4,043 matches
-
ediția din 19012 a volumului intitulat Teatru, Maeterlinck definește „ideea” care „animă întreaga dramă” în Prințesa Maleine ca fiind aceea pe care și-o fac personajele despre univers, o idee „nițeluș buimacă”, a cărei „singură calitate” este „o oarecare armonie, sumbră și copleșită de spaimă”. Cât despre Pelléas și Mélisande, aici contează „credința oamenilor în existența unor uriașe puteri invizibile, fatale, ale căror intenții nu sunt cunoscute, dar pe care spiritul dramei le presupune a fi răuvoitoare, atente să nu le
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
îi dă operei o semnificație mai largă și mai profundă”. Moartea ca metaforă a unui tărâm aflat dincolo de realitate este cea care a luat locul „personajului sublim”, cea care îi conferă teatrului său dimensiunea deschiderii către „puterile nevăzute”, „armonia ei sumbră și copleșită de spaimă”. Definind „tragicul cotidian” ca pe o acțiune ce poartă pecetea manifestării unor forțe aparținând unui alt plan decât acela al realității cotidiene, Maeterlinck îi va cere teatrului să facă din acest „tragic al vieții de zi
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
care, se teme el, „îi va cufunda sufletul în tenebrele nopții”. Numai dragostea imensă a doctorului Wangel, a celui ce acceptă „să desfacă învoiala” dintre ei, o va elibera, în cele din urmă, pe Ellida de fascinația și de teroarea sumbră a mării, ca și de Străinul revenit la ea după atâta vreme. Jocul „atracției”: teamă și fascinație în fața spațiilor alterității Sub frumusețea ei, Ellida ascunde și ceva din fascinația lui Gorgo, ceea ce o apropie în mod straniu de Femeia cu
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
interstițiu care, la Strindberg, este spațiul prin excelență al teatrului. Un teatru în care fantoma nu e singura reprezentare a rătăcirilor fără țintă prin locuri vag definite și primejdioase. În Drumul Damascului, Necunoscutul apare, încă de la început, ca un străin sumbru și melancolic, ca o ființă venită dintr-o altă lume și străină de lume încă din pruncie. Nu lasă el să se înțeleagă că ar fi fost schimbat în leagăn cu Cerșetorul, dublul său hoinar, aflat mereu pe drumuri, și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
teatrului lui Kantor, așa cum el însuși îl definește 1, este spațiul în care flăcările ce mistuie casa capătă dimensiunile unui incendiu apocaliptic. Ruinele clădirii, grămăjoara de resturi rămase după dezastru și adunate în mijlocul scenei figurează, prin chiar puținătatea lor, măreția sumbră a sfârșitului vieții, a sfârșitului lumii. Teatru al timpului „de după catastrofă”, teatru construit din „ce a mai rămas”, adică dintr-un „morman de trupuri neînsuflețite și dintr-un maldăr de rămășițe și de obiecte”, teatrul lui Kantor este, inevitabil, și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
plângerii! Dorințele și pulsiunile asaltează trupul: unele țin pur și simplu de abuz, de crimă, precum incestul, paricidul sau infanticidul. Când nu suntem expuși acestor pericole, ne pândesc catastrofele naturale: inundațiile și anii secetoși, ciuma și foametea... În fața acestui tablou sumbru, lucrurile bune par rare și, ceea ce-i mai rău, perisabile, trecătoare. De asemenea, oamenii duc o existență limitată în timp, finalmente foarte scurtă în raport cu eternitatea. De ce să nu transformăm răstimpul petrecut pe această planetă în prilejuri de jubilații? Cum? De
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
grădina Hesperidelor... -, grecii îi descoperă farmecul abia după cuceririle făcute de Alexandru în Asia (începutul secolului al IV-lea î.Hr.). Or, Epicur creează Grădina cu vreo douăzeci de ani mai târziu, în 305-306, într-o perioadă în care conjunctura politică sumbră își poate găsi antidotul în secesiunea efectuată undeva la adăpost, în această microsocietate electivă. Lumea trosnește din încheieturi? Civilizația se prăbușește? Războaiele, foametea, abuzurile și corupția minează cotidianul? Politica și politicienii ne dezamăgesc? Bunurile materiale înstrăinează, înșală și jalonează drumuri
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
mai rău când durerea venea noaptea și, cu toate că pastilele Îl calmau, Îl ținea treaz până În zori), a privit panorama circular și pe Îndelete: orașul modern din depărtare și orașul În flăcări din apropiere, siluetele gârbovite care fugeau din ele, racursiurile sumbre ale oamenilor Înarmați dintr-un plan mai apropiat, reflexul roșiatic al focului - tușe trase cu un penel fin, cinabru pe galben - care luneca pe metalul puștilor, cu licărul special pe care ochiul nefericitului privitor protagonist Îl captează cu neliniște, de cum
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
