5,679 matches
-
-se. Nu s-a clintit și ce pași solemni avea, dintr-odată, schizofrenicul ăla șiret și slugarnic! Pas pedeapsă, de procuror. Ca un părinte pedepsitor și țeapăn, așa se apropia nebunul. Vasile ajunsese în spatele lui Tolea. Se oprise, lipit de spinarea încovoiată a profesorului Anatol Dominic Vancea Voinov. Nu mai scârțâiau nici ușile. Lumea încetase a respira. Sfârșitul, anul o mie. Blegul Anatol Vancea ghemuit, parcă-și pierduse toată vlaga. A durat mult puțin, greu de spus. Vasile s-a furișat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de semeni și de zei, plăcerea păgână, plină, barbară, lătrându-și triumful, sfidând Ciclopul care le spionase sufletele și mintea și sexul. Până diseară, până acum câteva ore, când pământul se scuturase de plictiseala care tot fermenta clocea defeca pe spinarea sa prea răbdătoare. Un ogar turbat peste cățeaua turbată, trepidând, epileptic, pe spinarea ei îngustă, asmuțit de gâtul ei alb alb și de șoldurile perfide și părul roșu, lătrând împreună plăcerea imediată, ilicită, care să răzbune amânări și interdicții. Terapia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Ciclopul care le spionase sufletele și mintea și sexul. Până diseară, până acum câteva ore, când pământul se scuturase de plictiseala care tot fermenta clocea defeca pe spinarea sa prea răbdătoare. Un ogar turbat peste cățeaua turbată, trepidând, epileptic, pe spinarea ei îngustă, asmuțit de gâtul ei alb alb și de șoldurile perfide și părul roșu, lătrând împreună plăcerea imediată, ilicită, care să răzbune amânări și interdicții. Terapia turbării, eliberarea, da, plăcerea desferecată, desfrânată, câinoasă, care să vindece oroarea de propriul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
confesionalului, profesionistul Marga, cu exercițiile sale de cazuistică și terapie și ergopsihoterapie: subterfugii, condimente exotice! Aiureli... messer Marga. Sunt cel de demult, adolescentul imatur, incurabil, ezitarea și excesul, tremur și taină. Intensitatea, intensitatea, doctore! Hipnoză, amețeală, pe șaua bicicletei, pe spinarea murgului din basme. Fluierat a pagubă și tifla și tiribomba, ăsta e răspunsul nostru! Îi va arunca în față micuțului Hypocrate adevărul, cu toate dedesubturile puturoase. Fără nici o rușine, de-a dreptul. Să-și acopere urechile și ochii, Bombonel, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ușă. Era întâlnirea la care am făcut aluzie cu cincisprezece sau douăzeci de pagini în urmă și acum, că a venit vremea să vă vorbesc despre ea, amintirea a ceea ce s-a întâmplat între noi îmi dă fiori pe șira spinării. Persoana asta, obiectul ăsta pe care prefer să-l numesc Belea, această făptură de coșmar care a ieșit din adâncimile necunoscutului, se dădea drept comisionar U.P.S. și avea un trup musculos, cu un tonus bun, și o expresie mânioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
surpriză, pentru că împlineam șaizeci de ani. Conform planului, trebuia să mă duc să îl iau pe Tom de-acasă, dar, în momentul în care intram în apartament, vreo doisprezece oameni urmau să mă sufoce cu îmbrățișări, sărutări și palme pe spinare, fără a mai pomeni izbucnirea de strigăte dezlănțuite și cântece. Eram atât de puțin pregătit pentru un asemenea atac binevoitor, încât era să-mi vărs mațele în urma șocului la care mi-a fost supus organismul. Petrecerea a durat până târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
în pijămăluțele mele. Ei, probabil e vreun american pe care n-o să-l mai văd niciodată. Ușa se trântește și simt cum se apropie cineva și se oprește în spatele meu. Deodată intru în panică. Îmi trece un fior pe șira spinării. Dacă e un violator sau cineva care vrea să mă tragă în cameră la el și să mă lovească în cap cu propria-mi frapieră? Mă întorc. Și ochii mei întâlnesc alți doi. Sunt albaștri și întrebători. Și sunt ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
sunt foarte norocoasă. Îmi bag telefonul În geantă, Îmi trec degetele prin păr și mă uit la ceasul din spatele barului. Mai sunt patruzeci de minute până pleacă avionul. Nu mai e mult. Simt că mă ia cu furnicături pe șira spinării, ca niște insecte mici, și iau o gură mare de vodcă, golindu-mi paharul. O să fie bine, Îmi spun pentru a mia oară. O să fie bine. Nu mi-e frică. Doar... Doar... OK, bine. Mi-e frică de mor. Mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
