KorAP: Find »[drukola/base=prost & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...105 106 107 ...163 >

4,062 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605

prundiș. Mirat de glasul adânc ce părea să coboare din cer, uriașul se clătină preț de o clipă mult prea scurtă, dar așa se petrecea mereu când curge sângele Între oameni: frica n-apuca să-și facă loc În mintea proștilor. Își reveni iute, așadar, și aținti spre mine o suliță din cele subțiri. Eu aveam deja bolovanul În mână. L-am azvârlit În vrăjmaș. El s-a ferit, dar eu n-aveam nevoie decât două-trei clipe ca să ajung lângă el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
urme. Odată ajunși pe culme, ne-am lăsat Îndărătul ei, deși nu era nici potecă și nici mersul nu era ușor, dar tot Runa ne-a spus că cel mai ușor e să vezi un om care se plimbă ca prostul pe creastă. Seara, ne-am vârât sub o stâncă și, deși era miezul verii, Începuse să se facă frig, așa că ne-am vârât unul În altul ca să adormim. Bun Înțeles, niciunul n-a deschis vorba despre foc. La ivirea zorilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
o femeie zdravănă? I-am spus că da. - Atunci, poate că pruncul ei are noroc, chiar dacă s-a născut pe viscol, spuse Vindecătorul. Mda. Dacă te-ai gândit la Siloa, sigur ești Krog. Așa e rămas: Krog să umble ca prostul pe drumuri, iar Siloa să se bucure În liniște de culcușul ei. Bun, sau rău, ăsta e trocul pe care l-a făcut Krog. Nu Krog Îl făcuse, ci Moru În numele lui Krog. Dacă Krog n-ar fi știut cuvinte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
zile și m-a Întrebat de doi oameni albi și o femeie. A fost și el cu noi când v-am scos din arșiță. Pfuuh, ați avut noroc cu copilul, căci scâncetele lui le-am auzit, dar ați fost niște proști s-o luați prin inima nisipului cu pruncul după voi. Femeia voastră de ce are sulița ei? - Se trage dintr-un neam numai de femei și trebuie să știe să vâneze. - Ah. Avem și noi un neam din ăsta. Sunt femei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
istovise de tot. De cum am coborât pe mal, am dat să văd de micuțul Unu, dar o femeie bătrână, slabă și zbârcită, mă izbi cu un băț peste picioare. - Te-am văzut Încă de când ai luat-o spre vedenia apei, prostule! De-atunci am văzut că duci copil cu tine. Prost! Se apropie de mine și-mi săltă bărbia În sus, de parcă dorea să mă dea la troc. Mai rău decât prost. Țanțoș! Ca un cocoș. Dar soarele ți-a cam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Enkim! strigă Runa, alergând la omul ei cu Unu În brațe. - Afurisitul ăsta de Krog! M-a salvat din nou! Frate! - Îmi spuse Enkim, punându-mi o mână pe umăr. Îmi arătă cealaltă palmă cu degetele rășchirate. Râzând ca un prost, i-am răspuns gestului și ne-am Îmbrățișat. Cu coada ochiului l-am văzut pe Logon cum cască ochii, privind la mine cu tristețe. Se duse lângă bulboană și-și săltă sulița de jos, cu fereală, de parcă tocmai ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
e Ceață. Dar Minos: nu, nu mai e Ceață, acum vine Gerul cel Greu. Iar ei: tocmai de-aia. Fă cum spunem noi. Tatăl, dacă ar fi aici ți-ar spune: nu e nevoie de Împărțit cuvintele vechi la toți proștii. Și-așa nu mai au nici o putere. Nici cuvintele, nici proștii. Uite, Scept și ai lui spun ca noi. - Of, of, deci vor să nu mai fie cuvinte, după cum mi-a zis și Moru. Și Îl ponegreau așa pe Tatăl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Gerul cel Greu. Iar ei: tocmai de-aia. Fă cum spunem noi. Tatăl, dacă ar fi aici ți-ar spune: nu e nevoie de Împărțit cuvintele vechi la toți proștii. Și-așa nu mai au nici o putere. Nici cuvintele, nici proștii. Uite, Scept și ai lui spun ca noi. - Of, of, deci vor să nu mai fie cuvinte, după cum mi-a zis și Moru. Și Îl ponegreau așa pe Tatăl?! m-am mirat eu. Cum vine asta? Uriașii nu erau cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
dea de leac. Fiecare cu limba lui. Nu-i așa, Scept? - tot Întrebau. Scept zicea că da. Dacă tot era să fie cuvinte, să fie fiecare neam cu cuvintele lui. Uriașii erau uriași, femeile, femei, muntenii, niște... era să zică proști, dar n-a mai zis, pentru că primii care luat urma la Krog erau munteni și erau mulți. - Fiecare cu limba lui... am Înțeles, În sfârșit. Vor ca fiecare neam să vorbească pe limba lui, of, of... - Da. Asta spus Minos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
În putere, Îi ucideau pe cei ce țineau de vorba lăsată la Început de Tatăl din Cer. Dacă nu, Îi luau cu binișorul și pe unii reușeau să-i convingă, zicându-le că doar n-o să vorbească și ei precum proștii de nu știu unde, sau ca nu știu care Împuțiți. Atunci, văzând ce se Întâmplă, ăia care țineau cu Tatăl au Început să se caute unii pe alții și s-au vorbit Între ei. Cei pe la care ajunsese Krog, mai ales, spuneau că primiseră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
lui Moru și Krog. Poate că și tata Minos dus la Umbră din cauza lui Enkim, iar tata Minos iubit mult la tine. Mult. Ah, adevăr grăia Logon. Eu eram Krog, cel ce știa cele mai multe cuvinte. Și tot eu eram și prostul de Krog pe care Enkim Îl dusese de nas. Capul mi se Încinse Încet-Încet. Îl văzusem pe ticălosul de Enkim până și atunci când, abia scăpat de șopârla aia uriașă, meșteșugise În ascuns măruntul lui semn care le arăta urmăritorilor Încotro

