3,370 matches
-
între „contimporani”. Notița promoțională a volumului Joc secund, din nr. 89-90 (rubrica „Note-cărți-reviste”), vorbește, la rîndul ei, elocvent despre concepția estetică mai generală a Contimporanului: „ridicarea unei flamuri negre, cu pajură aristocratică, în vitrina librăriei românești...” Coincidență sau nu, Paradisul suspinelor apare în același an și la aceeași editură - Cultura Națională -, unde director era prietenul comun al celor doi, Alexandru Rosetti... Aristocratismul estetic modernist, nota „poescă”, fantastă, levantinismul oniric explică atît înrudirile dintre poezia, respectiv, proza lui Ion Vinea și literatura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
maximum de simplificare, maximum de confort”. Adevăratele atracții ale acestui număr sînt altele: un grupaj - mult mai bogat - de prezentare a avangardei belgiene, un fragment mai „avangardist” din romanul Tic-Tac al lui Ion Vinea (devenit, la apariția în volum, „Paradisul suspinelor“), primul capitol („Vine domnița!...“) din romanul Excelența Sa I.H.H. Pantelimon dintr-un roman „blasfemiatoriu” al lui N.D. Cocea (însoțit de o notă despre reținerea manuscrisului de către guvernul ostil pamfletarului...), reproducerea declarației din 27 ianuarie 1925 a grupului suprarealist francez, versurile lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
M. Petrașcu, Al. Brătășanu, C. Mihăilescu, M. Râmniceanu, Henry Daniel, C. Babic Daniel, V. Brauner, M.H. Maxy, Mattis Teutsch în sala „Arte Decorative”. 1930. Vizita lui F.T. Marinetti. Conferințe, noi aderări. Apariția volumelor Joc secund de Ion Barbu și Paradisul suspinelor de Ion Vinea. Se anunță apariția volumului de succes al lui Jacques G. Costin, Exerciții pentru mîna dreaptă și Don Quijote. Expoziție colectivă la Sala Ileana”. Pe un ritm de marș triumfal, tabloul oferă imaginea unui curent aflat în continuă expansiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Publicul - „timid” pînă atunci - începe treptat „să înțeleagă”. Membrii grupării impun „stilul nou” în toate artele, nedisprețuind „succesele practice”. Nici succesul literar nu le e indiferent (vezi considerațiile - evident, mult exagerate - privind receptarea volumelor Joc secund de Ion Barbu, Paradisul suspinelor de Ion Vinea și Exerciții pentru mîna dreaptă și Don Quijotte de Jacques G. Costin... Peste cîțiva ani, cel din urmă va scrie epitaful revistei și al primei avangarde românești: „Fără să atace, fără invective și înjurături, programul Contimporanului era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
avut meritul de a asimila arta de avangardă în cadrul unor forme de expresie mai „clasice”. Proza avangardistă „contimporană” Contimporanul a „produs” și un mic corpus de volume prozastice avangardiste sau tributare avangardismului: Descîntecul și Flori de lampă (1925) și Paradisul suspinelor (1931) de Ion Vinea; Exerciții pentru mîna dreaptă și Don Quijotte de Jacques G. Costin (1931) și, parțial, Paradisul statistic de Ion Călugăru (1926). Fie că e vorba de poeme în proză fantaste, de imagini grotesc-expresioniste ale alienării și dezumanizării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sau ba - incluse în volumul de debut din 1925, Descîntecul. Flori de lampă, („Un căscat în amurg“, „Chronique villageoise“, „Danțul pe frînghie“, „Zvonuri“, „Ev“ dar mai ales „Cravata de cînepă“), extravagant-antiliterara „Aliluia...“, o oarecare amprentă suprarealistă în nuvelele din Paradisul suspinelor nu atenuează, în ochii majorității comentatorilor, senzația generală de postsimbolism heterodox, incapabil să „facă pasul” decisiv către forme cu adevărat radicale de modernitate. S-a vorbit, cu temei, despre o angoasă expresionistă care ar circula prin venele acestui tip de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