puțin până la mine la birou ? — Cine ?... Eu ? zic stresată. Da, tu. Îmi dreg glasul. — Să... aduc ceva ? — Nu, doar pe tine. Închide, iar eu rămân câteva momente cu ochii lipiți de telefon, simțind că mă ia cu fiori pe șira spinării. Trebuia să-mi dau seama că era prea frumos ca să fie adevărat. Se pare că până la urmă tot mă concediază. Neglijență... crasă... absolut impardonabil... Vreau să zic că e destul de impardonabil să fii surprinsă la birou cu mâna prietenului tău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Ce costume de rezervă ? — Am avut eu așa un feeling că s-ar putea Întâmpla așa ceva, spune Cyril o ușoară notă de triumf În glas, așa că am avut grijă să mă asigur. Simt că mă ia cu fiori pe șira spinării. Doar nu vrea să zică... Doar nu zice că... — Ai de unde să alegi, Îmi spune. Nu. În nici un caz. Trebuie să fug. În clipa asta. Încerc să mă extrag disperată, dar mâna lui mi s-a prins ca o ventuză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
imagini de genul patului din petale stacojii de trandafiri din American Beauty; la mine, patul era roșu de gândacii pe care ți-am spus că venirea frigului îi revigora. După plonjarea în realitate, un corp continuă să îmi alunece pe spinare, între omoplații zgârciți de șoarece de bibliotecă, greu de ajuns sub pijama și maieul de corp - aprind lumina, speriindu-i și Suzanei somnul subțire, mă liniștesc după zece secunde de privit în becul unic: spațiul dintre salteaua patului și lada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
orice eventualitate. Sunt o groază de persoane foarte bine îmbrăcate, cu ochelari și blugi foarte trendy, și uite și o blondă care are un oarecare aer de vedetă și, în picioare, în mijlocul holului... Dumnezeule. Mă ia cu fiori pe șira spinării. El e, nu? E Elton John. Elton John în persoană stă chiar aici, la doar câțiva... Atunci se întoarce - și e doar un tip oarecare, în hanorac și cu ochelari. La naiba. Și totuși, a fost cât pe‑aci să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
să‑mi tremure și îmi frământ mâinile. — Becky, zice Luke. Se uită în pahar preț de o clipă, după care îl lasă jos și mă privește. Trebuie să‑ți spun ceva. Mă mut la New York. Simt un fior pe șira spinării și o greutate pe suflet. Deci ăsta e sfârșitul unei zile total dezastruoase. Luke mă părăsește. E sfârșitul. S‑a terminat. Aha, reușesc să îngaim, și ridic vag din umeri. Înțeleg. Păi... bine. — Și sper, sper din tot sufletul... Luke
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
iritat. — A, zic, mirată. De ce? — Pentru că s‑a răspândit un nenorocit de zvon cum că am fi pe punctul de a pierde Banca Londrei de client. — Serios? Mă uit la el și simt cum mă ia cu fiori pe șira spinării. Până și eu știu cât e de importantă Banca Londrei pentru Brandon Communications. Ei au fost unii dintre primii clienți ai lui Luke - și cam un sfert din banii pe care‑i câștigă anual firma lui de aici vin. — De unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
mă apucă frisoanele. O citație. Era adevărat, deci. Am fost dată în judecată. Iau plicul de la Suze, incapabilă să mă uit la ea și îl deschid cu degete tremurătoare. Scanez scrisoarea fără un cuvânt, și simt un fior pe șira spinării. Nu‑mi vine să cred că există cineva care chiar mă dă în judecată. Nu, pe bune, judecata e pentru delincvenți. Cum ar fi traficanții de droguri și criminalii. Nu pentru oameni care nu plătesc câteva facturi. Bag scrisoarea înapoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
văzut ceva interesant. Fără să aștepte un răspuns, îi atrage atenția că trec prin locuri care au fost câmpurile de bătălie ale antichității. Începe să răsară soarele. Bărbați și femei cu pielea întunecată ară ogoarele. Femeile își cară bebelușii în spinare. Bărbatul îi spune că în 1928 și 1929 în regiune au murit trei milioane de oameni din cauza foametei. La început, Yenan e un cuvânt ciudat pentru ea. Un loc în mijlocul pustietății. Este opusul Shanghaiului. Lan Ping se simte ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
batjocoriți. Ni s-au dat ochelari cu lentilele zgâriate, ca să nu vedem limpede. Am crezut în Stalin și am avut încredere în oamenii pe care i-a trimis. Însă ce fac ei altceva aici, în afară de a face experiemente sociale pe spinarea noastră? Mao dezbate pe tema istoriei Chinei în lumina situației prezente, aplică teoriile cu pricepere și inventivitate militară. Apoi expresia lui se schimbă, devine rezervată, solemnă, de parcă mulțimea ar fi dispărut din fața lui. Fata nu se poate abține să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
