3,088 matches
-
fi considerat general și nici definitiv. În fața intrării masive a barbarilor în Imperiu și implicit în armata romană, mulți păgâni trec la creștinism din interes politic sau personal. În aceste condiții periculozitatea sălbăticirii armatei prin prezența barbarilor devine tot mai pregnantă în scrierile Sfântului Ieronim (346-420). Polemica împotriva barbarilor lui Flavius Stilicho (359-408) e prezentă, cu motivații și evaluări diferite, atât în autorii păgâni cât și în cei creștini. În ciuda motivelor religioase și ideologice diferite care apar între Theodosius I (379-395
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
etc.) simțim că mărimea 1 își pierde din importanță. Prin aceste asimetrii forma se impune fie pe orizontală, fie pe verticală un element major, dominant. O mare parte a artei moderne folosește cu succes compozițiile asimetrice cu structură rectangulară. Contrastul pregnant mare-mic este șocant pentru privitor. Forma dominantă se impune cu autoritate în raport cu celălalt element, care rămâne minor și nesemnificativ în compoziție. Marea artă constă în a găsi cele mai bune și mai expresive raporturi între formele mari și cele mici
Arta compoziþiei by Ion Truicã () [Corola-publishinghouse/Science/594_a_1265]
-
disimulată sau evidentă de forme geometrice și de direcții ordonatoare, care dau stabilitate compoziției. Dar o asemenea ordonare de forme, făcută cu rigoare și seriozitate, poate fi ineficientă artistic dacă elementele care intră în alcătuirea ei nu au originalitate plastică pregnantă și nu impun o viziune personală asupra temei abordate. Pericolul manierismului și al pastișării lucrărilor altor creatori sau al autopastișării îi pândește pe cei care nu au curajul, puterea, talentul și tenacitatea să-și caute un drum propriu. În artă
Arta compoziþiei by Ion Truicã () [Corola-publishinghouse/Science/594_a_1265]
-
de la început. Totuși, aceasta nu a produs vreun consens puternic între constructiviști. Cum centrul de greutate s-a îndepărtat de teoretizarea generală, celelalte dezacorduri privind legătura cu raționalismul, probleme de metodă și natura critică a constructivismului au devenit și mai pregnante. Au persistat tendințele constructiviștilor din curentul american principal de a pleda pentru o diviziune analitică a muncii cu raționaliștii și de a nega că atenția acordată de constructivism sensurilor intersubiective cere o metodologie interpretativă. Dar s-au și transformat într-
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
nu se vorbească deloc. Într-adevăr, preferăm să fim invidiați, decât ignorați.) „Cele mai multe conversații se fac din concesia reciprocă de a vorbi despre sine Însuși.” (N. Iorga) Lumea/țara piere și baba se piaptănă. (Egocentrismul firii unora este atât de pregnant, Încât Îi face să fie preocupați de persoana lor chiar și În momente de răscruce pentru comunitate: „Țara piere de tătari și ea bea cu lăutari”.) „Egoistul Împarte cu alții numai grijile și supărările lui.” (H. de Balzac) Țiganul, când
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
Înclinați să credem că „tainele” țin mai degrabă de altceva decât de noi și că ele trebuie căutate, prin urmare, În exteriorul nostru: atunci Însă când introspecțiile noastre de moment Îndrăznesc mai mult decât ne-am propus, apare tot mai pregnantă revelația necunoscutului sau a miraculosului din noi. Μ Fiecare profesiune cu frumusețile și cu ingratitudinile ei. Supraveghetorul din incinta aeroportului, de exemplu, pentru a-și menține mereu trează vigilența, Își repetă că nu trebuie să aibă Încredere În nici unul dintre
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
Orice gând trebuie interpretat prin alt gând” (acest lucru este Însă Încurajator pentru efortul nostru de cunoaștere, deoarece stadiul cunoașterii noastre prezente va fi determinat Întotdeauna de nivelul cunoașterii noastre anterioare; altfel spus, cu cât o cunoștință anterioară este mai pregnantă În noua cunoștință pe care trebuie să ne-o formăm, cu atât aceasta din urmă devine mai cunoscută). Μ Convingerile, deși necesare, sunt insuficiente: mai este nevoie de un test de certitudine. Numai prin verificare o convingere falsă rămâne, Într-
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
de a realiza un progres de ordin intelectual. Totuși trebuie accentuată mereu această idee: aptitudinea de a fi sau de a deveni om presupune mai mult decât robustețe sau creativitate intelectuală. În plus, condiția umană trebuie să Întrunească tot mai pregnant și atributul „omeniei”, respectiv capacitatea de a ne desprinde din egoismul propriu și de a empatiza cu suferințele de moment ale unui semen de-al nostru. Desigur, nu trebuie să se creadă de aici că „omenia” Înseamnă promovarea fără discernământ
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
