5,495 matches
-
pentru că acel mod de a „face istorie” nu ar fi adus nici un folos majorității cititorilor și celor neștiutori, ce vor să fie informați în privința faptelor și nu să se piardă prin hățișul înfloriturilor de stil. în acest sens, Socrate îi reproșează lui Eusebiu faptul că s-a mulțumit să relateze doar în parte întîmplările în care a fost implicat Arie, deoarece opera sa, fiindu-i dedicată lui Constantin, era în esență o scriere encomiastică și autorul era prea puțin preocupat de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
plîng că vizitele inoportune mă împiedică să lucrez. E-adevărat. Dar și mai adevărat e că eu însumi mă împiedec să-mi fac datoria, că am geniu cînd e vorba să-mi irosesc timpul." Sau: "Din toate părțile mi se reproșează că nu produc nimic, cînd la mine sterilitatea e postulată; ba e chiar modul meu de "realizare"". I-o reproșau și prietenii. Odată s-a destăinuit caietului de amărăciunea provocată de o convorbire cu Mircea Eliade: "Toată dimineața am rumegat
Un jurnal al lui Cioran? by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17162_a_18487]
-
să-mi fac datoria, că am geniu cînd e vorba să-mi irosesc timpul." Sau: "Din toate părțile mi se reproșează că nu produc nimic, cînd la mine sterilitatea e postulată; ba e chiar modul meu de "realizare"". I-o reproșau și prietenii. Odată s-a destăinuit caietului de amărăciunea provocată de o convorbire cu Mircea Eliade: "Toată dimineața am rumegat reproșurile pe care mi le-a făcut ieri M.E.: Ce se întîmplă? De ce nu mai scrii? Etc. etc. Ar fi
Un jurnal al lui Cioran? by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17162_a_18487]
-
e un criteriu. Dar am tăcut , căci, în mod vizibil, era prea mulțumit de sine ca să poată suporta fără să reacționeze o cît de mică insinuare vexantă. Mi-am propus concizia; prietenii, în loc să-mi mulțumească, nu încetează să mi-o reproșeze ca pe o crimă." De reținut e mărturisirea pe care i-o face lui Beckett la 3 octombrie 1966: "Aseară pe la ora 23 m-am întîlnit cu Beckett. Am intrat într-un bar. Am vorbit de una și de alta
Un jurnal al lui Cioran? by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17162_a_18487]
-
României stîrnește cel puțin zîmbetul Cronicarului. Mai degrabă cei care o cunosc de aproape pe d-na Roșca vor fi încântați de dezvăluirea ei și îi vor cere detalii căzuți pe spate de admirație. Poate că mai degrabă îi vor reproșa că n-a avut încredere în ei pentru a le dezvălui o asemenea aventură. Căci, după cum bine se știe, la noi femeile nemăritate care au o aventură cu un bărbat căsătorit sînt condamnate de opinia publică, dacă sînt, numai dacă
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14963_a_16288]
-
literatura română a anilor ’60 gustul dezbaterilor de idei și al investigării stărilor de criză existențială, în tradiția prozei eseistice și de analiză psihologică interbelice. Apropiat în această privință de Camil Petrescu și Anton Holban, lui I. i s-a reproșat însă adesea uscăciunea construcției epice, în care personajele devin simple pretexte pentru confruntări filosofico-teoretice între principii ale gândirii abstracte. Pe de altă parte, modernitatea viziunii artistice și a procedeelor romanești - tehnica monologului interior, multiplicarea perspectivelor narative și renunțarea la naratorul
IVASIUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287655_a_288984]
-
propriul trecut („conflictul adevărat - scrie I. - este cel interior, lupta omului cu sine însuși pe marele fluviu al confruntărilor istorice”). Începând cu romanul Păsările, tehnica scriiturii lui I. cunoaște o schimbare semnificativă, datorată probabil în mare parte criticilor care îi reproșau neglijarea epicului propriu-zis. De-acum înainte își face apariția tradiționalul autor omniscient, care dezvăluie mobilurile mentale ale eroilor săi cu aceeași ușurință cu care descrie situațiile și fundalul istorico-social în care aceștia acționează. Tematica abordată este și ea diferită: de la
IVASIUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287655_a_288984]
-
folosește, în cartea sa, termenul „Anticrist”. Este limpede că această denumire nu poate fi aplicată decât unui adversar al lui Dumnezeu, în context mesianic. Bousset însă o invocă în toate cazurile, fără discriminare. La rândul lui, W.A. Meeks îi reproșează cercetătorului german ignorarea tradiției „pseudoprofeților”, tradiție autonomă, care va avea un rol esențial în constituirea anticristologiei. În opinia lui Bousset, pseudoprofeția reprezintă o caracteristică marginală a mitului balaurului primordial. Într‑un articol de mai târziu despre Anticrist, publicat în Encyclopaedia
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Noului Testament. Sistemele eretice disting între un Dumnezeu „adevărat”, izolat într‑o pleromă atopică, Tatăl, și un Demiurg slab, înșelător, ușor fanfaron, considerat creatorul lumii materiale. Marcion ajunge chiar să distingă între Dumnezeul Vechiului Testament și cel al Noului Testament, reproșându‑i celui dintâi caracterul crud și vindicativ. Se cuvine amintit, fapt remarcat de Antonio Orbe în introducerea comentariului său, că adversarii lui Irineu din cartea a V‑a nu sunt în mod direct grupările eretice, ci preoții ortodocși* atrași de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
