2,817 matches
-
-se de stinghia de metal a patului nr. 88 semnul vieții băiat patru kilograme carne roșie piele transparentă vene subțiri albastre pe frunte și pe pleoape degete mici albe nevăzute de soare are și unghii și ochii lui mari rătăciți poposind pentru prima dată În ai mei Vlad a venit la noi tocmai cînd alăptam aveam un capot grena de diftină semeni cu Maica Domnului mi-a spus după aceea am Început să-i traduc Also sprach Zarathustra parcă-i dictam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
al unei case a cărei proprietăreasă, doamna Purvis, rămăsese și ea locului. Doamna Purvis Îi făcea și menajul. Îi Închiriase camerele gata mobilate, așa că Rowe nu se ostenise să le aducă vreo schimbare. Trăia ca un om care-ar fi poposit Într-o oază În plin deșert. Aproape toate cărțile de pe rafturi proveneau de la anticariat sau din biblioteca publică a cartierului, excepție făcînd David Copperfield și Magazinul de rarități, pe care Rowe le citise și răscitise cum citesc unii Biblia, ajungînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
30 În jos. Printr-o ușă Întredeschisă răzbăteau pe coridor sunete ciudate - parc-ar fi fluierat și suspinat cineva, alternativ. Picoloul, Însă, Își urmă imperturbabil drumul. Nimic nu i se părea ciudat acestui copil al hotelului. Tot felul de oameni poposeau pentru o noapte, cu sau fără bagaje, la Regal Court; unii dintre ei mureau aici, iar cadavrele lor erau scoase discret afară, cu liftul de serviciu. În anumite perioade, divorțurile Înfloreau În incinta hotelului, amanții dădeau bacșișuri grase, iar detectivii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
unei alunițe parcă anume plasate ca semn de recunoaștere a peșterii În care vreun pirat Își dosise bogățiile inimaginabile. Vizavi de Jimbo, tăcută și grațioasă ca o lebădă și inertă ca un cuvânt de rămas-bun, era Anette. Părea că doar poposise acolo, strecurându-se În pat pentru a trage un pui de somn ori așezându-se câteva clipe În fața unei oglinzi, deși toată viața ei se reflectase numai În apa cofelor cu rufe. Înainte de Încremenire, Anette fusese spălătoreasă, dar acum nemișcarea
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
posesorii de păsărele, care la rândul lor au deschis ușițele de sârmă, iar perușii, scatiii, sticleții și canarii au scăpărat prin aer, lăsându-și stăpânii singuri În propriile colivii. Doar pisicile n-au fost eliberate, ele fiind libere din născare, poposind numai pe lângă niște gazde vremelnice, posesoare ale unei singure vieți, În general extrem de plictisitoare, căci oamenii nu lunecă de-a lungul burlanelor și pervazurilor ca niște fulare luate de vânt, nu Încremenesc În pânde ca niște statuete Îmbrăcate În blană
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
căciuli de lână, împletite din lucruri vechi, de pe vremea războilui, deșirate și refolosite, pantaloni de schi, pantofi grosolani și tot ce poate fi mai rău: afurisita de gustare la pachet. Care miroase a brânză și‑ți face sete. Nu se poposește nicăieri, fiindcă asta costă bani; un copil poate să bea și apă, care oricum nu‑i de găsit. În curând, sandvișul cu brânză o să‑și dea duhul în dinții de metal ieftin ai mamei și apoi o să‑i duhnească din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
scoarța de copac. Am văzut smârcuri nesfârșite, am lăsat În urma noastră munți mai mici sau mai mari, Marea cea mare nu s-a mai văzut, după care iar a apărut pe mâna noastră moale. Când și când, neamurile la care poposeam ne dădeau vești despre cei ce ne luaseră urma - erau din ce În ce mai mulți, de parcă urmăritorii Înșiși se apucaseră să-și facă un neam al lor. Dar iată că Într-o bună zi, Înainte să apucăm să zicem cine suntem, un Vindecător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
săltăm pe Runa. Am luat-o cu prunc cu tot și am dus-o În casa pe care o făcusem numai pentru că Îi cunoscusem pe Selat și pe Dilc. Așa a apărut Unu În călătoria mea. 21. Oamenii la care poposisem ca să se Întremeze Unu nu aveau nici peșteri și nici case tari care să semene cu cele pe care le mai văzusem În călătorie. Pământul lor era nisipos și uscat, bătut de soarele arzător din zori până la asfințit. Stăteau cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Cât vedeai cu ochii, erau numai valuri de nisip peste care ne târam noaptea pentru ca Înainte de răsăritul soarelui să săpăm o groapă cât mai adâncă În care să ne ridicăm casa din piei. Într-o bună zi, după ce-am poposit pe o dună mai Înaltă, am zărit la mare depărtare un pâlc de copaci pirpirii și un luciu de apă firavă, strecurându-se prin pâcla strălucitoare a zorilor. Am ațintit una dintre sulițe cu vârful către apa aceea și ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
