2,720 matches
-
trecutului de Întuneric și exploatareă». «Poemele Iui Dan Deșliu sunt sincer pătrunse de dragostea pentru Uniunea Sovietică și pentru Marele Stalin». Tot lucruri care se pot spune despre orice poet, prozator, ziarist. Pe aceeași linie se află J.Popper: De la reverie romantică la vis revoluționar. Pe marginea volumului „Vișinul lui Vania” de Victor Tulbure, În Flacăra, nr. 7, 17 febr. 1951) când cheltuiește câteva coloane ca să ne dovedească faptul bine știut că Victor Tulbure, prin poezia sa, luptă pentru pace: «(Ă
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
largul coastelor peruviene. îmi venise rîndul să stau de veghe în vîrful arborelui-trinchet; cu umerii rezemați de sarturile rîndunicii, mă legănam leneș în văzduhul parcă vrăjit. Nici un efort de voință nu se putea împotrivi; pierzîndu-mi cunoștința în această stare de reverie, am simțit că sufletul mi se desprinde de trup - deși trupul continua să se legene, întocmai cum un pendul se mișcă, multă vreme după ce forța, care l-a pus în mișcare, s-a retras. înainte de a cădea într-o uitare
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
misterios. Și e firesc ca deasupra acestor pajiști marine, a acestor întinse preerii mișcătoare și cimitire acvatice ale celor patru continente, să se ridice și să cadă valurile, într-o curgere veșnică: milioane de umbre învălmășite, de vise înecate, de reverii somnambulice, tot ceea ce numim suflet și viață, zace acolo, visînd, încă visînd, zbuciumîndu-se ca oamenii în paturile lor; veșnic mișcătoarele talazuri se rostogolesc astfel, tocmai din pricina neastîmpărului lor. Pentru orice mag cu firea călătoare și meditativă, acest senin Ocean Pacific
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
sub un soare blînd, pe o mare legănată de o hulă domoală, așezat într-o ambarcațiune ușoară ca o luntre de mesteacăn, parcă amestecîndu-te cu valurile înseși, care torc aidoma unor pisici lipite de copastie - în asemenea momente de dulce reverie, privind pielea superbă și lucioasă a oceanului, uiți că sub ea palpită o inimă de tigru și nu vrei să-ți aduci aminte că această laba catifelată ascunde o gheară nemiloasă. în aceste momente, tolănit în ambarcațiunea lui, călătorul încearcă
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
sălbatică era îmblînzită de o expresie impasibilă. în cele din urmă Ahab făcu observația dorită și, cu creionul pe picioru-i de fildeș, începu să calculeze latitudinea unde se afla în acel moment corabia. Apoi, căzu o clipă într-un soi reverie și privi iarăși spre soare, șoptindu-și: Ă O, far marin! Cîrmaci puternic din înaltul cerului! Tu îmi arăți într-adevăr unde mă aflu, dar ai putea oare să-mi spui și unde o să fiu? Sau să-mi dai de
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
mai mare decît teama de Destin. Doar harponiștii păgîni rămîneau, ca de obicei, impasibili sau, dacă simțeau ceva, asta se datora magnetismului transmis inimilor lor de inima neînduplecată a lui Ahab. Bătrînul se plimbă un timp pe punte, cufundat în reveriile lui amețitoare. Deodată, însă, alunecînd pe picioru-i de fildeș, zări lunetele de vizare ale sextantului azvîrlit în ajun pe punte. Ă O, sărmane cîrmaci al soarelui și trufașule cercetător al cerurilor! Deunăzi te-am sfărîmat, iar azi compasele ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
ele istorice ? i �n literatur?. Vehemen? a lu? rilor de pozi? ie ale lui Iorga �n jurnalistică să politic? , �ncerc�nd s? �rezolve cvadratura cercului� ? i s??? i justifice pozi? iile, ne aminte? te de referirea lui ? eicaru la �zigzagurile� fanteziilor ? i reveriilor lui Iorga ? i la concluziile sale excentrice ? i exaltate. Erau aceste inconsecven? e bazate pe imoralitate? Nu. Aceste atitudini devin consecvențe dac? nu uit? m c? Iorga �ncerca s? apere Rom�nia Mare �n cadrul idealurilor lui s? m?n? toriște. Rom
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/959_a_2467]
-
a oamenilor. Calitatea forței de muncă (randament, inovație, productivitate etc.) se poate doar câștiga, prin dezvoltarea unui climat de încredere și prin împărtășirea unei viziuni comune. O viziune trebuie să conțină detalii. Acesta este elementul care diferențiază viziunea organizațională de reverie. Viziunea trebuie să aibă un obiect anume și un cadru de timp bine definit. Constituirea echipei pleacă de la premisa că orice organizație există pentru că are un scop și rezistă pentru că îndeplinește nevoile membrilor săi. Alegerea și motivarea acestora este o
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
a oamenilor. Calitatea forței de muncă (randament, inovație, productivitate etc.) se poate doar câștiga, prin dezvoltarea unui climat de încredere și prin împărtășirea unei viziuni comune. O viziune trebuie să conțină detalii. Acesta este elementul care diferențiază viziunea organizațională de reverie. Viziunea trebuie să aibă un obiect anume și un cadru de timp bine definit. Constituirea echipei pleacă de la premisa că orice organizație există pentru că are un scop și rezistă pentru că îndeplinește nevoile membrilor săi. Alegerea și motivarea acestora este o
