2,764 matches
-
în și în ) este un sat în raionul Noua Suliță din regiunea Cernăuți (Ucraina), depinzând administrativ de comuna Boian. Are locuitori, preponderent români (moldoveni). Satul este situat la o altitudine de 219 metri, în partea de centru-vest a raionului Noua Suliță. Localitatea Hlinița a făcut parte încă de la înființare din regiunea istorică Bucovina a Principatului Moldovei. În ianuarie 1775, ca urmare a atitudinii de neutralitate pe care a avut-o în timpul conflictului militar dintre Turcia și Rusia (1768-1774), Imperiul Habsburgic (Austria
Hlinița, Noua Suliță () [Corola-website/Science/316087_a_317416]
-
la 28 iunie 1940, reintrând în componența României în perioada 1941-1944. Apoi, Bucovina de Nord a fost reocupată de către URSS în anul 1944 și integrată în componența RSS Ucrainene. Începând din anul 1991, satul Hlinița face parte din raionul Noua Suliță al regiunii Cernăuți din cadrul Ucrainei independente. Conform recensământului din 1989, numărul locuitorilor care s-au declarat români plus moldoveni era de 264 (25+239), reprezentând 89,49% din populație . În prezent, satul are 351 locuitori, preponderent moldoveni. Conform recensământului din
Hlinița, Noua Suliță () [Corola-website/Science/316087_a_317416]
-
Viața adevăratului călugăr cuprinde martiriul unui călugăr răstignit, deasupra căruia apare Iisus Hristos încadrat de doi îngeri. La baza crucii, în colțul din stânga, un balaur, Iadul cel atotmâncător, amenință cu flăcări, iar în dreapta un călăreț, Lumea cea deșartă, își îndreaptă sulița către călugăr. Reprezentarea este însoțită de multe inscripții. Episodul are ca pandant alte trei pictate în timpanele pereților: Adormirea Sfântului Efrem, Lapidarea Sfântului Ștefan și Corabia creștinătății. Prima scena apare la Muntele Athos, în Mănăstirea Dochiariu, unde ocupă un perete
Biserica Bolniței Mănăstirii Hurezi () [Corola-website/Science/320538_a_321867]
-
că pierd timpul cu pescuitul dacă nu prind niciodată nimic. La Pagong, toată lumea se simțea vulnerabilă din cauza că tribul lor devenea din ce in ce mai puțin numeros. La proba de recompensă, Joel a ajutat Pagong să câștige datorită abilității sale de a arunca sulița, primele două runde încheindu-se la egalitate. La Tăgi, Dirk și Sean au început să ajute la treburile zilnice din tabăra, dar asta nu adus vreo schimbare în planurile celorlalți. La Pagong, au decis să nu gătească puii cu speranța
Survivor: Borneo () [Corola-website/Science/320577_a_321906]
-
europeni. Deși mai mulți aborigei au pierit in decursul luptelor decât europeni, aceasta este legat de avantajul tehnologic și logistic al forțelor europene. Tacticile indigenilor erau variate dar se bazau pe experiența vânătorii și a antrenamentelor de luptă prin utilizarea sulițelor, bâtelor și a altor arme primitive. Spre diferență de triburile indigene din Noua Zeelandă și America de Nord, nativii australieni au eșuat în încercările de adaptare pentru o confruntare eficientă cu europenii. Deși au existat situații când indivizi sau grupuri au achiziționat și
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
atacau coloniștii în câmp deschis, urmând lupte convenționale în care indigenii încercau să beneficieze de avantajul superiorității numerice. Uneori strategia se dovedea eficientă, aceștia avansând în formațiuni de semilună în încercarea de a încercui adversarii, așteptau prima salvă apoi aruncând sulițele în vreme ce coloniștii reîncărcau armele. Dar, de obicei, strategia se dovedea mai costisitoare pentru aborigeni decât pentru europeni. Deși piesa de rezistență în succesul militar al europenilor a fost utilizarea armelor de foc, avantajul conferit de acestea este de multe ori
