3,148 matches
-
de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național din România în anul 2010: Masivul de sare de la Valea Florilor, de forma ovalizată, apare foarte aproape de suprafață, uneori la abea 0,5 m adâncime, în luncile Văilor Bogomirii (Călmanilor) și Lupului. Sarea gema străpunge stratele acoperitoare tortonian-sarmațiene, în sâmburele anticlinalului diapir Cojocna-Valea Florilor. Diapirul de sare, lung de 2 km și lat de 0,1-0,5 km, este acoperit de strate subțiri argilo-marnoase. Grosimea masivului este apreciată la cca 0,7 km. Cu ocazia
Valea Florilor, Cluj () [Corola-website/Science/300361_a_301690]
-
bazin intramontan Baraolt, se poate constata că cele două mari unități geologice prezentate anterior sunt acoperite, pe alocuri - mai cu seamă in zonele joase - de un covor gros, de vârstă plio-pleistocenă. Acest pachet, dispus în mod discordant peste fundamentul cretacic, străpuns în mai multe locuri de andezitele Harghitei de Sud, este constituit din straturi groase (uneori foarte groase) de marne cenușii compacte fosilifere, reprezentând peste tot acoperișul complexului cărbunos din bazinul carbonifer al Baraoltului. Forajele au pus în evidență și intercalații
Biborțeni () [Corola-website/Science/300371_a_301700]
-
în capitala Theed aflată la suprafață în partea cealaltă a planetei.. Regina Naboo, Amidala, este prinsă de armata Federației, dar este salvată de Jedi. Regina scapă de pe Naboo împreună cu Jedi pe nava ei personală, care este avariată în timp ce încearcă să străpungă blocada din jurul planetei. Nava ajunge pe planeta Tatooine unde are nevoie de reparații pentru a mai zbura din nou. Qui-Gon se aventurează în așezarea Mos Espa din apropiere împreună cu Jar Jar și cu astro-robotul R2-D2 pentru a găsi un magazin
Războiul stelelor - Episodul I: Amenințarea fantomei () [Corola-website/Science/298544_a_299873]
-
mare Alexandru (1464 - 1496) biserica cu hramul "Adormirea Maicii Domnului". A fost construită între 9 iulie 1493 și 12 octombrie 1494. Figurează pe Lista Monumentelor Istorice sub codul: BC-II-m-A-00797. Scopul bisericii, după tradiție, este de a comemora moartea prietenului Mitruț, străpuns de săgețile năvălitorilor tătari, pe rădăcinile legendarului stejar. Edificiul este de plan dreptunghiular fără turlă, cu lungimea de 26,20 m și lățimea de 10,30 m. Arhitectura bisericii este întânlită la mai multe ctitorii ștefaniene (Dobrovăț, Reuseni), boltit cu
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Borzești () [Corola-website/Science/298654_a_299983]
-
confluenta Văii Sărații (afluent de dreapta al Someșului Mic) cu câteva mici pâraie tributare (pârâul Schiniștii ș.a.) apar izvoare sărate și un câmp larg cu eflorescente saline, care dovedesc existența în subsol a unui masiv de sare. Masivul de sare străpunge straturi de marne și argile, cu intercalații de tufuri, tortonian superioare. Istoricul Mihail Macrea din Cluj-Napoca crede că la Jucu de Sus se află, în epoca română, o mare carieră de exploatare a pietrei. Arheologii spun că în zona ar
Jucu de Sus, Cluj () [Corola-website/Science/299561_a_300890]
-
au dezlănțuit măcelul rămas în istorie sub denumirea de "Masacrul de la Trăznea". Primele victime au fost copii aflați cu vitele la păscut. Cadavrele lor au fost descoperite pe izlazul comunal. Români și evrei au fost masacrați cu focuri de mitraliere, străpunși cu săbiile și baionetele, iar casele atacate cu grenade și incendiate. În urma acestor incidente au murit 93 de persoane, dintre care 87 de români și 6 evrei. Cotidianul "România nouă" din data de 1 ianuarie 1941, relata cazul lui Nicolae
Masacrul de la Treznea () [Corola-website/Science/299748_a_301077]
-
