KorAP: Find »[drukola/base=străbate & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...105 106 107 ...546 >

13,648 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240

ceva mai scurt decât celălalt. - Curiozitatea e temelia dintâi a oricărei științe. Ar trebui să știi asta: și domnia ta ai Încercat să pătrunzi În tainele Naturii, când ne-am cunoscut la Paris. Imaginile scurtului răstimp petrecut la Facultatea de Arte străbătură cu repeziciune mintea poetului. Și, printre ele, chipul acestui bărbat, Arrigo da Jesi, care pe atunci ținea catedra de filosofie naturală. - De când ai părăsit Parisul? Întrebă poetul. - Timpurile s-au schimbat pe meleagurile Franței. După atacurile adepților papei, devenise imposibil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
călugări, să le cotrobăiască prin hârțoage, adăugă el cu o mutră Înfricoșată. Pe obrajii scobiți ai acelui om, pomeții păreau pe punctul de a sfâșia pielea și de a izbucni În afară, scoțând la iveală oasele craniului. Un fior Îi străbătu lui Dante șira spinării. Proprietarul hanului părea și el tulburat. - Parcă e mort... nu-i așa? Dante Încuviință din cap. Bonifaciu strângea artiști ca să Înfrumusețeze Roma pentru Centesimus. Și prietenul său Giotto se pregătea de plecare. - Dar acela? susură Îndreptându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
el se văita mai tare, În timp ce, din mai multe părți, se arunca spre el cu pietre și cu murdării culese de pe jos. Se apropie, hotărât să treacă mai departe. Dar pesemne că cineva Îl recunoscuse, Întrucât un murmur de Îngrijorare străbătu mulțimea, urmat de o tăcere bruscă. În golul acela răsună dintr-o dată glasul osânditului, o bolboroseală confuză Înțesată cu termeni latinești. Dante, care ajunsese până la stâlp, se opri curios. - De ce te plângi, nemernicule? De ce ai fost condamnat? Îl Întrebă, aplecându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
cel puțin, asta s-a știut după câțiva ani, pe pământurile creștinilor. Priorul Își mângâia bărbia, reflectând. Parcă voia să Își lungească maxilarul inferior, atât de mult trăgea de el. Căzut pe gânduri, Își trecu un deget peste caracterele gravate, străbătându-le Încă o dată volutele. „Alah e mare, dar al-Jazari e și mai mare.” Blasfemie. Trufie oarbă. Și cei mai buni Îi cădeau victime, câteodată. - Când a murit? - Pe la jumătatea secolului. Cu puțin Înainte de Împăratul Frederic. Dante observă din nou mecanismul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
alături cuvintele: „Templum lucis, haec arca thesauri Federici”. „Acesta este templul luminii, sipetul comorii lui Frederic”. Iar mai apoi o frază scurtă În limba populară: „Aici se va deschide poarta Împărăției tenebrelor”. Iarăși acele cuvinte, aceleași din mesaj. Un fulger străbătu mintea lui Dante. Examină din nou hainele mortului, și ele de croială orientală. „Oameni de peste mare” scria În jurnalul de bord al galerei. Oare omul care zăcea acum dinaintea lui putea fi cel care lipsea? Dante se răsuci spre prietenul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
răspunse bătrânul, plimbându-și privirea peste clădirile din jur. Ți-ar displăcea să mă Însoțești o bucată de drum? Fără o vorbă, priorul Îl luă de subsuoară, Îndreptându-se Încet către ruinele vechilor terme, pe strada ce ducea spre han. Străbătură În tăcere vreo sută de pași. Marcello continua să privească În jur, ca și când ar fi căutat În memorie o corespondență Între amintirile sale și ceea ce vedea acum. Apoi, brusc, se opri În dreptul unei coloane de marmură Încastrate În colțul unei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Al patrulea? Ucigașul celorlalți? Dar atunci, pe el cine l-a ucis? murmură deodată bargello, dezorientat. Părea să aștepte ca Dante să Îi dezvăluie acest mister inexplicabil. Dar poetul se mărginea să reflecteze, cu bărbia strânsă Între degete. Ochii Îi străbăteau iar și iar spațiul din jur, perindându-se de la resturile carbonizate la cadavru. Trebuia să existe o conexiune logică. Simțea că e aproape de adevăr, dar că acesta Îi scăpa printre degete. Soarele apunea. În scurt timp, n-ar mai fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
ca pe un semnal precis. Imediat se cufundă În tăcere, Închizând ochii și gura și readucându-și Încetișor brațele peste piept, ca pentru a-și ocroti sânul delicat În somnul care Îl aștepta. Dante avea senzația că un fulger Îi străbătuse ochii, Înainte ca pleoapele să i se Închidă. O lumină de dezgust. Dar fu imediat distras de alte considerații legate de cele ce se petreceau. În jurul său, gloata părea să fi recepționat mesajul și mustrarea Fecioarei, iar acum se agita