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
noi avem încă nevoie de ei. Acel final este echivalentul românesc al scenei cu care se încheie La Strada lui Fellini. Nu mai puțin dureros și la fel de zguduitor. E greu de acceptat că și suferința eroului din filmul său, și reveria lui Miroiu de pe scena micuță a Sălii Amfiteatru, și fiecare întâlnire cu profesorul-artist rămân doar de o parte a lucrurilor, iar că de cealaltă se îngrămădesc cei ce nu le-ar înțelege niciodată. Dar ele vor supraviețui mereu în memoria
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
a trecutului, iar în Peregrinări voiajul continuă în lumea artelor plastice și a muzicii, la aceasta contribuind din plin și memoria involuntară. Un amurg pe lagună sau Piața San Marco toamna predispun la melancolie, în timp ce Festa Veneziana ori Zanzara stimulează reveria. Diversitatea este augmentată prin alăturarea unui eseu-meditație asupra destinului unui personaj (Casanova), a relatării unui coșmar trăit în decor venețian și a unei „nuvelete” (Signor Canot). Talentul nu i-a lipsit lui N., dar ecloziunea lui a fost târzie și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288353_a_289682]
-
frânturilor de cotidian în chip deliberat banale. Experiența de traducătoare din lirica anglo-saxonă și americană se manifestă la U. ca un catalizator: în cele mai bune fragmente de poeme ale sale apar flash-uri ale existenței obișnuite, juxtapuneri imprevizile, gesturi, reverii, confesiuni, notații dintr-un „proces verbal de existență” (Eugen Simion) sau dintr-un „jurnal al trăirilor interioare punctat de câteva rememorări” (Alexandru Piru). Totul vrea să fie un „streaptease” dezvăluind gânduri, stări, produs al unui ochi care nu se fixează
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290390_a_291719]
-
o readuci de tine-ademenită...” ( Când seara-n ceasuri de singurătate). Panourile reprezentând scene rurale sunt diafane, transparente; nu e satul transilvan al lui Coșbuc, cu particularitățile lui etnografice și sociale, ci satul ca tablou general, nelocalizat, într-o perspectivă deschisă reveriei. Tratate în frescă, la suprafață, figurile umane par lipsite de nervi și sânge, rămase undeva în trecut. „Frumoasă de nespus”, bunica e o suavă amintire. Imaginea ei, recapitulând „o viață de ruină”, revine în portretul compozițional Fusul, în care gestica
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287609_a_288938]
-
Martin), creația lui poetică, chiar și aceea ulterioară acestui studiu, este departe de a ilustra pledoaria teoretică a autorului. B. construiește, în Echinoxul nebunilor și alte povestiri (1967), un univers mitopoetic în care realul și imaginarul, obiectele concrete și fantasmele reveriei se împletesc într-o scriitură de mare densitate stilistică. Înscrise de cei mai mulți exegeți în cadrul literaturii fantastice, prozele baconskyene posedă, dincolo de desfășurarea narativă ce justifică încadrarea tipologică menționată, un accentuat caracter parabolic; personajele, întotdeauna nenumite (cu excepția straniului călugăr Apolinarie din Farul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285529_a_286858]
-
poemului lui Nerval a făcut să se ivească din negura serii un castel de pe vremea lui Ludovic al XIII-lea și castelana „blondă cu ochi negri, în veșmintele ei străvechi”... În clipa aceea, vocea surorii mele m-a smuls din reveria poetică. - Și cu Félix Faure ce s-a întâmplat? Ea stătea tot acolo, în colțul balconului, aplecându-se ușor peste balustradă. Cu gesturi distrate, smulgea din când în când câte o floare ofilită de zorele și o arunca jos, urmărindu
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
fată, nu ascultase lectura poemului. În vara aceea împlinise cincisprezece ani... De ce se gândise oare la Președinte? Probabil că bărbatul acela frumos, impozant, cu mustață falnică și cu ochi mari și liniștiți a întruchipat brusc, prin vreun joc capricios al reveriei amoroase, prezența masculină prefigurată. Și ea a întrebat în rusește - parcă pentru a exprima mai clar misterul neliniștitor al acelei prezențe dorite în taină: „Și cu Félix Faure ce s-a întâmplat?” Charlotte mi-a aruncat o privire rapidă, colorată
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
fapt un haiku (să amintim doar „Și viața aceea violetă...”). Nuanțarea violetului ce amintește de piesele sale de rezistență - „Hibernalele” - expuse anterior, potențată de izbucnirile fove în culori calde, atestă maturitatea ca plasticiană a Vioricăi Toporaș. Regăsim farmecul discret al reveriei, vis și realitate, în mai „stinsele”: „Aristocrate”, „Cumințenie”, „Visare”, „Biruința plăpînzilor”. Impresionismul din „Balerinele”, în care adevăratul erou este lumina și în care tușa este elementul ordonator al panoului, îi succed piesele fove citate, la care adăugăm „Făclierele” și „Verdele
