2,738 matches
-
fantasme descifrăm o psihanalizabilă teamă că va fi uitat, că numele său va dispărea odată cu ultimul cuvânt pe care Îl va fi rostit: Poate că dușmanii mei se tem de moartea mea, pentru că un mort e un martor primejdios, un rival teribil, un vizitator inevitabil. Totodată nu există nimeni care să nu sfârșească prin a iubi un mort. În rest, prea multe lucruri nu-i mai rămân de făcut. A prevăzut totul, a gândit dinainte totul, a Întors pe față și
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
alegeri, a explicat insuccesul partidului său zicînd: "Am fost prea cinstit". În parlament, cerințele sînt altele, deși o propagandă înșelătoare nu este judecată cu indulgență în momentul în care se încheie campania electorală. Afirmațiile cu privire la viitor sînt deseori percepute de către rivalii politici ca avînd intenția de a păcăli, atît în timpul campaniilor electorale, cît și în parlament. Pe de altă parte, remarcile cu privire la trecut, care se fac în parlament, și într-o mai mică măsură cele care se referă la prezent, sînt
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
1922:388) susținea că maxima "adevăr pentru prieteni și minciună pentru dușmani" este respectată în general, nu numai de către sălbatici și copii, ci, mai mult sau mai puțin fățiș, de către persoanele civilizate. Dușmanii, în acest context, îi includeau și pe rivalii profesionali. Înclinația spre sinceritate provenea, după părerea lui Cooley, nu atît dintr-o "nevoie de corectitudine mentală", cît dintr-o "conștiință a nedreptății înșelării unor oameni la fel ca noi și din senzația de rușine de a fi descoperit". Granița
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
infidelitatea, soțul ar fi fost compromis total în ochii societății, ar fi fost obligat să-și ucidă soția și să-și provoace adversarul la luptă". În loc să facă aceste lucruri, bărbatul și-a luat obiceiul de a-l vizita pe presupusul rival, "jucînd rolul prietenului". Restul familiei s-a prefăcut a fi păcălită de purtarea lui; atitudinea lor față de cei doi soți era neschimbată, ca și cum nu se întîmplase nimic. Totuși, într-o zi Gilsenan a vizitat una dintre rudele acestora, care îi
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
de manipulare a limbajului în paginile ziarelor, în afirmațiile redactorilor de buletine de știri ai posturilor de radio și în alte mijloace de comunicare; politicienii și cei care se ocupă de relațiile cu publicul, amintiți în capitolul 2, au mulți rivali. Se spune că William Randolph Hearst a fost inventatorul "jurnalismului galben" la sfîrșitul secolului al XIX-lea, însă tradiția pe care a stabilit-o datează de mai multă vreme. Totuși, minciunile spuse în mass-media nu diferă, după părerea mea, în
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
bunurile publice asigurate de stat, printr-o serie de decizii, strategii și procese, grupate sub eticheta de „politica de securitate națională”. Chiar dacă și În acest domeniu se vorbește de „privatizarea securității”, securitatea națională rămâne un bun ne-exclusiv și ne-rival, de care beneficiază toți cetățenii. Astfel, politica de securitate națională poate fi considerată o politică publică. În limba română, la fel ca și În alte limbi europene (cu excepția limbii engleze), există o oarecare reținere În a utiliza expresia „politici publice
[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
-
a lui Cacasino, nepotului lui, tipărită la Sibiu, în 1799. Bertoldo, un țăran urât, dar înțelept, precum Esop, câștigă prețuirea regelui Alboni din Verona, ieșind învingător din conflictele cu femeile, inclusiv cu regina, și cu sfetnicii Curții, în special cu rivalul său, bufonul Fagotti (sau Glomez). Prin șiretenie și istețime, el scapă de pedepsele atrase de atacurile sale îndrăznețe împotriva cârmuirii și a curtenilor. Înțelepciunea eroului se evidențiază în răspunsuri, devenite frecvente în literatura folclorică, de tipul: cel mai repede umblă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285710_a_287039]
-
-i face concurență. Jacques Robin și Henri Laborit doreau să aducă "noua grilă de intepretare ce avea să scoată marxismul din uz". Însă marxismul era descalificat după '77 și nu a mai fost adversarul implicit al Grupului celor Zece. Noul rival era liberalismul. Mai mulți membri ai Grupului celor Zece, de exemplu Gérard Rosenthal și David Rousset, au fost printre primii care au denunțat impostura comunistă și marxistă. Morin e un fost comunist care a devenit anti-comunist. Marxismul s-a prăbușit
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
