4,088 matches
-
aș spune, gata să-mi satisfacă orice capriciu, dacă aș avea capricii. Dar e atât de jegoasă și ochii ei injectați, de epileptică, mă sperie. Mi-a propus acum câteva seri să ne unim paturile. I-am spus să se potolească. Nu vreau să ajungem ca Mira și Altamira, care dorm împreună și se dezmiardă toată noaptea. Lucru deosebit de romantic, dacă stai să te gândești că Mira are degetele de la mâini și picioare deformate, strâmbate în toate direcțiile, încît aproape că
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
mai repede, îi spuneam direct să mă lase în pace), și cred și acum că, în acea perioadă de la sfârșitul trimestrului, ea a ținut cu adevărat la mine. Dar în primele zile din vacanță nu ne-am văzut. Iarna se potolise și țurțurii de gheață se topeau sub un cer luminos, albastru scânteietor. Zăpada se duse și ea în câteva zile și pavajul șoselei Ștefan cel Mare începu să apară de sub stratul de murdărie tulbure. Stăteam după-amieze întregi la fereastră, lângă
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
pe canadiană, iar acasă, în fața mamei, am făcut o adevărată criză isterică. M-am aruncat pe jos în hol și-am plâns ca un copil, cu gesturi de furie disperată, cu mocheta adunată în jurul meu. Mama a încercat să mă potolească, blestemînd-o pe "ticăloasa de Gina, care i-a adus băiatul în halul ăsta..." Abia după vreo jumătate de oră am fost în stare să stau liniștit pe scaun, dar nu puteam mânca nimic. Mi se părea că va trebui să
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
așa nu mai am nimic în minte) și să te iau în brațe, în cerc, ești și tu destul de dusă pe altă lume, dar ar trebui să dai drumul la capac și toată cafeaua s-ar risipi prin cameră. Mă potolesc și, în timp ce pui apa la fiert, stăm de vorbă, calm, despre ultimele noastre lecturi. Tu citești o carte obscură, ai luat-o mai mult pentru titlu și ai plimbat-o în poșetă pe la serviciu. Cartea se numește Adâncuri și ți-
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
și-a stelelor. Fugeam pe strada neagră, urmărite încă de lilieci, care s-au rotit după noi până la colțul străzii noastre. Ne-am oprit fiecare la casa ei. Chombie alergă spre mine șchiopătând și mârâind, dar mă recunoscu și se potoli imediat. M-am strecurat în camera mea, complet amețită, incapabilă de orice gând, cu o oboseală teribilă în oase. Putea să se întîmple orice, chiar să nu mai intru în REM niciodată, dar simțeam că n-aș fi suportat să
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
m-am tăvălit pe jos, lovindu-mă cu palmele peste față, înfigîndu-mi unghiile în brațe. Le-am dat afară pe fetițe urlând la ele. Am țipat și la tanti Aura, care intrase speriată. Abia după vreo oră m-am mai potolit și-am început să râd printre lacrimi la glumele pe care mi le spunea mătușa ca să mă liniștească. I-am zis că am pierdut-o pe Zizi, cu care dormeam în pat de la cinci ani, dar că asta se întîmplase
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
manevrele irezistibile ale produselor omniprezente. MADE IN CHINA este distopia exceselor. Excesul muncii habotnice la un job care-ți mutilează creierul, excesul cumpărăturilor și fericirea de a-ți privi coșul plin de lucruri total inutile, excesul violenței cu care îți potolești familia turbată că nu găsește printre snacks-uri și perii detergent și baterii sunt nodurile tari ale unei lumi robotizate, captate de Ioana Păun în tot ce are ea mai aiuritor. Anesteziate psihic și în același timp hiperactive, personajele sunt permanent
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2168_a_3493]
-
Și, după ce mă mângâie pe păr și încercă să-mi spună ceva, fără o vorbă, ieși în vârful picioarelor, închizând fără zgomot ușa în urma ei. 2 N-a trecut mult și m-am îmbolnăvit. Spaima mea deloc mică a fost potolită de veselia unui doctor a cărui adresă am ales-o la întâmplare între anunțurile venerologilor care ocupau aproape o pagină întreagă de ziar. Examinându-mă, acesta făcu ochii mari, exact cum făcea profesorul de literatură când primea un răspuns bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
