5,827 matches
-
opoziția față de individualism. Corporatismul doctrinal a făcut obiect special al studiilor reputatului istoric al instituției Adunărilor reprezentative de stări, George de Lagarde 12. Spre deosebire de E. Lousse, care prezintă concepțiile parlamentariste în antiteza celor corporatiste, G. de Lagarde analizează fundamentele corporatismului trasând o linie de demarcație între acesta și individualism. În concepția sa "individualismul" și "corporatismul" sunt două noțiuni străine Evului Mediu 13. Desigur, sunt străine, în aceeași măsură în care denumiri pentru diverse științe, chiar, au apărut ulterior unor preocupări clar
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean () [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
și figuri proeminente ale artelor vizuale textul de uvertură se numește Peșteri cu picturi rupestre, un poem e dedicat lui Paul Gauguin, altul relatează binefacerile unei Seri cu Dali ș.a. Culorile peisajelor sunt însă mai tari, aproape expresioniste, iar personajele trasate cu pasta densă a anxietății sunt din ce în ce mai ambigue, părând scindate între diafanul angelic și demoniacul terifiant: "De un timp după miezul nopții/ îmi cresc cornițe// Odată am fost în Sud/ am discutat probleme// Cineva mi-a spus Creștinismul/ e pe
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
poezii europene: posesor al științei de a descifra sensurile ascunse ale verbului cosmocrator, reprezentant al umanității ales să participe la marile revelații și apoi să le refacă pe cale po(i)etică etc. Liniile de portret ale actantului liric predilect sunt trasate cel mai bine în finalul poemului Demonul om: " Poetul scria un poem în umbra/ mai deasă decât norul de noapte,/ deasupra paginii albe/ aștepta cu mâna-mpietrită/ El n-auzea cum trosnesc în câmpie/ copacii, răriți odată cu viața,/ nici cum
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
am dus toți în curtea bisericii/ să numărăm cruci/ până când a venit iarna/ și au căzut îngerii pe frunze/ și ne-am ascuns după ferestrele/ înflorite alb din minodora". La fel ca aici, discursul poetic specific întregului volum intenționează să traseze linii de continuitate între sferele de existență identificabile pe axa orizontală a universului, dar și între trecut și prezent, în numele unui aproape obsesiv ideal al unității (nu foarte străin de idealul basarabnicolescian, la care Paul Gorban va face referire într-
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
me: "Te rog, Doamne, Dumnezeul meu, Tu, care m-ai făcut după chipul și asemănarea Ta, nedesăvârșită copie după un model desăvârșit, și care m-ai dăruit cu trei haruri, ca trei coșmaruri: dragostea, boala și arta, care mi-ai trasat drumul cel mai lung către moarte, scopul vieții și finalitatea călătoriei mele prin labirintul limbajului (...). Mă rog de Tine, Doamne, cu lacrimi fierbinți, ia-mi înapoi darurile tale cele fără de preț...". Fără nicio îndoială, acesta este testamentul unui mare poet
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
poeții în vremuri de restriște?". Interogație pe care, ca puțini dintre congenerii săi, Doru Maximovici și-o pune din ce în ce mai des... Cealaltă formă de care semnatarul celor optsprezece volume de versuri uzitează, desigur cu aceeași finalitate circumscrisă necesității evidente de a trasa complexa dramă a artistului contemporan, este culoarea. Fără excepție, volumele sale de poeme sunt însoțite de ilustrațiile pictorului, preocupat să ilustreze, și prin intermediul formelor picturale, aceleași tensiuni imuabile între material și imaterial, între mundan și supramundan, pe care pictorul-poet le
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
În forță, cu nerușinare); Sunt un mare artist însăși opera mea/ are nevoie de liniște" (Calul verde). Seriile opozitive sunt activate ori de câte ori se are în vedere constituirea sau, și mai bine, desăvârșirea portretului ale cărui linii, după cum am văzut, sunt trasate încă de la început. Astfel, creatorul este singurul capabil să vadă în spațiu și timp, dar o asemenea omnisciență trebuie plătită cu o suferință pe măsură, după cum avertizează una dintre vocile din Demonul: Nu sunt cuvinte să dezvălui/ suferința de a
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
care coexistă limbajul apodictic și cel discursiv, minieseul sprințar, jucăuș și formula sobră, simili-științifică, notele metafizice și extazele religioase, referințele livrești și exprimările apoftegmatice originale. Devoalându-și influențele și afinitățile elective (Dante, Wittgenstein, Aleixandre, Hölderlin, Eminescu, Rilke, T.S. Eliot), scriitorul își trasează, desigur, o coordonată spirituală sine qua non și chiar se imaginează în ipostaza unui homo poeticus reflectat în oglinzile cunoașterii de gen: "cu încredere vorbesc/ despre/ răsfrângerea trupului în oglinzile cerului/ ca într-o rugăciune// în răcoarea dimineții/ stau/ cămașa
