3,005 matches
-
douăsprezece și jumătate A.P. fu ajuns, pe scări, de Lucian. — Merg și eu cu tine... Aveau să răzbată greu prin tăcerea tenebroasă, alarmați, neregăsind pașii, puterile. Lucian rămase în fața cantinei, neputând continua, așteptându-l pe cel care intrase înăuntru să reapară. Lucian apucase de-acum să se dezvăluie. Reveniți în fața institutului, au văzut-o pe Vera Manole, venită să-și conducă soțul sau pur și simplu să mai sporovăiască cu unul sau altul înainte de încolonarea manifestanților. Lucian se bâlbâi, crispat, când
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
sau curcan sau ied, totuna, oricum nu se putea citi nimic pe aceste carcase. Resturile unor meteoriți sau marțieni, rotunjite de vânt, să pară omenești în goana atâtor travestiri ?... Se opri în dreptul ghișeului : nu mai era nimeni. Așteptă, funcționara nu reapăru. Urcă scările, ținându-se de bara rece. La un pas, înainte de-a ieși, îl ajunse din urmă râsul de copil fericit, batjocoritor, strident, dezlănțuit. N-avea curaj să coboare, nici să iasă la suprafață. Încremeni, fără a se putea
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
de soare și iar cecuri și diplome, premii și repartiții și bilete de amor. Zăduful, labele grele, trupul de urs crescut, adunând lent căldura, reținând-o, clipă peste clipă, grad peste grad ; zăduful plutește, se plimbă, se întinde sub masă, reapare, mai umple o gaură, revine, rupt, o aripă, aici, dincolo, amețeală, înec, lovitură, una și încă, te ridică din scaun, te clatină, te plesnește, te împinge spre ceilalți. „Dacă ar fi arme, în sala asta, s-ar descărca. S-ar
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
din nou, întinerit, țărmul asediat de furtuna mării. Se bucură : sihastrul a răspuns chemării, a revenit, îi regăsește tăcerea, supremația. Calcă în străchini înțeleptul, se împiedică, ba în copitele din față, ba în cele din spate, prea grăbit, emoționat... Erbivorul reapăruse, iată, într-un elegant frac violet și nu i se vedea chipul. Capul adânc împovărat, ascuns în reverele fracului care fulgeră, la fiecare mișcare a aripilor, luminând drumul. Fidel interlocutor, într-adevăr, de neînlocuit ! Stimabile, Eminența Voastră, Prea Fericirea Voastră
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
acum pe loc, iar un medic militar Înalt, desemnat pentru această misiune, se ridică de la masă, le face semn celor În cauză și, Însoțit de ofițerașul Înfierbîntat, Îi trimite În spatele zidului de saci de ovăz. Lipsesc cam zece minute: cînd reapar, negrii zburdă de fericire, cu chipurile brăzdate de un imens zîmbet de fildeș și se foiesc În jurul ofițerașului ca niște copii zvăpăiați. Aproape că se gudură pe lîngă el, Încearcă să-i sărute mîinile, Îl bat pe umeri cu labele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
același drum (trei ore mai târziu - dacă timpul contează), se desprinde de marginea pădurii ca un Andreescu veritabil, traversează câmpul, coboară o pantă nu prea abruptă, apa reîntâlnește, planturos de data aceasta, privirea. Drumul se lasă străbătut de pași egali, reapar forme de locuințe umane (un sat deci) și, Împreună cu ele, un maldăr de cuvinte, reocupându-și drepturi temporar uzurpate. Se Îndreaptă spre casa În care Bobocică și Radu Grințu au rămas să povestească și să bea vin rece. Pătrunde În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
atunci am devenit conștient că-mi iubeam părinții. 57. Canicula s-a prăbușit brusc. S-a făcut aproape frig. Probabil, a nins la munte. A și plouat, dar nu suficient pentru a răcori pământul chinuit de secetă. Pe zid au reapărut ciorile. Mâine, mă reinternez. Probabil, voi afla, în sfârșit, ce mă așteaptă. Cum zicea Nietzsche? Orice adevăr care nu mă omoară mă face mai puternic. Aceste vorbe care mi-au plăcut enorm, cândva, îmi provoacă acum un zâmbet neputincios. 58
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
să ajung să fiu operat de urgență, fără preliminariile obișnuite. Cam asta mă preocupă acum, în vreme ce seceta continuă. Cerul rămâne decolorat și mă feresc să ies afară la amiază când e pârjol. De multă vreme, nici ciorile n-au mai reapărut pe zid în cursul zilei. Nu sunt, totuși, păsări de deșert. Trăiesc, s-ar zice, pasiv. Orice presupune efort mă obosește. Dar, poate, au dreptate cei care cred că numai ceea ce se face cu pasiune merită să fie făcut. Oricum
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