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
vreun foc și trăgând vânturi? Aveam chef să plâng un pic. Sau, puteam să omor câțiva mărunței din aceia, sau chiar și niște vânjoși, dintre cei lăsați de Bulut - aveam chef până și de asta, doar ca să le arăt că prostul de Krog era și el bun la ceva. Sau, puteam să-i fac lui Logon ceea ce Kal Îi făcea lui Noc, acasă, că n-ar fi fost așa de cumplit după ce-o Împuiasem până și pe o vacă din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
de Krog seara, când oamenii se strâng la foc. Gau spune că ce fel de Tată sau scoborâtor din Tată este Krog, dacă el, Gau, a Împuiat primul o femeie pe care o voia Krog. - Gau, zici. - Gau, făcu Barra. Prostul! Parcă noi n-am ști că Krog nu se uită la femeie! Parcă noi n-am ști asta! Krog poate să Împuieze ce femeie vrea el, dar Krog nu vrea. Krog poate să bucure orice femeie, dar el, doar cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
părăsit capătul tuturor tărâmurilor. - Lasă-i tu semn lui Scept, să vadă Încotro am luat-o, Îi strigă coțcarul de Barra lui Logon. Vreau să mă gândesc la el cum se dă cu curul de pământ, tot uitându-se ca prostul după noi. Logon râse și ne făcu urarea de noroc cu pumnii strânși. Am pornit pe Marea cea mare din care izvora un frig Într-atât de tăios Încât ne făcu pe toți să ne Înfășăm În blănuri groase. Ne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Undeva departe, deasupra pământului, se zăreau lumini pâcloase, izbucnind și stingându-se scurt: semn de fulgere. - Adus pe toți, Îmi zise Logon. Tek și Barra se apropiară. Kikil se trăsese Îndărătul lor și râdea de unul singur, țopăind ca un prost În zăpadă. Ai lui țopăiau și ei și, nu trecu mult până ce toți cei strânși pe ghețar prinseră să țopăie și să chiuie. - Iscoade patru văzute ieri, Începu Tek, nu erau decât pândarii din frunte ai lui Scept. Puhoaiele lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
vă cer sfatul. Voiam doar să vă spun ce a hotărât Krog, toiagul Tatălui, frate al lui Moru și stăpân al vorbei... Tăcură cu toții, ca la un semn. Unul, mai cârcotaș, dădu să zică ceva, dar ceilalți Îl Înghiontiră: - Taci, prostule! N-auzi ce spune Krog? Și așa a rămas, astfel că se apucară cu toții, cu mic cu mare, oameni și femei ba chiar și prunci, să iscodească apa. Fără folos. Și, pentru că În noaptea aceea s-a Încălzit pe neașteptate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
porcule? Iar te-ai gândit la netrebnica aia de Fala, iepuroaica aia care se Întinde cu tot satul, că nu vă mai satură Tatăl de carnea ei, netrebnicilor! Iar Îl plesni pe tânăr peste spate. - Unde vrei să ne duci, prostule? Unde? Între picioarele iepuroaicei de Fala, ‘ai? Să murim cu toții de sete, boule! Că toți ăștia, arătă el luntrele de jur Împrejur, toți se țin după luntrea lui Vishu, iar noi Îl mai ducem și pe stăpânul vorbei, iar tu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
năpârstoc ca tine? Iarăși intonă cântul și, de data asta, cei doi răspunseră la fel, iar drept răspuns, cel din spatele luntrei Înclină puțin pânza pe care o ținea cufundată În apă. - Acu’, reluă Vishu arțăgos, ia du-te tu, măi prostule, și pune tu cârma la cap până când ți-oi spune eu să pleci de-acolo. Și voi, ăștilalți, mânjiți-l cu rahat d’ăla de pescăruș, că poate i-o trece cheful de Fala lu’ porcu’ ăsta! Păi tu nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
dacă marea verde se Îndulcește, Înseamnă că Începem să primim apă dinspre insula Waialea? Și nu știi că, mereu când se Întâmplă așa, punem cârma la cap? De câte ori vrei să-ți mai spun cântul ca să-l ții minte și tu, prostule? Nu pricepeam nimic, iar Dyas Îmi spuse: - Pe uscat, când ai de mers dintr-o parte În alta, te ții după munți, râuri și stânci. Pe Marea cea mare nu ai nimic din toate astea, așa că trebuie să Înveți felurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
grăbi să vină la mine. - Pleacă mai repede, vere, Începu el, căci urmăritorii tăi au luat calea mării și vin Încoace. Am simțit cum mi se Încinge capul. - Dar cine Îi trece apa? - Cine? Cum, cine? Uite, unul dintre Învățăceii prostului de Vishu, că i-a Învățat cântul mării pe toți ticăloșii! - Și luntre? De unde au avut luntre? - Of, vere, bune sunt vorbele astea, dar uite ce pocinoguri ne fac! Tu crezi că mai poate cineva să țină una și alta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
au avut luntre? - Of, vere, bune sunt vorbele astea, dar uite ce pocinoguri ne fac! Tu crezi că mai poate cineva să țină una și alta pentru el, după ce s-au apucat toți să dea din gură, ca orbeții? Toți proștii Învață vorba și, din cauza asta, ajung să se creadă Înțelepți! Orice dobitoc știe acum să facă o luntre, și asta numai și numai din cauza cuvintelor. Ce să-i mai spun? L-am Îmbrățișat, așa cum bine se cade Între veri ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
iar eu nu știam ce să-i zic. Era bine să-i fi spus cuvinte plăcute, din acelea pe care le știa Gupal, dar nu-mi venea nimic În minte. - Fie ca Gerul cel Greu, am Început eu ca un prost, să nu te atingă niciodată, nici pe tine, nici pe ai tăi! Enkim Îmi zâmbi, după cum o făcea el: din colțul gurii, de parcă se pregătea de vreo șotie. Ciudat lucru mi-a venit atunci În minte: după obiceiul neamului său