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ei, celelalte spectatori. Spectatorul-femeie cedează dorinței identificării cu personajul, spectatorul bărbat seducerii. Ea este un artist al afectivității, care acționează asupra sentimentelor și sensibilității masculine. Femeia-spectacol nu lasă pe nimeni indiferent. Pariziana preface bărbatul în spectatorul care o admiră. Baudelaire trasează un program estetic complet al femeii moderne: Femeia este în tot dreptul ei și chiar îndeplinește un soi de datorie străduindu-se să pară magică și supranaturala; trebuie că ea să uimească, să vrăjească; idol fiind, ea trebuie să se
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
aspectele, mai important pentru Pariziana este de a se reprezenta pe șine însăși. Sinele sau proeminent prinde să se impună în toate domeniile vieții sociale, familiale, intime. Câmpul semantic al Parizienei se constituie în baza diferitelor "rețele" pe care le trasează practicile sale sociale și individuale (ocupații, locuri, limbaj verbal și non-verbal). Pariziana se profilează în imaginarul literar al vremii că o ființă eminamente socială, ea este angajată în ritualurile mondene (ceremonii oficiale și private), absorbita de ocupațiile și preocupările sale
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
se demonstrează felul în care nume mari sau mici ale literaturii din peninsulă italica (Giovanni Pascoli 1855-1912, Enrico Thovez 1869-1925, Umberto Saba 1883-1957, Giudo Gozzano 1883-1916, Giuseppe Ungaretti 1888-1970) au pătruns, rând pe rând, în sfera leopardismului, îmbogățindu-l și trasând în cadrul lui o multitudine de direcții și viziuni. S-au identificat tipologii și s-au realizat clasificări: în a doua jumătate a veacului al XIX-lea s-a vorbit despre leopardismul de factură civică și patriotică, predominant înainte de unificarea Italiei
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
omogen. Fiecare scriitor care s-a înscris pe linia Petrarca-Tasso-Leopardi și-a stabilit o cale proprie de acces către creația recanatezului, astfel încât a existat o varietate de modalități de receptare și preluare și o multitudine de căi de acces ce trasează o fenomenologie complexă dificil de cuprins în ansamblu. În volumul Leopardism Gilberto Lonardi menționează trei tipuri de relatie a scriitorilor cu opera poetului din Recanati.55 La extreme se află trecerea sub tăcere aproape totală, atitudine ce îl caracterizează, de
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
latura biografica și care încercau, de exemplu, să identifice persoanele din spatele numelor Silvia și Nerina sau semnele patologiei autorului ascunse de privirea publicului, studii în care Leopardi era de regulă catalogat că geniu melancolic, în veacul XX exegeza a proliferat, trasând o panoramă amplă, multifațetată.62 Printre subiectele predilecte se numără: titanismul leopardian, pesimismul și nihilismul sau, arta versului și rafinamentul lexicului bazate pe o erudiție filologica incontestabila, dihotomia clasicism-romantism, prezența lumii antice în operele sale originale etc. Mai exact, la
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
unul dintre cei mai rafinați analiști și poeți care au preluat, remodelat și integrat în propria creație modalități lirice leopardiene. Discursul său intitulat Giacomo Leopardi (1798-1937) se alătură numeroaselor studii care au semnalat momentul aniversar 1898. În paginile acestuia se trasează itinerariul pesimismului autorului romantic accentuându-se importantă poemului Ginestra, precum și a Micilor opere morale că încununare a evoluției gândirii maestrului; criticul s-a concentrat asupra realității durerii, a imaginii morții, a sistemului etic bazat pe fragilitatea omului și asupra dimensiunilor
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
și clarificata de Oreste Macrì în introducerea deja citată, reluată într-o ediție de studii consacrate autorului nostru din anii '80 este, de asemenea, tributara tehnicii leopardiene a cuvântului vag, așa cum se va vedea pe larg într-un capitol succesiv. Trasând coordonatele acesteia, Leopardi a întocmit în Zibaldone scurte liste de termeni pe care îi consideră vagi: lontano-îndepărtat, antico-antic, notte-noapte, notturno-nocturn, profondo-adânc, posteri-urmași, posterità-posteritate, futuro-viitor, passato-trecut, eterno-veșnic, lungo-lung etc. Enumerarea, ce ar putea fi completată printr-o analiza atentă a lexicului
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
de îndată ce acesta a fost suficient șlefuit și spațiul exterior ca sursă de inspirație se stabilește un flux hotărâtor pentru succesul efortului de a turna realitatea în vers. Întreruperea acestuia este strâns legată de tonul nemângâiat din versurile finale. Coordonatele geometrice trasate de poet transmit stabilitate și ciclicitate: mișcarea ascendentă dată de verbul inițial mă ridic, interpretabila că avânt al vieții și inspirației, este întreruptă și inversata de epitetul (țării) îngropate, viziune tranșantă ce retează curgerea vieții printr-o nouă linie verticală
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
preferând trecutul și visarea, dorind să evadeze într-un alt timp și spațiu, care ce ar putea fi cel al morții dorite, invocate, așteptate și de romantic. În alte contexte încadrabile în aceeași tematica a prezentului detestat poetul din Modica trasează, utilizând adjectivul amintit, sfârșitul procesului metamorfic de trezire la realitatea durerii: Necunoscut mă trezești / la viață pământeasca. Adjectivul ignoto, pus în valoare prin plasarea în poziție inițială de vers, marchează, în aceast fragment concluziv, interiorizarea stării nocturne. El amintește de