și apasă butonul roșu. La fel ca în sala de baie, se deschise o ușă glisantă, lumina se aprinse și rămase uluit de ceea ce vedea. Întâi a crezut că visează. Se frecă la ochi, își ciupi obrajii, apoi încet-încet se potoli. Era ca și cum ar fi intrat în atelierul lui din București, de lângă Universitate. În stânga, era măsuța lui de lucru cu sculele răspândite ici și colo, cu scăunelul... mai în dreapta vitrina cu suporturile pentru bijuterii... Totul era reprodus identic! Deci la asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
acum m-a împovărat! Mă simt împovărat! Mi-a lăsat ametistul să mă bucur. Dar cum mă pot bucura, când mi-a lăsat gândul că n-a fost un accident. O urăsc, o urăsc! Mersul cu trenul l-a mai potolit, deși alternau accesele de furie cu cele de calm. Tot drumul se gândi la ce aflase și trăise la Paris, în casa lui Clody și pe cărările ei. Acum, cu fiecare învârtire a roților trenului, lăsa mai departe și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
și el la necesități. Apăruseră la poartă și colindătorii și atmosfera era cu adevărat de sărbătoare. Au deschis geamurile, au ascultat glasurile de clopoței ale colindătorilor, Ana și cu ospătarii i-au răsplătit cum se cuvine. Beatrice nu se mai potolea din agitație, fiind pentru întâia oară când privea și auzea copii colindând. Darurile lui Moș Crăciun au fost pe măsura așteptărilor, la unii cererile fiind anticipate. Beatrice a primit un frumos costum popular, cu fotă, ie, maramă și chiar opincuțe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
și poate să accepte că ceea ce se întâmplase putea fi altceva decât un coșmar; de îndată ce mașina ce se îndepărtase pe urmele celei dinainte dispăru, Gacel se apropie de un palmier și își sprijini fruntea de el, străduindu-se să-și potolească furia care pusese stăpânire pe el. Se ruga lui Allah să-i dea cumpătare, deoarece nu se simțea în stare să-și pună gândurile în ordine, sau cerându-i, poate, să-l lămurească din cauza cărui capriciu îngăduise să se întâmple
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
în oameni cu ajutorul câtorva bătăuși, dar ca strateg ești un adevărat imbecil. Mecanicul făcu gestul de a pune mâna pe arma ce stătea sprijinită de o piatră, dar Sam Muller îl împiedică țintindu-l direct în ochi cu a sa. — Potolește-te! - spuse. Nu mai vreau violență și te asigur că nu vom lua nici o hotărâre fără ca toți să fim de acord. — Îți dai seama că te răzvrătești? — Nu vorbi prostii! - spuse ironic. Aici nu suntem pe Bounty și noi nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
șopti pe neașteptate armeanul. — Spre est se menține constant, deocamdată - răspunse beduinul. Roagă-te să continue așa, că altfel o să-ți pierzi camarazii. Cel mai rău va fi în zori. — De ce? — Atunci e momentul când vântul șovăie dacă să se potolească sau să bată cu furie. Vulturii ne vor da de știre. — De ce vulturii? — Aici miroase a hoit. Dacă sosesc în zbor de departe, înseamnă că vântul se liniștește. Dacă-și caută adăpost și-și ascund capul între aripi, înseamnă că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Și ei, să nu se afle acolo jos. Ce facem? Continuăm să ne învârtim. Vântul urla cu mai multă forță. Apoi, dintr-o dată, păru că a obosit să repete de o mie și una de ori același cântec și se potoli. Fără vraja muzicii sale, nisipul se plictisi să mai danseze și începu să revină, foarte încet, la locul lui de origine. Soarele străluci cu puterea sa dintotdeauna și era imposibil să-l privești. Pe cer își făcură apariția primii vulturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
cu elemente din realitate, precum și considerații asupra stării pe care visul a provocat-o subiectului. „M-am trezit țipând. Imaginile erau așa de puternice, că le-am văzut încă și treaz. A trebuit să-mi întăresc toată judecata ca să mă potolesc. Nu se poate să fie așa. Aceeași persoană de două ori deodată, asta nu se poate(...)”. Povestirea propriu-zisă a visului este precedată de considerații asupra stării hipnagogice restrânse într-un enunț eliptic la Holban: „Un vis”, incipit al microtextului. În ceea ce privește
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
asupra cărora n-am putut cădea de acord. Asta cam așa-i, am zis eu. — Vreau să spun că te-am auzit spunând că nu crezi că oamenii de culoare fac multe parale, spuse Robert. Haida-de, interveni Jones pentru a potoli lucrurile. La ce ne servește să ne certăm între noi? Ce trebuie să facem e să stăm strâns uniți. Tocmai voiam să-i spun dumnealui ce-ți spun matale, zise Robert. În fiecare dimineață îi spun și domnului ăsta reverend
