6,523 matches
-
despre minunatul tău frate vitreg care are aceste restaurante non-stop, acoperirea perfectă pentru a vinde multe droguri pentru tipi bogați de la Sloane, care nu aveau nimic mai bun de făcut... Mâinile lui Suki au căzut pe lângă corp. Fața îi era palidă ca o foaie de hârtie, făcând ca semnul roșu unde o plesnise Belinda să iasă în evidență ca o pată de vin. Se uita la mine fix, dar apoi ochii și-au schimbat direcția ușor în spatele și deasupra mea. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
credeau ca ultim semn al statorniciei și dăinuirii lor în timp. De multe ori, privindu-i, aveam halucinanta certitudine că, odată cu ei, veneau în acele târziuri de noapte și moșii, și străbătrânii lor și stăteau cu toții la taifas, în lumina palidă a felinarelor din piață, într-o devălmășie de trupuri și umbre năboite de peste timp, încât nu mai știam dacă vorbesc cu vii sau cu morți, dacă poveștile lor sunt de acum sau vin din pământul în care fuseseră îngropate, odată cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Julián Carax, preciză el. — Julián Carax, repetă Aldaya, satisfăcut. Îmi place cum sună. Acesta este fiul meu Jorge. Julián Îi Întinse mîna, iar Jorge i-o strînse. Avea o atingere călduță, fără nici un chef. Chipul său avea dăltuirea pură și palidă conferită de faptul că crescuse În acea lume de marionete. Purta haine și Încălțări care lui Julián i se păreau romanești. Privirea lui trăda un aer de suficiență și de aroganță, de dispreț și de politețe Însiropată. Julián Îi zîmbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Se spunea că se numărase printre mîinile murdare de după căderea Cubei și războiul cu Statele Unite, În care s-au pierdut ultimele colonii. Din Lumea Nouă Își adusese ceva mai mult decît o avere: Îl Însoțeau o nevastă nord-americană, o demoazelă palidă și fragilă din Înalta societate din Philadelphia care nu vorbea o boabă de spaniolă, și o servitoare mulatră, care fusese În serviciul lui Încă din primii ani petrecuți În Cuba și călătorea cu un macac Închis Într-o cușcă, Îmbrăcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Petrecîndu-și cea mai mare parte a timpului În călătorii sau În fabricile familiei, nu vedea nici o problemă În legătură cu casa. Odată, micuțul Jorge dispăru opt ore În interiorul casei. Maică-sa și servitorimea Îl căutară cu disperare, fără succes. CÎnd copilul reapăru, palid și buimăcit, spuse că, În tot acest timp, stătuse În bibliotecă, În compania unei misterioase femei de culoare, care Îi arătase fotografii vechi și Îi zisese că toate femeile din familie aveau să moară În casa aceea pentru a ispăși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
era, nu mă mințise, Însă nici nu-mi spusese tot adevărul. Nu-mi zisese nimic despre acel ciudat tremur al mîinilor care prefăcea fiecare nasture, fiecare fermoar Într-o muncă titanică. Nu-mi zisese nimic despre acea vrajă a pielii palide și tremurătoare, de acea primă atingere a buzelor, nici de acel miraj ce părea să ardă În fiecare por al pielii. Nimeni nu-mi zisese nimic despre toate astea fiindcă știa că miracolul se petrece doar o dată și că, atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
numai ea o putea vedea În vis: umbra lui Zacarías, care abia dacă mai aducea cu bărbatul de care Își amintea și care acum se manifesta doar ca un lup ce umbla pe labele dinapoi. Penélope fu o copilă fragilă, palidă și imponderabilă. Jacinta o vedea cum crește asemenea unei flori Înconjurate de iarnă. Ani În șir o veghe, noapte de noapte, Îi pregăti personal toate mîncărurile, Îi cusu hainele, Îi stătu alături cînd trecu prin nenumărate boli, cînd rosti primele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
bune pînă cînd aveam s-o pot vedea - și atinge - din nou pe Bea. Am Încercat să pun În ordine chitanțele pe luna aceea, dar sunetul teancurilor de hîrtie Îmi amintea de foșnetul lenjeriei alunecînd pe șoldurile și pe coapsele palide ale doñei Beatriz Aguilar, sora prietenului meu din copilărie. — Daniel, plutești printre nori. Te Îngrijorează ceva? E vorba de Fermín? Am Încuviințat, rușinat. Prietenul meu cel mai bun Își sacrificase cîteva coaste ca să-mi salveze pielea cu cîteva ore În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
