3,066 matches
-
ziare. În vremea asta căutai în volum o scrisoare pe care copiii unui artist o trimet prietenului lor Jules de Goncourt, un cap de operă de gingășie. — Citește bucățica asta. O citi și-i plăcu cât nu pot spune. O reciti; o citi de-a treia oară. Nu, orice s-ar spune, rămân încredințat că Meșterul era cât putea el să fie sănătos, atunci și în zilele următoare cât l-am mai văzut. Rămân încredințat că „catastrofa” n-a fost înainte de
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
nu-și împărțiseră încă manuscrisele mamei dar, în același timp, surprinde faptul că toate cele cinci fragmente publicate în 1890 fac parte din același lot care va apare abia în 2000. Veronica Micle ținea cu mare grijă aceste scrisori, le recitea adesea, le datase și ordonase pe ani. Anul 1882, cel puțin, este bine organizat și tocmai din acest an apăruseră, până la ediția din 2000, foarte puține scrisori eminesciene. „Cea mai verde creangă a literaturei noastre” Eduard Gruber preluase arhiva lui
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
așternută pe lemn, scorojită, în câlții căreia se ascund greierii...Așa va fi arătat biserica Sfântu Ioan la 1876, când o descrie poetul. Clopotnița este alături de biserică. Desigur, nu se poate face istorie literară după imagini din poezii. Dar când recitești poeziile cuiva recunoști realități din biografia sa. Am încercat să restitui sensurile cuvântului „luminare” în poezia lui Eminescu, și iată cum am ajuns, și dinspre filologie, la această enigmatică locuință a poetului de la Văratic. Odaia filologică a poetului. Eminescu descrie
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
odaie a unei case cu cerdac. Desigur, ne referim la Sonetul cerdacului, postumă eminesciană descifrată și editată prima dată de Nerva Hodoș în 1902. Fiind un text ce trimite către misterul relației dintre poet și Veronica Micle, merită să-l recitim. Iată-l, în editarea lui Perpessicius : Stau în cerdacul tău...Noaptea-i senină. / Deasupra-mi crengi de arbori se întind, / Crengi mari în flori de umbră mă cuprind / Și vântul mișcă arborii ’n grădină. // Dar prin fereastra ta eu stau
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
este preluată în întregime. Aici se vor regăsi toate informațiile din rapoartele de până acum și nu mai insistăm. Aici se va găsi, însă, o concluzie nouă, care i-a deranjat mult pe biografi în frunte cu G.Călinescu. Să recitim, însă, contextul: „Eminescu n-a fost sifilitic. Ideea aceasta s-a născut din doctrina eronată ce profesa școala germană că paralizia generală este totdeauna o manifestațiune sifilitică, tot așa de neadevărată ca aceea care susține că toate sclerosele cerebrospinale sunt
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
vorba, probabil chiar de o locuință din jurul bisericii). N-am urmărit toate adresele cunoscute ale lui Eminescu, dar constat că destul de des el locuiește în apropierea unor lăcașuri de cult, sau chiar în incinta lor. Mi se pare interesant de recitit poemul “Melancolie” (1876) din perpectiva aceasta a familiarizării poetului cu spațiul sacru. Amintesc doar că iconografia aferentă acestui poem (acuarela lui Ary Murnu, de pildă) înfățișează o ruină imensă din zid sau piatră. Este, dimpotrivă, o construcție mică din lemn
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
pe care probabil că tînărul poet îl jignise pentru că refuzase să devină patronul său literar, devenind astfel "martir al democrației" (Russell 1908: XIV-XV). John Clare, care citise biografia lui Cary privind viața lui Chatterton și astfel fusese determinat să îi recitească poemele, similar a ajuns chiar să îl învinovățească pe Walpole cu privire la însuși suicidul lui Chatterton: [...] ce băiat minunat a fost acest nefericit Chatterton. Urăsc numele Walpole pentru comportamentul său față de acest Geniu și menționarea [poetu]lui plină de dispreț și
Thomas Chatterton: universul magic by Mihai A. Stroe () [Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
l-au dezlegat și l-au coborât pe dușumea nu mai semăna a om. Era o masă de carne, nu mai avea nici sânge deoarece se scursese în timpul schingiuirilor. Aleșii poporului și instituțiile de stat tac. Nu vor să-și recitească viața și să-și recunoască grelele păcate și, în măsura în care se mai poate, să încercăm cu toții să reparăm. Dar se tace ca mistrețul în porumb. Noi, legionarii, suntem sortiți să ne purtăm în tăcere Crucea și să închidem în sufletele noastre
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]
-
