17,708 matches
-
problemele se pun diferit față de "indezirabilii" de români ! Chiar presupunând că se întâmplă ceva, la Kiev este ambasadă franceză care poate soluționa orice. Nu văd rostul insistențelor tale, Ciprian, doamna Dora trebuie să hotărască. Puținele cuvinte ale lui Dragoș sunt rostite pe un ton imperativ, dat de o îngrijorare greu de ascuns. Dora găsește răgazul să intervină : Domnul Ciprian nu a făcut decât să mă pună la curent cu posibilitățile de a atinge scopul călătoriei la care am pornit. Din precizările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
ori și ce ar fi să mai fie. Nu pot, nu am destule cuvinte ca să răspund la același "de ce?" pe care mi l-a adresat de nenumărate ori și... Dora se oprește la mijlocul frazei. Simte că ar face o impietate rostind numele lui Victor. O impietate față de amândoi, atât față de cel rămas acasă fără răspuns la "de ce ? ", cât și față de Dragoș. Cum spuneam amândoi, orice ar fi să mai fie de acum încolo, clipa asta va rămâne în sufletele noastre. Îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
care îl roagă : "Uite, în caz că..." Dragoș privește în noaptea în care ghicește că zorile sunt aproape. Se întoarce ca un automat, ca o păpușă de la panopticum. Cu cuvinte limpezi, care parcă anunță dimineața pe care doar el a văzut-o, rostește : Te las în mâinile lui Atanasie, în care am o încredere totală. Tot el va veni să te caute peste o săptămână în același loc în care te va lăsa. Ai grijă de începuturile noastre, adaugă el în șoaptă doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
nimănui. Împlinise douăzeci de ani și viața satului se schimbase. Nu mai avea îngăduința să se adreseze fostului lui învățător cu "domnule" și soției lui cu "doamnă", ci cu "tovarăș" și "tovarășă", cuvinte pe care el nu putuse să le rostească niciodată. Nevoile casei în care ținea locul tatălui dispărut erau din ce în ce mai mari, deși muncea din ce în ce mai mult. Morile nu mai mergeau, trebuiau să macine la râșnița din sat o făină neagră, crupoasă. Gustul zahărului ca și cel al cartofului rumenit în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
spre România", gândi atunci tânărul. Fostul lui învățător a mai spus câteva cuvinte despre prietenia care îl lega de străinul care îl însoțea, domnul Simion, cu care fusese camarad în lagăr la ruși și a tăcut iar. Apoi, domnul Simion rostise și el, pe un ton sfâșietor vorbe care i-au mers la inimă : Micuța este copilul meu; mama ei, Teodora, era studentă la Cernăuți când am cunoscut-o și îndrăgit-o, în vara anului în care Armata Română a eliberat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
de liliac alb. Nu am schimbat nici o vorbă și totuși a doua zi m-am trezit cu el ținându-și roibul de căpăstru în cadrul portalului dărâmat de ruși. Emoția amândurora era în afara cuvintelor, în afara gesturilor. După o lungă tăcere a rostit stânjenit : "Am primit ordin de încartiruire a plutonului meu în conacul Racoce. Cineva m-a îndrumat încoace." Dominată de o emoție ce nu puteam să o stăpânesc, fără să spun o vorbă, l-am condus în conacul care cu până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Dacă va fi băiat aș vrea să poarte numele meu, iar dacă va fi fată să poarte în ea dorul meu pentru voi." Bănuia că port deja în mine fructul dragostei noastre. Știam că numele tău este Dora și am rostit un nume care închide și el dorul în rezonanța lui. Am spus la voia întâmplării : "Minodora". S-a aplecat în șea, m-a sărutat încă odată și mi-a spus : "Așa să fie ! Minodora !" Din nefericire, copilul iubirii noastre a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
că un timp mi-am pierdut cunoștința, am auzit vorbele : "Devușca malencaia..." Deci Minodora era prea micuță pentru a satisface poftele lor bestiale. Scăpase de ceea ce era cel mai oribil din toate ororile : violul copilului sub ochii mamei imobilizate. Am rostit o mulțumire Celui de Sus. O mulțumire că ne scutise de această amarnică probă. Nu bănuiam ce va urma. Dar, bunul Dumnezeu m-a mai ocrotit încă de una din cele mai mari și cumplite pedepse nemeritate ce s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
