64,968 matches
-
o sirenă cu manivelă să alerteze pompierii... Nici urmă de foișor... Nici măcar temelia de ciment. ... Numai iarbă și buruieni... M-am așezat pe un bolovan și m-au cuprins amintirile... Ca prin vis am desfăcut sârma cu care era legată ușa foișorului... De când pompierii fuseseră modernizați nu se mai folosea foișorul... Am urcat scările de lemn, lucru total interzis. Dar ce, era pentru prima dată când urcam în vârful foișorului deși era interzis? Scările scârțăiau sub pașii mei ... Când am ajuns
Liceul Alexandru Lahovary Vâlcea. In: Editura Destine Literare by Virgil Sacerdoțeanu () [Corola-journal/Journalistic/90_a_413]
-
Nu există victime, în ciuda tirului abundent, scena este asemeni unei farse, așa cum este istoria uneori, are ceva carnavalesc, evocă prostia violenței transformată în sistem. Nu sunt victime la vedere niciunde, până și din avocatul asasinat rămân niște degete secționate în ușă pe care criminalul le adună cu grijă, lăsându-ne să vedem că sunt doar niște mulaje din ceară sau plastic. Acest artificial la vedere, devoalarea butaforiei altfel ascunsă în filmele serioase evocă două lucruri: pe de o parte, invocarea unei
Marele hotel de marțipan al istoriei by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/2697_a_4022]
-
aprinsă de înaintașii noștri și să răspundă nevoii de a comunica ceea ce simțim și trăim într-o țară în care trebuie să ne luptăm pentru adaptare și pentru a ostoi dorul de ceea ce am lăsat în urmă, după ce am închis ușa după noi. Candela de Montreal ne sugerează, prin însuși titlul ei, că pe astfel de daruri lasă să cadă lumina și să intre în voie în inimile cititorilor. Nu pot să nu mărturisesc aici că am avut un motiv de
Candela de Montreal – la 15 ani de la apariţie. In: ANUL 5, NR. 28-29, MARTIE-APRILIE 2012 by Elena Buică () [Corola-journal/Journalistic/93_a_111]
-
pentru continuitatea unei opere, ci chiar o nouă cheie, o mai bună explicație sau implinire a ceea ce deja se întâmplase sau fusese scris. Iar dacă plonjăm contemplativ în arabescurile diverselor sale semnături (ce curios, și Eminescu le avea!), vedem tocmai ușa mirifică spre infinit care i se deschide oricărui contemplativ în momentul când pasionanta sa investigație de sine devine și pierdere a sinelui ce face corp comun cu universul. În trecere prin Paris unde a ținut o conferință despre manuscrisele pessoane
Noi explorări pe continentul Pessoa by Dinu Flămând () [Corola-journal/Journalistic/2702_a_4027]
-
tema tragediilor cotidiene. O seară la club (Minuit, 2001; Premiul Livre Inter, 2002) va apărea anul acesta la Editura Univers, alături de alte cîteva titluri pe care LuciaT, autoarea blogului „Terorism de cititoare“, le-a ales pentru a relansa colecția Globus. Ușa eliberă o muzică sub presiune, furioasă că fusese închisă între acei pereți. Ar fi putut să fie o supă, era însă Coltrane. Cînd te izbește în față așa ceva, la intrare, te cam zguduie. Simon fu zguduit. Așa cum îi e obiceiul
Christian Gailly - O seară la club by Claudiu Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/2700_a_4025]
-
spunea nu de mine e vorba, pentru dumneavoastră să fie bine. Simon zise: Păi, haideți atunci. Inginerul își croi drum printr-o mulțime de oameni care, nemaiîncăpînd la bar, își beau paharul în picioare, care pe unde apucaseră. Apoi o ușă de împins, o scară de coborît, o altă ușă de împins și ajunseră. În sfîrșit! își zise Simon. Ar fi putut să-și spună simpatic loc! Să-și spună asta ca orice amator de jazz care descoperă un loc unde
Christian Gailly - O seară la club by Claudiu Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/2700_a_4025]
-
