur-Împrejurul tejghelei și o pornea Îndărăt - m-am simțit Încă și mai prost și am știut că o să plec cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
le cunoșteam. Ar fi o problemă numai dacă n‑aș ști În ce oraș l‑a pierdut. Dar fac pariu că și atunci l‑aș putea găsi. James a pornit‑o spre ieșire de‑a‑ndăratelea, cu o expresie de oroare prefăcută pe față. — Foarte bine atunci, doamnelor, vă doresc o zi bună, m‑ați auzit? Cel puțin nu v‑a futut definitiv și pentru totdeauna pe amândouă. Vorbesc serios, slavă Domnului pentru asta, bine? Sunteți amândouă compleeeeetamente zdravene. Mda. Ăă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
m‑am Întrebat instantaneu ce‑o fi putut să‑i spună Miranda. Posibilitățile În domeniu erau nelimitate, dar mi‑am Închipuit că fusese, de bună seamă, ceva legat de vestimentația Ilanei, inspirată de Ladies’ Home Journal. M‑am scuturat de oroare când m‑am Întrebat ce răutăți i‑o fi spus unei fete atât de drăguțe și m‑am rugat să nu Înceapă să plângă. Însă, În loc de asta, ea a Întors spre mine ochii aceia mari, nevinovați și a declarat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
o tapetară cu ziare și puseră acolo brațele și picioarele. Cel mai greu le-a fost cu falca și cu dinții de lapte. Cole o luă și aproape o aruncă În cutie - copleșită, În final, nu de durere, ci de oroare. — În regulă? o Întrebă Kay, atingîndu-i umărul. — Da. SÎnt bine. — Du-te și te plimbă. O să mă ocup eu de asta. — Ți-am spus că n-am nimic, nu? Duseră cutia la ambulanță, Îi puseră o etichetă și o săltară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
care vorbeau tinerele educate din sala de așteptare a ministerului o Îngroziseră. Una dintre ele spusese cu nepăsare, „O să fie un fleac, fetelor! Doresc să vadă că nu ne vopsim și că nu folosim cuvinte ca tati sau closet sau orori de genul ăsta.“ Interviul a decurs bine, de fapt, dar nici acum, Viv nu putea auzi cuvîntul „closet“ fără să nu-și amintească momentul acela, de demult, și pe fată. CÎnd Începuse tot necazul cu Duncan, nu spusese nimănui. Nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
și nu ca pe ceva de care să mă bucur. Trebuie să găsesc dădacă temporară În seara asta. Asta În caz că nu reușesc să-l conving pe Richard să lucreze acasă sau dacă nu-și revine Paula În mod miraculos. Am oroare când e vorba să cer favoruri pentru mine sau pentru copiii mei; Îmi amintește de când tata m-a Împins spre o femeie Într-o stație de autobuz În Leeds odată, de Crăciun, și mi-a zis să-i cer cinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
copilă cu părul roșcat. Parcă intenționau să elimine toate focoasele nucleare de pe teritoriul britanic. Ar fi trebuit să-mi vezi sânii când i-am avut pe gemeni, spune Judith, care e deja la al treilea cocteil Mai Tai. Privesc cu oroare cum dansatoarea cu pricina părăsește scena și vine spre noi, palpându-și sânii ca un crescător de câini care ne arată cățelușii pentru inspecție. Ei, asta numesc eu jonglerie, țipă Alice. Raportul muncă-viață - Kate, ce ne recomanzi? —Mușchii ei pelvieni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
cele două de mai sus). 8. Lamele de pe Madison - Fete sud-americane superstrălucitoare care galopează pe Madison cu ponchouri și perle. 9. Rumeneală falsă - bronzul obținut la salonul Portofino Sun Soho de pe West Broadway. 10. Iâh! - țipăt scurt, care arată surpriza/oroarea în fraze ca: „Iâh! Ea și-a luat noile cizmulițe Bottega înaintea mea?“ Folosit exclusiv de fetele din Manhattan care au sub douăzeci și șapte de ani și de starletele din sitcom-urile NBC. 11. P-ș - pe șest, adică în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
în picioare. Am înghițit opt pastile de Advil cu Mimosa și m-am întins pe pat. Nu s-a-ntâmplat nimic. Eram cât se poate de vie, deoarece încă zăream ștrasurile strălucindu-mi pe vârful picioarelor, care, am observat cu oroare, erau date cu ojă roșie în loc de roz-sidefiu, culoare care s-ar fi asortat mult mai bine cu sandalele. Poate opt pastile de Advil nu erau de ajuns. Am mai luat una, apoi încă una, apoi încă una, până ce n-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
un nor de cenușă albă ca de oase măcinate se Învîrtejea În jurul nostru, Într-o neostoită vînare de vînt. Hennessy Împinse ușa și-mi făcu semn să mă apropii de el, zîmbindu-mi subțire, ca un ghid de la un muzeu al ororilor. Era o sală de recepții cu tavan Înalt și cu vedere la mare către ambele laturi ale peninsulei. În lumina difuză, m-am pomenit stînd În mijlocul unei lumi marine, salonul de ceremonii plin de nămol al unui vas de linie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