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
de tragere scăzută în vreme ce rata de blocare era foarte mare iar acuratețea scădea mult la țintele mai depărtate de 50 de metri. Aceste deficiențe puteau conferi un oarecare avantaj aborigenilor permițându-le să se apropie pentru a-și putea folosi sulițele și bâtele. Începând cu 1850 dezvoltarea semnificativă a armelor de foc a oferit europenilor un avantaj distinct, odată cu disponibilitatea revolverului Colt cu șase gloanțe, a puștii Snider-Enfield cu un singur glonț dar cu încărcare pe la culată și, mai târziu, a
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
permițând însă unuia dintre oamenii săi să sară peste el și să ucidă generalul persan. Furios, Xerxes ordonă trupelor sale atacul, timp în care Leonida se ridică și, eliberat anterior de echipamentul greu de luptă pentru o forță sporită, aruncă sulița spre Xerxes tăind obrazul regelui în respectarea promisiunii de a-l face să sângereze pe „Regele-Zeu”. Vizibil răvășit de această dovadă a mortalității sale, Xerxes privește cum spartanii sunt măcelăriți până la ultimul de un baraj masiv de săgeți. În momentele
300 - Eroii de la Termopile () [Corola-website/Science/320684_a_322013]
-
Miller din "300" este reprezentată dintr-o perspectivă subiectivă. Folosind darul de povestitor al lui Dilios, el a introdus astfel elemente fanteziste în film, explicând că: Două luni de pregătire ante-producție au fost necesare pentru a crea sute de scuturi, sulițe și săbii, multe fiind reutilizări ale echipamentelor din recuzita filmelor "Troia" și "Alexandru". Creaturile au fost rodul imaginației lui Jordu Schell iar în acest scop au fost creați un lup și 13 cai "animatronici". Actorii s-au antrenat alături de cascadori
300 - Eroii de la Termopile () [Corola-website/Science/320684_a_322013]
-
prilejul să preia controlul asupra întregii țări. O povestire scandinavă descrie o bătălie în care regele Aethelred s-a întors să atace Londra ocupată de danezi. Conform legendei, danezii au protejat Podul Londrei și i-au copleșit pe atacatori cu sulițele. Fără să se intimideze, atacatorii au tras de pe acoperișurile caselor din apropiere, iar bărcile s-au deplasat sub această acoperire. Așa a fost posibil să se apropie suficient de podul de frânghie și să-l dărâme. Această luptă a dus
Istoria Londrei () [Corola-website/Science/320692_a_322021]
-
avere, ci și de vârstă. Cetățenii săraci care dispuneau însă de bani suficienți pentru a fi recrutabili alcătuiau formațiunile de "velites" sau cavaleria ușoară, alături de soldații prea tineri ca să lupte în prima linie. Fiecare velites era echipat cu scut rotund, sulițe ușoare și spadă (cel puțin de la mijlocul secolului II î.H.). Unii dintre velites purtau coifuri. Aceștia erau în număr de 1.200, deși nu se știu prea multe amănunte despre ei. Cea mai importantă forță a legiunii era infanteria
Armata romană republicană () [Corola-website/Science/321619_a_322948]
-
la luptă. În cazul în care lupta se încingea, aceștia se retrăgeau până în linia a doua principes-ilor și puteau contraataca. Cu câțiva metri în spatele principes-ilor, stăteau îngenuncheați triarii, care, dacă infanteria grea era împinsă în spate, puteau șarja cu propriile sulițe, șocând inamicul cu trupe noi care înlesneau regruparea ostașilor principes. Triarii erau înțeleși în general ca ultima apărare, în spatele cărora hastati și principes se puteau retrage. În spatele rândurilor închise ale triariilor, armata putea încerca ulterior să se retragă. Legiunea nu