ungare și împușcat lângă o capită de fân, împreună cu soția și cele două fiice ale sale. Cadavrele au fost descoperite ciopărțite cu baioneta. Un alt caz foarte cunoscut în epocă a fost cel al lui Vasile Mărgăruș. Acesta a fost străpuns cu baioneta în mai multe părți ale corpului și apoi împușcat în cap cu gloanțe model "dum-dum". Preotul ortodox a căzut de asemenea victimă trupelor horthyste. A ars in casa parohiala care a fost incendiată. În Trăznea se aflau și
Masacrul de la Treznea () [Corola-website/Science/299748_a_301077]
-
9 septembrie. Primele victime au fost câțiva copii care păzeau vitele la păscut. Cadavrele copiilor au fost descoperite ulterior pe izlazul comunal. După ocuparea satului, militarii unguri au dezlănțuit măcelul. Români și evrei au fost masacrați cu focuri de mitralieră, străpunși cu săbiile și baionetele, iar casele atacate cu grenade și incendiate. Au murit 93 de persoane, dintre care 87 de români și 6 evrei. Versiunea oficială dată publicității la Budapesta a fost aceea că trupele maghiare intrate în comuna Treznea
Masacre în Transilvania de Nord, 1940-1944 () [Corola-website/Science/299733_a_301062]
-
romantic și cel realist) el îl alege pe ultimul, pentru că i se pare că deformează cel mai puțin realitatea: « un simplu paravan de sticlă, foarte subțire, foarte limpede și care se revendică a fi atât de transparent, încât imaginile îl străpung și se reproduc apoi în întreaga lor realitate. ». Această nevoie de transparență și claritate stilistică l-a determinat să respingă « scriitura artistă », aceea a simboliștilor mai ales, pe care îi atacă în 1896 în "Le Figaro", exprimând dezideratul unei literaturi
Émile Zola () [Corola-website/Science/299808_a_301137]
-
unei presiuni interne uriașe. Ofensiva de o sută de zile începută în august s-a dovedit a fi ultimul efort de război, și în urma acestui lanț de înfrângeri, trupele germane înfrânte au început să se predea. Cum trupele aliate au străpuns liniile germane, provocându-le mari pierderi apărătorilor, Monarhia Imperială germană s-a prăbușit, iar comandanții cu puteri depline Paul von Hindenburg și Erich Ludendorff au demisionat. Încă se mai purtau lupte când a izbucnit Revoluția germană. A fost instalat un
Frontul de vest (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/299935_a_301264]
-
De vreme ce atacul direct asupra orașului a părut prea costisitoare, comandamentul nazist a hotărât să înfometeze orașul prin blocada terestră și navală, declanșând asediul de 900 de zile al Leningradului. Orașul a rezistat, în ciuda mai multor încercări germane de a-i străpunge liniile de apărare, în ciuda atacurilor neîntrerupte ale artileriei și aviației ca și a penuriei de alimente și combustibili, până când atacatorii au fost alungați din apropierea Leningradului la începutul anului 1944. Leningradul a fost primul oraș sovietic care a fost decorat cu
Operațiunea Barbarossa () [Corola-website/Science/299218_a_300547]
-
de 24). Și pe celelalte direcții de atac, înaintarea germană a fost încetinită. Lângă Leningrad, Grupul de Armate Centru a fost ținut pe loc de luptele de pe linia de apărare Luga timp de o lună, până să reușească să o străpungă. În sud, Grupul de Armate Sud, care avea în componență și trupe maghiare și române, (care erau mai slab antrenate, experimentate și echipate decât Wehrmachtul), a trebuit să facă față mai multor contraatacuri sovietice, înaintarea fiindu-i stopată la un
Bătălia de la Moscova () [Corola-website/Science/299290_a_300619]
-
