4,456 matches
-
erau gata să recucerească orașul. Până în august, sovieticii au sprijinit în schimb un guvern pro-comunist lituanian ( Litbel) și a plănuit o lovitură de stat bolșevică în Lituania. Conflictul dintre Polonia și Lituania a culminat cu scurtul război din august 1920. Polonezii au avut puțini aliați. Franța a continuat politica de respingere a bolșevismuliu și după ce Mișcarea Albă a fost complet înfrântă și a trimis în Polonia o misiune militară cu 400 de consilieri militari în 1919. Din această misiune făceau parte
Războiul polono-sovietic () [Corola-website/Science/299352_a_300681]
-
major al mareșalui Ferdinand Foch Maxime Weygand și diplomatul britanic Edgar Vincent D'Abernon. Noii membri ai misiunii și-a adus o contribuție minoră la efortul polonez de război. Practic, victoria decisivă din Bătălia de la Varșovia, a fost obținută de polonezi mai înainte ca membrii misiunii să se întoarcă și să-și prezinte raportul. Ulterior, pentru o perioadă lungă de timp, a persistat mitul că doar sosirea militarilor aliați ar fi salvat Polonia, Weygand ocupând locul central în această poveste. . În ciuda
Războiul polono-sovietic () [Corola-website/Science/299352_a_300681]
-
au fost dotate cu armament de infanterie, piese de artilerie și tancuri Renault FT franceze. În cele din urmă, pe 21 februarie, cele două state aveau să semneze un tratat de alianță militară, carea a fost un atu important al polonezilor în timpul negocierilor de pace cu partea sovietică. Pe 10 august 1920, unitățile cazacilor ruși sub comanda lui Hayk Bzhishkyan au traversat Vistula, plănuind să învăluiască Varșovia prin vest, în timp ce atacul principal urma să se producă din est. Pe 13 august
Războiul polono-sovietic () [Corola-website/Science/299352_a_300681]
-
sau contradictorii și nu a acționat cu fermitatea cerută unui militar aflat într-o poziție atât de importantă. Armata a V-a poloneză de sub comanda generalului Władysław Sikorski a contraatacat pe 14 august la fortăreața Modlin, forțând cursul râului Wkra. Polonezii au trebuit să facă față Armatelor a III-a și a XV-a sovietice, superioare numeric și mai bine echipate. După doar o zi, atacurile sovietic asupra Varșoviei și Modlinului fuseseră oprite și, în final, rușii au trebuit să se
Războiul polono-sovietic () [Corola-website/Science/299352_a_300681]
-
condusă personal de Piłsudski. Executând precis planurile lui Piłsudski, forțele poloneze avansând dinspre sud au găsit o spărtură uriașă între fronturile rusești și au exploatat slăbiciunea forțelor sovietice care se presupunea că ar fi putut apăra acest punct de joncțiune. Polonezii au continuat atacul către nord cu două armate, urmărind și distrugând inamicul surprins. Ei au ajuns până în spatele liniilor lui Tuhacevski, pe care le-au încercuit până pe 18 august. În aceeași zi, Tuhacevski, aflat în cartierul său general din Minsk
Războiul polono-sovietic () [Corola-website/Science/299352_a_300681]
-
și atât de neașteptată încât, ca urmare a instigărilor detractorilor lui Piłsudski, bătălia de la Varșovia este deseori numită în Polonia și "Miracolul de pe Vistula". Documente descoperite deabia în 2004 în Arhiva Militară Centrală Poloneză dovedesc că succesul înregistrat de criptanaliștii polonezi conduși de Jan Kowalewski, care au spart cifrul comunicațiilor radio ale Armatei Roșii, a jucat un rol de primă importanță în obținerea victoriei. Înaintarea Armatei I de cavalerie de sub comanda lui Budionnîi spre Lwów a fost oprită pentru prima oară
Războiul polono-sovietic () [Corola-website/Science/299352_a_300681]
-