vremea papilor Zefirin și Calist, și autor al unui Chronikon și al unui tratat Despre univers, lucrări ce amintesc două titluri inscripționate pe statuia descoperită în 1551. În plus, el se declară un adversar înverșunat al papei Calist căruia îi reproșează, pe de o parte, modalismul antitrinitar și, pe de altă parte, laxismul etic (Calist ierta, de pildă, păcatele comise după botez și autoriza căsătoriile femeilor provenind din familii nobile și bogate cu bărbați de condiție socială modestă). Coroborând datele furnizate
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
dușman al establishment‑ului. „Pentru oricine vrea să pună în discuție autoritatea profetului taumaturg, acuzația de vrăjitorie era de departe cel mai eficient instrument defăimător.” Aceleași acuzații revin în CC 2, 49 și 6, 40. În răspunsul său, Origen îi reproșează lui Celsus că nu distinge între marea masă a vrăjitorilor și cei despre care vorbește Isus. Într‑adevăr, în opinia lui Origen, există o vrăjitorie „profană”, lipsită de orice eficacitate, practicată de majoritatea impostorilor, și una sacră, strâns legată de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
este asimilat orgoliului, iar dorința de purificare a structurilor comunitare, aroganței diabolice. „Anticriștii” de care vorbește Ciprian sunt acei reformatori care îndrăznesc să spună cu voce tare ceea ce majoritatea creștinilor nici măcar nu îndrăznesc să gândească în tăcere. Negăsind nimic de reproșat acestora în plan dogmatic, episcopul recurge la armele diatribei și ale disputei retorice. Anticristul lăuntric la Augustin Demersul anticristologic al lui Augustin se înscrie integral pe linia tradiției africane care se distinge de celelalte tradiții creștine prin accentul foarte puternic
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de vremuri și de oameni - dar care susțin că sacrificiile aduse numeroșilor zei sunt folositoare vieții viitoare, vieții de după moarte. Aceste zece cărți resping deci cele două opinii amintite mai sus, opuse religiei creștine. Și, ca nimeni să nu ne reproșeze că ne‑am mulțumit să respingem părerile altora, fără să înfățișăm propriile noastre idei, cea de‑a doua parte a lucrării noastre, în douăsprezece cărți, își va asuma această misiune. [...] Primele patru cărți din partea a doua tratează problema originii celor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
care ar fi încercat să o pună în pericol. În plus, Thomson arată că nici una dintre mărturiile epocii nu este în concordanță cu viziunea „isterică” a Apocalipsei (p. 174). Cu toate acestea, Thomson este departe de a nega, așa cum îi reproșează Peerbolte, existența unei campanii de persecuții de anvergura celei sugerate de textul Apocalipsei. El se arată surprins doar de singularitatea acestei mărturii. Peerbolte are dreptate, fără îndoială, să afirme la rândul său: „Această carte este mai mult decât o simplă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
dacă se încurcau cu bărbați însurați, „spărgătoare de case”, suportau gloabele, bătaia și „darea prin târg”356) - virgines violatas, meretrices le zice Cantemir; în alte texte ele sunt numite „neastâmpărate” ori „femei nărăvite”. Antim Ivireanul cunoștea aceste „adjuvante”, atunci când le reproșa credincioșilor săi că „pornesc” la „curvii și preacurvii de multe feliuri”, că își maculează „mâinile” „cu pipăiri grozave”, „auzurile” cu „cântece și cu cuvinte spurcate”, „ochii” cu „necuviincioase vederi și cu semne curvești”. Nu știu dacă - ziceam în cartea evocată
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
lui S. au un statut hibrid, iar încercările de sistematizare rămân în mare măsură arbitrare. Dar, cu toată diversitatea componentelor sale, opera e remarcabil de unitară și omogenă, poate prea omogenă, suscitând, sub acest raport, rezervele criticilor, care i-au reproșat uneori monotonia, repetitivitatea: „Noi metri - după vorba lui Călinescu - din același sul de stofă” (Eugen Simion) sau „Această «comedie a literaturii» [...] născută ca o reacție la stereotipie, imobilitate și automatism, sfârșește prin a institui o monotonie a imprevizibilului, o tiranie
SIMIONESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289687_a_291016]
-
reprodus În facsimil de Arion Roșu În 1962 și poartă dedicația lui Honigberger către concitadinii săi. Aș vrea să preîntâmpin, cumva, complexul eventual față de erudiția spre care Îndreaptă Honigberger. Erudiției istorice, geografice, arheologice, botanice, medicale, orientaliste, religioase și literare Îi reproșez eu Însumi a fi Întârziat apariția traducerii și declanșarea altor proiecte. Dar În opera lui Borges sunt amintiți mai mulți orientaliști, mai multe periodice decât recunoaștem, Într-un prim moment, În aliajul minuțiozității cu nostalgia. Sau, În fine, admit că