fie bine. Simon zise: Păi, haideți atunci. Inginerul își croi drum printr-o mulțime de oameni care, nemaiîncăpînd la bar, își beau paharul în picioare, care pe unde apucaseră. Apoi o ușă de împins, o scară de coborît, o altă ușă de împins și ajunseră. În sfîrșit! își zise Simon. Ar fi putut să-și spună simpatic loc! Să-și spună asta ca orice amator de jazz care descoperă un loc unde se cîntă muzica sa preferată. Da, ar fi putut
Christian Gailly - O seară la club by Claudiu Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/2700_a_4025]
-
pe glume în timp ce publicul aplauda, o porniră către bar. N-ar fi bine să mergem? zise inginerul. Era 22:40. Simon se ridică. Și inginerul. Inginerul i-o luă înainte. Să ne grăbim, zise el. Ajuns la ieșire, deschise prima ușă și se uită în urma lui. Nici urmă de Simon. Îl căută din priviri. Îl văzu în sală. Urca pe estradă. Ce naiba face acolo? se întrebă inginerul. Simon se așeza pe scaunul de la pian. S-a îmbătat sau ce? N-a
Christian Gailly - O seară la club by Claudiu Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/2700_a_4025]
-
decizie. Poți să auzi o anecdotă, o poveste, o pildă care să te determine să-ți revizuiești unele opinii, să-ți dea o direcție la care să te gândești. Eu sunt trainer într-o multinațională. Țin cursuri oamenilor, le deschid uși ale minții, le spun cum ar trebui să gândească sau să acționeze ca să atingă obiectivele companiei. Ei mă întreabă, iar eu le răspund. Sunt și manager totodată. Subalternii mei se lovesc de tot felul de situații și vor să afle
Coaching: Când Marele Reparator tace, mintea gândeşte mai limpede () [Corola-journal/Journalistic/27176_a_28501]
-
magistrul, un tip de filosof à la Nae. Îl crezi mai mult negustor decât filosof - cu pantalonii scurți, cu o mustață mică, numai cât poate adăposti nasul, țigănos, scurt și de 40 de ani. Când l-am văzut intrând pe ușă, nici măcar nu bănuiam că ăsta ar putea fi Heidegger.” (v. vol. I, p. 5) Un altul este cel pe care însuși A. Golopenția i-l va creiona directorului general al Institutului Central de Statistică, medic, statistician și demograf, membru corespondent
Anton Golopenția - Rapsodia epistolară by Mihaela Albu () [Corola-journal/Journalistic/2717_a_4042]
-
AURELIU MANEA și VITTORIO HOLTIER nu mai sînt. S-au dus dincolo la fel de discret cum au trăit aici. În perfectă armonie cu ei înșiși. Fără să facă valuri în jurul carierei lor, fără să atragă atenția asupra plecării lor. Au închis ușa încet, încet de tot, ca să nu deranjeze pe nimeni cu gestul lor. În spațiile memoriei celor care le-au văzut spectacolele, scenografiile, expozițiile, picturile, celor care au citit cărți, memorii, însemnări, celor care au povestit cu ei despre iubire și
Despărțiri by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/2718_a_4043]
-
ani să ne amintească că Rică e în viață, la Gâlda de Jos, și că geniul lui își găsește semnul egalității în formele sublime ale teatrului. O fotografie în alb-negru, din 1968, cu Rică Manea și Biță Banu în fața unei uși deschise. Spre teatru. Spre visele tinereții. Reverența pe care Mihai Măniuțiu și Teatrul Național din Cluj pe care îl conduce i-au făcut-o invitîndu-l pe Tompa Gabor să monteze un triptic, o trilogie după piesele semnate de Aureliu Manea
Despărțiri by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/2718_a_4043]
-
Montiel, și colivia îi merită, spuse Ursula. Ar trebui să ceri șaizeci. Casa zăcea într-o penumbră sufocantă. Era prima săptămână din aprilie și căldura părea și mai greu de îndurat din pricina țârâitului greierilor. Când termină cu îmbrăcatul, Baltazar deschise ușa dinspre curte ca să se răcorească în casă, și un pâlc de copii intră în sufragerie. Vestea se dusese în tot satul. Doctorul Octavio Giraldo, un medic bătrân, mulțumit de viață, dar obosit de profesie, se gîndea la colivia lui Baltazar
