20,853 matches
-
un tablou cu multe detalii și excesiv de cromatic. În fapt, un tablou-manifest, nesofisticat, cu o ușoară tentă fantastică a unui vis de copil. Ce vede ochiul nu vede întotdeauna mintea sau, invers, poți vedea cu mintea, cu urechea sau cu palmele, acolo unde ochiul nu poate pătrunde. Oare unde se duc imaginile ce le luăm cu ochiul și le refuzăm sau ignorăm cu mintea? Întrebarea e de ce le ignorăm sau refuzăm să le vedem? Dacă am ști motivul, de bună seamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
în timpul slujbei de duminică dimineață. Sunt golite pe rând toate casetele milei și sertarele biroului unde se vând lumânări și suveniruri. Un om este împușcat în mâna care încearcă să-și exprime protestul. Cu mare precizie, îl nimerise în centrul palmei. Ca la un semn, toate lumânările și lampioanele electrice se sting fără vreo aparentă intervenție; doar vagi dâre de lumină se strecoară printre cadrajele ce partiționează vitraliile. Acest spațiu obscur este deodată străpuns de două arcuri crestate de lumină, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
justifice și continua să privească cu bucurie la chipul lui magnific și strălucitor. După ce a pus ultima întrebare, tânărul a dispărut fără ca ea să-l vadă plecând și a mai simțit o vreme, în absență, degetele lui fierbinți electrizându-i palma. Ea nu-și putea aminti absolut nimic din ce au discutat; totuși, se întreba dacă ea a reușit să-i răspundă satisfăcător, dacă l-a lămurit pe îngerul morții care ar fi putut fi motivele reacțiilor ei. Camera ei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
acolo sub lumina vagă a stelelor. Poate astăzi vor avea șansa unui început de lună, judecând după stadiul mareelor despre care le vorbise Santiago cu câteva clipe în urmă. Într-una din zile, Santiago i-a strecurat un bilețel în palmă. L-a înșfăcat cu complicitatea și spontaneitatea unei eleve de școală ce simțea că intră în posesia unui mare secret. L-a dosit într-una din cutele portofelului și a așteptat intimitatea nopții să-l poată descifra în liniște. Așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
poze, s-au schimbat impresii, adrese și, mai ales, partenerii de dans. Umerii ei s-au întâlnit pentru prima oară cu cei ai lui Santiago într-un dans năprasnic, criminal, de rămas-bun. În timpul dansului, ea i-a scris invizibil în palmă un singur cuvânt magic, făcând pauză după fiecare literă. Și palma lui de piatră a rămas dăltuită cu mesajul ei, în același loc unde se cuibăreau comod bilețele spre a fi citite către miezul nopții. Și el i-a strâns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
dans. Umerii ei s-au întâlnit pentru prima oară cu cei ai lui Santiago într-un dans năprasnic, criminal, de rămas-bun. În timpul dansului, ea i-a scris invizibil în palmă un singur cuvânt magic, făcând pauză după fiecare literă. Și palma lui de piatră a rămas dăltuită cu mesajul ei, în același loc unde se cuibăreau comod bilețele spre a fi citite către miezul nopții. Și el i-a strâns cu putere degetul, instrumentul mărturisirii ei, în semn că a înțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
și, indiferent care ar fi fost poziția oglinzilor, durerea de aici acolo cânta. Universurile paralele habar n-aveau unul de celălalt. Dacă vreuna de dincolo s-ar fi întors cu spatele, ar fi salutat cu aceeași mână, dar cu dosul palmei. Dacă simetriile erau inversate, trăirile nu puteau fi altfel, din această cauză spuneau Vocile o putem considera pe Mioara aici gazdă a unei dureri fără margini iar pe Mama, oceni harașo, pardon, verry well! Dar Vocile nu erau întrutotul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
erau urmate de telescaune pentru sicrie, care trebuiau să ajungă la cimitirele răsărite ca ciupercile după ploaie, neatinse, neurmărite de Ea. Câteva fulgere neurmate de tunet sclipiră în plin cer senin, semn că, probabil, heruvimilor le-au scăpărat obrajii de palmele primite pentru obrăznicia de a fi privit printre gardurile norilor, prin gaura cheii ușii dinspre Rai sau din borta vântului. Când trecea Ea. Privitul pe furiș, vorba după colț, tainele de sub plapumă, ocheadele la bijuterii, gândurile de a avea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
