29,034 matches
-
măsurabile și riscurile nemăsurabile, cum ar fi cele operaționale, și să le selecționeze pe cele controlabile. Managementul, prin activitățile de control prestabilite, identifică riscurile și le analizează evoluția acestora la nivelul organizației. Departamentul de audit intern, fiind o structură independentă, reia analiza riscurilor stabilite de management în vederea evaluării sistemului de control intern. Evaluarea riscurilor este o preocupare atât a auditorilor interni, pe care o realizează în conformitate cu standardele lor profesionale, cât și a controlului intern, în vederea oferirii unor servicii performante pentru management
Guvernanţa corporativă by Marcel GHIŢĂ () [Corola-publishinghouse/Administrative/229_a_296]
-
d-astea nu consum; metabolismului meu nu-i priește", deși ca să n-o supere pe Miss Deemple se face că ronțăie cîteva pastile, pentru ca, pe urmă, să se retragă și să le scuipe în vreun strat. Îl știu eu. Revin. Reiau: Șichy, generația ta suportă greu că în spațiul ăsta al nostru Sadoveanu a jucat alunelul cu Ana Pauker. Că Ralea i-a pupat părțile rușinoase, ca un crai de curte nouă. I-a făcut și jurăminte, limbăminte†††† la concurență cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
orice, Iordanco. Io tot am să mor cu botul pe pragul de-acasă. E dispus să dea un dog-show. Jur! Jur cu toată sfințenia care mă caracterizează că am să mor pe pragul tău. Hai să bem o cafea, pehlivane! Reiau pagina rămasă necorectată (deși am semnalat de șase ori greșelile), nu fără să mă gîndesc la odiseea unei antologii Mircea Eliade. Mi-a povestit-o Magda U., în efervescență verbală: "Am predat-o editurii "Junimea" înainte. Uite și consensul, Iordana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
sune "mobilizarea -mî-generală", ca Mistrie să ceară ritm stacatto "la mî-lucrarea colectivă, cum ne-a indicat mî-Bucureștiul". Nimeni nu era scuzat de vreun miting, de vreun instructaj politic, de vreo defilare. îmi amintesc cum se desfășurau repetițiile pe stadion. Cum reluam uralele pînă cînd organul cu propaganda dădea semn că-i satisfăcut. De cîte ori aud (și se aude destul de des, oh, 'ostalgia!) acel "a fost mai bine pe timpul lui nea Nicu", expresie tîmpă a mentalului colectiv rudimentar, îmi vine-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
ca Mița Baston, în ranele ex-soțului Borș. Borș contra Borș. Numai că miticismul post-Caragiale nu mai are haz. Fosta librăreasă din mine regretă felul cum depindea de carte pe vremea cealaltă. Am citit (nu citesc așa cum aș alerga: mă opresc, reiau, subliniez) aproximativ patru cărți pe săptămînă. Făcînd un calcul simplu, 4 ori cîte săptămîni? Să spunem cincizeci: 4 x 50 = 200 de cărți pe an. Jumătate de secol înseamnă zece mii de cărți. Se zice că-i mult. Se mai zice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
se îmbogățise cu o icoană pe sticlă, superb finisată. E din școala de la Nicula, a lui Țimforea. L-ar uimi și pe Leonardo. M-a surprins iarăși cu atenția excesivă. Îmi anticipează o remarcă, un gest, numai farăcheful de-a relua tema obsedantă pentru el nu vrea să mi-l înțeleagă. Șichy se lăsase pe-un scaun, stînd așa cum nu stă ea de obicei: ghemuită, să ocupe cît mai puțin spațiu; ezitînd între a se duce și-a mai rămîne. Mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
de jad în zeamă de sare", hrana bătrînului chinez, pregătită de Dai Sijie. Cu răbdare, migală, vreme și multă excentricitate, oi reuși. Dreptul la corectura vieții rămîne utopie. Dar existența ca greșeală de tipar e un subiect bun. O să-l reiau. Altfel. CUPRINS Litera i 5 Gap 27 Culți și desculți 41 Vergangenheitsbewältigung 59 Cărcălicii 73 Sonată de noiembrie (I) 87 (Alte) bolduri pentru fluturi 105 "Dar astăzi e ultima oară..." 123 Afară-i toamnă grea 141 Sonată de noiembrie (II
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
Tulburat de goliciunea mea a făcut dragoste cu mine deasupra coșului cu raci. O aspidă nu are voie să cadă ea însăși în mrejele iubirii, cu alte cuvinte am căzut în propria mea plasă. M-am metamorfozat în brațele lui, reluându-mi înfățișarea de aspidă, căci nu mai puteam să-mi mențin forma umană și m-am strecurat subtil înapoi între răchite, la locul meu de pază. Pescarul, perplex, a povestit la toată lumea despre reveria lui și a cerut sfatul babelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