doborâm două dintre ele și le-am luat blănurile și măruntaiele, după care ne-am continuat drumul prin zloata Înghețată, fără să ne mai odihnim. Spre dimineață, am dat de un adăpost săpat de mâna omului și, abia acolo am poposit. Mărunțeii nu știau să argăsească, așa că eu și Logon le-am arătat cum se face, iar ei tare s-au mai bucurat. Am pornit Încă o dată la vânătoare și, de astă dată, am doborât un fel de bivol cumplit, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
de toate graiurile Întunecate și necunoscute sînt scrise În inima mea. A trecut peste mine În bătaia ritmică a aripilor sale puternice, a țîșnit În șuierul de glonț al bucuriei demonice purtate de vîrtejul iute al vîntului de iarnă; a poposit, blînd și tăcut, aducînd cu sine presimțirea neîndoielnică a bucuriei sălbatice coborîte din cerul Întunecat și moale, Încărcat de zăpadă, a zăbovit În noapte, sălbatic, Întunecat și tainic, peste pămînt și peste tăcerea uriașă, mișcătoare, a orașului Încremenit În milioane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
dădeau seama că nimic din ceea ce este banal, meschin sau jalnic pe fața pămîntului și nici mînia, mărimea și mulțimea orașului cu un milion de picioare nu reușeau să știrbească cu nimic demnitatea veșnică a mîndrei morți, nici măcar atunci cînd poposea În preajma celui mai amărît individ de pe stradă. Așadar, refuzau să-l părăsească, pentru că În clipa de față trăiau un ciudat sentiment de dragoste și devotament față de el; și pentru că moartea cea mîndră se afla acolo și le vorbise cu demnitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Învingătoare chiar și atunci cînd se oprea asupra celui mai umil atom banal de lut, și toate străzile amuțeau cînd ea vorbea. Așadar oamenii o priveau cu respect, cu groază și umilință și cu dragoste, căci moartea, moartea cea mîndră, poposise În locurile obișnuite și cunoscute lor, iar chipul ei strălucise orbitor În aerul cenușiu și murdar, Își măsurase glasul, pasul și măreția cu banalitatea obosită și brutală a zeci de milioane de oameni și, În cele din urmă, le sfîșiase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
de sete și vede aievea rîuri la marginea deșertului, am Înțeles că n-am să mor Înăbușit ca un cîine turbat Într-un tunel Întunecat. Am Înțeles că voi vedea din nou lumina și că voi cunoaște țărmuri și voi poposi În porturi necunoscute și voi vedea iarăși, ca și altă dată, ținuturi noi și lumina dimineții. Vouă, așadar, dragi prieteni, tovarăși nedespărțiți, Moartea cea mîndră, Singurătatea cea aspră și Somnul, vouă, alături de care voi trăi veșnic, din iubirea și tăria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
dată, ținuturi noi și lumina dimineții. Vouă, așadar, dragi prieteni, tovarăși nedespărțiți, Moartea cea mîndră, Singurătatea cea aspră și Somnul, vouă, alături de care voi trăi veșnic, din iubirea și tăria sufletului meu, vă Înalț acest omagiu: Ție, mîndră Moarte, care poposești cu atîta măreție pe creștetul celor umili -mai Întîi ție! MÎndră Moarte, mîndră Moarte, te-am Întîlnit În Întuneric și atît de adesea, și totdeauna În preajma celor fără nume! S-a Întîmplat oare vreodată ca mîna ta să atingă ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
cum s-ar zice, „miraculos de fericiți“. În timpul dimineții vîntul s-a mai Întețit puțin, spaniolul și-a Întins pînzele și a pornit-o spre țărm. Pe la amiază naviga de-a lungul coastei, foarte aproape de mal, iar la căderea nopții poposise la gura unui rîu. Își strînse pînzele și ancoră acolo. În apropiere de mal se afla o așezare a celor „din neamul care populează aceste regiuni“ și se vedea clar că sosirea lui crease mare panică printre localnici, căci unii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
foarte des spre pământul reavăn, care acum trebuie să fie însămânțat. Și- atunci îmi pare foarte rău, că nu sunt undeva în aer liber, unde cântă păsărelele și din pământ ies aburii calzi ai primăverii de abia venite. Și iar poposesc, măcar în gând, pe meleagurile Curseștilor. Locuri și oameni, care demult sunt oale și ulcele, parcă trăiesc aievea și mă mir uneori că nu-mi vorbesc. Așa, nici eu nu știu din ce cauză, mi-am amintit de marea nisipărie