Piața liberă se bazează pe libertatea persoanelor să intre pe piață, să iasă de pe piață și să cumpere de la oricine sau să vândă oricui doresc. Dacă firmele din piețele cu libertate de intrare au profituri peste medie, acele profituri atrag rivali care, concurând, duc în jos aceste profituri. O parte din literatura economică oferă descrieri ale unor situații ipotetice în care anumite condiții de piață ar putea duce la "rente" persistente, adică venit peste costul de oportunitate, definit ca fiind ceea ce
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
prin export de inflație, scurgere de capital și tehnologie; creșterea rigidității structurale în economie, ca rezultat al cererilor sociopolitice provenite din experiența puterii și a succesului; și costurile disproporționate, în special cele militare, care împovărează economia hegemonului în relațiile cu rivalii săi." (Buzan 1984: 621) Esențială pentru această discuție este cea de-a doua caracteristică a bunurilor publice, nonexcluziunea și fenomenul "pasagerilor clandestini" din sistem. Din moment ce hegemonul nu-i poate elimina pe "pasagerii clandestini", așa cum susține argumentul, aceștia vor eroda inevitabil
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
Aceasta a creat o interdependență a firmelor, care își pot deplasa activitatea și își pot ascunde baza impozabilă, așa încît guvernele își fac griji pentru ocuparea forței de muncă, pentru venitul național și pentru încasările fiscale. Competiția globală, descrisă în Rival States and Rival Firms (Stopford și Strange 1991), face din ce în ce mai dificilă intrarea noilor veniți pe piață și accentuează decalajul dintre state. În fine, comerțul pare subsidiar în raport cu producția și finanțele. Accentul pus pe comerț și ideea atît de populară acum
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
o interdependență a firmelor, care își pot deplasa activitatea și își pot ascunde baza impozabilă, așa încît guvernele își fac griji pentru ocuparea forței de muncă, pentru venitul național și pentru încasările fiscale. Competiția globală, descrisă în Rival States and Rival Firms (Stopford și Strange 1991), face din ce în ce mai dificilă intrarea noilor veniți pe piață și accentuează decalajul dintre state. În fine, comerțul pare subsidiar în raport cu producția și finanțele. Accentul pus pe comerț și ideea atît de populară acum de blocuri comerciale
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
University Press. Staniland, Martin (1985) What is Political Economy?, New Haven and London: Yale University Press. Steinbruner jr., John D. (1974) The Cybernetic Theory of Decision, Princeton: Princeton University Press. Stopford, John and Strange, Susan with John S. Henley (1991) Rival States, Rival Firms: Competition for World Market Shares, Cambridge: Cambridge University Press. Strange, Susan (1990a) 'The Name of the Game', in N. Rizopoulos (ed.) Sea-Changes: American Foreign Policy in a World Transformed, New York: Council on Foreign Relations Press, pp. 238-74
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
e remarcabilă: Îmi place s-ascult vântul tunând din mal în mal, Îmi place să văz capra sărind din piatră-n piatră, Îmi place s-aprinz zeada pe o întinsă vatră Și cerbul pe-o sprinceană să-l văz fără rival. Să stau la obârșia gîrliții de cristal, Mai rece decât gheața, și-n unda-i cea măruntă Să văz suind un păstrov și lostrița căruntă, Mai iuți decât săgeata, pe piatra de metal. S-ascult la păsări triste ce noaptea
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
aceste taxe.7 Bineînțeles, după cum remarcă Tilly, grupările elitiste statale nu au ținut cu precădere să obțină un stat centralizat, acest fenomen fiind uneori consecința neintenționată a acțiunilor acestora. Pentru a-și întări puterea, monarhia a trebuit să-și învingă rivalii din interiorul teritoriilor pe care deja le controla. Cel mai important dintre acești rivali era marea nobilime ale cărei feude se aflau pe teritoriul acelor provincii și care, conform sistemului feudal, era stăpână peste domeniile sale. Acest lucru a însemnat
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
precădere să obțină un stat centralizat, acest fenomen fiind uneori consecința neintenționată a acțiunilor acestora. Pentru a-și întări puterea, monarhia a trebuit să-și învingă rivalii din interiorul teritoriilor pe care deja le controla. Cel mai important dintre acești rivali era marea nobilime ale cărei feude se aflau pe teritoriul acelor provincii și care, conform sistemului feudal, era stăpână peste domeniile sale. Acest lucru a însemnat de fapt crearea unui număr de sisteme distincte și suverane cel mai adesea având
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
Jean Baudrillard, Societatea de consum, p. 197, [s. a.]). 370 Ibidem, p. 200. 371 Ibidem, p. 203. 372 Georges Bataille prezintă potlatch-ul, în general, în felul următor: "Cel mai adesea, el constă în oferirea solemnă a unor bogății considerabile de către șef rivalului său, în scopul de a-l umili, de a-l sfida, de a-l obliga. Donatarul (primitorul) trebuie să șteargă umilirea și să primească provocarea, trebuie să satisfacă (obligația) pe care a contractat-o acceptând darul: nu va putea să