originale. Rezolvarea creativă a unei probleme nu se termină odată cu adoptarea soluției, nici măcar cu transpunerea ei în practică. Foile cu ideile unei ședințe de brainstorming nu se aruncă după adoptarea soluției. După un timp (chiar după un an) acestea se recitesc și se evaluează din perspectiva prezentului. Unele idei considerate atunci ca inaplicabile pot fi considerate cu șanse reale de succes sau poate fi dat startul inconștientului de a găsi o schimbare a soluției adoptate cândva. A. Perlman spunea: Concluzii Blaise
Creativitate : fundamente, secrete şi strategii by Georgel Paicu () [Corola-publishinghouse/Science/690_a_1152]
-
în aceea că suprarealiștii încredințează paginii albe, ca în stare de transă, orice iese de sub instrumentul de scris. „Scrieți repede - își instruiește Breton discipolii - fără subiect preconceput, destul de repede pentru a nu reține și a nu fi tentați să vă recitiți. Prima frază va veni singură, dat fiind că, în fiecare secundă, există o frază străină gândirii noastre conștiente, care nu cere decât să fie exteriorizată.” În ce măsură această procedare a fost aplicată e greu de stabilit, căci „hazardul”, fie și „obiectiv
SUPRAREALISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290021_a_291350]
-
încarnat în unele spirite agitate și querulante de felul lui Camil Petrescu sau Ion Barbu. El căuta valoarea și arta oriunde, și o recunoștea numaidecât acolo unde o găsea. ALEXANDRU GEORGE SCRIERI: Pagini de critică literară. Marginalia. Eseuri, București, 1938; Recitind pe clasicii noștri. Ion Creangă, București, 1939; E. Lovinescu (în colaborare cu Serban Cioculescu, Pompiliu Constantinescu, Perpessicius și Tudor Vianu), cu o schiță biobibliografică de Anonimus Notarius [E. Lovinescu], București, 1942; Clasicii noștri, București, 1943; ed. București, 1969; Istoria literaturii
STREINU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289977_a_291306]
-
Legionară numai partea religioasă și patriotică, națională. Cine-a venit cu denumirea de Frăție de Cruce? Vișovan a căutat să dezvolte În noi astea două spirite... Noi, la Început, puține cunoștințe legionare am avut... După ce-am venit de la Închisoare, recitind cărticica șefului de cuib, mi-am dat seama că toată educația noastră care se făcea acolo se făcea În baza cărțuliei ăsteia a șefului de cuib, În sensul de a dezvolta caractere cinstite, harnice, care să vorbească puțin, să facă
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
el a fost totdauna pentru oricine, în vederea convingerii noastre, că toată stăpânirea este de la D-zeu. Dară pentru a vă arăta că și în cazul de față vă este puțin profitabilă schimbarea caracterului invitărei Noastre, n-aveți decât să mai recitiți programul guvernului și veți vedea că el singur lasă Bisericii libertatea [de] a-și face programul ceremoniei religioase, rezervând pentru sine, ca în orice parte a lumii, regularea ceremoniei militaro-civile. Aceasta fiind exacta interpretare a programului oficial, nu este de
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
și eu că nu le-a convenit să le fiu șef tînăr), și a conchis, malițios, că între noi, de fapt, nu există nici asemănări nici diferențe! Altfel spus, nu ne putem compara! în replică, l-am invitat să-și recitească propriul „rond”, document psihologic foarte fidel în ceea ce-l privește, nici nu-și dă seama cît de fidel!, mină de susceptibilități, depozit de orgolii. A devenit gînditor și ceva mai rezonabil cînd i-am declarat că nici eu nu recunosc
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
și alții, dacă închidem ochii în fața unor cazuri ca acela al bătrînului din strada Eliberării, exploatat de o zgripțuroaică (mutra o arată) cu teșchereaua plină, și al altor umiliți? Cerșetoria e o realitate. Ni-i teamă s-o recunoaștem? Am recitit, aproape cu lacrimi, scrisoarea primită de la Lucica, în care îmi descrie starea în care se află tata, că „orice ar mînca i se umflă ficatul”, că „de la o vreme încoace nu mai poate sta culcat, din cauza unei răni la șoldul
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
al II-lea, realizat de Prospect Theatre Co. pentru Festivalul de la Edinburg 1969 și preluat recent de Televiziunea Română. Interpretul lui Richard, Ian de Welmick, care a evoluat și în serialul în umbra Turnului, mi s-a părut întradevăr excelent. Am recitit fragmente ale piesei, dar emoția deosebit de puternică în timpul spectacolului, curios, n a mai revenit. Sună altfel, parcă împiedicat, în tălmăcirea românească. Ce evocă această tragedie scrisă de Shakespeare în 1595? Un act de uzurpare a puterii și, mai ales, conștiința
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