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
am deschis cartea Ta de bază la întâmplare ca să citesc ceva. S-a deschis la cartea lui Ezdra. Auzi ce nume, Ezdra! Pfui! Am răsfoit mai departe, Neemia, Estera (ia te uită fufa, mai scria și cărți dumnezeiești!), și am poposit la o istorie care mi-a atras atenția, nu fiindcă este captivantă, ci pentru că îmi amintea de un fost coleg de școală, un tip mare și prost care dormea pe el de câte ori avea prilejul. Il chema Iovu. Și spune acolo
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
care face legătura între buric și părul pubian), mai ales dacă e mai aspru, smulge și păstrează scame din haine. Și așa încet, încet, din cauza mișcărilor corpului, scamele respective se adună și sunt transportate pe autostrada pomenită mai sus, până poposesc la odihnă în buric. Credeți că degeaba Dr. Karl Kruszelnicki, care, în urma organizării unui colocviu internațional, dedicat investigării acestei probleme, a primit "reputatul" premiu Ignobel, în 2002. Urmăriți pe net și veți vedea că omul are și un site, foarte
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
românul, sub acoperirea anonimatului săși dea frâu liber durerilor sale și mai ales săși declare of-ul împotriva celor care l-au adus la sapă de lemn. Și dacă vrei să iei pulsul poporului, cred că aici ar trebui să poposești, pe cărările anonime ale internetului. Ai avea ce citi. De exemplu pe 31 mai 2011 în ziarul Cotidianul a apărut un articol care vorbește despre un atac informatic. Dar mai bine, să dau cuvântul ziarului cu pricina: „O adresă de
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
bine ne-am tăvăli prin frișca răcoroasă până la primăvară. Când am terminat de făcut pârtia, au început să sosească și scrisorile de la Sabina. Îmi scria dintr-o localitate din județul Buzău, Măgura. Era iar la sanatoriul doctorului Iolescu, acolo unde poposea de fiecare dată când o dobora viața. Primele scrisori mă luau peste picior. I-am răspuns pe aceeași linie, victimizându-mă: desenam un omuleț scheletic, cu un genunchi ca o bilă; în interiorul bilei scria H2O. Îi detaliam apoi că din cauza frigului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
își pierde pielea la primul pas. Insolitul nu este neapărat trăsătura definitorie a imaginarului pe care-l creează Gh. Grigurcu, ci a modului de atribuire a sensurilor și, așa cum arătam, de implementare a acestora în percepția celorlalți, chiar dacă, destul de des, poposește în „ținuturi” ignorate sau neimaginate: Am oprit trăsura-n adâncul ochiului / acolo unde nici tu nu știi ce să faci, din moment ce poetul are perna umplută cu vise, ceea ce l ajută ca, sisific, să facă un gest cotidian: înfruntarea abisului, fiindcă
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
sunt și pe lume / eu mă destram, ca prin păduri, în oameni? Învăluit într-un dor din ce în ce mai intens (și tot mai mult mi-e dor și tot mai des), uneori cu accente mioritice, transpuse în nevoia de reintegrare în natură, poposind în alt regn (să mi steie trupul între vii - cais), sinele își creează un univers din date inconsistente, diafane, eterice, colindate de aripa sacrului: ninsori nesfârșite - ale iernilor sau ale petalelor -, lumină blândă coborând peste suflet, coșuri pline cu dragoste
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
și roz și pur, Vis de-albastru și azur, Te mai văd, te mai aud! Oh, punctează cu-al tău foc, Soare, soare... Corpul ce întreg mă doare, Sub al vremurilor joc. Dintr-un fluier de răchită, Primăvară, O copilă poposită la fântână Te îngână Pe câmpia clară... Verde crud, verde crud... Mugur alb, și roz și pur, Te mai văd, te mai aud, Vis de-albastru și azur. Cerințe: 1. Memorați versurile. 2. Subliniați expresiile frumoase, introduceți-le apoi în
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
sporii și acum ieșeau din mare strângându-se de mâini cu apa șiroind pe trupuri. Se priveau înfiorați, percepând clar momentele acela unice care nu se asemănau cu nimic.. Sperau într-o repetabilitate veșnică sau cel puțin cât vor mai poposi pe acele meleaguri și cine știe... poate vor reuși să prelungească această stare la infinit! Deosebeau clar cum iubirea ca o nălucă, izbucnise între ei și sesizând din zgomotele mării cum îi învăluie dragostea când... i-a zărit iarăși pe
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]