Gabriel García Márquez - Uimitoarea după-amiază a lui Baltazar by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/2720_a_4045]
-
care pleacă. - Și cât ți-au dat pe ea? Baltazar o căută pe Ursula, fără să răspundă. - Șaizeci de pesos, spuse ea. Medicul nu-și lua ochii de la colivie. - E tare frumoasă, oftă. Nemaipomenit de frumoasă. Apoi, îndreptându-se spre ușă, începu să-și facă vânt energic cu evantaiul, zâmbitor, și amintirea acelui episod îi dispăru pe veci din minte. - Montiel e foarte bogat, spuse. De fapt, José Montiel nu era atât de bogat cum părea, dar fusese în stare de
Gabriel García Márquez - Uimitoarea după-amiază a lui Baltazar by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/2720_a_4045]
-
ajungă să fie. La câteva străzi de acolo, într-o casă înțesată de harnașamente unde niciodată n-a existat ceva ce să nu se poată vinde, nu-i păsa nicidecum de frumusețea coliviei. Soția lui, chinuită de obsesia morții, închise ușile și ferestrele după prânz și zăcu două ceasuri cu ochii deschiși în penumbra camerei, pe când José Montiel își făcea siesta. Așa o surprinse larma unei mulțimi de voci. Atunci deschise ușa antreului și văzu agitație mare în fața casei, și pe
Gabriel García Márquez - Uimitoarea după-amiază a lui Baltazar by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/2720_a_4045]
-
frumusețea coliviei. Soția lui, chinuită de obsesia morții, închise ușile și ferestrele după prânz și zăcu două ceasuri cu ochii deschiși în penumbra camerei, pe când José Montiel își făcea siesta. Așa o surprinse larma unei mulțimi de voci. Atunci deschise ușa antreului și văzu agitație mare în fața casei, și pe Baltazar cu colivia în mijlocul îmbulzelii, îmbrăcat în alb și proaspăt bărbierit, cu expresia aceea de candoare cuviincioasă cu care cei săraci ajung la casa bogătașilor. - Ce minunăție!, exclamă soția lui José
Gabriel García Márquez - Uimitoarea după-amiază a lui Baltazar by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/2720_a_4045]
-
Baltazar. Femeia îl privi uluită. - A cui? - A lui Pepe, întări Baltazar. Și apoi, adresându-se lui José Montiel: Pepe mi-a comandat-o. În clipa aceea nu se întâmplă nimic, dar Baltazar se simți de parcă i-ar fi deschis ușa de la baie. José Montiel ieși în izmene din dormitor. - Pepe!, strigă. - N-a venit încă, îngână soția lui, nemișcată. Pepe apăru în ușă. Avea cam doisprezece ani și aceleași gene ondulate și patetismul liniștit al mamei. - Vino încoace, îi zise
Gabriel García Márquez - Uimitoarea după-amiază a lui Baltazar by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/2720_a_4045]
-
-o. În clipa aceea nu se întâmplă nimic, dar Baltazar se simți de parcă i-ar fi deschis ușa de la baie. José Montiel ieși în izmene din dormitor. - Pepe!, strigă. - N-a venit încă, îngână soția lui, nemișcată. Pepe apăru în ușă. Avea cam doisprezece ani și aceleași gene ondulate și patetismul liniștit al mamei. - Vino încoace, îi zise José Montiel. Tu ai comandat asta? Copilul își plecă îndată capul. Luându- l de păr, José Montiel îl obligă să-l privească în
Gabriel García Márquez - Uimitoarea după-amiază a lui Baltazar by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/2720_a_4045]
-
N-am de gând să-ți dau nici o centimă. - Nu contează, spuse Baltazar. Am făcut-o dinadins ca să i-o dăruiesc lui Pepe. N-aveam de gând să cer un ban. Când Baltazar îi croi drum printre curioșii care blocau ușa, José Montiel țipa în mijlocul antreului. Era foarte palid și ochii începeau să i se înroșească. - Prostule, țipa. Ia-ți de aici drăcia. Doar asta mai lipsea, să vină un oarecare să dea ordine la mine în casă. La naiba! În