are în sfârșit o persoană importantă de partea ei, spuse Kim, servindu-se cu trei lingurițe de zahăr. Este exact șansa de care avea nevoie. — Da, desigur, intenționez să... fac tot ce pot, spuse Roddy, prins pe picior greșit. Phoebe reapăru din dormitor, cu o mapă mare sub braț. — Are loc în mașină? Roddy respiră adânc. — Cam greu. — Dar... Phoebe părea să se îndoiască. Ai spus că vrei să le vezi. De aceea ai venit, nu? Credeam că sunt toate pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Iartă-mă, spuse Fiona. E îngrozitor să începi așa Anul Nou. — Nu fi prostuță, am zis. Îmi dădeam seama că era tot mai vlăguită. După ce bău, se lungi din nou pe targă și nu mai încercă să vorbească până nu reapăru infirmiera. — Facem progrese, spuse ea veselă. Asistenta încearcă să vă găsească un pat și imediat ce veți avea unul, vă putem duce în salon, iar doctorul Bishop vă va da antibioticele. Doctorul Gillam, cea care face internările, este foarte ocupată pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
pe chip i se lățește un surâs beatific. Orașul va fi împărțit în două de ape mari, învolburate, fără punți. Răsăritul să fie la apus, apusul la răsărit. Noaptea fără stele, din pricina prafului, iar după ani și ani când vor reapărea să fie alte stele, necunoscute, urmând alte legi de mișcare, și ele necunoscute. Iar după mulți, mulți ani să se audă undeva peste ape, dinspre Cuibul cu Barză, un clopot. Și pornind într-acolo, după multe și exotice aventuri printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
familiar, solnițe, paftale, solenoizi, mai departe limba se împleticește. Pictorul, un taciturn, nu zice nimic. Se ridică de pe ce stătea și dispare într-un colț obscur care s-ar putea afla aproape sau departe, e imposibil de spus, din care reapare purtând o sticlă verde, fără etichetă, și trei pahare desperecheate. Sigur, nu sunt chiar pahare așa cum nici sticla nu e chiar sticlă, dar n-avem încotro, va trebui să le dăm mai departe numele artificiale, superficiale, fără de care povestea nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
fi pe scoarța cerebrală, cugetă Pascal. Uitați-vă, face profesoara, aici, aici, aici și aici. În locurile astea, de câte ori întind cărțile, îmi apar aceleași figuri. Hai să mai dau odată să vedeți. Jucătoarea repetă operația. Într-adevăr în locurile indicate reapar valetul de caro, dama de treflă, un opt de pică și popa de cupă. ─ Habar n-am ce înseamnă asta, dă Aurora din umeri. Totuși asta e. Ați zis ceva de o constelație. Păi vă spun eu ce e: Taurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
de a-și ucide cetățenii, de a-și trăda prietenii, de a nu avea nici o credință, de a fi lipsit de milă și de religie, deoarece toate acestea îți pot îngădui să cucerești puterea, dar nu să obții gloria". Ideea reapare în Discorsi (III, 40), ceea ce înseamnă că e o constantă a gîndirii autorului, o convingere trecută sub tăcere de detractorii lui. Cum mai poate susține astăzi cineva că frazele lui Machiavelli au încurajat crimele gratuite ale revoluției franceze din 1789
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
Această aplecare asupra trecutului este neglijată de majoritatea oamenilor, ori, pur și simplu, este mai presus de înțelegerea lor; dacă unora le este dat să prevadă consecințele [unor acte], aceia nu sînt niciodată cei care guvernează; astfel se pot vedea reapărînd aceleași greșeli, urmate de aceleași consecințe." (ibid.) Discursul își ipostaziază, astfel, emițătorul, pe gînditorul care, oferind o analogie lucidă a evenimentelor exemplare, emite sentenția, pentru a feri de eșecuri pe principe și pe toți aceia dispuși să-l urmeze în
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
cum Îl duce curentul. Nisipul Îi intra-n ghete. Privi vârtejurile care se creaseră În jurul fiecărui picior și deschise capacul sticlei cu cosași. Primul cosaș sări direct În apă. Vârtejul de lângă piciorul lui Nick Îl trase la fund și apoi reapăru la suprafață puțin mai jos. Plutea repede, dând din piciorușe. Apoi se pierdu Într-un cerc care apăru și dispăru rapid de pe suprafața apei. Îl prinsese un păstrăv. Un alt cosaș Își scoase capul din sticlă. Antenele Îi tremurau. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
revine pentru o ultimă dată, pentru a Întipări fraza În urechea publicului meloman: „Iată cum bastonada trasă bișnițarilor, proxeneților, cocotelor, incendiatorilor, gunoiului social, provocatorilor, agresorilor din piața rușinii, devine pentru A. C. prilej de a insulta poporul care-l hrănește”. Și reapare, fulgerător, tema principală, la baston. Pe spinarea poporului care te hrănește. Aceasta-i cauza pentru care mă duc din nou la filmul pe care abia l-am văzut. 13 iunie. „Metroul nu oprește În stația Universității.” Vocea metalică din tavanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