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
rămas foarte edificați. Făcuse multe progrese în misiunea sa și cu siguranță ar fi dus-o la bun sfârșit, însă, chiar în același an, amândoi, papa și împăratul, au murit în Domnul. Ulterior, cu trecerea timpului, el a avut mari rivali care l-au acuzat în fața domnului papă, insistând atât de mult, încât papa i-a poruncit în secret să renunțe la oficiu și să nu accepte în niciun chip, dacă miniștrii ar fi dorit să-l realeagă. Aceste amănunte le-
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
a Întrebat enervat directorul executiv. Întrebarea, adresată unui grup de manageri aflați În sala de conferințe a unei companii de produse chimice din sud-vestul Statelor Unite, plutea În aer ca un nor apăsător. Compania tocmai pierduse un cont substanțial În fața unui rival, care se Întâmpla să fie chiar un fost angajat al directorului cu pricina. Acesta nu primise foarte bine vestea. În vreme ce managerii se foiau pe scaune, omul a continuat: „Aflu eu cine a făcut greșeala asta și-am să i-o
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
la Hohenheim (confuzia e voită, cu intenția de a diminua importanța acreditării academice ca atare). Deși aparent inofensiv, Lică joacă în plan narativ rolul de agent al intrigii, iar la nivelul întregului ciclu romanesc el este eroul negativ prin excelență, rivalul și persecutorul ascuns sub masca binefăcătorului (alt truc specific melodramei), care încearcă să-l manipuleze pe Bizu, modelându-i din umbră destinul. De pildă, atunci când Bizu se hotărăște în sfârșit la o carieră și solicită un post de profesor, Lică
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
fumate de Bizu pe vremea când era îndrăgostit, petalele hortensiilor albastre, cartea de la Socec, plină de notele sentimentale ale Dianei pe margine, un nasture de la palton și alte nimicuri de acest gen). Femeia îi arată și o epistolă de la Raicu, rivalul incomod, menită a o pune la adăpost de orice suspiciune, cum și "cenotaful iubirii defuncte", un loc gol destinat scrisorilor ce n-au mai venit. Tulburat până la lacrimi 55 de aceste dovezi confecționate, Bizu nu uită totuși episodul despărțirii din
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
de la un "mediator" al cărui prestigiu "se comunică obiectului dorit și atribuie acestuia o valoare iluzorie", dorința triunghiulară fiind, în fapt, "dorința ce transfigurează obiectul său" (vezi și definiția stendhaliană a "cristalizării" amoroase)125. Însă prezența efectivă, reală a unui rival "nu-i necesară în dorința sexuală, pentru a putea califica această dorință drept triunghiulară", și asta deoarece "ființa iubită se dedublează în obiect și subiect sub privirea amantului"126. Pe scurt: cel ce iubește la modul romantic (cu ochii, adică
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
și din expresia lui estetică"197. Odată lămurit acest punct al disputei (privind dreptul de a trata cu mijloacele ficțiunii biografia marilor creatori), criticul modernist insistă și asupra celuilalt aspect, pur literar, al romanului său "ideologic", sancționat fără cruțare de rivalul mai tânăr. Mite "nu e un eseu", se apără Lovinescu, "ci un adevărat roman, în care faptele sunt expuse în structura lor epică și din care interpretarea e numai sugerată, și nicidecum expusă teoretic"198. Cu toate acestea, "romanul" trăiește
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
București, 1996, vol. II, p.161). 71 Vezi antologia E. Lovinescu, Mihai Eminescu, ediție critică, prefață, note și variante, bibliografie și indice de Ion Nuță, Editura Junimea, Iași, 1984, p. X ș.u. Nici ca editor Lovinescu nu a strălucit, rivalul său de la Iași, Ibrăileanu, dovedindu-se un cercetător mult mai atent și mai comprehensiv. Vezi seria de articole ale lui G. Ibrăileanu despre edițiile Eminescu, în G. Ibrăileanu, Mihai Eminescu. Studii și articole, ediție îngrijită, prefață, note și bibliografie de
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
săi se formează clanuri. Cînd, devenit major, regele înnebunește, două tabere își dispută puterea: cea a vărului său, ducele de Burgundia, Ioan fără Frică, și cea a fratelui său, ducele de Orléans. După ce primul a pus să-i fie asasinat rivalul în 1407, este război civil între "burgunzi", care dețin mai ales estul și nordul regatului, și cei din "Orléans-Armagnac", care dețin sudul și vestul. Pentru a pune mîna pe aceste mize care sînt regele, regina Isabeau de Bavaria și Parisul
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]