polizor spartă de dimensiunea unei lespezi mai mici, fixată pe pieptul păpușii cu o banderolă roșie de scotch, împotriva deochiului, o bătea acum pe spate, cu o curea de ceas și când nu înceta din plâns îi înfigea andrele în palme, în pulpe, în gât, în laba piciorului, în cap, în ochi. Murind, plânsul înceta. Plângea acum tăcerea. Un plânset lugubru, îndepărtat, ca un scâncet de pui de lup, din depărtări înghețate, în noaptea supărată pentru că e făcută să fie noapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
de fum. Șoferul claxona pentru a goni haitele de câini ce-l asaltaseră, pustiul dușmănos al pieței și, mai ales, admirația copiilor apăruți de niciunde, despre care se bănuiește că nu erau din oraș. Dar ei alergau, prindeau fumul cu palmele, se întreceau în țipete, gălăgia era înghițită de fumul gros în care rând pe rând, printr-un necunoscut proces de lisopție, dispăreau câinii, copiii, unul câte unul, apoi parcările goale, chioșcurile mute, blocurile cu miile de uși încuiate, cu miile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
altceva decât croieli diferite ale aceleiași măști. Se poate trece dincolo de Simfonia a V-a? Da, răspundea acel cineva străin, dar ajungi la tine. Ce bumerang zburdalnic, nesățios de a reteza întrebări și a ști să se întoarcă docil în palmă, ca un șoim. Când zici că-l cunoști, ți-e teamă de faptul că ești stăpân sau știi și ți-e teamă că știi și nu vrei să tulburi această apă sumbră, tăcută, atotștiutoare, aparent calmă, dar abisală. Faptul că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
lui Homer. Meduze pe capul cărora șerpuiau dârele solare, șuvoaiele nopții sau țipetele păsărilor, care, în loc să se disipeze în neant, se fixau pe globurile de stâncă și ori de câte ori le atingea, stârnea un stol de țipete, care dispăreau atunci când își retrăgea palmele. Heruvimii o priveau pe furiș, pentru a nu fi surprinși de adulții cu aripi aprige și usturătoare, Mioara părea o vrăjitoare care-și rotește palmele în jurul globurilor de cristal pentru a-i dezvălui secretele viitorului. Dar ea nu făcea altceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
stâncă și ori de câte ori le atingea, stârnea un stol de țipete, care dispăreau atunci când își retrăgea palmele. Heruvimii o priveau pe furiș, pentru a nu fi surprinși de adulții cu aripi aprige și usturătoare, Mioara părea o vrăjitoare care-și rotește palmele în jurul globurilor de cristal pentru a-i dezvălui secretele viitorului. Dar ea nu făcea altceva decât să mângâie nimbul sferelor pe care nu era imprimat niciun țipăt, nici de pasăre cu limbă de șarpe, nici de șerpi cu cap de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
de ani, patul, fără să dezmembreze niciun element: lada pentru lenjerie, tăblia, cadrul de brad, biblioteca, fără a clinti o carte, vitrina, fără a trezi din somnul de porțelan vreun bibelou sau pahar prăfuit. Când văzu golul perfect, își frecă palmele. Câteva fulgere bătrâne căzură cu trosnet sec pe podea. Mioara îi întinse pânza din cer foșnitor. Pregăti trusa de ace, mare cât un sac cu crose de golf. Și pentru că bătrâna aștepta, Mioara îi vârî ață în acul de aur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
ei, a fost, era, de fapt, acum, un prezent continuu, în care părinții erau o prezență continuă, ceva mai bătrâni, dar tot părinți, ceva mai pierduți, dar tot părinți, ceva mai morți, dar tot părinți, dacă și acum simțea în palme strânsoarea mâinilor părintești, dar nu era strânsoare, era menghina care o mușcă de palmele firave, lopată, când o lovea peste față, mână-menghină, mână-lopată, unde ești, mâna aripă de libelulă? Aici sunt, striga mâna ei în menghină, unde ești, mână picioruș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
o prezență continuă, ceva mai bătrâni, dar tot părinți, ceva mai pierduți, dar tot părinți, ceva mai morți, dar tot părinți, dacă și acum simțea în palme strânsoarea mâinilor părintești, dar nu era strânsoare, era menghina care o mușcă de palmele firave, lopată, când o lovea peste față, mână-menghină, mână-lopată, unde ești, mâna aripă de libelulă? Aici sunt, striga mâna ei în menghină, unde ești, mână picioruș de cărăbuș? Aici sunt, ruptă în menghină, unde ești, pasăre? Aici în colivie sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
rondul cu dalmațianul în lesă printre tarabe, eliberă câinele din zgardă și, cu o plăcere nazistă, porni să biciuiască animalul, apoi pe fiecare preșcolar în parte care-și ventila educatoarea cu batista și-i ștergea fața de transpirație, adunând cu palmele micuțe gemetele și așezându-le cu grijă în ghiozdanul multicolor. Un politician, însoțit de polițiștii de proximitate din zonă, împărțea fluturași electorali, dar Mioara 2, care-și ducea Mama în brațe, citea pe fluturașul pe care Mama încerca să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