nouă linie defensivă care se întindea la nord de la granița polono-lituaniană spre sud, în zona mlăștinoasă Polesie, având centrul în orașul Grodno din Belarus. Pentru a distruge apărarea sovietică, armatele poloneze au trebuit să lupte în bătălia de pe râiul Niemnem. Polonezii au traversat râul Niemnem și au depășit prin flancuri unitățile bolșevice, care au fost obligate să se retragă din nou. Polonezii au continuat să avanseze pe toate fronturile, repetând succesele din anul precedent. După bătălia de pe râul Szczara de la mijlocul
Războiul polono-sovietic () [Corola-website/Science/299352_a_300681]
-
Grodno din Belarus. Pentru a distruge apărarea sovietică, armatele poloneze au trebuit să lupte în bătălia de pe râiul Niemnem. Polonezii au traversat râul Niemnem și au depășit prin flancuri unitățile bolșevice, care au fost obligate să se retragă din nou. Polonezii au continuat să avanseze pe toate fronturile, repetând succesele din anul precedent. După bătălia de pe râul Szczara de la mijlocul lunii octombrie, armata poloneză a atins aliniamentul Tarnopol-Dubno-Minsk-Drisa. În sud, forțele lui Petliura au înfrând Armata a XIV bolșevică, iar pe
Războiul polono-sovietic () [Corola-website/Science/299352_a_300681]
-
iar pe 18 septembrie au preluat controlul asupra malului stâng al râului Zbruci. În luna care a urmat, forțele lui Petliura au înaintat pe linia Nistru- Bra-Litîn. Bolșevicii au cerut încetarea ostilităților la scurtă vreme după înfrângerea dela Varșovia iar polonezii, epuizați și continuu presați de guvernele occidentale și Liga Națiunilor, având însă controlul asupra majorității teritoriilor în litigiu, au căzut de acord să înceapă negocierile de pace. Sovieticii au făcut două propuneri, una pe 21 septembrie și a doua o
Războiul polono-sovietic () [Corola-website/Science/299352_a_300681]
-
ucrainenii lui Petliura și care acum conduceau negocierile de pace, nu erau interesați de planurile lui Piłsudski de creare a Międzymorze, o Rzeczpospolita Obojga Narodów reînviată. Astfel de abordări politice au dus la pieirea proiectului Międzymorze. Aproximativ un milion de polonezi au rămas în afara granițelor Poloniei și au fost supuși persecuțiilor sovietice pe motive politice, economice și religioase. (Vedeți și:Operațiunea poloneză a NKVD (1937-1938)). Democrații aflați la conducerea statului nu au fost preocupați deloc de soarta lui Petliura și oamenilor
Războiul polono-sovietic () [Corola-website/Science/299352_a_300681]
-
politice, economice și religioase. (Vedeți și:Operațiunea poloneză a NKVD (1937-1938)). Democrații aflați la conducerea statului nu au fost preocupați deloc de soarta lui Petliura și oamenilor săi și nu le-a păsat că oponentul lor politic, Piłsudski, considera că polonezii au datorie de onoare față de ucraineni. Democrații doreau să păstreze doar teritoriul considerat „polonez din punct de vedere etnic sau istoric” sau care putea fi polonizat. În ciuda victoriei zdrobitoare a Armatei Roșii și a disponibilității negociatorului sovietic Adolf Joffe de
Războiul polono-sovietic () [Corola-website/Science/299352_a_300681]
-
conducerea statului nu au fost preocupați deloc de soarta lui Petliura și oamenilor săi și nu le-a păsat că oponentul lor politic, Piłsudski, considera că polonezii au datorie de onoare față de ucraineni. Democrații doreau să păstreze doar teritoriul considerat „polonez din punct de vedere etnic sau istoric” sau care putea fi polonizat. În ciuda victoriei zdrobitoare a Armatei Roșii și a disponibilității negociatorului sovietic Adolf Joffe de renunțare la aproape toate teritoriile aflate în dispută, ideologia național-democrații le-a permis sovieticilor
Războiul polono-sovietic () [Corola-website/Science/299352_a_300681]
-