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
descrie, în tonuri mai puțin reflexive, începutul unui arc temporal, anume viața omului pe pamant: necunoscută / Pace domnea (Imn Patriarhilor, vv. 31-32). În înșiruirea endecasilabilor albi preferați de romantic pentru cantul mai sus menționat, ce are cadențe de imn, se trasează tabloul lumii originare, anterioare plăsmuirii lui Adam, inca neafectate de prezență omului: Când stânci și vai puștii izbea-n putere / Cu vuietul dintâi alpestra undă / În vale zdrumicata și când peste / Cuprinsul așezărilor de mâine / Cu vâlvă lor, dormea necunoscută
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
prin unirea înaltului cu întinderea apei, ermeticul introduce imaginea sonoră a nostalgiei: vocea ulicioarei. Că o epifanie, glasul drumului deschide în interiorul eului poetic imaginea satului, a strălucirii soarelui pe zidurile caselor, a lămpilor și tavernelor puștii. Alteori succesiunea imaginilor sonore trasează o linie invizibilă ce unește casele unui sat, ca o șoaptă divină purtată pe drumul în formă de cruce: Ulicioara: o cruce de case / ce se cheamă încet (idem, trad. MB). Aceste linii ce țin de un geometrism tipic quasimodian
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
mecanism de tip cauză-efect, apariția vântului în vreme ce în Infinitul lui Leopardi intelectul devine atotcuprinzător datorită acestuia. Imaginea oferită de scriitorul ermetic este, mai curând, o răsturnare a celei din Infinitul. În Canturi, prezența dinamică a vântului, deseori alăturată imaginii sonore, trasează o linie invizibilă între eul poetic și exterior, interiorizat prin intermediul unui motiv din sfera auditivului: Și vine vântul aducându-mi glasul / orei din turn (Amintirile, vv. 50-51), Iar când vântul / foșnește-n crâng (Infinitul, vv. 8-9).339 Dat fiind că
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
a omului. 2.2.3. Noțiunea de tip de organizare economică la Walter Eucken W. Eucken pleacă de la faptul că în toate societățile ce cunosc activități economice producătorii și consumatorii acționează plecînd de la planuri sau proiecte pe care ei le trasează și le execută cu scopul de a lupta împotriva rarității bunurilor. Ajustarea acestor planuri multiple se poate realiza fie urmînd mecanisme spontane, cu o pluralitate de centre de decizie, fie urmînd mecanisme dirijate, care formalizează deciziile unui singur centru. Eucken
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
care ea le asimilează în propriul spațiu sau la care trimite în spațiul textelor (practici semiotice) exterioare se va numi ideologem (Antologia "Tel Quel": 1980, 268). Cu Sèméiôtiké-Recherches, pour une sémanalyse (Paris, Seuil [1969]), Kristeva revine asupra conceptului de intertextualitate, trasând elementele de filiație bahtiniană. Psihanalista împărtă șește viziunea conform căreia o pagină ascunde un mozaic de texte, absorbție și transformare a altui text. Locul noțiunii de intersubiectivitate este luat de intertextualitate. Mihail Bahtin nu pomenește de intertextualitate, însă termenul își
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
direcționează preluarea intertextuală și constituie un prim stadiu al asimilării), apoi 2. însemnările pe temele dezvoltate de filosof, 3. repetarea lor la acest nivel al devenirii ideilor în eșafodajul avantextului, iar în final, 4. încorporarea lor în operă ochiul criticului trasează drumul exogenezei unei viziuni constelate ideatic. În primă etapă, intertextualitatea este cea care favorizează creionarea acestui drum. Însă în stadiul rescrierilor aceleiași cugetări în bruioane, precum și la trecerea de la însemnările fragmentare la operă, se produce interiorizarea hipotextului care poate merge
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
9). Astfel, scrierea imitativă se referă la: o pastișa care imită un stil vs. pastișa care imită un gen literar; o citatul parodic vs. parodia integrală; o colajul realizat prin juxtapunere vs. colaj realizat prin inserție. Anne Claire Gignoux (2005) trasează câmpul intertextualității departajând: intertextualitatea în texte: o la nivel microstructural: citatul, referința și aluzia; o la nivel macrostructural: parodia, pastișa, plagiatul și punerea în abis. intertextualitate în jurul textelor: o paratextualitate și metatextualitate: critica genetică, critica literară; o arhitextualitatea: raportarea la
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
el însuși, lasă ușor să se întrevadă, prin jocul adesa involuntar al reluărilor și variațiilor, figurile obsesive ale imaginarului său" (Vaillant:1992, 113). Faptul că autorul revine pentru un plus de nuanțare la anumite imagini îl ajută pe cititor să traseze hărți intratextuale de la un nod textual la altul. Desenul care apare astfel dezvăluie un peisaj sufletesc originar, un illud tempus profund personal. Dar intratextul suscită și o altă interpretare: detașarea scriitorului de propriul eu. "Autocitarea este un mijloc de a
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]