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
din Antiohia. Se Întoarse brusc, cu inima cât un purice din pricina emoției. Dar nu era nimeni care să Îl implore. Fremătând de mânie, Își dădu seama că fusese indus În eroare și că monahul ventriloc Îl păcălise. O umbră Îi străbătu câmpul vizual și o lovitură puternică după ceafă Îl nărui. O străfulgerare Îi explodă În cap, ca și când ar fi fost lovit de trăsnet, În timp ce vertijul punea din nou stăpânire pe el. Lăsă să se scurgă câteva clipe cu pleoapele Închise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
se ridica o scară din piatră, care probabil că ducea la vechile chilii ale călugărilor. Se avântă pe trepte În sus, de unde părea să vină o licărire. Trebuia să fi fost o torță sau o lumânare aprinsă la etajul superior. Străbătu coridorul aruncând câte o privire În fiecare chilie goală, apoi se aventură În ultima, cu daga În mână. Chilia nu era pustie. În picioare, rezemată de peretele din fund, femeia pe care o Întrezărise În biserică Îl fixa nemișcată, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Vorbește o limbă ciudată, nu se Înțelege totul, o tărie scurt. El ridică din umeri. Apoi, după ce reflectă o clipă, o luă pe mută de mână, Îndreptându-se spre ieșire. Auzi, În spate, cum șușoteala celorlalte femei se stingea În timp ce străbăteau porticul Îndărăt. Femeia părea extenuată. Încercă să se urce În car ținându-se de margine, dar căzu Înapoi, clătinându-se. Dante o prinse din spate, de șolduri, ca să o mențină În picioare, iar apoi o ridică pe capră. Pentru o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Într-o comedie macabră, În care expresia zeflemitoare a lui Cecco se suprapunea peste rana cumplită a lui Bigarelli, iar corabia masacrului, ieșită din nou În larg, călătorea cu Încărcătura ei de cadavre spre tărâmurile dinspre apus. El Însuși parcă străbătuse o mare sărată pe care i se părea că Încă o mai simte pe buze. Chiar și Fecioara, prizonieră În relicvariul ei presărat cu nestemate, Îl persecutase multă vreme, Încercând să Îi comunice ceva. În vis, trăsăturile ei delicate se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
singur, Își ridică privirea, mestecând În continuare. - Ce v-a adus la hanul acesta, messer Marcello? Întrebă poetul. - Pașii omului sunt scriși În cartea Timpului, iar drumul care te-a adus aici pe domnia ta și acela pe care l-am străbătut eu sunt deopotrivă Însemnate cu măsură exactă. Nu am fi putut face altminteri, nici domnia ta, nici eu. - Totuși, nu mi-ai răspuns la Întrebare: ce te-a adus aici? Marcello mișcă din cap de parcă ar fi vrut să alunge o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
el de dureros? Înecările În Arno nu erau rare, mai cu seamă vara, când multă lume Îi Încerca adâncimea Înșelătoare, Încrezându-se În nivelul scăzut al apelor. Se pregătea să le ordone să se adreseze altcuiva, când o presimțire Îi străbătu mintea. Imediat Își schimbă hotărârea. - Duceți-mă acolo, exclamă, urmându-i pe oamenii aceia. O porniră pe malul Arnului, În aval de Ponte Vecchio, până dincolo de șirul de mori de apă. În acele momente, râul, aproape lipsit de apă pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
franciscani, pe vremea fratelui Elia, urmașul lui Francisc. Și, după cât de mult se iubesc cele două ordine... Cine știe de ce nu s-o fi dus la Santa Croce... - Chiar. De ce? Amiaza Claustrul mânăstirii anexate la biserica Santa Maria Novella era străbătut de numeroși călugări absorbiți de treburile cele mai felurite. Dante ajunse grăbit În colțul dinspre nord, unde se aflau micile aule destinate lecțiilor. Fusese și el pe acolo, În tinerețe, și Își amintea bine fermitatea cu care profesorii Îi insuflaseră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
satisface lăcomia. Cât despre dumneata... continuă el, ridicându-și mâna cu inelul Într-un gest de amenințare. Cât despre dumneata, de multă vreme faptele dumitale neliniștesc Sfânta Biserica. Dante se sumeți cât era el de Înalt. Dar un fior Îi străbătuse șira spinării la auzul acelor cuvinte. Trebui să se stăpânească din greu ca să nu privească În jur. Îi reveniră În minte siluetele amenințătoare În alb și negru pe care le văzuse la abație, scrutând ca niște șerpi tot ceea ce se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Mâna asasinului Începuse să lovească În pilaștrii viitorului edificiu, destrămând urzeala proiectului. Însă, dacă scopul asasinului era să curme visul imperialilor, atunci era cu adevărat foarte posibil ca Bonifaciu să se fi aflat Înapoia mâinii sale Însângerate. Un fior Îi străbătu șira spinării. Apoi i se păru că aude niște pași În spate și Întoarse capul. Ceva Întunecat Îl Învălui, orbindu-l. Pentru o clipă, simți un miros acru de mucegai, În timp ce o mână Îi apăsa țesătura peste gură. Încercă să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