iazuri, ca să mă ajute să găsesc pești și țestoase... Vorbește mai departe și o trage la pieptul lui, strângându-i mâinile. Ea ține minte că încăperea avea tavanul înalt. Pereții de culoarea noroiului. Pe jos erau pietre bătătorite. Semăna cu spinarea unei țestoase uriașe. Îmi place acest chip, fața cu frunte plină. Un cap minunat. Un cap care, pentru Chiang Kai-shek, valorează milioane în aur și argint. Mă uit în ochii aceștia. Pupilele de un căprui închis. Formele și liniile seamănă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
în ziare și depozitată în mințile miliardului de oameni - ea este comparată. Cum își păstrează soții aceste femei? Deng Yin-chao mai că ar putea fi compătimită pentru fața ei în formă de yamă. Are ochi de țestoasă, gură de broască, spinarea cocoșată, părul sur și trupul ca o sticlă de sos de soia, înveșmântat în costume gri. Nu e nici o culoare în vorbirea ei. Nici în expresia ei. Și cu toate astea, soțul ei, premierul Zhou, este cel mai chipeș și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Am renunțat la dorința mea de a fi o mamă bună. Și aud strigătul inimii mele. Sunt dornică să renunț la tot pentru a recâștiga dragostea fiicei mele. Dar nu pot. Conduc treburile lui Mao. E ca și cum aș călări pe spinarea unui tigru - nu pot să mă dau jos. Trăiesc ca să-i fac lui Mao pe plac. Sunt egoistă și nu pot să mă sustrag de la ceea ce m-a făcut. Nu pot trăi fără afecțiunea lui Mao. În acest sens, sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
ora 7:55 p.m. La intrarea în sală, Chun-qiao, cu pași grăbiți. poartă o jachetă Mao și pare mic și slab, ca și cum s-ar vedea prin niște lentile cu unghi amplu. Deodată, în spatele lui apar două gărzi. Îi sar în spinare și-l culcă la pământ. Îi scot ochelarii. Nu se zbate deloc și e luat de acolo. E ora 8:15. Decorul se schimbă. Acum e Sala din Aripa de Est. Intră discipolul Yao. Apar două gărzi și îi blochează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
conversație încerc sè adopt aceeași poziție că și șeful meu, directorul adjunct, ținând paharul în mână dreaptè, undeva la înèlțimea primului nasture încheiat de la sacou, iar mâna stângè, la fel ca șeful meu, o țin în buzunarul pantalonului, îmi îndrept spinarea, potrivindu-mi și poziția capului, îmi încrunt puțin fruntea și, din când în când, agit paharul cu vodcè, în care plutesc douè cuburi de gheațè, stau cu picioarele ușor desfècute, așa cum l-am observat pe domnul care tocmai vorbește, uneori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
degradează făpturile În captivitate. Un pui minuscul de rață sălbatică a Încremenit În mijlocul ochiului minuscul, verde, de apă. Aproape de mal, grupul statuar al cerbului Încolțit de câini. Cerbul Îngenuncheat, Încolțit de câinii care i se urcă, lătrând, pe coapse, pe spinare, pe gât, colții lor de piatră Înfipți, pentru totdeauna, În carnea lui de piatră, coroana grea atingând cu rămurișul ei Încâlcit soclul Înecat În roșul lalelelor, jetul limpede de apă țâșnindu-i din răni. Ce oroare! Dar nu, nu așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
risipea leneș. Treptat, reuși să vadă și caii. Se roteau la pas. Roiau atrași ca de un magnet de ceva aflat undeva, în centru. Și de acolo, din mijlocul lor, țâșni deodată în sus femeia. Bărbatul tocmai o punea pe spinarea unui cal. Și amândoi erau vii, nevătămați, râdeau. Nu se întâmplase nici o nenorocire. Nu murise nimeni. Călărețul își mușcă buzele. ținta lui era în continuă mișcare acum. Imposibil de prins. Trecea de la un cal la altul. Un zâmbet, o mângâiere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Numai că Iancu nu se simțea capabil să facă asta. Pruncul sfânt nu suferise, nu fusese dezgustat de lume, nu avusese dorințe păcătoase. Pe când el suferea, era dezgustat și plin nu numai de o dorință, ci de mai multe deodată. Spinarea îi alunecă pe cărămizile peretelui. Se lăsă pe vine, cu genunchii la gură. Și iar mărturisi cu glas tare: ― Nu cred prea tare în poveștile Bibliei, nu cunosc extazul mistic și nici măcar iubirea. Sunt doar un visător și un nevrednic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]