În decursul Întregii sale vieți. Aceia erau minuni ale naturii grandioase și eroice, o viziune extraordinară a transformării lumii, a forțelor telurice care o creează și o distrug. Ceva aproape simpatic. Ceea ce plăsmuise Faulques pe zidul din turn era mai sumbru și mai sinistru: neputința În fața capriciului geometric al Universului, fulgerul disprețuitor al lui Jupiter care trăsnește, precis ca un bisturiu dus pe făgășuri nevăzute, chiar În inima omului și vieții lui. N-avem prea multă vreme, spusese ea puțin după
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
poți găsi decât acolo: e atât de frig, că vagabonzii mor congelați pe bănci, toată lumea se Închide În hoteluri și pensiuni, pe-afară nu-s decât gondole ce se leagănă tăcute pe canale, strada Asasinilor pare mai Îngustă și mai sumbră ca niciodată, iar cele patru figuri din Piazzetta, tăiate În piatră, se apropie și mai tare una de cealaltă, parcă În posesia unei taine pe care cel ce le privește o ignoră. Încă de tânără fugeam să mă plimb, cu
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
aruncat-o Într-o cutie de carton cu gunoaie, dăduse din umeri. Fotografia din șanțul de curgere, a repetat, depărtându-se. Fotografia aceea ciudată, care n-a fost publicată nicăieri. Faulques s-a Întors Încet-Încet la turn, a cărui siluetă sumbră se distingea deasupra falezei. La nimic nu servea să-ți aduci aminte, s-a gândit. Dar era inevitabil. Între cele două puncte alese de hazard și de timp, muzeul mexican și șanțul de scurgere al șoselei care ducea la Borovo
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
lor. Din ele dispăruseră persoanele și frumusețea; numai lucruri adunate ca Într-o dugheană de haine vechi, rămășițe de viață absente, pe care timpul le azvârlea la picioarele ei: ruine, moloz, scheletele unor clădiri Înnegrite care se profilau pe ceruri sumbre, draperii sfâșiate, faianță spartă, dulapuri pustii, mobile arse, cartușe goale, urme de șrapnele pe ziduri. Acesta fusese timp de trei ani rodul muncii ei, mereu În alb-negru, antiteza scenelor de artă ori de modă pe care le fotografiase ori a
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
viroagelor, printre limba-soacrei uscate și smochini morți, ca niște limbi de lavă solidificată și veche. Pare un vulcan rece, murmurase Olvido, uimită, când Faulques oprise mașina, luase geanta cu camerele foto, și merseseră amândoi prin acel peisaj de o frumusețe sumbră, ascultând scrâșnetul pietrelor sub pașii lor, În tăcerea absolută a imensității pustii, părăsită de mâinile omului de aproape un secol, dar pe care vântul și ploaia continuaseră s-o erodeze În forme capricioase, născătoare de torente, brazde Împletite, prăbușiri. S-
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
care amușinau aerul Înainte de a se Îndrepta spre linia orizontală de ceață, un cenușiu ceva mai luminos, ce părea să plutească pe fața pământului: umezeala care urca dinspre râul din apropiere și estompa, În șovăiala zorilor, o pată mai Întunecată, sumbră, neregulată; un ansamblu de linii drepte, de suprafețe rupte În unghiuri ciudate: podul distrus de pe Sava, peste care ostașii trebuiau să treacă, folosindu-se de ruine, Înainte de a urca iar o costișă lungă Între două coline și a ataca Dubica
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
-se. Apoi, fără să spună vreo vorbă, coborâseră și se duseseră. Nu era nimeni, cu excepția unui copil care Îi privea din depărtare, de lângă un pom uscat. În aer plutea ceva sinistru, În absența sunetelor clădirii din ciment cenușiu, atât de sumbră și pustie, că nici păsările nu zburau pe deasupra ei. Și, când trecuseră pe sub arcada de la intrare și ajunseseră pe terenul de fotbal fără gazon, cu pământul răscolit și mirosul acela ciudat, Olvido se oprise, cutremurată. Sunt aici, spusese În șoaptă
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
țărână, și vorbise, fără să i se adreseze lui Faulques, ca și cum ar fi recitat cu glas tare gândurile În care fusese cufundată. E mai mult o chestiune de imaginație decât de optică, zisese. Apoi tăcuse, uitându-se la locul acela sumbru, ținând camera foto deschisă În mâini, cu rollfilmul pe jumătate Încărcat. Închisese zgomotos capacul motor de arrast a obiectivului, făcuse să răsune antrenarea automată și Îi zâmbise lui Faulques distrată, ca și cum tot ce avea atunci În minte ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
pe fereastra dinspre răsărit și Își va pune, ca În fiercare zi, tonul auriu caracteristic pe efectele luminii picturale reprezentate pe frescă. Atunci, pe măsură ce razele soarelui vor avansa pe perete, vâlvătăile orașului vor fi mai roșii, vulcanul va fi mai sumbru, ploaia mai cenușie. Deși nu era o capodoperă, și-a spus, imparțial. Dădea molcom din cap, reflectând la toate acestea. Nu era deloc o capodoperă. Ivo Markovic și Carmen Elsken spuseseră că pictura era stranie. Toate unghiurile acelea etcetera. Surâzând
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
