3,995 matches
-
el? Vreți să dea ortul popii? ARTUR (Speriat la rândul lui, face eforturi de reanimare.): Da’ ce i-am făcut eu? Eu n-am zis nimic. Ce-am zis eu? GARDIANUL: Suferă cu inima. Trebuie s-avem grijă. Nu trebuie speriat și nu trebuie contrazis... ARTUR: N-am știut. N-am vrut. GARDIANUL (Pălmuindu-l pe CĂLĂU.) Grubi! Scoală! (Către ARTUR.) Așa a fost el... Încă de mic copil... ARTUR: A fost mic? GARDIANUL: Am copilărit împreună... (Către CĂLĂU.) Scoală, Grubi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Cum credeți. Nu e bine să trăiești tensionat. GUFI: De altfel, nimănui n-o să-i pară rău după această scârbă, după acest vierme, după acest păianjen. Nu vi se pare că are un ochi de vierme? Un ochi bulbucat și speriat? Un ochi roșu și vânăt, un ochi ca o gaură neagră, prin care curge o zeamă urât mirositoare? ARTUR: Tot ce-ați spus este perfect exact. GUFI: Asta e! Trebuie să facem odată și odată curat... Dar de slăbănog ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
dedesubt! Ce urât! BRUNO (Țipând.): Hai! Hai! Nu vezi c-a-nceput să muște? GRUBI: Uah! (Cei doi se unesc într-un ultim efort și se prăbușesc pe marginea gropii.) GRUBI (Ștergându-se de sudoare.): Era să fie. BRUNO (Palid, speriat.): Mă răpea. Mă țăcăia de tot. GRUBI: Ți-am spus că n-o să iasă. BRUNO: Unde dracu’ am greșit? GRUBI: S-o ștergem. Să-i dăm drumu’... BRUNO: Cred că s-a rupt osia. Când se rupe osia se strâmtează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
nene... BRUNO: Îi crăp capul! (Agitație în adânc.) Marș! (Funia se mișcă amenințător; BRUNO se luptă cu cineva în adâncul gropii, creștetul îi apare și-i dispare în ritm alert.) Ha! Prostuțule! Stai cum trebuie... (Cârâituri, țipete subțiri de animal speriat.) Pfui! (Capul ciufulit al lui BRUNO apare o secundă.) Gângania dracului! (Către GRUBI, din interior.) Dă-mi ceva, dă-mi! Se freacă de piciorul meu. Uah! ( Se aude un mârâit docil.) Trage-mă sus, trage-mă sus, mi-e silă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
uitat-o de tot. (Către VIZITATOR.) Dați-vă jos, dați-vă jos pantofii. Faceți ca mine. (Către BRUNO și GRUBI.) Ar cam trebui să mai treacă pe aici. Să mai arunce câte ceva pe aici. BRUNO: Am cam uitat-o. GRUBI (Speriat și mieros.): Zău, nu e vina noastră... MAJORDOMUL: Știu eu a cui e vina. Da’ dacă se mai întâmplă... GRUBI: Nu se mai întâmplă, șefule. MAJORDOMUL: Păi, să nu se mai întâmple. (Pe fondul ultimelor replici, Pendefunda - FETIȘCANA - s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
și bea.): Uf! Ce zi! MAJORDOMUL: Era să dăm ortul... (Soarbe și el din apă, se spală.) Era cât p-aci... GRUBI: N-ați știut cum s-o luați... BRUNO: Uite ce mi-a făcut. (Îi arată picioarele.) VIZITATORUL (Încă speriat.) Do-do-domnilor... (Jalnic.) Apă... GRUBI (Îi aduce apă în pumni.): Na! (VIZITATORUL se aplecă să bea iar GRUBI desface pumnii.) Hi-hi! Vino și ia! VIZITATORUL (Cu prestanța pierdută, umil și transparent.): B-b-boule! (Ceilalți pufnesc în râs.) MAJORDOMUL: N-are nimic, domnule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
în piesa asta? Ce rol? Vii și arunci lăturile și spui două vorbe. Ce rol e ăsta, mă? De ce te bagi? MAJORDOMUL: Mă, Grubi, fii mai potolit... VIZITATORUL (Violent, spre GRUBI.): Dai într-o doamnă, într-o doamnă? GRUBI (Ușor speriat.): Nu, domnule! Da’ să-și vadă de treabă! MAJORDOMUL (Către BĂRBATUL CU TOMBERONUL.): Și tu de ce stai? Spune ce ai de spus și pleacă! BĂRBATUL CU TOMBERONUL: Atunci eu am spus „asta-i o treabă a dracului de grea” ș-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