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
i-a pitit În desișul de pe malul apei care curge mereu. Vânătorii s-au pus pe așteptat. Noi, În preajma lor! Kikil, ca un coțcar ce este, se făcea că nu știe nimic și vâna prin jurul iscoadelor lui Scept, râzând ca prostul. Atunci, i-am spus că vreau să ne ducă, pe mine și pe Runa, În sat, În preajma casei În care dormi tu, iar el așa a făcut. A mai pus niște mărunței de-ai lui să-i pândească pe vânătorii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Barra, măi! l-am mai strigat o dată. Ține minte de la mine că, odată și odată, strănepotul meu și cu strănepotul tău o să vină de la unul la altul așa, ca și cum s-ar duce să ia niște apă de la râu! - Ia, niște proști! - pufni Barra În râs. La ce-o să mai aibă nevoie de minte dacă o să fie În stare să facă orice le trece prin cap? S-a răsucit pe călcâie, a luat-o din loc și de atunci nu l-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393

Osândiții n-au voie să citească. (Către ARTUR.) Sunt regulamente secrete, nu le citiți, domnule! GARDIANUL (Se apropie și el.): N-au nici o valoare... Sunt niște vechituri... Zău... ARTUR: Mie îmi plac... CĂLĂUL (Către GARDIAN.): Nu-l lăsa. Face pe prostul! E mai perfid decât noi. O să ne scoată peri albi. L-am mirosit eu... (Către ARTUR.) Aruncați-le din mână cât mai e timp! ARTUR: Sunt frumoase... Cine le-a scris? GARDIANUL: Aruncați-le, domnule... Sunt vechi... Nu se mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]