și de Rezervă au fost învinse rapid de forțele mobile de blindate germane, care au exploatat zonele slabe din apărare și au pătruns în spatele liniilor sovietice. Pozițiile defensive sovietice, care se aflau încă în plin proces de fortificare, au fost străpunse și ambele coloane de blindate germane au făcut joncțiunea la Viazma pe 10 octombrie 1941. In uriașa pungă de la vest de oraș au fost prinse în încercuire patru armate sovietice (a 19-a, a 20-a, a 24-a și
Bătălia de la Moscova () [Corola-website/Science/299290_a_300619]
-
Moscovei. O parte a Fronturilor Sovietice de Vest și de Rezervă a reușit să se retragă și să consolideze pozițiile defensive Mojaisk. În unele cazuri, forțele sovietice încercuite nu au fost distruse definitiv, soldații sovietici reușind după atacuri feroce să străpungă liniile încercuirii în grupuri de la mărimea unui pluton până la cea a unei divizii. Rezistență sovietică îndârjită din sectorul Viazma a oferit Înaltului Comandament Sovietic un răstimp suficient pentru aducerea de întăriri pentru cele patru armate care apărau capitala (armatele a
Bătălia de la Moscova () [Corola-website/Science/299290_a_300619]
-
să facă joncțiunea cu Armata a 2-a, cucerind orașele Orel pe 3 și Briansk pe 6 octombrie. Armatele sovietice a 3-a și a 13-a au fost încercuite, dar au refuzat să capituleze și, după lupte grele, au străpuns liniile germane, stabilind noi linii defensive la Mțensk. Până pe 23 octombrie, ultimii soldați sovietici au reușit să iasă din încercuire, plasându-se rapid pe noile linii defensive. Pe 7 octombrie, ofensiva germană în regiune se împotmolise. A căzut prima zăpadă
Bătălia de la Moscova () [Corola-website/Science/299290_a_300619]
-
pe perși, după o luptă crâncenă dintre cele două cavalerii, în cursul căreia Alexandru a fost de câteva ori în pericol de moarte, mai ales atunci când un general persan și-a înfipt sabia in coiful lui, iar Alexandru l-a străpuns cu sulița pe atacator. Perșii credeau că macedonenii le căzuseră în capcană, odată ce traversau râul. Astfel, cavaleria persană a atacat. După lupte grele, distanța dintre cele două armate inamice s-a micșorat, macedonenii reușind să urce malul. Când au văzut
Alexandru cel Mare () [Corola-website/Science/299226_a_300555]
-
ca victoria bolșevică să inițializeze o serie de revolte comuniste internaționale, („revoluția comunistă mondială”), și să deschidă calea Armatei Roșii către inima Germaniei, care se afla în plină revoluție. Armata I de cavalerie sovietică sub comanda lui Semion Budionnîi a străpuns liniile poloneze la mijlocul lui iunie 1920. Acest fapt a condus la prăbușirea fronturilor poloneze din răsărit. Pe 4 iulie 1920, Frontul sovietic de vest comandat de Mihail Tuhacevski, a început un atac masiv din Bielorusia sau Rusia Albă spre râul
Bătălia de la Varșovia din 1920 () [Corola-website/Science/299306_a_300635]
-
subordonat generalului Haller, avea să apere zona de nord și fortăreața Modlin și, când era posibil, trebuia să atace din spatele Varșoviei, împidicând forțele ruse să învăluiască capitala pe această direcție. Mai mult, Armata a V-a trebuia să contraatace, să străpungă frontul rusesc și să ajungă în spatele liniilor Frontului de nord-vest sovietic. O rezervă de 5 divizii avea să apere Varșovia la nord. Armata I a generalului Franciszek Latinik urma să apere direct capitala, iar Armata a II-a trebuia să
Bătălia de la Varșovia din 1920 () [Corola-website/Science/299306_a_300635]
-
în conflict. Diplomații străini, cu excepția ambasadorilor britanic și al Vaticanului, au părăsit în mare grabă Varșovia. Pe 15 august, Radzymin a căzut din nou în mâinile bolșevicilor, liniile Armatei a V-a poloneză de sub comanda generalului Władysław Sikorski au fost străpunse. Armata a V-a a trebuit să facă față atacului a trei armate sovietice: a III-a, a IV-a și a XV-a. Sectorul Modlin a fost întărit cu rezervele din "Brigada Siberiană" și cu "Divizia a 18-a
