2,925 matches
-
așezat lângă partenerul meu. Lee era tras la față, dar nu părea drogat. Ținea pe genunchi un exemplar despăturit din Daily News. Am văzut titlul: „Creierul loviturii Boulevard-Citizens va fi eliberat mâine, cu destinația L.A., după opt ani petrecuți la răcoare“. Lee îmi remarcă hainele șifonate și mă întrebă: — Ți-a ieșit pasiența? Eram pe cale să-i răspund, când luminile se stinseră. Pe ecran apăru o imagine neclară. Fumul țigărilor pluti spre el. Urmă titlul - Sclavele din infern -, apoi, în alb-negru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
masturbându-se la locul ultimului incendiu pe care-l stârnise - locuința unui șef de formație, care se spune că l-ar fi tras în piept cu niște bani după o reprezentație într-un club. Fapta i-a adus doisprezece ani la răcoare. De când fusese eliberat, muncea ca spălător de vase și locuia în adăposturile Armatei Salvării. Charles Issler era pește și avea obiceiul să mărturisească că el le-a făcut felul tuturor prostituatelor ucise. Cele trei capete de acuzare îl trimiseseră un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
se preface. Chiar și când eram mică aveam voie să râd de ea. Aceste dureri de cap erau pretextul pentru care își petrecea așa de mult timp în cortul femeilor. Nu însoțea restul grupului în soarele primăvăratic sau noaptea în răcoarea brizei. Dar când era lună nouă - subțiratică și sfioasă, abia arătându-se pe cer - Zilpa ieșea afară, pe câmp, își scutura părul, bătea din palme și cânta, implorând luna să se întoarcă. Când a venit Iacob, Bilha era un copil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
era încă în primul pătrar, așa că noaptea era întunecoasă. Apa ar fi adus mireasma ei dulce în aer, dacă n-ar fi fost animalele cu blana udă care să-i strice aroma. Behăiau în somn, neobișnuite să stea ude în răcoarea nopții. Am încercat să nu adorm ca să aud muzica apelor învolburate, dar de data asta sunetul lor m-a făcut să cad într-un somn adânc. Toată lumea dormea la fel. Dacă tata a țipat, nimeni nu l-a auzit oricum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
pe fiecare cuvânt în trei locuri. Parcă am fi visat toate cinci același vis, pentru că nici una nu mai văzusem păr roșu până atunci și nici o femeie care să poarte traista vărgată a mesagerilor. Și totuși nu era vis pentru că, iată, răcoarea dimineții ne dădea fiori. În cele din urmă, Lea s-a adunat, i-a urat bun venit și i-a oferit un loc. Apoi i-a dat pâine să mănânce. Dar nici nu ne adunaserămm bine în jurul vizitatoarei, că am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
gâscă cu usuroi sau pește cu sos de miere. Dar cei mai buni erau castraveții, cea mai delicioasă mâncare pe care mi-aș fi putut-o imagina, verde și dulce. Chiar și în căldura soarelui, un castravete mângâia limba ca răcoarea lunii. Puteam să mănânc oricâți și niciodată nu mi-ar fi fost deajuns sau nu mi s-ar fi făcut rău. Mama ar fi adorat mâncarea asta, așa m-am gândit prima dată când am gustat din inima lui de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
fac formalitățile pentru lumea cealaltă. De aceea am învățat să fiu mai atent decât alții. Siminel, tu dacă greșeai nimereai cel mult într-o hazna, Anton dacă greșea, îl ținea pe altul mai mult ori mai puțin decât trebuia la răcoare, Hingherul scăpa o javră, Călugărul pierdea o liturghie, în vreme ce eu... Eu trăiam cât timp nu greșeam, încât trageți și voi concluzii de aici”. Ceilalți se enervaseră. Nu știu de ce atunci am fost aproape sigur că Mopsul nu fusese niciodată acrobat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Dar n-a fost totdeauna astfel. Altădată furtunile mă lăsau indiferent sau chiar mă agasau. Nici nu știam că pot tulbura pe cineva până la extaz și când spun asta mă gândesc la o dimineață anume. Pătura alunecase de pe mine, simțeam răcoarea dimineții la picioare, îmi era chiar frig, ceea ce era anormal în pragul verii, dar stăteam mai departe cu ochii ațintiți în tavan, fără să am puterea să fac ceva. Nu mă hotăram nici să mă scol, să închid fereastra, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și ostaș vechi. Mai fusese luat o dată rob și scăpase. Va scăpa și acum. De ce să se vaiete? Va aștepta și se va gândi cum să scape. Dimineața era frumoasă. Soarele se ridica spre cer, ieșind din nisipuri. Era încă răcoare și ușor de mers. Acum Iahuben începu să zărească destul de aproape verdeața oazei cu copaci înalți, cu trunchiul solzos și cu crengi numai în vârf, ca un pămătuf de pene mari. Erau curmalii. Într-un loc deschis, ca o poiană
