2,654 matches
-
vocile direct, nu le tulbură misterul. Claritatea lui Lodge e dezarmantă. La prima vedere, odată cu ultima pagină a romanului, nu mai e nimic de adăugat, nu e loc pentru interpretări. În spatele clarității se ascund firele narațiunii și mai ales ale parodiei (parodia altor texte, altor narațiuni). Când începem să deșirăm țesătura gândurilor, care e baza acestui text inventiv, aflăm de unde anume pleacă surâsul autorului. Cu siguranță s-a amuzat scriind parodiile pe care le atribuie studenților lui Helen. Îi place lui
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
În spatele clarității se ascund firele narațiunii și mai ales ale parodiei (parodia altor texte, altor narațiuni). Când începem să deșirăm țesătura gândurilor, care e baza acestui text inventiv, aflăm de unde anume pleacă surâsul autorului. Cu siguranță s-a amuzat scriind parodiile pe care le atribuie studenților lui Helen. Îi place lui Lodge să pună pălăria altui autor, să se joace cu uneltele acestuia. David Lodge e de fapt un colecționar de procedee. Romanul Thinks... e o demonstrație de șiretlicuri narative. Pentru
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
The Waste Land nu este numai un început pentru Stream of Consciousness în poezie, nici numai un premergător al hibridizării genurilor, care e ultima modă la acest început de mileniu. Poemul creează și starea de spirit livrescă, însoțită de ironia parodiei, dar și de pioșenia și umilința în fața istoriei literare. Eliot citise mult când a scris The Waste Land, și voia în același timp să spună "știu că nu sunt singurul, dar putem și noi". De aici iubirea amestecată cu ironie
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
fără confesiuni melodramatice. Eliot își amintește pas cu pas tot ce a trăit și pune pe hârtie o relatare pe atât de narativă pe cât de poetic este Ulysses al lui Joyce. Poate tocmai de aceea devine și mai semnificativă mica parodie a lui Joyce la sonoritatea unor versuri din The Waste Land, care anunță parcă, "Iată aria secolului și nimeni nu o va putea înlocui": Rouen is the rainiest place getting Inside all impermeables, wetting Damp marrow in drenched bones. Midwinter
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
substituie divinității absente și organizează „circul” existenței, pune în scenă lumea, dându-i un sens. Această nouă postură auctorială - a cărei ivire marchează trecerea de la onirism la textualism - se observă în mod deosebit în nuvela Înscenare, la prima vedere o parodie grotescă a mitului cristic. Așteptare cuprinde prozele cele mai reprezentative pentru onirismul estetic - printre ele nuvela titulară, capodopera autorului ca nuvelist. Pentru primul roman, Zadarnică e arta fugii (1991; Premiul Uniunii Scriitorilor), Ț. și-a însușit, mânuind-o cu mare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
o situație, o acțiune) și care sunt reluate, cu mici modificări, permutate și combinate ingenios, după procedee muzicale (tehnica temei cu variațiuni, „arta fugii”). Efectul de ansamblu, obținut prin măiestria combinatorie, e de vârtej încremenit. De fapt, totul devine o parodie serioasă a Noului Roman, utilizând nuclee tematice, motive recurente și obsesii ale eului auctorial depistabile în opera scriitorului. Lectura adecvată ar fi de tip poetic, deoarece segmentele componente ale textului interacționează generând metafore prozastice. Capodopera romancierului Ț. e, probabil, Nunțile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
cuvine în tabloul valorilor contemporane, proces care începe totuși să se contureze din ce în ce mai vizibil. Substanța sacral-profană, acut ambiguă, a realității îl transformă pe D. Țepeneag într-un mare poet al transcendenței goale, dar și al justificatei așteptări eshatologice. ION VARTIC Parodie a călătoriei inițiatice, periplul eroului prin mai multe țări central și vest-europene e o „probă a labirintului” tratată în registru burlesc, un voiaj către inima demoniacului însuși, caracterizat prin imensa sa capacitate decreativă. Realitatea pe care o traversează personajul lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
partide, între care S. nu prea făcea deosebire (par a exista totuși unele simpatii liberale). Excelând în parodierea stilului bombastic, revista publică imitații, scrise cu spirit și vervă, ale stilului rapoartelor oficiale. La „Partea literară” periodicul tipărește două foarte reușite parodii (Orașul morții și Misterele nopței sau Natura siluită de infami), în care se ironizează clișeele romantismului decadent și ale foiletoanelor mediocre ale epocii. Rubrica „Feliurimi” cuprinde, uneori, judicioase observații asupra incorectitudinii limbii din periodicele vremii. D. M.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289418_a_290747]
-