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
6) - „Zi scripcare” Versuri: Rodica Țesu Muzică: Rodica Țesu bis Zi scripcare din vioară C-am un, dor la inimioara Zi scripcar din struna ta Să-mi potolești inima. - ÎI - bis Dacă struna-i fermecata Adu-o pe mândră la poarta Și-am să-ți dau ce-mi ceri tu mie Galbeni mulți, peste o mie - III - bis Ca mândră s-a supărat Cu altul ea a plecat
?Zi scripcare? by Denisa Rodica Teșu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84088_a_85413]
-
după toate astea, ca ea să ajungă repede înapoi la 50 de kilograme! N-o povestea cu năduf, ci cu dragoste duioasă! Bărbatul se uita probabil în casă la televizor, în timp ce ea legăna bebelușul de două luni și încerca să potolească un Goe de zece ani.) Nu cred că mi-am pierdut timpul citindu-i cartea În fine, în ceea ce privește discernământul Mihaelei Rădulescu, despre care vorbea de curând Ana-Maria Onisei, l-am remarcat și eu. Știe să aleagă, dar până la un punct
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2174_a_3499]
-
expresivitate cuceritoare, este cântată de viorile prime. Începutul dezvoltării risipește pentru moment luminozitatea, aducând o undă de tristețe. Încet, încet, sonoritățile cresc, devin dramatice. Când ajung la un punct culminant, răsună parcă însăși ,,Eroica”. Dar, în scurt timp, totul se potolește și repriza readuce atmosfera poetică, visătoare, de la început, umbrită din când în când de ecoul răbufnirilor dramatice. În partea a III-a - scherzo (allegro) - este remarcabilă măiestria cu care știa Beethoven să dispună timbrele instrumentale. Dialogul între instrumente, precum și alternările
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
orchestră, oboiul se detașează cu următorul motiv: Apar apoi o serie de sunete ascendente, ca niște acumulări de energie. Tot glasul oboiul face să se audă o melodie mângâietoare: Momentele de calm sunt întretăiate de sonorități puternice, până când totul se potolește, prevestind parcă ceva. Flautul și oboiul schițează apoi, în registrul înalt, motivul ritmic al temei I din partea I propriu-zisă (vivace): Din firavă cum era la început, ea va izbucni cântată de viorile prime și de către corni. Prin ritmica ei, tema
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
alți meseni, turiști internaționali, a constat dintr-o delicioasă friptură de purcel thailandez asortată cu legume gratinate și asezonată cu sosuri delicioase, precum și alte mâncăruri cărora nu le-am reținut denumirea, preparate de bucătarul zâmbitor din poză. Setea ne-am potolit-o, la alegere, cu bere, băuturi răcoritoare sau lapte de cocosbebe, mâncat cu lingurița. În acest Golden Coast ne-am petrecut o zi, bucurându ne de minunățiile locurilor vizitate, plecând cu regretul că nu am putut vedea totul, dar cu
Impresii de călătorie by Victor Geangalău () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1217_a_1939]
-
lasă cu buza umflată. Da’ nici noi n-o să-i facem jocul. Chiar în clipa asta am luat-o la picior și nu mă opresc decât în... grădină. Când îi auzi zvon de corn, fă bine și vino să ne potolim foamea... Eu am rămas cu ochii către soare, bătrânul însă se afla... he-he! Departe. Ca de obicei, am început să răsfoiesc cu repeziciune prin cele cărți. Citesc ici, citesc colo și un nume îmi iese mereu în față. Acesta este
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
un metru și ceva. Ofițerul politic mi-a zis să fac cruce cu limba în gură, că așa l-a învățat și pe el maică-sa. La Jilava, erau vreo 300 de prostituate de la Crucea de Piatră și hoațe. Le potoleam cu rugăciunea. Atunci am făcut jurământ și-am zis că, dacă îmi va da cineva o casă, am să mă ocup de orfani, de prostituate.» În 1990, elvețienii au văzut la televizor situația gravă a copiilor abandonați din România. Cineva
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
dar i-am lucrat și eu de i-am făcut ca lumea, pentru terapie de șoc. Mă știau, dar nu-și imaginau că aș fi chiar așa. A ieșit scandal mare. Le-am mai dat o corecție și s-au potolit. Le-am spus așa: în locul unde fac eu curat, n-aveți ce căuta! Au înțeles. Și s-au mutat spre Catedrală. Primarul mă lăsa să-mi cheltuiesc banii fiindcă spera că mă lecuiesc. Trebuie să termin odată finanțele. Numai că
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]