lui abia dacă s-a dezlipit de mine cînd m-am urcat În mașină lîngă Paula. Auzeam Seatul zgomotos al lui Cabrera avîntîndu-se pe șoselele mărginite de palmieri din jurul proprietății Hollinger. Plecarea lui parcă ne lăsase iar complet expuși la ororile conacului ars. Paula strîngea În mîini volanul, cînd Încleștînd, cînd relaxîndu-și degetele. Casa rămînea În spatele nostru, dar știam că ei Îi rătăceau gîndurile prin Încăperile distruse și că făcea propriile-i autopsii mentale asupra victimelor. Încercînd s-o liniștesc, i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
cum dispar coșurile! îmi șoptește Georgiana. Mi-a spus mie Leni, știi că ea umblă cu tipu’ ăla dintr-a XII-a... Ce-mi șoptește la ureche mă umple de groază. — Nu mai vreau s-aud! mă revolt eu. Ce oroare! — Atunci îți spun cum știu eu că trec coșurile, râde Geor giana poznașă. Cu zăpadă proaspătă! — Serios? fac eu, holbându-mă la ea prin ochelari. Nu o cred, dar asta-mi place la ea: că e mereu veselă și lip
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
din cauza ei. S-a Întâmplat la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Plecaserăm din Londra de bunăvoie și petrecuserăm perioada aceea Într-o căsuță dintr-un sat din comitatul Devon, pe care l-am romanțat În Daniel Martin. În ciuda ororilor externe și a privațiunilor din acea vreme, au fost pentru mine ani rodnici și de pârguire. Era pentru prima oară când descopeream natura Într-un sat autentic, cu fermieri autentici, și, Începând cu acea perioadă, am abandonat complet ideea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
În omul Însuși. Raymond Chandler și alți creatori ai detectivilor secolului nostru au folosit exact aceeași tehnică, Înlocuind copacii malefici cu orașul malefic și apoi luându-și o mare libertate, Îndărătul pretextului de erou incoruptibil, În a descrie toate viciile, ororile și seducțiile care Îl abat pe erou de la cărarea cea dreaptă și pe care acesta trebuie să le Înfrunte pentru a-și câștiga adjectivul. Sir Galahad și Philip Marlowe sunt frați de sânge. Pentru Întreg mileniul nostru aproape, adevărata virtute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
i-au fost de-ajuns primele rânduri muzicale, ca să-și aducă aminte de neuitata melodie, întrucât văzuse filmul acela cu scene atroce în care bravura prizonierilor din lagărele de exterminare depășea ferocitatea gardienilor ucigași. Deși, adesea, resimțise un fior de oroare, se interesă din politețe: Cred că am auzit acest cântec interpretat de mulțimea deținuților de la Auschwitz. În filmul acela, în filmul acela, care se chema, se chema... Nu-și aduse aminte cum se numea filmul, dar Melanie confirmă, de îndată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Însă Tătucul și ceilalți comandanți l-au uitat. Ori s-au prefăcut că l-au uitat! Nu l-au mai făcut pe Marinescov nici un fel de erou: l-au lăsat să-l schingiuiască remușcările și Istoria să-l pomenească cu oroare. Țin minte că fiica lui Marinescov îi istorisea mamei că tatăl ei, dezamăgit de nerecunoștința lui Stalin, a încercat de mai multe ori să se spânzure și că după un timp a dispărut fără urmă. Mama mai povestea că fata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
pe vreuna dintre ele! Nu ai avea puterea să cari floarea pe prăvălatecul suiș, către Lumea ta. Profesorul se întoarse cu totul către pădureanca cu suav grumaz prins în inele de aramă, surprinzându-i pe față cum încă îi stăruiau oroarea și compătimirea pentru gestul masochist la care el se pretase, adineauri, sub candelabrul de argint. Printre ramurile arborelui-candelabru, care păreau vrăjite de grumazul ei, constrâns, în spirala de cupru, să arate disproporționat și totuși feciorelnic, începură să se agite surescitabili
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
a fost cel mai teamă. Ne-am despărțit În seara aceea fără să reușim s-o scoatem la capăt. Am rămas fiecare pe gânduri, seduși de idee, chiar dacă măcinați de Îndoieli. Repulsia noastră, probabil ridicolă, față de căile bătute ale literaturii, oroarea că vom ajunge și noi să ne bucurăm că apărem Într-o revistă, că cineva ne miluiește cu o cronică, teama rușinoasă că, vai!, va trebui să umblăm după sponsori ca să ne apară neprețuitele volumașe, toate se amestecau cu Încrederea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]