pentru drama propriului trup se estompează vizibil, însă, odată cu avansarea în volume. Astfel încât, "Linia vieții (1982) atenuează duritatea și nuditatea emoției, orientându-se către un bacovianism melodios și morbid (ca în Pasteluri), nu fără tresăriri expresioniste. Elementul etic devine, din ce în ce mai pregnant, preluând o parte din încărcătura sentimentului metafizic. M. nu mai pare atât de obsedată de drama propriului trup, de feminitatea imposibilă, funebră, cât de drama propriului trup, de feminitatea imposibilă, funebră, cât de drama colectivă, în care intră neputință și
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
nu înțelege,/ Dar înaintează/ Prin trupuri zvârcolite de femei,/ Prin sânge de mame/ Neîntrebate". (Cruciada copiilor) Retorica acestui poem este diferită de tot ce scrisese poeta până atunci, de altfel, în poemele de acest tip, subversive, deconstructivismul găsindu-și materializarea pregnantă, atât la nivelul semnificantului, cât și al semnificatului. Nu mai există exuberanță, nici entuziasm, iar ritmul este rapid, tonul grav, acuzator. Versurile par a fi niște dictoane, în mare parte eliptice de predicat, epuizând lapidar orice posibilitate de a-i
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
se manifestase deja prin splendidele nuvele din volumul Proiecte de trecut (1982), nu mai putea fi oprit"251. Un fapt poetic, pe care, deși Ana Blandiana încearcă să îl realizeze pe parcursul întregii sale creații, în poezia interzisă devine cel mai pregnant, devine, astfel, suprapunerea aproape perfectă a eului biografic cu eul creator. În studiul, Subiectul absolut al artei și alteritatea creatoare, Rodica Marian își propune, "pe de o parte, o dezbatere a fenomenului cunoscut în critica și hermeneutica literară sub numele
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
inventaria metaforele succesive, care fac legătura între volume. A doua ar începe cu anul 1977, cu volumul Somnul din somn, cu trecerea la vârsta maturității, și ar conduce inevitabil spre un "vid stilistic", o denudare, o părăsire a învelișului protector, pregnant metaforic, atât de prezent în volumele anterioare. Metaforele-simbol luate în discuție sunt: copilăria, ploaia, oglinda, tripletul vis-somn-moarte, cu tot angrenajul de sensuri derivate sau congenere. Sunt toposuri pe care Alina le va identifica, pe rând, perseverent, în toate volumele publicate
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
scenele nu sunt altceva decît morminte, cimitire de personaje care au rămas împrăștiate peste tot, iar cei care trăiesc prezentul orbecăie printre aceste umbre ca printr-o atmosferă încărcată de sunete. O serie de teme se conturează pe orizontul textului. Pregnant, apare timpul văzut din perspectiva istoriei personale, scindat între prezent și trecut. Frumoasă considerație se creionează în această direcție. Prezentul este unul al ignoranței, al insignifiantelor griji cotidiene: a face teatru pentru vecinii din cartier și pentru copii, a regăsii
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
să le cartografieze. Circumstanțelor fericite, ale consensului În privința delimitării temporale revolut/actual, trebuie să le fim recunoscători. Acestea au existat În România acum aproape doisprezece ani. Literatura post-“modernistă” a luat loc În canon. S-a consacrat. Are o identitate pregnantă, a pătruns În manuale, se află În topul preferințelor, s-a fixat și ca principalul obiect al snobismului În materie de literatură. „Generația de creație” care a produs-o a știut (că trebuie) s-o blindeze teoretic. A impus-o
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
revista Lire, În termeni duri, acuzându-l de ignorarea tehnicilor scripturale moderne și a Întregii tradiții literare franceze. Dincolo de ingenuitatea, conservatorismul și, pe alocuri, stângăcia construcției (finalul este ratat), cele două personaje principale ale cărții sunt vii, poate cele mai pregnante ale literaturii franceze din ultimul deceniu. În raport cu scriitorii publicați de editura Minuit, Houellebecq reduce la minimum jocurile de limbaj, sincopele narative, procedeele sale retorice putând fi circumscrise de naratologia clasică. Limbajul său tinde spre transparența clinică, aceea care arată tot
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
abjects, vous serez vrais” (“Fiți abjecți și veți fi adevărați” ) este deviza viziunii scriitorului asupra literaturii, slogan, de fapt, foarte zolian. De la Mersault, protagonistul lui Camus din Străinul, este puțin probabil ca literatura franceză să fi cunoscut un personaj mai pregnant ca Bruno, profesorul de franceză ratat din Particulele elementare, un “erou al timpului nostru” În care orice cititor de sex masculin se poate recunoaște În diferite doze. Scris cu ironie, tandrețe, cinism și, În final, optimism, romanul, numit de presa
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
alta dă de gîndit asupra sensului adevărului ficțional. Astfel putem interpreta dimensiunea postmodernă a acestui roman, și a literaturii garretiene care și-o revendică În cazul romanului Descompunerea. Raza de acțiune intertextuală a titlului nu se oprește aici. Sphinx-ul repune pregnant pe tapet problema identității subiectului modern, confruntat cu o represivă istorie a sexualității sinonimă cu un repertoriu al excluziunilor de tot felul. Desigur, În primul rînd, titlul Sphinx e livresc. N-ar fi fost niciodată ales de tinerele scriitoare thrash