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
unic. E foarte probabil Însă doar ca descoperirea sa să nu fi avut un corespondent imediat În epocă și să nu poată fi clasată o vreme conform unui standard papirologic și filologic oarecare. Dar credem că nu i se poate reproșa prea mult. E suficient să luăm act că Honigberger, În cazul unei identificări exacte, nu știa totuși că bactriana face parte din familia limbilor iranice, la egală distanță, ca și teritoriul ei, de partă și sogdiană, concluzii lingvistice sigure la
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
a fi Încercat În primul rând să-și asigure o situație materială bună, Într-o epocă În care, cum spunea Jean Filliozat, „averile se făceau și se desfăceau În Orient cu o rapiditate neobișnuită”. Evident, nu i se va putea reproșa lui Honigberger faptul că nu Împărtășea, nici prin temperament, nici prin formație, obișnuința pentru austeritate a lui Kőrösi Csoma sau a altor nume care astăzi se confundă cu originile unor discipline asiatice. 209. Autorul menționează În diferite rânduri multiple particularități
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
intervenție: Vasile Alecsandri sau Meșterul drege-strică și apărătorii săi (1889). Este, de fapt, o reluare a ideilor din studiul precedent, de pe aceeași poziție de critică acerbă. Justețea opiniilor lui S. despre folclor va fi recunoscută îndeobște, dar i se va reproșa inconsecvența, de vreme ce, analizând peste câțiva ani anecdotele lui Th. D. Speranția, va abdica de la principiile susținute anterior. S-a ocupat și de istoria și cultura poporului evreu, a alcătuit o bogată colecție de folclor în limba idiș, a scris studii
SCHWARZFELD. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289561_a_290890]
-
caută, îl citesc, îl comentează, autorul este chemat peste tot, dă interviuri etc. Un eseu din interiorul romanului (eseul naratorului) se numește emblematic Era ticăloșilor. Criticii vorbesc de un „roman total” și laudă curajul moral și curajul estetic. Alții îi reproșează inapetența filosofică și stilul prea crud al narațiunii. Filosoful Constantin Noica o găsește autentică și originală. O discuție care nu s-a încheiat încă. Dușmanii, din ce în ce mai iritați și mai inflexibili, dau un verdict negativ, radical. Opiniile lor nu tulbură însă
PREDA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289000_a_290329]
-
timpului, rezumă în chip personal conflictul dintre Garda de Fier și mareșalul Antonescu, descrie scene de război și dă, după Shirer, o versiune pitorească și sugestivă a bătăliei pentru Anglia. Toate acestea se citesc cu interes, iar cei care îi reproșează prozatorului excesul de informații cad într-un suspect purism estetic. Totdeauna romancierul realist a pus psihologiei o ramă istorică și, întâlnind un eveniment capital (războiul), l-a descris în chip documentat pentru a justifica o stare de spirit mai generală
PREDA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289000_a_290329]
-
1936) și „Da și nu” (martie-decembrie 1936), e redactor-șef la „Orfeu”, revista studenților de la Conservatorul bucureștean. Cărții de debut a lui S., Mișcarea sămănătoristă (1933), unde autorul se ferește în mod declarat „să intre în domeniul critic”, i se reproșează „un anumit aer apologetic, ce cadrează mai puțin cu strictețea istoriografului”, de asemenea o „oarecare incertitudine terminologică sau, dimpotrivă, un arbitrar lexical, inutil” (Perpessicius). De interes documentar, prin valorificarea unor documente și informații de arhivă, sunt lucrările cu privire la cultura și
SMANTANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289729_a_291058]
-
ale ziarului său „Nichipercea”. Gazeta din 1871 este însă editată și redactată de G. Dem. Teodorescu (Ghedem), care nu mai colabora la periodicele umoristice scoase de N.T. Orășanu. S. polemizează cu celelalte foi satirice ale vremii. Lui Orășanu i se reproșează că a abandonat apărarea intereselor țării de când a obținut funcții oficiale. Ghedem critică și monarhia; poezia și-ar fi pierdut aura romantică, iar poeții, în loc să trezească sentimentele patriotice ale poporului, se îngrămădesc pe scările palatului domnesc pentru a obține privilegii
SARSAILA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289504_a_290833]
-
D. Vitcu, Personalitatea și epoca lui Alexandru Ioan Cuza În viziunea contemporanilor din „Lumea nouă”, În Românii În istoria universală, I, Iași, 1986, p. 263. </ref>. Toate aceste detalii au fost speculate de adversarii lui Al. I. Cuza, care-i reproșau că a uitat de angajamentul luat În 1859, de a renunța la tron În favoarea unui prinț străin. În vara anului 1865, un grup de oameni politici liberali-radicali și conservatori, printre ei aflându-se și C. A. Rosetti, I. C. Brătianu, An
IDEEA „PRINȚULUI STRĂIN” ÎN DECENIUL PREMERGĂTOR INSTAURĂRII MONARHIEI CONSTITUȚIONALE (1856-1866). In: Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by DUMITRU IVĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1247]