sfârșitul și ceea ce urma după sfârșit, acea nelămurită cuprindere, ca atunci când nu-ți ajung brațele pentru a mângâia pe cel drag, ai vrea să fii miriapod și nu-ți ajunge trupul pentru a-l îmbrățișa, revenind mereu la chipul iubit, palmele sunt prea mici. Ai dori să-l simți molecular. Inima lui să bată în inima ta. Da, copacii trăiesc cu apă, dar se hrănesc cu dragoste: a luminii, a Pământului, a păsărilor, a nopții, a gândurilor care le susură prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
în cerc, un cerc sub formă de pătrat, latura lui este egală cu raza cercului, ceea ce înseamnă că orizontul e drept, da, cerul e o cupolă a lumii, vedem curb, da, cu siguranță rotunjimile sunt făcute pentru a nu răni palmele zării, ale vântului, altfel nu ar mai curge apele și chiar scrisul pe pagini ar fi colțuros, iar Autorul un maestru cioplitor de hieroglife ilizibile. Miorița, în brațe, stă lipită de mine și plânge pentru că eu merg pe stradă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
deschide portiera și însuși Primarul te invită să urci, cum ai folosi limbajul, ce reacție ai avea, pentru că eu eram împietrită și uitasem că am glas. Oare în ce limbă vorbeau, dacă acele cuvinte mă biciuiau, mă pătrundeau precum cuiele palmele lui Iisus, acum înțeleg, mă răstigneau, Iisus a fost răstignit pe cruce cu piroane-cuvinte, iar pe creștet cununa de cuvinte-spini, a fost colocviul miilor de cuvinte-țintă, cuiele de Φ8, de Φ12, de Φ24, de Φ38, pentru cruce, brațe și picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
română la piept, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, maica Zenobia, în călugărie, Nicolae Iorga ținând muțește un discurs, fără îndoială despre Istoria românilor, Mihai Eminescu alături de Anton Pann și Creangă, Caragiale cu sforile marionetelor, Zoe și Cațavencu, Ștefan și Brâncoveanu cu Biserici în palme, Iisus copil, ȘEZÂND CU CAPUL ÎN PALME, ÎN STARE DE BACH. * * * U niversul era bătrân. Ce ființe ciudate sunt zeii dacă îngăduie acestei umbre, Mioara, să se înfrupte din harurile lor! Dar toți o înconjoară cu dragoste, așa cum mă împresoară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
în călugărie, Nicolae Iorga ținând muțește un discurs, fără îndoială despre Istoria românilor, Mihai Eminescu alături de Anton Pann și Creangă, Caragiale cu sforile marionetelor, Zoe și Cațavencu, Ștefan și Brâncoveanu cu Biserici în palme, Iisus copil, ȘEZÂND CU CAPUL ÎN PALME, ÎN STARE DE BACH. * * * U niversul era bătrân. Ce ființe ciudate sunt zeii dacă îngăduie acestei umbre, Mioara, să se înfrupte din harurile lor! Dar toți o înconjoară cu dragoste, așa cum mă împresoară pe mine bărbații. Le ofer plăcere și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
căzut în brațe la puterea superlativă a fericirii pământești, care va merge în moarte fără întrebări, pentru că Noi suntem Răspunsul. Mitică, te iubesc așa cum Mioara nu te va iubi vreodată, pentru că nu are experiența iubirii. Îmi mângâi trupul închipuindu-mi palmele tale, fiorii mă electrocutează, ochii mei nu mai văd decât întuneric și un soare mic în depărtare: inima ta. Plutesc eu către tine, Soare, Eu, Planetă neluminată vreodată de tine, lumina ta îmi va da fertilitate, mă voi acoperi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
a șters grăbită cu batista. Acela cu chipul de Charles Bronson e cowboy-ul meu, Mitică Petrache. Mersul calm, călcătura greoaie, ticul de a-și aranja zuluful care-i cădea pe frunte, scuipatul printre dinți, aprinderea țigării, acoperind flacăra brichetei cu palma îndoită, volutele largi ale mâinii, gesticulând cu țigara între degete, râsul lui în Sol albastru, sau în La auriu. Doamne, amintirea mea vie, realitatea mea nebună, întruparea lui cvadridimensională, vedeam timpul cum trece prin noi, ca o spadă albă care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
de bocet, adăugând în partea a III-a hexacordul ascendent fa diez re și învolbură Rondo-ul cu forme cromatizate în fraza a IV-a din partea a II-a, dându-i astfel viitorului text, unduirea unul val senin. Își frecă palmele, gest care se imprimă foto în memoria viitoarelor gene ale neamului românesc și, lăsându-și capul pe spate, privi fără să vrea prin cerul de straturi geologice. Văzu cum Mioara Alimentară și Autorul creat de ea, creând ceea ce numai lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]