înfățișarea; are o culoare roșie, de ea sunt agățate câteva resturi vestimentare; această curgere are o înfățișare tragică.) BRUNO (Stupefiat.): Sânge! MAJORDOMUL: S-a sfârșit! L-a ros funia! MAMA: Vai! Hainele domnului Grabi! Le recunosc dintr-o mie! TOȚI (Speriați.): - Sânge? — Cum? — De unde? — Sângele lui Grufoi! Vai! Sângele lui Grubi! — Ce nenorocire! (Funia își reia culoarea normală; personajele plictisite; unii nici nu se mai uită la funie; figuranții își adună ustensilele și se retrag plictisiți; imaginea eșecului pe fața lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
până la demență, își privește pupila, și-a lipește de fața oglinzii, fluieră nemulțumit; își lustruiește oglinda de pantalon, reia contemplarea schimbându-și mereu poziția corpului; se oprește și se privește în tăcere câteva zeci de secunde; scârbit.) Vax! (PARASCHIV apare, speriat, în deschizătura din tavan; coboară repede câteva trepte, stropind cu apă în jur, trântește capacul, se asigură că e bine închis și se așază pe scară, epuizat, cu găleata între picioare, are fața răvășită.) PARASCHIV: Ne-au prins! (Respiră greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
o dată; fum și flăcări prin deschizătură, PARASCHIV își retrage capul, îngrozit, urlând.) PARASCHIV: Macooo! Unde dracu’ ești? (Se apără de fum și de flăcări.) Macooo! (Un urlet chiar la buza deschizăturii.) Mă! Aici ești? MACABEUS (Vocea gâlgâită a lui MACABEUS, speriată și tremurătoare.): Fugi! Bagă-te-n jos! (Apar în deschizătură picioarele lui MACABEUS care încearcă să găsească, prin fum, partea de sus a scării.) PARASCHIV: Unde ești? (Îi vede picioarele și i le îmbrățișează.) Maco! (Fum, flăcări, un urlet, explozii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
lui MACABEUS și-l silește să bea, acesta refuză, PARASCHIV i-l toarnă pe față.) Bea... hai... cască gura... Mă! (Violent.) Bea! (Neputincios.) Bea puțin!... Bea mă... O să-ți treacă... MACABEUS (Urlet dement la atingerea alcoolului de piele.) PARASCHIV (Sare speriat.): Taci! Taci! (Îi ia capul în palme, îl leagănă.) Taci puțin... Fă așa... (Îi clatină capul.) MACABEUS (Grohăie; încearcă să se slujească de mâini, neputință, mâinile sale vor funcționa acum ca niște cioturi.) PARASCHIV: Gata... gata... (Îi pune din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Unde... (Grohăie.) Unde.. (Geme de durere.) PARASCHIV: Cum? Cum? Așa... Cască bine gura... MACABEUS: Unde suntem? (Grohăie, respiră din greu.) Ce-i aici? (Încearcă să pipăie în jur cu mâinile.) PARASCHIV: Stai liniștit... Stai... (Mirat.) Te doare? MACABEUS: Unde suntem? (Speriat.) Cine-i? PARASCHIV: Eu sunt... (Îi mai dă să bea.) Bea... Taci și bea... MACABEUS (Grohăie, scuipă, icnește): De ce nu aprinzi lumina? PARASCHIV (Inocent.): Cum... (Încearcă să se ridice.) MACABEUS (Strigăt de panică.): Nu pleca! PARASCHIV: Nu plec... MACABEUS: De ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
în lumină; îl vom numi INAMICUL pentru că din uniforma sa zdrențuită se ghicesc un alt tip de croială și o altă culoare decât din zdrențele celor doi; INAMICUL este mai mult bătrân decât tânăr sau tânăr îmbătrânit; e neras, obosit, speriat, ține o varză în mâini și se uită la ea; INAMICUL e mut; el afișează alternativ figuri tâmpe și zvâcnete de inteligență; în tot cursul acestui act, INAMICUL va încerca să se exprime prin semne și sunete guturale, risipindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