Armata romană republicană () [Corola-website/Science/321619_a_322948]
-
armata, chiar și pentru o noapte, era transformat într-o fortăreață. În sistemul manipular, cavaleria avea în continuare un loc secundar. Despre armele soldaților, ne-au rămas informații importante de la Polybius. Acesta spunea că fiecare hastatus și principes aveau două sulițe. Acestea erau faimosele pila. Un pilum era format dintr-o vergea de lemn și avea o lungime de aproximativ 1,2 metri. Atunci când acesta era aruncat , toată greutatea sa se concetra în spatele vârfului mic. Despre gladius știm că în secolul
Armata romană republicană () [Corola-website/Science/321619_a_322948]
-
fost caracterizați de o ameliorare generală a climatului și creșterea temperaturilor precum și a precipitațiilor simultan cu dezvoltarea unei sofisticate structuri sociale tribale. Principalele elemente ale schimburilor le-au constituit cântecele și dansurile, alături de bunuri precum silexul, pietrele prețioase, scoicile, semințele, sulițele, bunurile alimentare, etc. Limbajul Pama-Nyungan, extins din Cape York până în sud-vest, a acoperit întreaga Australie cu excepția sud-estului și a Peninsulei Arnhem. Exista, de asemenea, o linie de demarcare continuă a ideilor religioase și legendelor pe cuprinsul țării, unele versuri traversând
Preistoria Australiei () [Corola-website/Science/320806_a_322135]
-
Sulița este o armă albă de atac, formată dintr-o prăjina de lemn lungă de circa 1,50 - 2 metri, terminată cu un vârf de fier ascuțit de diferite forme (piramidal, conic, în formă de frunză etc.), folosită în antichitate și
Suliță () [Corola-website/Science/320904_a_322233]
-
mai ales de infanteriști, la aruncat. A nu se confundă cu "lancea", care este o armă de atac, formată dintr-un vârf ascuțit de metal montat la capătul unei prăjini de lemn de dimensiuni mai mari - 3 până la 4 m. Sulița română (denumită "hasta") a început să fie folosită de unitățile de triari din epoca republicana, iar după reforma lui Marius, sulița a devenit armă standard aflată în dotarea soldatului român. Avea corp de lemn ("hastille"), vârf de fier ("cuspis") foliform
Suliță () [Corola-website/Science/320904_a_322233]
-
vârf ascuțit de metal montat la capătul unei prăjini de lemn de dimensiuni mai mari - 3 până la 4 m. Sulița română (denumită "hasta") a început să fie folosită de unitățile de triari din epoca republicana, iar după reforma lui Marius, sulița a devenit armă standard aflată în dotarea soldatului român. Avea corp de lemn ("hastille"), vârf de fier ("cuspis") foliform sau romboidal cu înmănușare tubulara cu o lungime de aproximativ 20 cm, uneori lustruit și arar îmbrăcat în foi metalice prețioase
Suliță () [Corola-website/Science/320904_a_322233]
-
fier ("cuspis") foliform sau romboidal cu înmănușare tubulara cu o lungime de aproximativ 20 cm, uneori lustruit și arar îmbrăcat în foi metalice prețioase probabil pentru parada și călcai de fier, conic. Lungimea totală ajungea la aproximativ 1,5 m. Sulița era o armă foarte temută, care era aruncată de la o distanță de 10-15 metri și pătrundea prin scut, ucigând inamicul din spatele acestuia. Chiar dacă sulița nu atingea dușmanul, rămânea totuși înfipta în scut, iar coadă ei trăgea în jos scutul, incomodând
Suliță () [Corola-website/Science/320904_a_322233]
-
probabil pentru parada și călcai de fier, conic. Lungimea totală ajungea la aproximativ 1,5 m. Sulița era o armă foarte temută, care era aruncată de la o distanță de 10-15 metri și pătrundea prin scut, ucigând inamicul din spatele acestuia. Chiar dacă sulița nu atingea dușmanul, rămânea totuși înfipta în scut, iar coadă ei trăgea în jos scutul, incomodând adversarul. În Grecia Antică, aruncarea suliței era o probă la Jocuri Olimpice antice, când se practicau două tipuri de întrecere: Uneori, sulița avea atașată