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
jur împrejur: steaua nu era nicăieri. Își ridică apoi privirile în sus, spre zenit, dar steaua nu era nici acolo. Atunci Marele Preot se lăsă greoi într-un jilț și rezemîndu-și bărbia în piept stătu așa, mut și nemișcat, până când răcoarea nopții îl făcu pe Auta să-l ia de braț și să-l aducă încet în odaia de culcare. În noaptea aceea Auta nu-l părăsi. Nu putu să adoarmă nici unul dintre ei, dar noaptea trecu fără ca vreunul să deschidă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
umbra grea a zilelor umede, rezistă și ea cum poate, plină de vreascuri, cu crengile groase cojite, cu aspect de lăsată în paragină. Câteodată vântul bate cu putere sub soarele de vară. Atunci dealul deveni un popas pentru șoferi, o răcoare binevenită. Vara mi se mai cunoaște, absența unui han călduros pentru drumeții obosiți de viață, dealul însuși devenind suficient. Natura este liberă, își flutură pacea și viteza în vânt. Curenții de aer creează adevărate turbulențe, în fața cărora să stai în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
face siesta. Însă, fiind subțirică și energică, puteam trece ușor peste ea. În realitate, pentru mine era un capriciu, o plăcere la care puteam și renunța fără regrete. Tocmai mă plimbam pe afară, intrasem în casă, unde mă întinsesem la răcoare în pat, în așternuturile moi. Purtam pe mine o rochie albă, curată și proaspăt spălată, însă dacă aș fi știut că în acea zi va veni tata acasă aș fi îmbrăcat rochia nouă pe care mi-o cumpărasem chiar în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Un paradis natural ordonat după estetici umane. Întâmplare? Își părăsi pluta, cu un ultim efort. Apoi căzu și nu se mai ridică. Următorul lucru pe care și-1 aminti era căldura. De el se apropiară oameni. Doi. Blânzi. Era la răcoare, la umbra unui copac. Simțea rouă rece. Fata era suplă, cu pielea albă, părul blond revărsat des în bucle mari până la genunchi. O Evă. El era mai înalt, bine făcut, cu părul negru și o virilitate remarcabilă. El era Adam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
puterile. Conform hărții, nu mai avem mult. Eu zic să coborâm, să stăm puțin la umbră. E abrupt, cam dificil de ajuns, dar frumos acolo jos. Scoatem funia și coborâm pe rând? În acel loc era într-adevăr frumos. Pace, răcoare, viață. Mai târziu cu câteva minute, au pornit iar să se forțeze, să sudeze, să urce munții stâncoși, sub dogoritorul și arzătorul soare de amiază. Erau considerați niște aventurieri, niște căutători de aur. Erau doi străini, și erau și unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
împuțiciunile asimilate, semn că, pe sub scoarțele pavajelor centrale ale Bucureștiului, mai pulsează ceva din inima pârâiașului care circumscria punctele descântate ale orașului. 98 DANIEL BĂNULESCU - Dar de ce, fă? De ce-mpietrește?... Ce le-arăți? Din încăperile podidite de întuneric și de răcoare ale imobilului se prelinse un clănțănit dulce de clopoțel. Năsoasa își ciuli antrenată bănuții translucizi ai urechilor și, descifrând semnalul, buzele îi citiră instictiv. - Cugete dulci, bucuriile inimii... Asta înseamnă că, deși i-a găsit cooperatorului care a intrat vaca
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
frecau fiecare gamela, salteaua și pătura lui și câte o toană, dovadă că nu erau tocmai zgâlțâite mințile din capul lor. Gărgăriță se întindea, după masa de seară, direct pe jos, își aprindea o țigară și o savura așternut pe răcoarea cimentului, până ce țigara binevoia să se lase fumată. Se ridica apoi cu gesturi de fante îmbătrînit, dădea din picioarele lui crăcănate și se târa până la pat. Șmecheria aceasta cu luarea în doze mici, în spinare, a răcelii cimentului, o
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Încotoșmănit în halul ăsta, era de prevăzut că va rezista îndeajuns în încercarea sa de-a deveni un poet, scos cu așternutul în bătaia vântului și, poate, a jgheaburilor ploii, până ce misterioasa stradă Perone va prinde să se deștepte în răcoarea umedă a dimineții și, descoperindu-l ca pe o pungă cu rahat lepădată la marginea trotoarului, își va abandona, pentru câteva clipe, gravitatea și se va sparge de râs. Strada. Până ce și gazetarii comuniști îi vor multiplica pijamaua în pozele