metal deasupra capului și izbește cu putere în locul unde ar fi trebuit să fie INAMICUL): Aha! Fuge! Lasă că-l prind eu! (A doua izbitură, în scaun.) Îi crăp capul! (Încă o izbitură în masă.) Îl rup în două! INAMICUL (Speriat, fuge prin încăpere, se lipește de PARASCHIV, în spatele acestuia.) MACABEUS: Unde-i? Unde-i? PARASCHIV: Las-o baltă. MACABEUS: Cum? Cum? PARASCHIV: Lasă-l în pace. E speriat MACABEUS (Triumfător.): Se teme de mine? PARASCHIV: Se teme. Tremură de tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Ai să te sături. Ha! Ce credeai? CASIERUL (Cântând.): N-o să plouă! N-o să plouă! HAMALUL: Nu ți-am spus eu că nu e bine să începi cu asemenea lucruri? Vezi unde ai ajuns? Șeful n-o să te ierte. IOANA (Speriată, naivă, frământată.): Am să vin îndată. Să nu pleci. Am să vin să-ți aduc un pahar de apă... ȘEFUL GĂRII: Noapte bună, domnule. A fost o zi minunată. Nu trebuie să fii supărat pe noi. Adio. HAMALUL: Noapte bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
îngerii spun minciuni. IOANA: Toți îngerii spun minciuni dacă stai în genunchi în fața lor. Să nu stai niciodată în genunchi în fața lor. Uite, eu aram o bubă pe genunchi. (Îi arată.) CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Ce frumoasă e! (Întinde mina.) IOANA (Speriată.): N-o atinge! CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Te doare? IOANA: Nu mă doare. Dar nu vreau să se murdărească. (Șoptit.) E amintire de la mama. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Cucerit de inocența IOANEI.): Ioana, ești foarte frumoasă. IOANA: Minți. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
în jurul trupului și face câțiva pași.) Ce faci aici? HAMALUL: Mătur. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Cască.): Aha! De ce e așa de frig la voi, dimineața? HAMALUL: Nu știu... Așa e la noi... frig... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Observând, dintr-o dată, cadavrele păsărilor; speriat.): Ce-s astea? HAMALUL (Plictisit.): Păsări... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Palid.): Cum, păsări? HAMALUL: Păsări, domnule... Păsări moarte... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Privind în jur, tot mai înspăimântat în fața măcelului.): Atâtea păsări moarte? Cine le-a omorât? HAMALUL: Nimeni. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
albastră pe cer, acolo, acum zece ani? HAMALUL: Era, era. Vă jur că era. A fost primul lucru pe care l-am văzut, când am coborât din tren... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Surescitat.): Atunci... atunci... poate că... (Din pivniță urcă IOANA, speriată, răvășită, cu un cuțit de bucătărie în mâna stângă, cu un coș plin cu coji de cartofi târându-l după ea; poartă un șorț; imens în față, e murdară și înnegrită de fum; se împiedică, îl caută din ochi pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
îl înjură! IOANA: Unde-s? Cum îl înjură? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Urât. Cumplit de urât... (Se aud strigătele și gemetele grotești ale ȘEFULUI GĂRII.) Ce gură spurcată are... IOANA: Tata n-are gură spurcată... Nu. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Dintr-odată speriat.): Ăștia sunt nebuni! (Își fac apariția în scenă Grubi și Bruno, ținându-l de umeri pe ȘEFUL GĂRII; CASIERUL și ȘEFUL GĂRII sunt rupți; zdrențuiți, plini de vânătăi și de sânge; ȘEFUL GĂRII geme, se vaietă, face pe martirul; cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