e Al. Rosetti, a cărui Istorie a limbii române o consideră o capodoperă. „Boierul” la care s-a gîndit atunci cînd mi-a declarat dorința sa de a juca mereu șah e, nu încape îndoială, Mihail Sadoveanu, pe care îl recitește a nu știu cîta oară, cu o încîntare care, în loc să scadă, crește. Un cărturar, el poartă în sine vechea aspirație a oamenilor de litere de a trăi exclusiv pentru vocația lor, cruțați de griji materiale, beneficiari fericiți ai acelui „dinasticism
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
nu prea măgulitor: sînt tabietliu, mă mocoșesc cu bărbieritul și spălatul, după asta îmi îngrijesc un pic și sufletul, nu iau micul dejun în fugă, iar cînd, după cafea și nelipsitul „ceai tare”, ajung la „masa de lucru”, înainte de a reciti puținul ce mi-a ieșit de sub condei în ziua precedentă, mă simt ispitit să răsfoiesc o revistă sau o carte. Șirul acesta de „mici ocupațiuni” îmi arată că mă curăț destul de încet de noapte, că mă dezmorțesc și mă „încălzesc
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
o dată în plus, că iugoslavii sînt un popor dîrz, mîndru, solidar. „Azi cel mai trist oraș din lume”, Belgradul părea ieșit tot în stradă. Pentru confruntarea de impresii, dar și ca să rămîn în atmosfera emoționantă, gravă de peste zi, seara am recitit din Lazăr de Malraux paginile referitoare la funeraliile lui de Gaulle: „La Colombay, în bisericuța fără trecut, vor intra numai cei ce fac parte din parohie, din familie și din Ordin: funeraliile cavalerilor”. *A murit, în chip cu totul neașteptat
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
de la Ilie”. Acasă, Ani mi-a spus doar atît: „Asta mi-i necaz, că n-ai și tu cărți!” * Am dat, din întîmplare, peste colecția „Ateneului” de pe anul 1968. Figurez, cu cronici, în 11 din cele 12 numere. A le reciti, după un atare interval, mi-a cerut curaj. Mă nemulțumește în acele comentarii etalarea unor „intuiții”, forma pretențioasă, abuzul neologistic, „vocea de cap”, cam stridentă, cu care-mi afirm judecățile. Sînt defecte pe care gustul meu de acum le condamnă
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
83). Puterea sa e construită pe un aplomb neobișnuit. „Somat” să fie spontan de aparatul de filmat, își trădează slăbiciunile: teoriile sale sînt inconsistente, iar argumentele nu-i vin cu promptitudine. Aerul de om cu multă cultură, care i-a recitit de cîteva ori pe clasici, se împrăștie imediat ce întrebuințează un cuvînt greșit. Și i s-a întîmplat de cel puțin două ori. Relatînd despre întoarcerea în țară a echipei de fotbal Universitatea Craiova, a spus, de exemplu, că prezența soțiilor
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
am fost dezamăgit. Se referă, oare, la așteptări mai vechi sau la așteptări recente? N-aș putea, cred, să aflu răspunsul decît dacă aș încerca să fac o cronologie a decepțiilor. Azi însă n-am răbdare pentru o asemenea recapitulare. Recitesc propoziția. „N-are memoria promisiunilor” nu pare o concluzie apărută la jumătatea unei situații, ci una definitivă. Nu-mi sună a schiță pentru un viitor reproș, ci a renunțare. Am scris - sînt sigur - cele patru cuvinte ca, tocmai, să-mi
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
mine. Azi, de pildă, mergînd pe stradă, am simțit o vie plăcere să fac și să primesc urări. Cum se explică această creștere a pulsului mulțimii, contagioasa ei vivacitate? De cînd e Anul Nou o sărbătoare anuală de amploare? Am recitit „discursurile” lui Miron Costin. Din ele rezultă că, în secolul al XVII-lea, ziua cea mai importantă, religios și politic, era Crăciunul, cînd, după obicei, boierii îl omagiau pe domn și-i făceau daruri. N-am răbdarea să reiau Descrierea
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
și de scos din buzunar, nu cu scrisul meu normal, care e citeț, ci cu unul în care literele sînt reduse în înălțime; scris aproape linear, „topit”, indescifrabil pentru cei din jur. Reîntors acasă, înainte de a le sorta, uneori le recitesc și le adnotez, alteori, preocupat sau indispus, le las cum sînt, lucru rău, căci îmi creează ulterior dificultăți, cînd încerc să le reconstitui contextul. Fără un motiv special, azi am deschis plicul cel mai recent cu „însemnări din ședințe”. La
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Cojocaru a oferit cu anticipație o masă la „Select”, pentru ziua lui de naștere (19 mai), cînd va împlini 45 de ani. Am „comis” împreună reflecții melancolice despre timpul care fuge inexorabil, am discutat pe îndelete despre ceea ce citim sau recitim, despre școala copiilor noștri etc. El nu se mai satură de Dostoievski, Tolstoi, Gogol, Sadoveanu, „tot autori mari și cărți bune”. Recitesc puțin - am mărturisit - mai ales critici. Serviciul de cronicar mă obligă să „înghit” cît mai multe „noutăți”. Nu
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]