Memoria acuarelei by Viorica Topora? () [Corola-publishinghouse/Science/84080_a_85405]
-
redactor. Se prăpădește în urma unei banale infecții. În 1948 a fost ales membru post-mortem al Academiei RPR. Lirica, de o anume melodicitate, a lui P.-P., adunată postum, în 1896, este aceea a unui melancolic timid și însingurat, pierdut în reverii sau urzind sfioase gânduri de dragoste. Poetul e un afectuos, de o duioșie aproape feminină. Peisajul cernit al amurgului, toamna, cu cerul plumburiu străbătut de umbrele sinistre ale corbilor, îi declanșează acestui senzitiv o stare apăsătoare de urât, de spleen
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288726_a_290055]
-
nerv pentru realizarea operelor de artă" (Scrisoarea datată 21.IV.1922, adresată de Urmuz d-rei Maria G., republicată în "România literară", an XXVI, nr. 10, 18-24 martie 1993). 87 De exemplu, Eugen Simion deslușește cele trei pasiuni atunci când dezvoltă tema "reveriei gastronomice" din textul caragialian, într-un subcapitol din Prefața: I. L. Caragiale și spiritul românesc la volumele I. L. Caragiale, Opere, Editura Univers Enciclopedic, București, 2000, pp. XVI-XXIX. 88 Ibidem. 89 I. L. Caragiale, Momente, Schițe, Notițe critice, Editura Minerva, București, 1983, p.
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ci spre transcendent, mulțumind Forței Absolute pentru marea Îngăduință arătată În acea zi. Și când nimeni nu se aștepta, Cerul, parcă scârbit de hainele-i Întinate de zgura nesăbuitei deșertăciuni, Își deșărtă cofele dolofane ale abiselor fântâni. Am ieșit din reveria provocată de măreția clipei și am grăbit, cât am putut de mult coborârea, dar treptele Înalte devenise lunecoase și ne temeam de ce este mai rău - o fractură sau o entorsă. Șiroaiele de ploaie udau cu dărnicie pământul „patimilor”, purificând, pentru
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
Felea (...). Iată deci două poezii care, prin caracterul lor obiectivist, inactual - nu-și ating scopul (...). Se știe că în paginile publicației clujene a apărut un bogat mărăciniș intimist, acum 2-3 ani. Revista era atunci socotită organul personal de publicitate pentru reveriile intime, rupte de viață ale câtorva poeți în căutare de originalitate cu orice preț, convinși că, cu cât te depărtezi de pământ, cu atât faci artă mai bună. Plenara consacrată poeziei în februarie 1951 a criticat cu ascuțime această poezie
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
de voința (și plăcerea) radiografierii zonelor umbroase, psihanalizabile. Cea mai reprezentativă pentru temperamentul critic al lui M. va fi însă prima carte scrisă și publicată după 1989, Cărțile crude. Jurnalul intim și sinuciderea (1995). Vecine cu „temele” lui Nicoale Manolescu, reveriile critice de aici au nevoie de spații neîngrădite, spiritul ludic-mușcător al cronicarului din deceniul anterior își leapădă bucuros armura donquijotismului lucid în favoarea unui nedisimulat epicureism al lecturii. Ce îl interesează nu este să facă o istorie a jurnalului intim (deși
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288118_a_289447]
-
succese și cu alții, inclusiv cu studenții. Faptul că gândesc pozitiv e destul de relativ, pentru că am un pesimism structural care, când am vreme, mă mai vizitează. Noroc că de obicei sunt foarte ocupat și nu mai am momentele acelea de reverie neagră, în care deliram interior la răceala și răcirea Universului! De un număr de ani, mai precis de prin 1990 încoace, am reușit să împac pesimismul structural cu un fel de optimism metodologic. Suntem muritori, suntem singuri în univers, ființa
by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
care le unește, făcându-le precursoare nemijlocite ale romanelor, este deschiderea spre o ambianță umană mai largă, zona investigată fiind mediul familial. Personajele ies din cadrul restrâns al introspecției sau al reflecției intime și cu atât mai mult din cel al reveriilor romanțioase spre a se concentra mai mult asupra problematicii relațiilor omenești. Solitudinii și pasivității Manuelei, de exemplu, le ia locul acum atitudinea voluntară, deși destul de retractilă, a Ginei Delescu, femeie superioară, de o rară noblețe sufletească, în care autoarea și-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288667_a_289996]
-
rămânând strict la denotația precisă și înlănțuind o suită de motivații, pentru că astfel nu vom ajunge la nici un fel de rezultat. Fenomenul decodificării simbolice e mult mai larg și complex. În artă, în special, fenomenele perceptive sunt pretexte pentru o reverie imaginară. În literatură, corpul uman schimbă perspectiva relației cu privitorul eficient. Mână-n mână Pentru specialiști Michelangelo (1475-1564), David, suveran al Regatului Israel (1004-965 î. H.), „favoritul Domnului”, ca păstor l-a învins pe uriașul Goliat, cu o piatră din
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]