Suliță () [Corola-website/Science/320904_a_322233]
-
care era aruncată de la o distanță de 10-15 metri și pătrundea prin scut, ucigând inamicul din spatele acestuia. Chiar dacă sulița nu atingea dușmanul, rămânea totuși înfipta în scut, iar coadă ei trăgea în jos scutul, incomodând adversarul. În Grecia Antică, aruncarea suliței era o probă la Jocuri Olimpice antice, când se practicau două tipuri de întrecere: Uneori, sulița avea atașată și o curea de piele, numită amentum, care formă o buclă ce făcea mai ușoară prinderea. Situată lângă centrul de greutate al
Suliță () [Corola-website/Science/320904_a_322233]
-
acestuia. Chiar dacă sulița nu atingea dușmanul, rămânea totuși înfipta în scut, iar coadă ei trăgea în jos scutul, incomodând adversarul. În Grecia Antică, aruncarea suliței era o probă la Jocuri Olimpice antice, când se practicau două tipuri de întrecere: Uneori, sulița avea atașată și o curea de piele, numită amentum, care formă o buclă ce făcea mai ușoară prinderea. Situată lângă centrul de greutate al suliței, aceasta a avut rolul de a crește precizia și distanța de zbor, astfel că se
Suliță () [Corola-website/Science/320904_a_322233]
-
era o probă la Jocuri Olimpice antice, când se practicau două tipuri de întrecere: Uneori, sulița avea atașată și o curea de piele, numită amentum, care formă o buclă ce făcea mai ușoară prinderea. Situată lângă centrul de greutate al suliței, aceasta a avut rolul de a crește precizia și distanța de zbor, astfel că se dublă sau chiar triplă bătaia aruncării. La Jocurile Olimpice moderne, Aruncarea suliței a devenit o disciplină sportivă din cadrul atletismului. În perioada martie 2005 - iulie 2006 în
Suliță () [Corola-website/Science/320904_a_322233]
-
formă o buclă ce făcea mai ușoară prinderea. Situată lângă centrul de greutate al suliței, aceasta a avut rolul de a crește precizia și distanța de zbor, astfel că se dublă sau chiar triplă bătaia aruncării. La Jocurile Olimpice moderne, Aruncarea suliței a devenit o disciplină sportivă din cadrul atletismului. În perioada martie 2005 - iulie 2006 în zona Fongoli, din Senegal a fost organizat un studiu, finanțat de Național Geographic Society. Cercetarea cuprinde 22 de cazuri de cimpanzei care au confecționat sulițe și
Suliță () [Corola-website/Science/320904_a_322233]
-
Aruncarea suliței a devenit o disciplină sportivă din cadrul atletismului. În perioada martie 2005 - iulie 2006 în zona Fongoli, din Senegal a fost organizat un studiu, finanțat de Național Geographic Society. Cercetarea cuprinde 22 de cazuri de cimpanzei care au confecționat sulițe și le-au folosit că arme pentru a ucide mici animale surprinse în scorburile sau sub trunchiurile copacilor prăbușiți.
Suliță () [Corola-website/Science/320904_a_322233]
-
Hristos în Ucraina de astăzi - teritoriu în care la acea vreme se găseau sciții. Așa-numitul pieptene din Soloka are în loc de mâner o sculptură în miniatură cu trei bărbați, cel din mijloc călare pe un cal, gata să străpungă cu sulița un animal. Însă în antichitate, pieptenul nu era utilizat doar pentru îndreptarea părului, ci și pentru îndepărtarea paraziților precum păduchii sau puricii. Această întrebuințare era însă periculoasă pentru ceilalți, întrucât cei care foloseau în comun un pieptene contaminat puteau împrumuta
Pieptene () [Corola-website/Science/315401_a_316730]