-lea, În ciuda temutei Inchiziții, notarul Pierre Authié desfășura o activitate intensă În Sudul Franței. El primise consolamentum-ul În Lombardia, probabil În biserica numită „a francezilor”, și devenise monarhian. Doctrina sa Însă nu mai are aproape nimic de a face cu sumbrul dualism radical al albigenzilor din secolul precedent. Soarta catharilor italieni devine problematică după 1300. Hărțuiți fără răgaz, ei fug În Sicilia sau se pierd În Alpii piemontezi. După 1412 nu se mai vorbește despre ei79. Jean Duvernoy vede o legătură
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
76. Învățătura propovăduită de Pierre și de Jacques Authié, În măsura În care o putem reconstitui după mărturiile unor oameni cărora nu trebuie să le fi Încredințat ei prea multe, nu conține nici un element de dualism radical, ca să nu mai vorbim de măreția sumbră a subtilităților speculației lui Ioan de Lugio. Cei doi Authié nu sînt defel moștenitorii Înaintașilor lor provensali, albigenzii, ci ai Învățăturilor unei biserici lombarde de la sfîrșitul secolului al XIII-lea, În care Îi recunoaștem ușor pe „francezi”, alias „Sclavini” - discipolii
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
luptei de clasă, precum și o adevărată conștiință de clasă, prin comparație cu conștiința falsă, alienată ori ideologizată a tuturor celorlalți 42. Printre atît de numeroșii profeți ai sfîrșitului lumii care concep gnosticismul ca pe o mișcare istorică perenă ce defilează sumbru de-a lungul Întregii istorii occidentale, se ridică și un glas discordant: filozoful german Hans Blumenberg 43. Pentru Blumenberg, ale cărui cărți sînt accesibile În traducere engleză, modernitatea nu este scena victoriei finale a gnosticismului, ci, dimpotrivă, a izgonirii lui
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
la Direcția Presei, Își retrage din revistă propriile poeme introduse de colegii lui). În anii ’80, blocajul instituțional obligă la o rigidizare a comportamentelor și la o ofensivă deșănțată Împotriva temelor destabilizante, deci impure (religioase, existențialiste), Împotriva viziunilor și cuvintelor sumbre, neoexpresioniste 59 și, implicit, Împotriva tinerilor dornici de consacrare. Circumspecția deviată În instinct de supraviețuire și pasivitate mefientă transgresează limitele ideologice ale interdicției: se Întâmplă ca temele prohibite să atragă oprobiul asupra autorului 60, iar numele indezirabile să ducă la
Comunism și represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid național by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (Parlamentul României, 18 decembrie 2006) Domnilor președinți ai Camerelor, Domnule prim-ministru, Onorați membri ai Parlamentului României, Distinși invitați, Dragi compatrioți. Ne întrunim astăzi pentru a închide, cu deplină responsabilitate, un capitol sumbru din trecutul țării noastre. Am citit cu mare atenție Raportul Final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. Am găsit în acest document rațiunile pentru care pot condamna regimul comunist. Pentru cetățenii României, comunismul a fost un regim
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
Bucuriile negative derivă nu din satisfacția de a avea o experiență agreabilă, ci din aceea de a nu avea o experiență rea. Bucuriile negative se exprimă perfect în sintagma „se putea și mai rău”. Ele survin pe fundalul unei așteptări sumbre și derivă din neîmplinirea acestei așteptări. Evident, nici vesticului nu îi sunt străine asemenea bucurii. Ele sunt, în fond, bucurii general umane: bucuria de a nu fi bolnav, bucuria de a nu pierde locul de muncă, bucuria de a nu
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
la Boston, dar s-a născut la Viena, vorbea, la un moment dat, despre „teribila lipsă de umor a ideologiilor revoluționare din vremea noastră”. Nu există dictatori cu umor. Și singurul fel de a nu te lăsa prostit de prostia sumbră, crudă, a „revoluționarilor de profesie” este tocmai umorul. Ceea ce avem însă de învățat acum este umorul destins, solar, al oamenilor liberi, un umor a cărui motivație nu e, în primul rând, defensiva neputincioasă, ci o sănătoasă bună-dispoziție. Unificarea europeană va
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
cămașa lungă și înfoiată. Ândreaptă-ți ochii la costumul de uimitoare efecte, obținute prin simplitate, al hațeganului, sau spre bucovineanca ceea baroc încărcată de coloare, de bani, de flori. Dobrogeanul te atrage mai puțin, fiindcă ține să ilustreze influențe tătărești destul de sumbre. Din cealaltă parte se apropie sălișteanca cochetă cu mult negru și alb, femeia de-un aspect cam mănăstiresc din Vlașca, bănățeanca din Graniță cu cârpa încornorată și cu opreg din șerpi multicolori. Pădureanca purtând pe mâneci podoabă masivă, compactă și
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]