Gabriel García Márquez - Uimitoarea după-amiază a lui Baltazar by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/2720_a_4045]
-
elegant, să fumez o țigară și să privesc luxul prin ceața fumului. Noaptea, însă, ne refugiam în cele mai sordide hoteluri. Odată, la München, într-un astfel de hotel, pe la miezul nopții am auzit niște bubuieli puternice, cu pumnul în ușă, și o voce de bărbat beat a început să profereze o ploaie de insulte (de genul feminin) și de amenințări. Ne-am dat seama că era un bărbat părăsit de amantă, care locuise câteva zile în camera în care ne
Alte întâmplări haioase de peste mări și țări by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/2721_a_4046]
-
de insulte (de genul feminin) și de amenințări. Ne-am dat seama că era un bărbat părăsit de amantă, care locuise câteva zile în camera în care ne găseam noi acum. Când soțul meu a încercat să-i explice, prin ușă, că suntem niște străini care venisem în seara aceea, a fost convins că soțul meu e amantul amantei lui și l-a amenințat că-l omoară. Până la urmă, recepționerul a adus un polițist și așa s-au soldat lucrurile, după
Alte întâmplări haioase de peste mări și țări by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/2721_a_4046]
-
și rece. Am ajuns în fața blocului: era un imobil cu patru etaje, o construcție urâtă, ridicată prin anii ’50, copiindu-le pe cele din orașele sovietice. Am urcat scările până la etajul al doilea, mirosea a ceapă prăjită. Am sunat la ușa lui. Mi-a deschis. Locuința era o garsonieră modestă în care trăia singur. Nu tocmai singur, ci împreună cu un motan bătrân, miam dat seama curând, când l-am descoperit torcând imperial, imperturbabil, instalat confortabil pe o pernă moale, așezată sus
Punct și de la capăt by Gabriel Chifu () [Corola-journal/Journalistic/2732_a_4057]
-
e și rușine. Știu că n-am niciun merit în chestia asta. Totul e-o întâmplare. Așa s-a nimerit. Așa a fost să fie. Astăzi mă pregătesc să-i fac ultima vizită bătrânului profesor. A zecea. Când sun la ușa lui e seară, o seară rece și umedă de început de iarnă: bate vântul, cade o lapoviță enervantă. Într-un târziu, aud târșâit de papuci și îmi deschide. El trebuie să fie, deși nu mai seamănă deloc cu el însuși
Punct și de la capăt by Gabriel Chifu () [Corola-journal/Journalistic/2732_a_4057]
-
vorbim de absurditatea românească a birocraților români sau a nu știu cui bieții alegători fiind nevoiți să completeze două formulare (unul o declarație că nu au mai votat în altă parte ce stupid oare unde au mai văzut ei așa ceva ?). Cozile pe la uși îi făceau pe mulți să renunțe să voteze și să plece bodogănind, ca să spun numai atât... Am fost vicepreședinte al comisiei de alegeri de la Montreal și știu bine ce spun. În dosarul frumos și bine întocmit (felicitări organizatorilor!) oferit participanților
Forumul Românilor de Pretutindeni - un secret bine păstrat!. In: Editura Destine Literare by Alexandru Cetățeanu () [Corola-journal/Journalistic/90_a_419]
-
să fie? - Cât mai în surdină, mai duminicală, cât mai aerisită. Fără târgoveți. Sunt în acord, aproape, cu ceea ce spune Schopenhauer că vor cei din secta shakerilor, fondată de Anna Lee: „...să fie evitate orice zgomote inutile, precum țipetele, trântitul ușilor, pocniturile de bici, ciocănitul puternic etc.”. În legătură cu aplecarea spre abstinență a acelorași, aș mai avea de negociat. Tataie, mi-a spus un tânăr. „Tataie, vrei să stai jos?” Un fenomen de vârstă, scăderea tăriei de înger. Din ce în ce
Insemnari by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/2621_a_3946]