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
ca Dostoievski În Demonii, de pildă, ideologia s-a dovedit o armă mai puternică. Literatura s-a mulțumit să Însoțească și să Îmbogățească un imaginar, colectiv și individual, fără să-i schimbe structura și originea. Unde se putea manifesta mai pregnant morala eroică a „generației etice” a unui Malraux decît Într-un război? Cu alte cuvinte, vina literaturii n-a fost aceea de impunere a unor valori postromantice - situație În care cu greu se mai poate distinge conturul normei, dacă nu
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
pentru a nu constitui noi capete de acuzare În procesul literaturii celei mincinoase. Literatura ei refuză revoluția și tot instinctul primar pe care-l implică o schimbare de regim estetic, aletic, epistemic, dar respinge și scriitura lipsită de program, marcîndu-și pregnant textele ca fictive, ambiguizînd un material diegetic altminteri inocent dîndu-i alura - după exemplul lui Beckett - materialului didactic, in vitro. Perseverența cu care nu abdică niciodată de la o pretinsă scriitură albă și de la o preciptare fals apocaliptică merită admirată, poate nu
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Într-un neverosimil secol II, Volodine se desparte de un pseudo-SF și pășește cu Îndrăzneală În plin război rece, aducînd În proza franceză contemporană violență, baroc, dar și clocotul verbal și explozia lexicală nemaicunoscute de la Céline Încoace. Senzația cea mai pregnantă produsă de scrierile sale este aceea de claustrofobie. O scriitură densă, narațiuni centrifuge și dialoguri sacadate se cantonează În densitatea de plumb a junglelor din sud-estul Asiei, Învăluite de o atmosferă (la propriu) irespirabilă, suprasaturată de ofensiva incontrolabilă a vegetației
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
o observă din exterior, cu alte cuvinte își continuă supravegherea, dar de pe alte poziții. Această conversiune înăuntru/în afară a fost genial pusă în scenă de către Louis Jouvet în 1936. Grație dispozitivului imaginat de Christian Bérard, el a dat o pregnantă expresie scenică trecerii de la interior la exterior care, deși controlate amândouă de Arnolphe, îi scăpau din mână până la urmă, tot amândouă, unul după celălalt. Dacă Școala femeilor vorbește despre eșecul unei acțiuni pedagogice împotriva naturii, acest eșec este însoțit și
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
spațiu fără un efort prea mare. În figura umană, ca subiect favorit al sculpturii, pot fi explorate relațiile dintre centrii compoziționali interni ai corpului și forțele inerente ale bazei. De fapt, relația | 35Centrii și rivalii lor este exprimată mult mai pregnant în dans, unde figura umană, centrată în jurul mijlocului său, este prezentată în interacțiunea mobilă cu forțele ce o atrag către podea. Baletul clasic exprimă iluzia unei victorii umane asupra greutății materiale. Dansul modern tinde să sublinieze lupta dintre puterile excentrice
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
compoziție și lăsându-ne perspectiva unui spațiu nelimitat. Totuși, compoziția necesită o delimitare și din acest motiv sunt frecvent introduse în pictură îngrădiri centrice pentru a stabili limitele dorite. Fiind o parte a scenei compoziționale înseși, aceste îngrădiri sunt mai pregnante decât orice alt cadru. Pe lângă stabilirea dimensiunilor spațiale, ele funcționează și ca niște bariere contractile. Gândiți-vă la numeroasele vane din lucrările lui Degas, un artist căruia îi place să-și constrângă personajele în spații strâmte care le copleșesc (figura
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
macină existențe, este invocată divinitatea, pentru împlinirea destinului: "Doamne, m-ai uitat în cer cu totul/ și mă-ndrăgostesc încet de-un om,/ Cum o stea vorbește altei stele,/ Vreau în cerul tău să fac un dom." Sentimentul timpului apare pregnant în volumul "Norii": "Mereu la vasele din mare, la scufundate și la vii,/ vin mari bătrâni bolnavi de lume, cu măști naive de copii". Poeta dă semne de oboseală, o viață consumată în vise îi trezește regrete, simțim o dureroasă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Absolutul i se refuză. Poetul devine un intrus, un alungat al cetății: "Dar ies fără să vreau învingător/ și sunt hulit cu pietre/ și scos în faptul nopții,/ pustiu și singur sub povara mea" ("Copacul meu"). Ideea se conturează mai pregnant în poemul "Un bulgăr de zăpadă", în care rătăcitul intrus ne amintește de Andrei Surupăceanu, eroul lui Marin Preda din romanul "Intrusul". Visul lui Ioan Alexandru amintește simbolic de unul din visele acestuia, care-i explică semnificativ destinul, același câine
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]