În glas, fiindcă se grăbi spre poartă, prin grădină, și nu se opri pînă cînd nu ne pomenirăm amîndoi, cu răsuflarea tăiată, acoperiți de sudoare, pe trotuarul bulevardului Tibidabo. — Ce s-a Întîmplat acolo jos, Daniel? Era cineva? — Nu. — Ești palid. — SÎnt palid. Hai, să mergem. — Dar cheia? O lăsasem Înăuntru, Înfiptă În broască. N-aveam nici un chef să mă Întorc după ea. Cred că am pierdut-o cînd am ieșit. O s-o căutăm altă dată. Ne-am Îndepărtat În josul bulevardului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
fiindcă se grăbi spre poartă, prin grădină, și nu se opri pînă cînd nu ne pomenirăm amîndoi, cu răsuflarea tăiată, acoperiți de sudoare, pe trotuarul bulevardului Tibidabo. — Ce s-a Întîmplat acolo jos, Daniel? Era cineva? — Nu. — Ești palid. — SÎnt palid. Hai, să mergem. — Dar cheia? O lăsasem Înăuntru, Înfiptă În broască. N-aveam nici un chef să mă Întorc după ea. Cred că am pierdut-o cînd am ieșit. O s-o căutăm altă dată. Ne-am Îndepărtat În josul bulevardului cu pași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
am crezut că era Fermín, care poate că asistase la incident ascuns În vreun ungher Întunecat de pe casa scărilor. — Cine-i? Întrebă tata. — Don Anacleto, domnule Sempere. Tata suspină. Am deschis ușa și am dat cu ochii de profesor, mai palid ca oricînd. — Don Anacleto, ce s-a Întîmplat? Vă simțiți bine? Întrebă tata, invitîndu-l să intre. Profesorul aducea un ziar Împăturit. Se mărgini să ni-l Întindă, cu o privire Îngrozită. HÎrtia Încă era călduță și cerneala proaspătă. — Ediția de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
așa cum făceam și eu. Nu putea fi el. După cîte știam eu, Julián avea pe atunci treizeci și doi de ani, iar omul acela părea mai În vîrstă. Avea părul cărunt și o expresie de tristețe sau de oboseală. Prea palid și prea slab, ori poate că erau la mijloc doar ceața și osteneala drumului. Mă obișnuisem să-mi imaginez un Julián adolescent. M-am apropiat de acel necunoscut și l-am privit În ochi. — Julián? Străinul mi-a zîmbit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
curînd, a șoptit Julián. — Nu-i nici o grabă. Eu o să aștept. Tocmai cînd cei trei polițiști se Întorceau către dînșii, Miquel s-a ridicat de la masă și s-a Îndreptat spre ei. La Început n-au văzut decît un muribund palid și tremurător care le zîmbea În timp ce sîngele i se ivea În colțul buzelor descărnate, lipsite de viață. CÎnd au observat revolverul din mîna lui dreaptă, Miquel se afla la mai puțin de trei metri de ei. Unul a vrut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Julián, am șoptit. Familia a vîndut totul Înainte să plece În Argentina. Julián a Încuviințat fără vlagă. Am coborît la parter. Odată ajunși acolo, Julián s-a Îndreptat spre bibliotecă. Rafturile erau goale, iar șemineul Înecat cu moloz. Pe pereții palizi de moarte flutura unduirea flăcării. Creditorii și cămătarii izbutiseră să ia cu ei pînă și memoria, care probabil că acum era pierdută În labirintul vreunui depozit de fier vechi. — M-am Întors degeaba, șoptea Julián. Mai bine așa, m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
acelui loc, să-și purifice amintirea. — Trebuia să te Întorci și s-o mai vezi o dată, am zis. Acum ai văzut că nu e nimic. E doar o vilă veche și nelocuită, Julián. Hai să mergem acasă. M-a privit, palid, și a Încuviințat. L-am luat de mînă și, Împreună, am apucat-o pe culoarul care ducea spre ieșire. Breșa de luminozitate de afară era la doar cîțiva metri. Am putut simți În aer mirosul buruienilor și al burniței. Atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
de aparența sensibilă nu oricine gustă Frumosul va fi automat transpus în lumea ideală a perfecțiunii transcendente. Imitația (mimesis) artistică nu poate reda “ideile”, adică adevărul suprem al lucrurilor, ci reproduce lucrurile naturale sau artificiale care nu sunt decât o palidă umbră a celor dintâi. Imitația este așadar o construcție dirijată de recunoașterea ordinii raționale a formelor, precum și a înrudirii formelor reale cu formele perfecțiunii ideale, cum se poate citi în dialogul numit Sofistul. Pentru Aristotel, artistul este un educator, dar
Interferenţe ale urâtului cu alte categorii estetice. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
ciotul ce i se Învârtoșase, fără voie, În prohab... Oliver se cutremură de groază. Încercă să țipe, dar limba parcă i se lipise strâns de cerul gurii. Dădu să fugă, dar picioarele Îi Înțepeniseră pe linoleum. Stătu așa, cu chipul palid și ochii căscați În gol, simțind cum din vene i se scurge toată vlaga. Și asta n-a fost tot. Căci În urma femeii-girafă a venit femeia-capră, care, după ce l-a curățat de frunze, și-a desfăcut picioarele cruciș, chemând cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