nu a fost asimilat în literatura română pe filiera avangardei, ci apare mai mult ca ingredient secundar în cadrul unor tendințe artistice dintre cele mai diverse. Parcurgînd însă fragmentele publicate de Vinea în Contimporanul și comparîndu-le cu variantele incluse în Paradisul suspinelor, observăm diferențe semnificative: cele din revistă sînt uneori puse în pagină „avangardist”, asezonate cu elemente de „estetică tipografică”. Cele din volum nu. Finalul nuvelei „Luntre și punte“ („Am venit să-mi dai partea mea”) e dispus ca o caligramă zigzagată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
venit să-mi dai partea mea”) e dispus ca o caligramă zigzagată, cu corp de literă mare. „Cu inima’n cap“ conține pasaje și paranteze metatextuale tipărite cu corpuri de literă diferite. Al VI-lea episod din romanul Tic-Tac (Paradisul suspinelor, care va da titlul - mult mai liric - al scrierii și al volumului) delimitează cu corp de literă mic, între paranteze, comentariile auctoriale pe marginea jurnalului lui Darie (toate comentariile sînt semnate I.V.). Finalul capitolului conține un comentariu subliniat cu majuscule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pe ismene...” În fapt, proza „spînzură” între viziunea expresionistă și cea futuristă. Nu mai avem de-a face cu o sinucidere teatrală, ci cu o crimă de un tragism apocaliptic... Neinclus, îndeobște, în familia prozei avangardiste, micul roman poetic Paradisul suspinelor (1930) are totuși certe legături de sînge cu aceasta. „Roman al subiectivității”, fragmentarist, artificios și fantast, el este, într-adevăr, „mai mult în atmosfera europeană a epocii decît oricare alt roman românesc” (cf. D. Micu, Modernismul românesc, 1985). Cum publicarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a maturului), explorarea îndrăzneață a traumelor sexualității infantile (v. „agresarea” micului Darie de către cele două fete prepubere) și elementul oniric/halucinatoriu sînt trăsături afine suprarealismului, așa cum grotescul coșmaresc trimite la poetica expresionismului; înaintea „autentiștilor” autohtoni (Camil Petrescu, Eliade, Sebastian). Paradisul suspinelor preia de la Gide convenția jurnalului găsit și comentat. Aceasta este însă parodiată, de fapt, răsturnată în ideea - antimimetică, manieristă... - potrivit căreia „minciuna” ficțiunii e mai prețioasă decît orice „adevăr” documental. Teatralitatea și stilizarea expresionistă caracterizează - nu mai puțin - nuvelele „Luntre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Crohmălniceanu din Literatura română și expresionismul), iar elementele de „magie erotică” și de obsesie sexuală dilatorie bîntuie și prin scurtele proze din Descîntecul. Prețuit de cvasitotalitatea criticii moderniste interbelice (G. Călinescu, Șerban Cioculescu, Perpessicius, Pompiliu Constantinescu, Lucian Boz ș.a.), Paradisul suspinelor a avut, totuși, „ghinionul” de a fi inclus ca nuvelă într-o culegere. Dacă ar fi apărut independent (căci este un microroman!), ar fi avut alte șanse de a se impune mai ferm în posteritate. În definitiv, specia canonică a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
apariția Crailor de Curtea-Veche (romanul lui Mateiu Caragiale văzuse lumina tiparului cu doar un an în urmă). Paralelismul realizat - pe linie expresionistă - de către Ov. S. Crohmălniceanu între revistele Gîndirea și Contimporanul trebuie completat cu paralelismul dintre Craii... mateini și Paradisul suspinelor. Ambele sînt romane poetice, manieriste și fantaste, cu intarsii onirice și cruzimi perverse, populate de personaje tarate. La Mateiu Caragiale însă dominanta e dată de bizantinismul arhaizant, de armonia compozițională, „heraldică”, și de limpezimea frazei baroce, în vreme ce la Ion Vinea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