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
se simtă bine cu ea însăși. Dar Fiona nu era sigură că ăsta era adevărul. Intrând în parcare, a început să tremure puțin și și-a închis bluza de la trening. Era o seară de vară, numai că afară era destul de răcoare și-ncepuse deja să se întunece. Fiona avusese noroc să intre în parcare tocmai când o altă mașină pleca, așa că își parcase micuțul ei Ford Fiesta într-un loc de primă mână, chiar lângă intrarea în club. Femeia a început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
creierului sau creierul nu mai funcționa normal. Cât de scurtă fusese schimbarea ei, cât de efemere erau bucuria, fericirea. Se așeză în fotoliu fără să se dezbrace de haina albastră pe care o alesese special pentru a o proteja de răcoarea primăverii, când intenționase să iasă la cumpărături. Deși ținea scrisoare în mână, nu îndrăznea să o recitească, dar nici să o arunce. Stătea pierdută în fotoliu fără să fie în stare să se gândească la nimic. Nu reacționa nici într-
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
În negrul desăvârșit al propriei ființe. Fu devorat cu sălbăticie. Se spune doar că, atunci când Îi crăpă inima Între dinți, Câinele Negru se simți izbit de o mireasmă puternică de trandafiri, care se risipi ușor, parfumând cerul Înalt până departe. Răcoarea nopții Îl trezi În cele din urmă. Mirosea teribil a trandafiri și ameți Îmbătat de mireasmă. Supărat că se abandonase Într-atât somnului și sufocat peste măsură, Îngerul se ridică de pe turla bisericii și, Înălțându-se vijelios, căută iritat un
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
să-mi caut de drum (piciorul mă durea foarte tare), dar de undeva, de printre blocurile din apropiere, străbătură niște fluierături și niște țipete și râsete la un loc. Și - nu știu de ce - m-am Îngrijorat dintr-o dată. Se făcuse răcoare bine, se auzeau câini lătrând, iar la picioarele mele se găsea un om vulnerabil, un semen de-al meu, pe care nu-l puteam abandona acolo sub niciun chip. Am mai chibzuit un timp, apoi m-am aplecat cu mare
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
o țară grozavă. Poate pentru că vede ceva trist În privirea mea, fiica mea se Întinde și-mi ia mâna În mâna ei micuță. Ceea ce mă face pentru o clipită, nu mai mult, să am senzația că țin mâna mamei mele, răcoarea ei, Îmbinarea oaselor. — Poți să vii și tu În Morantic, mami, Îmi spune ea. Nu e foarte departe. Nu, puiule, spun eu, aplecându-mă să-i sting veioza cu Cenușăreasa, mami e prea bătrână. De la: Jack Abelhammer Către: Kate Reddy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
Vecia ce-i cu care deșert ni te fălești? "Măreață pentru că e cu coji acoperită, "A spaimelor-ne proprii umbră-nurieșită, 55"Pe-oglinda cea pustie a conștiinței omenești. "Icoană minciunoasă de ființi viețuitoare - "Mumia timpului - "De balsamul speranței ținute în răcoarea "A groapei locuință; nu aceștia oare 60" Ii zici tu nemurire-n febrea delirului? {EminescuOpIV 16} "Și pe speranți, pe cari le desminte putrezirea, "Bunuri sigure-ai dat. "De șase mii ani moartea nu-și ține ea tăcerea? "Văzut-a
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
aș spune-a mea iubită Că de mult eu te-am cătat: În cărarea tăinuită, Prin dumbrava înverzită, Ori prin codri cei de brad, Lângă cântul de isvoare, Printre stîncele de fier Ce străbat norii din cer, Într-a peșterii răcoare, Într-a nopților mister. Te vedeam cu a mea minte Și acum când te-am găsit: Pare-mi că-mi aduc aminte Cumcă-n vremi de mai nainte Te-am văzut și te-am iubit - Să-ți spun unde... într-o
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
fier a lui mînă-a cuprins Uitîndu-se-n sala cea vastă. {EminescuOpIV 98} Pe stânci de bazalt Stă calu-i înnalt Și coama-i i-o îmflă în lună Furtună. Sala-i ca aerul scăldat în soare, Muiat de-a florilor suflet răcoare. În ea frumoasele ființe albe Par gânduri palide din visuri dalbe. De-umărul junilor de razim, sboară, De raze umede ochi-s isvoare, Ca-n vânt se leagănă sveltele poze Prin păr ce flutură cununi de roze... Și beți de
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]