sticlos scoate dintre picioare un trandafir. A-nceput campania electorală. O altă revistă tot pentru erosul nostru Înghețat pe calorifer este Pisici. Cu lesbiene. Gospodinele noastre emblematice vor Învăța În sfîrșit ce se poate face cu un simplu castravete. A reapărut Scînteia. Unde se face „gazetărie culturală”. Cităm din gazetăria culturală: „Logaritmăm: lg k+x, lg (1,0r) = 0. Rezultă „x-ul cumplit care dezvăluie mizeria noastră viitoare”, declară un ziarist după cum se vede excepțional de dotat cultural. Iar comitetul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
nu dădea chiar oricui un televizor din căruță, În editorialul său are timp să formuleze o interesantă teorie. „Cea mai veche meserie cred că este hoția. Pentru că o Întîlnim și la animale.” La papagali, de exemplu. Adevărul anunță că a reapărut Partidul Național-Progresist. Cu Iosipescu-Zambra președinte, maică-sa, vice, și bunica, secretară. S-a scris mult despre infama fișă medicală a președintelui. Are ceva la psihologie. Nu-i cazul să ne neliniștim, se pare că bunica va face puci. Pun deoparte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
schelet În plus. În finalul ultimei povestiri se dezvăluie faptul că În 1963, În România, „criminalul omorîse un șarpe mare, trăgînd În el cu arcul. Săgeata i se Înfipsese În cap”. Să remarcăm doar că În 1963 În România nu reapăruse arcul cu săgeți, instrumentul pentru omorît șerpi fiind săgeata simplă, fără arc, deasupra indicației cinegetico-icariene „Spre comunism, În zbor”. Pe atunci industria de arcuri era abia la Începuturi. Mai semnalez și absolut remarcabila schiță Noaptea migdalelor sfărîmate, de Antoaneta Darie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Cocoșul roșu, reluă Hrisanti după ce închise patefonul. Când credeam toți că se hotărâse, cu adevărat, să-și vadă de cariera ei, se dă din nou la fund. Dispare. Și, evident, când, după un an, doi, se răspândește zvonul că a reapărut, trebuie să te duci, ca s-o asculți, la cine știe ce cârciumă de mahala sau la o grădină de vară din marginea orașului. Așa a fost, vă amintiți, acum vreo doi ani, când se spunea că e la "Albatros", iar ea
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
repetă Bărăgan cu melancolie. A ghicit ce ne-așteaptă. Hrisanti ridică din umeri și se așeză pe fotoliu. - Nu știu, spuse. S-ar putea să ne pomenim într-o bună zi cu ea, în cine știe ce circiumă necunoscută. Dar dacă nu reapare într-un an, doi îi va fi foarte greu. S-au schimbat oamenii, s-au schimbat și gusturile. Va trebui s-o ia iarăși de la început. Dar va mai putea ajunge atât de sus cât ajunsese ultima oară? După părerea
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
se mai auzi o singură Împușcătură. Extremadurianul mă privi În tăcere, fărĂ să mai zică nimic. MĂ gîndeam c-o să fie mai simplu dacă Începea bombardamentul. Dar n-a Început. Cei doi tipi cu beretele civile și hainele de piele reapărură de după spinarea dealului, mergînd prin trecătoare unul lîngă celălalt - coborau dealul cu genunchii Îndoiți În felul Ăla ciudat, cum fac toate animalele bipede care coboară o pantă. Priviră În susul trecătorii și se dădură Într-o parte cînd un tanc trecu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
cîțiva tipi se ridicaseră și alergau pe jumătate aplecați spre o casă din piatră de rîu, așezată În mijlocul unui pîlc de copaci. Casa era acoperită periodic de nori de praf din cauza obuzelor care o loveau. VÎntul dispersa praful și casa reapărea precum un vapor care iese din ceață. În fața soldaților, un tanc Înaintă smucindu-se, ca un gîndac rotunjit și cu un nas Înarmat, și dispăru printre copaci. Cum ne uitam, văzurăm soldații aruncîndu-se la pămÎnt. Apoi un alt tanc Înaintă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
ai masturbat cu gîndul la ea. Oricît ai fi Încercat să nu te mai gîndești la proteza ei, oricît ai fi Încercat s-o ștergi din imaginea pe care ți-o formaseși despre ea În capul tău, aproape Întotdeauna categoric reapărea. În toată splendoarea ei rece, strălucitoare, metalică și tare. Tu te simțeai vinovat după aia, dar de ce? Toți tinerii se masturbează. Însă voiai s-o săruți Bruce, voiai atît de mult s-o săruți. A doua zi te-ai dus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]