numit „un act de lașitate” și pentru care și-a cerut scuze ucrainenilor, a violat în mod clar termenii alianței militare a Poloniei cu Directoratul Ucrainei, care interziceau în mod clar semnarea unei păci separate cu rușii. Aliații ucraineni ai polonezilor s-au trezit în situația de a fi internați în lagăre de autoritățile Varșoviei. Acest fapt a dus la înrăutățirea relațiilor dintre polonezi și minoritatea ucraineană. Cei care îl sprijiniseră pe Petliura erau înfuriați de trădarea aliaților lor, furie care
Războiul polono-sovietic () [Corola-website/Science/299352_a_300681]
-
cu Directoratul Ucrainei, care interziceau în mod clar semnarea unei păci separate cu rușii. Aliații ucraineni ai polonezilor s-au trezit în situația de a fi internați în lagăre de autoritățile Varșoviei. Acest fapt a dus la înrăutățirea relațiilor dintre polonezi și minoritatea ucraineană. Cei care îl sprijiniseră pe Petliura erau înfuriați de trădarea aliaților lor, furie care a fost sporită de politicile poloneze de asimilare forțată a minorităților în perioada interbelică. Se poate spune că acestea au fost unele dintre
Războiul polono-sovietic () [Corola-website/Science/299352_a_300681]
-
pe Petliura erau înfuriați de trădarea aliaților lor, furie care a fost sporită de politicile poloneze de asimilare forțată a minorităților în perioada interbelică. Se poate spune că acestea au fost unele dintre cele mai importante cauze ale violențelor împotriva polonezilor din Volânia din deceniile al patrulea și al cincilea. Războiul și urmările sale au dus la apariția unor noi controverse, precum cea a situației prizonierilor de război ruși sau sau a celor polonezi, atitudinea față de populația civilă sau comportamentul abuziv
Războiul polono-sovietic () [Corola-website/Science/299352_a_300681]
-
cele mai importante cauze ale violențelor împotriva polonezilor din Volânia din deceniile al patrulea și al cincilea. Războiul și urmările sale au dus la apariția unor noi controverse, precum cea a situației prizonierilor de război ruși sau sau a celor polonezi, atitudinea față de populația civilă sau comportamentul abuziv al unor comandanți precum Stanisław Bułak-Bałachowicz ori Vadim Iakovlev. Succesele militare din toamna anului 1920 i-a permis Poloniei să ocupe Vilniusul și regiunea înconjurătoare, unde a creat un Comisiei de Conducere al
Războiul polono-sovietic () [Corola-website/Science/299352_a_300681]
-
a celei stabilite prin Tratatul de la Riga, iar o decizie finală cu privire la subiect a fost luată la Conferința de la Ialta din 1945. Aliații occidentali, în ciuda faptului că au avut tratate de alianță cu Polonia și fără să ia înconsiderație contribuția polonezilor la victoria finală, au lăsat Polonia să cadă în sfera de influență a Uniunii Sovietice. Acest fapt avea să fie numit în Polonia „Trădarea occidentală”. Până în 1989, atâta vreme cât comuniștii au avut puterea în Republica Populară Polonă, Războiul polono-sovietic a fost
Războiul polono-sovietic () [Corola-website/Science/299352_a_300681]
-
naștere. Kowalski a murit pe 7 decembrie 2013, la vârsta de 113 ani. În ciuda retragerii forțelor Rusiei și a anihilării armatelor lor terestre, istoricii nu sunt cu toții de acord să considere că războiul s-a încheiat cu o victorie poloneză. Polonezii revendică apărarea încununată de succes a patriei, în vreme ce sovieticii se mândresc cu respingerea invazie poloneze în Ucraina și Belarus, considerată parte a intervenției străine în războiul civil. Pentru o listă cronologică a celor mai importante bătălii ale războiului polono sovietic
Războiul polono-sovietic () [Corola-website/Science/299352_a_300681]
-
după ce s-a semnat în 1917 alianța dintre președintele Franței, Raymond Poincaré, și omul de stat polonez și renumit pianist, Ignacy Jan Paderewski. Recruții pentru aceste noi unități veneau din toată lumea. Principalul rezervor de recruți l-au format grupurile de polonezi care erau încadrați în armata franceză și din foștii prizonieri de război ai armatelor germane și austro-ungare - aproximativ 35.000 de oameni. În plus s-au mai înrolat încă 22.000 polono-americani. O altă sursă de recruți importantă a fost