să refacă etapele de evoluție ale culturilor mari, ci trebuie să se integreze unui ritm, fără continuitate și fără tradiție” (idem., p. 106). Cîtă deosebire, totuși, față de „patriotismul nostru nu înseamnă încă a păstra, ci a construi”! Spre deosebire de autorul Paradisului suspinelor, care era, în fond, un moderat „constructiv”, un estet cu bovarismul avangardei și un democrat cu nostalgia aristocrației intelectuale, tînărul Cioran e un vitalist extremist și un mesianic negativ, delirant, avid de sincronizare nu cu spritul solar-emancipator al „anilor nebuni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
doar acest exemplu) este, fără îndoială, spiritualismul. Abstracționismul Contimporanului rămîne unul „laic”, estetic. În general, comentatorii nu au acordat prea multă atenție „complexului” localist de la Contimporanul. O excepție relativă: Simion Mioc; acesta sesizează - cam prolix și bombastic... - la autorul Paradisului suspinelor un „ritm elegiac de titan paciurian, care nu poate sau nu vrea să se rupă de matca sa telurică, roditoare de prea multe arborescențe culturale epigonice, deși conștiința sa cutreierase realități spirituale plenare” (op. cit., p. 72). „Matca telurică” este - firește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și romanul intensiv, în sensul de concentrat, se apropie pînă la contopire și distincția dintre cele două specii epice devine de o gratuitate absolută” (Mențiuni critice III, ed. cit., p. 335). Un exemplu de roman poetic apreciat superlativ este Paradisul suspinelor al lui Ion Vinea. prizarea suprarealismului pe latura „estetizantă” și „virtuozitatea” ca o qualité maîtresse: „Un pitoresc teatru de păpuși reflexive, în regisarea căruia poetul, psihologul psihanalitic și estetul suprarealist, ce coabitează cu egale drepturi în dl Ion Vinea, își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
al unui poem omonim) este corect evidențiată. Volumul Ulysse „nu este numai operă de scenarist”; avînd „ceva din prolixitatea lui Voronca (...) caracteristică întregii mișcări suprarealiste franceze”. El conține „conglomerate de sentimente, nu de imagini”. Proza lui Ion Vinea din Paradisul suspinelor este apropiată de psihanaliză și expresionism, cu sublinierea carcaterului său anticipativ: „Scrisă într-o vreme (1920-1923) cînd studiul sexualității încă nu pătrunsese pe la noi adus de avalanșa psihoanalizei, biografia deșteptării erotice a lui Darie este un document (poetic, evident și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
e stilul Arghezi și Urmuz. Doctorul, trăsura și caii sînt văzuți într-o compoziție sincretică. Mîinile, ochii se tratează monografic ca piese scăpînd din trup cu o viață proprie”. Constatare subtilă, valorînd cît întreg capitolul dedicat autorului „Fuchsiadei”! În Paradisul suspinelor al lui Ion Vinea „se întîlnește și metoda lui Urmuz, excesul de importanță dat laturei minerale a omului în portretul Domnului cu Servieta, redusă la limitele seriozității descriptive”. Nu lipsesc observații cu caracter mai general, indicînd o tradiție „urmuziană” specific
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
acestei zile. În final obosi și se rezemă de zid, tremurând tot. Când ai scos gloanțele? Gaston nu i-a răspuns. — Te-am întrebat când ai scos gloanțele. — Adineauri. — Când adineauri? — În mașină... în timp ce vă schimbați hainele, răspunse Gaston printre suspine, ștergându-și sângele ce-i curgea din nas, de la loviturile lui Endō. La cea mai mică mișcare a lui Endō, rezemat de zid și încercând să-și recapete suflul, Gaston se dădea înapoi, înspăimântat. — Ai de gând s-o întinzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