Bătălia de la Varșovia din 1920 () [Corola-website/Science/299306_a_300635]
-
unități călite în lupte, formate din militari de elită, odihniți - reușindu-se astfel stabilizarea frontului Armatei a V-a până în zorii zilei următoare. Situația a fost salvată la miezul nopții, când "Regimentul de ulani al 203-lea" a reușit să străpungă liniile bolșevice și să distrugă stațiile radio ale Armatei a IV-a sovietică a lui A.D. Șuvaiev. Sovieticilor nu le-a mai rămas decât un emițător care folosea o frecvența controlată de contraspionajul polonez. Cum decriptorii polonezi nu voiau ca
Bătălia de la Varșovia din 1920 () [Corola-website/Science/299306_a_300635]
-
atinsese aliniamentul Tarnopol-Dubno-Minsk-Drisa. Tuhacevski a reușit să reorganizeze trupele în retargere către est și, în septembrie, a stabilit o nouă linie defensivă lângă Grodno. Polonezii i-au învins din nou pe bolșevici în Bătălia de pe râul Niemen (15 - 21 septembrie), străpungându-le liniile de apărare. După Bătălia de pe râul Szczara, amândouă părțile erau epuizate și, ca urmare a presiunilor conjugate ale Franței și Angliei, a fost semnat o convenție de încetare a focului pe 12 octombrie. Luptele au încetat definitiv până pe
Bătălia de la Varșovia din 1920 () [Corola-website/Science/299306_a_300635]
-
să ajungă la un compromis cu francezii, a fost silit să lupte în bătălia de la Azincourt; în ciuda exemplelor de la Crecy și Poitiers, armata franceză, atacată de-a lungul unui front îngust, sub o ploaie de săgeți, nu a reușit să străpungă apărarea englezilor. Bătălia de la Azincourt nu a contribuit direct la realizarea planului de cucerire al lui Henric însă i-a conferit un prestigiu important, incurajându-i pe englezi să continuie războiul. O altă consecință importantă a acestei bătălii a constat în
Războiul de 100 de Ani () [Corola-website/Science/299345_a_300674]
-
partea egipteană a canalului au fost înalțate de două ori mai mult decât cele ale israelienilor, dându-le atacatorilor o platformă de pe care puteau trage de la înălțime asupra trupelor sau tancurilor inamice. Armata egipteană a luat prin surprindere pe toată lumea străpungând apărarea israeliană, (cu efectivele subdimensionate datorită sărbătorii de Iom Kippur). Cele mai multe baricade erau construite în principal din nisip, iar forțele egiptene au folosit tunuri cu apă alimentate din Canalul Suez pentru a le distruge. Soldații au traversat canalul în mici
Războiul de Iom Kipur () [Corola-website/Science/299330_a_300659]
-
-și concentreze forțele de manevră, egiptenii au ales să atace frontal pe toată lungimea frontului. Pierderile egiptenilor au fost apreciate la 150 - 250 de tancuri. În ziua următoare, (15 octombrie), israelienii au lansat " Operațiunea Neînfricatul", un contraatac care trebuia să străpungă liniile egiptene și să-i ducă pe israelieni peste Canalul Suez. Atacul a fost o schimbare de proporții a tacticilor israeliene, care se bazau mai înainte pe sprijinul avioanelor și blindatelor. Cum blindatele israeliene fuseseră decimate de armele antitanc egiptene
Războiul de Iom Kipur () [Corola-website/Science/299330_a_300659]
-
Brigada blindata Barak, lipsită de orice apărare naturală, a avut pierderi grele. Comandantul brigăzii, locțiitorul lui și șeful de stat major au fost uciși în a doua zi de lupte, fiecare în tancul lui, în vreme ce sirienii încercau cu disperare să străpungă liniile inamice către Marea Galileii și către Nafah. În acest punct al luptelor, brigada israeliană a încetat să funcționeze ca o unitate militară organizată, fiecare tanc și echipaj rămase în luptă continuând bătălia pe cont propriu. Situația de pe Platoul Golan
Războiul de Iom Kipur () [Corola-website/Science/299330_a_300659]