care rămâneau toate patru tovarășe ale mele îngenuncheate în fața unicei iconițe ce o aveau, simțeam cât de mult se gândeau și se temeau pentru ei, pentru bărbații și copiii lor. Dar nici un cuvânt, nici o întrebare referitoare la ei nu erau rostite, nici măcar vreunul din numele lor. Și atunci când Vasili a pus într-o seară întrebări despre frați și despre tată, a fost prima dată când bunica, Ana, și nu mama, l-a certat. Ne-am apucat, fără răgaz și cu mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
de la genunchi în jos, erau ca o carne vie acoperită de bășici mari, pline cu un lichid gălbui. M-am gândit că dacă plantele nu îi vor face bine, în nici un caz nici mai rău nu îi puteau face. Am rostit în gând "Tatăl nostru", singura rugăciune pe care o știam și m-am dăruit, cu încredere, farmaciei naturale. Am pregătit prișnițe din romaniță și sunătoare cu care am acoperit picioarele suferinde și o fiertură din mai multe plante pe care i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
vârsta era cauza ezitării lui, munca conservase condiția fizică a celor trei femei care arătau în putere pentru cei optzeci de ani ai Ulitiei și șaizeci ai Anei și Olgăi. Ceea ce îl bloca era apatia lor; nu auzise nici un cuvânt rostit de vreo una din ele, nu știa din ce parte să le abordeze, deci a trecut la tonul care nu admitea replică. "Dumneata, babușca, o să ai grijă de curățenia casei în care locuim cu toții și de pregătirea ceaiului de dimineață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
pe fratele meu, vreau să stau de vorbă cu Vasili !" Gerhad a intervenit cu o voce care parcă venea din mormânt: "Pot să o însoțesc și eu ? Aș vrea și eu să îl întâlnesc pe Vasili." Ofițerul cel tânăr a rostit cu o politețe mai rece decât crivățul siberian: Nu este cazul. Și așa am făcut, la rugămințile tale, excepții și eforturi mari. Sperăm să nu avem necazuri din cauza asta. O persoană în plus la această întâlnire și încă nu una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Nu-i semn bun, spiriduș cioplit din lemn a primit și Minodora în dar de la Vasili, așa cum mi-a spus Teo...", gândește Dora. Dar, deîndată ce prin minte i-a trecut numele Teodorei îi percepe și vocea, care pare să rostească cuvinte fără șir din care distinge doar: "... moarte... pre noi..." O neliniște fără seamăn o cuprinde. Are senzația că trupul ei este în curs să se destrame, să se evapore. Ochii îi sunt bine deschiși și totuși nu o mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
imagini triste le iau locul cele din copilărie, în care chipul mamei este cel pe care îl poartă întotdeauna în suflet: blând, iubitor, iertător... Se face că e primăvară și răsădesc împreună câteva răsaduri firave de flori, cărora mama le rostește denumirile ca o alintare: "gura leului... ochiul boului... crăițe..." Și-apoi: "Au început să înflorească lăcră..." Cu denumirea neterminată a florii preferate pe buze, se repede spre poartă: "Simion ! Simion" Înregistrează vocea Teodorei care se suprapune peste cea a mamei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
de la Cosmin a rigăi Olbrecht. Da, slăvite rege! Nu numai numele, ci și înfățișarea lor este leșască: oameni bălai cu ochi albaștri, în timp ce moldovenii sunt negricioși cu ochi căprui sau negri ca mura câmpului. Mai mult, eu i-am auzit rostind și câteva cuvinte poloneze, când râdeau de-ai noștri că au răritură la turul pantalonilor: Usramse, no ne damse! Și că, deși înghețați până la ouse, ziceau cu bățoșenie: Jak be ne kownr ta krawatka, to bem tzalkom zamarz. Mai mulți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
Trifănele... Odată revenit acasă, Trifănel a umplut o ploscă cu agheasmă și a plecat pe cărarea de peste grui să i-o ducă mamei sale ce trăia în căsuța ei singuratică din poiana de pe plaiul Măgurii. Bătrâna a mai apucat să rostească două-trei vorbe, să înghită o gură de apă sfințită, după care și-a dat obștescul sfârșit. Feciorul i-a închis ochii și i-a așezat mâinile pe piept. Bocitoarele au bocit-o pe neneaca după vechi obicei. Tulnicăresele, cu sunete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
drag, dar cu nu știu ce farmece și mătănii făcute la Sfânta Precista de Sus a reușit să-l salveze, în ultima clipă, de pe marginea prăpastiei iadului. Ninetistele deveniseră așa de implicate în acea conversație, încât până și Nineta însăși, atunci când erau rostite cuvințelele iad și ibovnică, își trecea mâna prin părul meu cu asprime, ca și cum ar fi vrut să-l smulgă în clipa imediat următoare. E drept că, alteori, pătimașele de ele, priveau la mine cu îngrijorare, le era teamă ca nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