cu o străfulgerare de răutate care Îi Însufleți ochii acoperiți de albeață. Furios, Dante Împinse legătura de nuiele Într-o parte. Bătrână căzu În fund, afurisindu-l. - Blestemat să fii! Strigă ea, În timp ce el o lua din nou la goană. Străbătuse cel puțin două sute de pași când fu nevoit să se oprească din pricina gâfâielii care Îi tăia respirația; se aplecă pe genunchi ca să Își recapete suflul. În față, dincolo de capătul străduței, vedea un vârtej de torțe, dinaintea porții bisericii. Abia sunase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
trase sufletul, Își reluă drumul de Îndată. La Santa Maria Novella, portalul bisericii era Închis. Doar o făclie de lângă arc fusese aprinsă, pentru noaptea ce abia Începe. Însă una din porțile laterale era Încă deschisă și priorul se strecură Înăuntru, străbătând cu iuțeală naosul pustiu. Din biserică trecu În claustru, iar de acolo, pe coridorul cu chiliile. Odaia lui Arrigo era Închisă pe dinăuntru. Bătu, fără să primească vreun răspuns. Lăsă lada jos și Încercă să Împingă ușa, În speranța că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
fior. Dar unde putea fi? Poate că În chilie avea să găsească vreun indiciu. Mai Împinse o dată În ușă, cu mai multă putere. La a doua izbitură, auzi cum zăvorul cedează și intră. Chilia era cufundată Într-un semiîntuneric abia străbătut de crepusculul slab ce se strecura prin oblonul tras peste ferestruică. Se opri o clipă În prag, așteptând ca ochii să i se deprindă cu Întunericul. - Arrigo, autoritatea Florenței vine cu mine, ca să dai seama pentru crimele dumitale, scandă el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
zgâriind grosolan trei caractere latinești cu un vârf de fier: „F R I”. Darul Împăratului latin de Răsărit pentru reînnoirea alianței și a protecției. Cupa din care băuse, În ultima sa zi pe pământ. Federicus Rex Imperator... Un freamăt Îi străbătu lui Dante șira spinării. Se grăbi să depună, cu respect obiectul pe masa de scris. Aurul parcă devenise incandescent și Îi clocotea Între degete. Nu o cupă de vin, ci de moarte. Cu aceasta fusese ucis Frederic. De un mișel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
În fața ochilor. Poate că era, Într-adevăr, ieșită din comun steaua care Îi marcase nașterea și care Îi cârmuia drumul. Poate că Marcello avea dreptate: exista o potecă Încrustată În viața fiecăruia, iar să trăiască nu Însemna decât să o străbată În orbire. Scoase din traistă foaia mototolită pe care medicul Îi trasase hotarele sorții, limitele gloriei și durerii sale. Dinaintea ochilor săi, acea rețea de linii și puncte dansa printre flăcările migrenei. Începu să parcurgă cu degetul arătător acele semne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
imagini luminoase... murmură Dante, mușcându-și buza inferioară. Descoperirea parcă Îi Învinsese durerea, ca și când surescitarea sufletului putea Înfrânge orice slăbiciune a trupului. - Opt reflexe... În opt oglinzi. Continua să studieze desenul lui Bigarelli, fascinat de geometria perfectă a liniilor ce străbăteau planșa, indicând stranii poziții de obiecte și relațiile dintre ele. Dacă În frumusețea și În armonia figurii este revelat adevărul, atunci În desenul acela, În simetria lui, trebuia să se ascundă un adevăr deopotrivă de Învecinat cu frumusețea. Exista o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
ai ucis dumneata, replică Dante furios. Nu certitudinea, ci frica dumitale te-a Împins să ucizi. Bătrânul Își Întinse pumnii spre el, În timp ce gura i se deschidea să replice ceva. - Câți ani ai, messer Bonatti? Îl Încolți priorul. Nu ai străbătut o mare parte din acest secol? Și, după atâția ani, În care pe toate le-ai văzut și le-ai știut, ai vrea să te lipsești de experiența cea mai mare? Eu te provoc la această Încercare: În Baptisteriu, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
bătrânețea i s-ar fi dat În vileag dintr-o dată. Respira anevoie aerul sufocant, cu privirea ațintită În ochii stinși ai lui Arrigo. Poetul scoase din traistă schema lui Bigarelli. Dar astrologul, reînsuflețit cu o forță nebănuită, Începuse deja să străbată cu pași mari pardoseala Baptisteriului, ca și când În mintea lui acea schemă ar fi fost Întipărită cu litere de foc. - De mii de ori am citit acel proiect diabolic, mii de zile m-am trezit cu imaginea sa dinaintea ochilor, mii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]