de care nu m-am vindecat până astăzi. Pescarul a început să vină zilnic la locul reveriilor sale pasionale și eu ieșeam dintre răchite cu părul meu portocaliu și făceam dragoste de fiecare dată cu mai multă pasiune. Apoi dispăream, reluându-mi forma mea șerpească înainte de-a fi prea târziu. Cu fiecare zi, petreceam tot mai multe ore împreună, de câteva ori era să mă pierd întârziind prea mult sub înfățișarea mea umană; trupul lui, însă, era, pe zi ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
hârtie neagră, evitând să le privească, dar senzația lor tactilă îi producea un fior rece și lipicios, un gust amar și inevitabil de materie arsă, sub limbă. Le împingea ușor cu exteriorul palmei la o parte, ca apoi să le reia nervos la morfolit, peste câteva clipe, neștiind ce să facă cu ele. Nu-i era foarte clar dacă sunt pentru el sau nu, deși probabil că da, de vreme ce stau pe biroul lui, de-o vreme, cu mirosul lor persistent de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
putea reconforta mai mult decât un chip familiar, estetic, rasat, propriul său chip. Un chip de care nu te poți plictisi niciodată, sau sătura privindu-l: dublul tău maimuțărit, ascultător, purificat... Se întoarce fără grabă la birou pentru a-și relua corespondența. Okurina stă nemișcată și cuminte la locul ei. Mirosul ei îi penetrează năprasnic nările ori de câte ori o atinge în treacăt cu exteriorul palmei sau cu cotul. Deschide rapid plicurile, ochii îi fug peste hârtiile ce devin instantaneu albe în contact
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
la ceas și tace îndelung... Apoi se ridică. Din nou cu fața către auditoriu.) Avocatul acuzării: Trebuie să menționez onoratei asistențe că doamna acuzatoare a cerut în acest sens planificarea procesului într-o zi ploioasă. (Se înclină și pleacă. Își reia poziția în banca acuzării.) Judecătorul: Grefier! Verifică te rog de ce procesul nu a fost planificat într-o zi cu ploaie. Grefierul: Se anunță secetă toată luna, domnule. (Face o plecăciune și iese.) Judecătorul (către avocatul acuzării): Nu era necesar. Toată lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
de relația mea cu Maurizio. Asta pentru că nu-mi urmărește e-mail-ul și nici nota de plată la telefon. Maurizio este singurul secret pe care mi-l pot permite în raport cu ea. (Respiră în floare în profunzime. Apoi face o pauză și reia.) Floarea pe care o țin în mână este de la el. Nu moare niciodată, e mereu la fel de proaspătă și strălucitoare ca soarele de pe cer. (Arată cu mâna spre soarele spălăcit ce dintr-o dată e iluminat cu jerbe de lumină.) Floarea a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
de gimnastică au astăzi o structură democratică; oricine se poate aventura pe oricare din dispozitivele sofisticate, în măsura în care are răbdare să citească instrucțiunile scrise pe ele sau se lasă instruit de alții. Pulcheria fusese dintotdeauna o virtuoasă a bârnei. Și-a reluat cu o ușurință nebănuită exercițiile cu care impresionase cândva o școală întreagă. Și tocmai această bârnă, apărută prin nu se știe ce miracol într-un colț al acestei uriașe săli de gimnastică, o atrăsese în acest loc. Parcă fusese implantată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ar trebui să mă simt eliberat. Am condus-o la gară pe ultima dintre prietenele mele. Spun ultima, pentru că anul acesta am trecut prin tot felul de încercări erotice, una mai bizară ca alta și mai nepotrivită naturii mele. Și reluam pe rând aceste relații, sporadic, și cu fiecare iterație deveneam tot mai convins de futilitatea alegerilor mele. Le reluam, în fapt, pentru că mă simțeam tot mai obosit să mai caut și să construiesc totul de la început. Le alternam din plictiseală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
anul acesta am trecut prin tot felul de încercări erotice, una mai bizară ca alta și mai nepotrivită naturii mele. Și reluam pe rând aceste relații, sporadic, și cu fiecare iterație deveneam tot mai convins de futilitatea alegerilor mele. Le reluam, în fapt, pentru că mă simțeam tot mai obosit să mai caut și să construiesc totul de la început. Le alternam din plictiseală, ușurință și nesăbuință, pesemne, ca să-mi demonstrez mie sau altcuiva un lucru la fel de futil precum relațiile însele. Mai spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