dar să nu ne descoperi niciodată ce vezi. PERSPECTIVĂ Noapte. Subt sfere, subt marile, monadele dorm. Lumi comprimate, lacrimi fără de sunet în spațiu, monadele dorm. Mișcarea lor - lauda somnului. TĂGĂDUIRI Arbori cu crengi tămăduitor aplecate fac scoarță în jurul unui lăuntric suspin. Pe toate potecile zilei cu surâs tomnatic se răstignesc singuri Cristoși înalți pe cruci de arin. Grele din înălțimi cad ciocârlii ca lacrimi sunătoare ale dumnezeirei peste ogor. Pe drumuri pornit iscodesc semnele întregului rotund depărtat: pretutindeni e o tristețe
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
plînsul și nodul care mi s-a pus În gît și mă forțez să zîmbesc În timp ce le mulțumesc. Nu funcționează. Pe cînd Încerc să-mi Înghit nodul din gît, acesta scapă cumva de sub control și se aude sub forma unui suspin, care, la rîndul său, se transformă Într-un șir de suspine. Sar În picioare și fug În casă, fără să-mi pese că Linda pare Îngrozită (bănuiesc că din cauza ingratitudinii mele), iar Michael, furios (Dumnezeu știe din ce motiv). Dan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
mă forțez să zîmbesc În timp ce le mulțumesc. Nu funcționează. Pe cînd Încerc să-mi Înghit nodul din gît, acesta scapă cumva de sub control și se aude sub forma unui suspin, care, la rîndul său, se transformă Într-un șir de suspine. Sar În picioare și fug În casă, fără să-mi pese că Linda pare Îngrozită (bănuiesc că din cauza ingratitudinii mele), iar Michael, furios (Dumnezeu știe din ce motiv). Dan, sărmanul meu Dan, arată pur și simplu complet pierdut. Înăuntru, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
spune: Vom ști mai multe după tomografie. Nu vă pierdeți Încrederea. Mă uit În jos, la trupușorul lui Tom, la ochii Închiși, la numeroasele fire care-l leagă de diverse aparate, și Încep să plîng. Nu-mi mai pot reține suspinele grele, care mă sufocă, iar Dan mă ia În brațe. Tot nu mă pot opri din plîns. Mă sprijin de el și plîng fără Încetare. Îmi tot zic că nu se poate să mi se Întîmple tocmai mie așa ceva. Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
vreau să știi că poți discuta orice cu mine și că nu te voi judeca. Îmi voi da toată silința să Înțeleg. Încuviințez din cap. Cred că o să Încep să plîng. Aș vrea să spun ceva, dar mă sufocă un suspin. Tot ce pot face e să Încerc să Îmi Înghit lacrimile care sînt pe cale să-mi apară În ochi. PÎnă ajung eu acasă, Rachel și-a primit deja banii și a plecat, iar Dan stă pe canapea, uitîndu-se În gol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
la o soră, sora pe care mi-am dorit-o toată viața. Nu e ciudat, nu? Crezi că e ciudat? — Nu, clatin eu din cap și Încep să plîng. Nu doar că lacrimile mi se rostogolesc pe obraji. Plîng cu suspine grele, cutremurătoare. Îmi pun fruntea pe brațe și Încep să hohotesc. În sfîrșit, mă descarc. Emma Îl duce pe Tom În camera de zi, unde izbutește să-i inducă o stare de amorțeală punîndu-i DVD-ul cu Baby Einstein, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
vești de la tine. Nu asta era toată problema? Faptul că ea voia ca tu să-i fii ca o fiică? Încuviințez din cap. Cum se face că, dintr-odată, nu mi se pare deloc ciudat? — Linda? Ellie la telefon. Un suspin adînc. Apoi, tăcere În vreme ce Linda se reculege. — Bună, Ellie, mă salută ea pe un ton foarte rece. Cu ce te pot ajuta? Ei bine, la ce m-aș fi putut aștepta? Să izbucnească În plîns și să-mi spună ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]