aceste deosebiri se pot întâlni în arta dansului, a flautului, a țiterei, ca și în cazul operelor în proză sau în versuri fără acompaniament muzical; exemplu: Homer a reprezentat personaje mai bune, Cleophon asemănătoare, Hegemon din Thasos, primul autor de parodii, și Nicochares, autorul Deiliadei, pe cele mai rele. Chiar pe această diferență și stă distincția între tragedie și comedie: una vrea să reprezinte personaje mai rele, cealaltă personaje mai bune decât oamenii actuali" (cap. 2). Datorită acestei serii de criterii
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Măreția și decadența orașului Mahagonny (1930), Brecht readuce în discuție așteptarea spectatorului de operă, ceea ce el numește "nerezonabilul, irealul și lipsa de seriozitate", în Note despre operă: Măreția și decadența orașului Mahagonny. Opera de trei parale nu este numai o parodie a operetei, este o încercare de analizare a conceptului de operă în cursul unei serate teatrale, pentru a-i da posibilitate spectatorului să ia cunoștință de ceea ce vine să caute fără să știe. Brecht vrea să ne facă să descoperim
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să caute fără să știe. Brecht vrea să ne facă să descoperim că neverosimilul este acolo izvor de plăcere. Ultima "Finală în trei", în care trimisul regelui salvează situația aducând ordinul de grațiere pentru Mac Heath, nu este numai o parodie a intervenției lui deus ex machina în deznodământ, este mai ales denunțarea unei arte a cărei condiție, chiar, este incoerența, în măsura în care spectatorul simte plăcere în niște situații imposibil de susținut. Dând un nou loc spectatorului în cadrul spectacolului, Brecht este fondatorul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Beaumarchais face subtitlul primei sale comedii, Bărbierul din Sevilla (Le Barbier de Séville), creată în 1775. 14 Recunoaștem aici o temă îndrăgită a întregului teatru al secolului al XVIII-lea, cea a vocii sângelui. Beaumarchais o exploatează, sub formă de parodie, în Nunta lui Figaro când Marceline descoperă că este mama lui Figaro pe care-l urmărea cu asiduitățile ei și voia cu tot dinadinsul să-l ia în căsătorie. 15 Viziunea pe care o are Diderot despre scena greacă este
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de comparația lui Dinicu Golescu între realitățile din țară și cele din afara ei. Aplicată și erudită, cartea este ea însăși o călătorie antrenantă, spectaculoasă și pitorească. Scriitura artistă, evidentă încă din studiile anterioare, se răsfață aici în voie. Pastișa și parodia - uneori abia simțite în discursul eseistic și combinate cu stilul dezinvolt al specialistului - sunt expresive instrumente analitice, cu o tentă a gratuității estetice, ca într-un Levant al istoriei noastre literare. Cu volumul Cordonul de argint (1997), autorul își continuă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286940_a_288269]
-
caz, a murit la 5 martie 1953, Înainte de a fi luat o decizie. Prejudecățile lui Stalin nu necesită o explicație: În Rusia și În estul Europei, antisemitismul era avantajos În sine. Mai interesant este obiectivul lui Stalin În orchestrarea acestor parodii de epurări, rechizitorii, confesiuni și procese. Ce nevoie avea dictatorul sovietic de procese? Moscova putea elimina pe oricine dorea, oriunde În blocul sovietic, prin „măsuri administrative”. Prin comparație, procesele par complicate; mărturiile și confesiunile evident false, persecuția fățișă a anumitor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
termenii schimbului economic marxist. Dar cel puțin evoluau În cadrul acceptat și aveau de partea lor precedentul dialectic. Câțiva ani mai târziu, când Re Nudo, publicație a studenților milanezi, titra „Tineri proletari din Europa, Jimi Hendrix ne unește”, dialectica cedase locul parodiei. Așa cum scepticii spuseseră de la Început, fetele și băieții din anii ’60 pur și simplu nu erau serioși. și totuși, acesta a fost un deceniu extrem de important. Lumea a Treia era În prefacere, de la Bolivia până În Asia de Sud-Est. Lumea „a Doua” a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
scriitorul slovac Milan Șimečka, „să găsească eroarea din ecuație”. Ca mulți marxiști contemporani din Occident, ei credeau cu tărie că se poate face o distincție clară Între credibilitatea marxismului și crimele lui Stalin. Pentru mulți marxiști est-europeni, stalinismul era o parodie tragică a doctrinei marxiste, iar Uniunea Sovietică amenința În mod permanent credibilitatea oricărui proiect socialist transformator. Dar, spre deosebire de Noua Stângă din Vest, revizioniștii intelectuali din Est continuau să lucreze cu - și adesea În - Partidul Comunist. În mare parte de nevoie
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
o subsecție sau o facțiune din grupul original. Dincolo de teroriști se afla o nebuloasă de mișcări semiclandestine și publicații ale căror afirmații „teoretice” sentențioase le ofereau tacticilor teroriste o justificare ideologică. Numele diverselor grupuri, celule, rețele, publicații și mișcări sfidează parodia: pe lângă Brigăzile Roșii existau Lotta Continua, Potere Operaio, Prima Linea și Autonomia Operaia; Avanguardia Operaia, Nuclei Armati Proletari și Nuclei Armati Rivoluzionari; Formazione Comuniste Combattenti, Unione Comunisti Combattenti, Potere Proletario Armato și multe altele. Dacă această listă trădează dorința disperată