scopuri educative, în sânul familiei bunicilor, la țară. Era de neconceput că aș putea fi înscris în clasa I cu eticheta de depravat, cu vocabularul acela îngrozitor de ninetist și cu fițe de Casanova abia evadat din scutece. Ultima apreciere era rostită de tata pe un ton doctoral, dar, pentru că nu știam deocamdată ce înseamnă nici Casanova, am amânat bucuria epistemică a decriptării mesajului. Sincer să fiu, abia în ziua plecării către bunici, când am zărit-o, de pe trotuar, pe Nineta, privind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
niciodată de moarte. Copil fiind, chiar îmi părea rău că nu voi putea supraviețui morții mele, măcar un pic, atât cât ține drumul de la capelă până la groapă, ca să aud și eu, în sfârșit, vorbindu-se foarte frumos despre mine, adică rostindu-se adevărul gol-goluț. Este o satisfacție deosebită să vezi atâta lume care o viață întreagă te-a ponegrit, te-a urgisit, și acum, obligată de această desăvârșită personalitate morală, Moartea, spune adevărul. Merită, spunea puștanul de mine, să trăiești toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
Mă așteptam să aud urlând, drăcuind, blestemând. N-am îndrăznit să deschid ochii nici atunci când am auzit cunoscutul scârțâit al ușii de la ieșirea din apartamentul Ninetei. Eram atât de inteligent, încât îmi dădusem seama că Dona Mona plecase fără să rostească o vorbă. Ca talentat psihanalist în rapidă ascensiune am realizat că supărarea ei depășise limitele oricărui strigăt, oricărei potențiale amenințări cu păruiala... Și, ca să-și savureze și mai mult victoria, Nineta a spus pe nerăsuflate: "Doamne, Doamne, Doamne, Doamne! Îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
pe ușa multelor apartamente în care am locuit n-am îndrăznit niciodată să scriu nimic. Tot mai târziu mi-am dat seama că la clubul ninetistelor, moțăind diplomatic în poala Ninetei, am luat și altfel de lecții de psihanaliză. Erau rostite acolo, uneori, cuvinte mari, chiar înfricoșătoare: viață, trecut, viitor, destin. Roata vieții, roata vieții! zicea Nineta zâmbind, după care devenea atât de sobră, încât credeai că toată supraviețuirea lumii depinde de ceea ce vedea ea în cărți. Doamne, ce deștepte erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
boul", acasă cum zicea el, când era bine dispus după ce-o luase dintr-o peșteră, crezând c-o să-i bucure sufletul mamei. După plecarea milițianului, mama a răsuflat ușurată, în felul ei, că a scăpat de pietroi, și a rostit cuvintele acelea pe care tata le citează și astăzi, considerându-le memorabile pentru respectul pe care soția sa i l-a purtat mereu: "Un bou a adus-o, un bou a luat-o!" 10 Z, cu siguranță, te întrebi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
de?..." Habar n-am, i-am răspuns. Știu doar că mă chemau bețele acelea către tingiri și dobe, iar picioarele parcă înnebuniseră de atâta dansat pe niște pedale. M-am lăsat dus, ca fraierul, de instinct... Atunci Nineta a mai rostit una dintre expresiile sale memorabile: "Depravatule, numai Dumnezeu te-a dus în Ferentari! Urmează-ți calea! Ascultă-ți instinctele!" Instinctul meu era un fel de impuls natural necenzurat care nu voia să facă predicții, să știe de consecințe. Înfometat, el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
aș căuta, aș tot căuta, încercând să decriptez expresiile de pe chipurile apostolilor, răspunsul la chinuitoarea întrebare: "Care dintre ei îl va trăda?" Nu mi-aș fi dorit să mă chircesc în acel colț al tabloului, dacă Hristos n-ar fi rostit, cu doar câteva clipe înainte, cu o sublimă resemnare, cuvintele fatale: "Unul dintre voi mă va trăda!" Tabloul, devenit un teritoriu al groazei, furiei, revoltei și durerii apostolilor, este încărcat de electricitate. Un apostol singur pare ceva mai puțin îngrijorat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
civilizației nipone au fost date peste cap: lumea a început să aplaude (tot aplauze, dar altfel de aplauze...) și să vocifereze, cu veselie, în fel și chip. Nedumerită, am cerut explicații. Ce se întâmplase? Copilul gazdelor, o mogâldeață de milioane, rostise, pentru prima oară, cuvântul mamă. Am fost invidioasă atunci. Aș fi dat, fără nicio reținere, toate cronicile mele favorabile, toate diplomele de la expoziții, la schimb cu acest cuvânt, dacă mi-ar fi fost adresat mie. Atunci, Z, abia atunci, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]