pupitrul din Calea Dorobanți 191, o mână vrăjmașă sănătății mintale și auzului ascuțit dă la maximum volumul de difuzare. A, doamna Vasilescuuuuu! buciumă TVR 1. Vezi mamă, acum trebuie să iau și-un detergent scuuuuump! Ariel - Albul Ideal! Costache sare speriat și se repede la televizor să-l dea mai încet. În mii și sute de mii de camere, barăci și văgăuni pe tot întinsul patriei, mii și sute de mii de mâini fac acum exact același gest, într-o simultaneitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
apoi fandează stânga, forța centrifugă îi șterge tava din mână, cupele de șampanie se fac țăndări, toate deodată, pe parchetul de stejar. Izabela îi șuieră în ureche: Din cauza ta! Dar Pascal ripostează: ─ Știi ce? Bag divorț! Românii iau un aer speriat, americanii se amuză, sincer poate. Dintre toți, de neuitat va rămâne o femeie într-o crinolină verde, înfoiată ca un boboc gata să plesnească. Alunecă pe suprafața strălucitoare ca o lebădă pe luciul apei, chiar și după ce a căzut, destul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
apă sfințită. Agita smocul și privea fioros, oprit în ușă. Craniul acela minuscul mormăi, amenințător: „Te-ai dat cu popii, Gonceo?! Ei te-au făcut ce te-au făcut? Și tocmai cu Macovei, tartorul popilor te-ai dat?!“ Goncea icni, speriat. Dădu să spună ceva. „Știi cum urlă bunică-tu, Lavrentie, când te vede ce faci?“, întrebă de data asta, furios, crănicelul acela spânzurat de gherdan. „Uite așa face!“ Și slobozi un urlet prelung, clămpănind din fălcile-i abia ghicite. „Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
e lumea calmă la noi și nu e cu misticismele și urmează documentele. Mai vrei să-ți spun părinte și altele pă care le știm de la istorie? Toate cum s-au adunat? - Cum se poate, dom’Goncea, se trase părintele speriat. Doar a fost anchetă, s-a stabilit că nu am participat la lămurirea pentru colectivă, nici cu vorba, nici cu fapta. Tovarășa Rela știe cum a fost situația. Doar dumneaei m-a scăpat. Ce americani! Și ce s-a inundat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
de sânge se prelingea pe cearșaf. Mantinela gemea ușor, ca și cum un șerpoi solzos intrase în ea și se zvârcolea nebun în burta ei, încercând să iasă și nu mai găsea borta pe unde intrase. Doar zvâcnea dând să se înalțe, speriat, flămând, răvășindu-i mitra, înfiorând-o cu solzii groși, îi simțea solzii cum se înfig în moleciunea ei, cum hârșîie înlăuntrul ei, de parcă Șevrolet, ăla micu, ar fi hârșâit cu lingura pe peretele din spatele casei, cimentuit cu stropi. - Ai omorât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
la tot chichirezul ei. Deșălată toată, cum ar veni. Dar partea care te privește e cu mare interes. Cum ar deveni... Abia atunci parcă observă că Obănceanu rămăsese în picioare, aproape în poziție de drepți în fața lui, urmărindu-l ușor speriat. - Dar luați loc, maestre, se poate să stați așa... E chestii serioase de discutat, nu merge așa, la botul calului. Îi făcu semn să vină lângă el, pe pat. Băcănel se așeză pe scaun, la masă. Își frământa nehotărât mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]