Armata Albastră () [Corola-website/Science/299402_a_300731]
-
Până în octombrie, întreaga divizie I de pușcași a participat la luptele din zonele Rambervillers, Raon și L'Étape. Primul război mondial s-a încheiat pa 11 noiembrie 1918, dar a continuat să înroleze noi recruți, mulți dintre ei fiind etnici polonezi care, în timp ce erau în armata Austriacă, căzuseră prizonieri în mâinile aliaților. La începutuil anului 1919, Armata Albastră număra deja 68.500 de soldați excelent pregătiți, echipați în întregime de guvernul francez. Între aprilie și iunie același an, militarii polonezi au
Armata Albastră () [Corola-website/Science/299402_a_300731]
-
(limba poloneză: "Polska Rzeczpospolita Ludowa", PRL) a fost numele oficial al Poloniei din 1952 până in 1989, în timpul în care țara a fost condusă de comuniștii din Partidul Muncitoresc Unit Polonez ("Polska Zjednoczona Partia Robotnicza", sau PZPR). Comuniștii au condus efectiv Polonia din 1944, dar numele nou al țării nu a fost adoptat până când nu a fost votată constituția din 1952. a fost un stat suveran conform definițiilor date de dreptul
Republica Populară Polonă () [Corola-website/Science/299409_a_300738]
-
Unit Polonez, (cunoscut în Polonia drept 'Partidul'). Comuniștii aveau să monopolizeze puterea politică până în 1989. În anii care au urmat, industria privată a fost naționalizată, terenurile agricole ale marilor proprietari au fost confiscate și, mai apoi, redistribuite țăranilor. Milioane de polonezi din teritoriile peirdute în răsărit au fost transferați în noile teritorii câștigate de la Germania. După 1948, Polonia a fost adusă la același numitor comun sovietic, atât din punct de vedere politic, fiind transformată într-una dintre "democrațiile populare", cât și
Republica Populară Polonă () [Corola-website/Science/299409_a_300738]
-
iar în decembrie Wałęsa a fost ales președinte și și-a dat demisia din postul său din sindicat. Acesta a fost sfârșitul Republicii Populare Polonia. Guvernul și viața politică a Republicii Populare Poloneze au fost dominate de Partidul Muncitoresc Unit Polonez ("Polska Zjednoczona Partia Robotnicza, PZPR"). Ca urmare, Polonia a fost un stat cu partid unic de guvernământ, cu o ideologie comunistă, dependent de Uniunea Sovietică până acolo încât ar putea fi caracterizată ca stat marionetă. Polonia a suferit pierderi uriașe
Republica Populară Polonă () [Corola-website/Science/299409_a_300738]
-
dări) care sărăcesc cumplit țara, ceea ce dezlănțuie în octombrie 1671, răscoala lui Mihalcea Hâncu. Răscoala a fost cu greu potolită, în 1672, cu ajutor turco-tătar. În cele din urmă, Duca îl nemulțumește pe sultanul venit în persoană pentru războiul cu polonezii de la Camenița în chestiunea Zaharelelor, fiind aproape să-și piardă chiar viața. Este înlocuit la domnie în 1672 cu Ștefan Petriceicu. După doi ani, prin mijlocirile Cantacuzineștilor din Țara Românească, Duca este numit domn în 1674, în Țara Românească. La
Gheorghe Duca () [Corola-website/Science/299433_a_300762]
-
un complot împotriva lui, dar nu reușește. În aprilie 1683, merge la Viena pentru a-i ajuta pe turci la asediul cetății. În lipsa lui, dar și datorită insuccesului turcilor la Viena, boierii se răscoală la îndemnul lui Ștefan Petriceicu, iar polonezii și cazacii invadează țara. Duca este prins la întoarcere la 25 decembrie 1683 și dus în Polonia unde moare în închisoare în 1685. A fost căsătorit cu Anastasia, fiica Dafinei, soția lui Eustatie Dabija. A ctitorit biserica Cetățuia, în a
Gheorghe Duca () [Corola-website/Science/299433_a_300762]