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
filmelor Paris nous appartient (Parisul ne aparține, 1960) și La Religieuse (Călugărița, 1966), a regizat În 1974 Céline et Julie vont en bateau (Céline și Julie se plimbă cu barca). Lungă de 193 de minute și lipsită de intrigă, această parodie stilizată (deși involuntară) a Noului Val francez marca sfârșitul unei epoci. Locul artei fusese luat de teoretizarea artistică. Elitismul cultural era o moștenire importantă a anilor ’60, iar reversul său intim era un cinism avizat și din ce În ce mai impermeabil. Inocența relativă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
comentatorilor mai În vârstă, nu Jean-Paul Sartre, ci Coluche, un comic de televiziune licențios și uneori de-a dreptul obscen, care a consemnat sardonic importanța-i recent dobândită candidând la președinția tării. Însă aceleași canale de televiziune publică ce transmiteau parodii obraznice ale culturii de masă și ale pretențiilor mic-burgheze furnizau la rândul lor o abundentă materie primă pentru umoriști. Concursul de muzică ușoară Eurovision - o competiție anuală televizată transmisă pentru prima oară În 1970 - era, poate, cel mai faimos subiect
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Concursul - În care cântăreți de mâna a doua și indivizi obscuri de pe tot continentul interpretau piese insipide, Întorcându-se apoi, aproape invariabil, În anonimatul din care ieșiseră pentru o clipă - era atât de banal În concepție și execuție, Încât sfida parodia. Ar fi fost perimat și cu 15 ani mai devreme. Tocmai de aceea prevestea ceva nou. Entuziasmul cu care concursul Eurovision glorifica un format iremediabil Învechit și o pleiadă de soliști jalnici reflecta o cultură a nostalgiei, melancolică și lucidă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
15 ani mai devreme. Tocmai de aceea prevestea ceva nou. Entuziasmul cu care concursul Eurovision glorifica un format iremediabil Învechit și o pleiadă de soliști jalnici reflecta o cultură a nostalgiei, melancolică și lucidă În același timp. Punk-ul, postmodernul și parodia erau doar câteva dintre reacțiile suscitate de acest deceniu confuz și decepționant; alta era moda „retro”. Trupa pop franceză Il Était Une Fois („A fost odată”) purta haine din anii ’30; multe stiluri au revenit pentru scurtă vreme la modă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
poate găzdui o jumătate de milion de oameni, palatul lui Ceaușescu era (și rămâne) o metaforă lapidară și monstruoasă a tiraniei fără opreliști, contribuția inconfundabilă a României la urbanismul totalitar. În ultimii ani, comunismul românesc era răstignit Între brutalitate și parodie. Portretele conducătorului și ale soției sale erau peste tot, iar slava-i era cântată În ditirambi care l-ar fi jenat până și pe Stalin (dar poate nu pe nord-coreeanul Kim Ir Sen, cu care liderul român era comparat uneori
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din viitorul roman. Tratat de apărare permanentă apărea în același an cu antologia de grup Desant ’83, în care scriitorul semnează încă două proze. Cu romanul Tangoul memoriei (1988), C. dă măsura adevărată a talentului său. Cartea este, formal, o parodie și jonglează dezinvolt cu registrele tonale, de la grotesc și burlesc la comicul verbal sau de situații. Dar, înainte de orice, este o parodie a însuși modelului parodic, subminând pe dedesubt acest gen, întors până la sațietate pe față și pe dos de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286610_a_287939]
-
două proze. Cu romanul Tangoul memoriei (1988), C. dă măsura adevărată a talentului său. Cartea este, formal, o parodie și jonglează dezinvolt cu registrele tonale, de la grotesc și burlesc la comicul verbal sau de situații. Dar, înainte de orice, este o parodie a însuși modelului parodic, subminând pe dedesubt acest gen, întors până la sațietate pe față și pe dos de postmodernitate. În romanul lui C., mitul, literatura și viața se oglindesc, își împrumută tipare, personaje, clișee verbale, sfârșind prin a se compromite
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286610_a_287939]
-
altitudinea ironică și vag malițioasă (de la care scriitorul își abordase de regulă universul fictiv) și în care naratorul se ia în serios cu o anume pedanterie patetică. Stăruind pe linia transtextualistă, Călătoria Luceafărului (1997) este o carte ezitantă, oscilând între parodia livrescă, literatura SF și eseu. Prin scenariul simbolic (în care raportul de forțe dintre vagantul extraterestru, Altisidora, Leonard și conștiința automată de serviciu îl repetă pe cel dintre Hyperion, Cătălina, Cătălin și Demiurg) și prin diverse detalii textuale, Luceafărul eminescian
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286610_a_287939]