-i alungăm în prăpastia de la granițele hotarului. Acolo vor muri fie de foame, fie striviți de trecători la fel de netrebnici ca și ei. Și lovi încă o dată cu furie cu sceptrul în pardoseala de marmoră ce străfulgeră la atingerea ei. Apoi își reluă rechizitoriul. Cândva și oamenii erau ca noi, cu mii de ani în urmă, pe vremea când construiau piramide, grădini suspendate și alte edificii durabile care azi sunt calificate drept adevărate minuni sau mistere. Erau legați prin aceeași forță ce ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
surdină, concretizând tăcerea. Ceva mă gâdilă în palmă. O deschid și privesc la furnicoiul uriaș, cavalerul vătaf, ce continuă să se joace în palma mea cu nepăsare, fără teama că l-aș putea vătăma. Apoi face o săritură și-și reia poziția de supraveghetor al convoiului furnicar. Tăcerea devine din ce în ce mai acută și îmi înfundă urechile, simt totuși o vibrație puternică în tot capul, ce e, în fapt, telefonul care sună. Îi vorbesc pe tonul cel mai firesc. Îmi răspunde la fel de firesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
și izbucnesc din umerii unui tânăr enoriaș. Apoi se destind în două săgeți strălucitoare ce penetrează pe rând trupurile tensionate ale celor cinci bandiți, deghizați în monahi. Săgețile se întorc ca niște bumeranguri și se arcuiesc înapoi în umerii tânărului, reluându-și forma de aripi, după care dispar odată cu el. Cei cinci monahi închipuiți zac în nesimțire pe podea, cauza morții necunoscută, niciun organ vital nu a fost aparent atins. Cei de față l-au identificat pe "îngerul exterminator" cu Jorge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
zâmbetul tău este același cu cel de atunci. Bunica mi-a explicat că nu puteai fi decât un arici, căci numai aricii zâmbesc atât de înfricoșător, cu zâmbet de om, când sunt surprinși, ca să fie lăsați în pace să-și reia poziția lor imbatabilă de apărare, în ghem. Dar eu am știut că ea se înșală. Știu că te-ai mai gândit la mine anii ăștia, chiar dacă m-ai dat de multă vreme uitării. Da, poate că m-am mai gândit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
camera ei i se dezvăluia dintr-o dată ca un fel de puzzle spațial în care lucrurile s-au depărtat ușor unele de altele, ca și cum o mână nevăzută le-ar fi atins, încercând să le împrăștie pentru ca jocul să poată fi reluat de la început. Știa de-acum că era deja în lumea ei de dincolo și se bucura că era înconjurată de obiectele ei dragi, că nu-i lipsește nimic. Nu-i mai rămânea decât să aștepte răbdătoare și pe alții să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
s-a gândit imediat la somnul albatroșilor în zbor și ar fi vrut și ea să doarmă acolo, între umerii lui expandați ca niște aripi protectoare. Dacă trupurile lor, neîntâlnite încă, își luau deja rămas-bun, de mâine sufletele lor vor relua călătoriile imaginare sau adevărate pe mare și nu aveau nevoie să-și spună "adios". Și asta pentru că toate drumurile mării se întâlnesc prin colțurile sufletelor noastre. Todos los senderos en el mar se encontran en rincones de nos almas. Povestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
însuși părându-mi dintr-o dată deosebit de înalt. Apoi a dispărut fără să-mi dau seama sau, mai exact, interesul meu pentru el s-a estompat în momentul în care s-a detașat de carte, care mi-a captat iarăși privirea reluându-și verticalitatea, de data asta pe un raft greu accesibil. Întorc doar o clipă privirea de la carte pentru a-l interpela pe însoțitorul meu, ce-și face în sfârșit apariția, și am senzația că acum cartea e și mai sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
spre ușă, cu umbrela udă în mână, pe culoarul autobuzului. De fiecare dată percepea aproape organic cum cădeau picăturile de ploaie pe podeaua autobuzului și atunci se trezea brusc, mergea la baie, se întorcea în pat și încerca să-și reia somnul. Eșua mereu în același gen de coșmaruri legate de recuperarea umbrelei, care îi curmau somnul brusc, ca și cum ea ar fi vrut o confirmare că visul ei manifest și inocent de copil ar putea fi aievea. Câteodată, trezirea se producea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
a înșfăcat-o fără să stea pe gânduri și a început să înainteze cu ea pe culoarul autobuzului, ținând-o oblic, în aceeași poziție ca în visele ei, și sprijinindu-se în ea la fiecare pas. Și umbrela și-a reluat imperturbabilă locul în cuierul dormitorului ei. De-acolo n-avea să se mai miște multă vreme, căci alte surate ale ei din hol, mai netrebnice și mai obișnuite, aveau s-o însoțească de acum înainte în vâltoarea ploii. Părintele-confesional a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]