stătea În șezut cu picioarele sub el, În poziția de semi-lotus, ținându-se cu mâinile de țeastă. Generalul armatei moarte de costume suferea. Capul Îl durea Îngrozitor. Deasupra lui, vârtejul de chipuri se rotea amenințător. Dinlăuntrul lui se distingea unul palid, cu joben și lavalieră, pe care Noimann Îl asemui cu Omul Negru. Să fi fost această viziune reminiscența unor lecturi? De multe ori, În timp ce petrecea la Corso, medicul avea obiceiul să-și impresioneze auditoriul recitându-i versuri din Omar Khayam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
o măsea pe alta, mestecând-o Îndelung, meticulos, pentru a-i „savura” secreta suculență. „Și totuși parcă e ceva”, conchise el, rămânând Încremenit pentru o clipă Într-o poziție meditativă. Și abia termină de rostit aceste cuvinte, când chipul său palid se Înroși brusc și Oliver simți că se sufocă. „I-o fi rămas carnea pe gât”, Își spuse Bikinski, privindu-l cu ochii dilatați de spaimă, după care, fără să mai stea prea mult pe gânduri, Îl lovi cu palma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
și zornăitul zarurilor Îi creau o stare de angoasă. Senzația de teamă din piept Îi creștea. Masterandul Își trecea privirea de la unul la altul, Încercând să găsească În conversație un colac de slavare pentru teama lui. Spaima Îi schimonosea chipul palid, făcându-l de nerecunoscut. Masterandul Încerca să stea nemișcat pe scaun, fără să facă nici cel mai mic zgomot. Deodată simți că se sufocă și atunci, scoțând un urlet prelung, țâșni ca Împins de un resort de pe scaunul său și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
lipesc pe față, pe mâini. Îi năpădesc ochii, urechile. Nu mai poate vedea, nu mai poate auzi din cauza lor. Și În tot acest păienjeniș se clatină un singur chip, o singură față: Mathilda, draga lui Mathilda, iubita lui Mathilda! Fața palidă, triunghiulară, străjuită de doi ochi imenși! Chipul ei e Înconjurat de mâini și de picioare lungi, ca de păianjen... În jurul brațelor se rotesc ca niște astre Îndepărtate cei doi sâni. Picioarele Înaintează, lunecând, prin aer. În urma lor se-nfoaie-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
silabă. „Faclă, vin și lună plină” - ce frumos sună! Doctorul se și vedea Înaintând pe un câmp plin de trandafiri, ale căror petale pâlpâiau În Întunericul nopții ca niște candele pe jumătate stinse, iar deasupra lui plutea o lună imensă, palidă ca moartea. Un vânt ușor adia peste traverse, stârnind murmure ciudate. Purtând pe creștet o coroniță de flori albe, regina-nopții, Noimann mergea pe mijlocul șinelor de cale ferată cu pași de somnambul. Vântul Îi flutura poalele hainei, răcorindu-i trupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
aflau și soldați de 19 ani, adică de aceeași vârstă cu tine cel de acum. Ei ce vor fi simțit pe când Înaintau În Întuneric și zăreau deodată, În față, la acea margine temporară a lumii cunoscute de ei, o lumină palidă ca cea pe care tocmai ai zărit-o? Evident că un gând ca acesta te Îmbărbătează și te simți dintr-o dată stăpân pe situație și pe propriul tău gând și corp, teama plăcută ți se transformă În simplă plăcere de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
vom filma trebuie considerate entități semnificative separate. Culoarea cerului dintr-un amurg de iarnă În câmpie cere o peliculă și un tratament al acesteia Încă neinventate. Eventualele imagini alb-negru sau color luate În astfel de amurguri nu vor fi decât palizi Înlocuitori ai unei realități mult mai bogate. Misterul se amplifică În drumul printre căpițe și grajduri, pe lângă salcâmii din spatele casei, prin curte, pe prispă, prin tindă spre polatra cu tavanul jos, cu pereții și podeaua lipite cu lut, spre vatra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
sunt anii! Dragostea nebună A rămas chezașa nopților cu lună; Martori ne-au fost plopii, fără soți, înalții, Ce-ai putea iubito, să ai pentru alții? Patima nebună, neagră și păgână, Ce cu amintirea inimii se-ngână, Sub privirea lunii palidă și rece, Ar mai fi în stare timpul, s-o înece? Ar putea iubito, să mai fie altul, Care să-ți ascundă ca-n infern, înaltul Și care s-aprindă făr-asemănare Patima aceea, prinsă de vâltoare? Ar putea iubito, să
AR PUTEA IUBITO?... by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83744_a_85069]