3,966 matches
-
noi pentru mine, ironice, și de o claritate scăpărătoare. Am plecat de la el cu sentimentul că nu mai eram singur în București. Înainte să plec se uitase discret la pantofii mei a căror talpă se desfăcuse. Eram veșnic cu picioarele ude, călcând prin lapoviță, dar eram învățat, când eram mic puteam să mă joc cu alți copii ore întregi prin zăpadă, desculț fără să-mi înghețe picioarele. "Îți trebuie, mi-a spus ca și când eu n-aș fi știut, iar dacă știam
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
la Iași, sub redacția doctorului C. Vîrnav, a publicat, în nr. 4-5 din 1853, articolul Despre holera aziască (!) [asiatică], unde se specificau "sămnile boalei: greață nesuferită, treapăd și cărcei mai cu seamă la pulpe, răcirea picioarelor, mâinilor, sudori reci, oprirea udului". Apoi "traiul [durata] boalei: 24 ceasuri la unii, la alții 2-4, 5-7, 8-9 zile, după care se taie [încetează] sau dă în lungoarea numită tifoid" (!). Urmau "pricinile" ce stârnesc boala: "stricarea de stomah, prin mâncare și băutură peste măsură sau
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
alții, adăpostiți sub frunzare, pe care le străbate ploaia, îngrămădiți unul într-altul pe niște paie care nu sunt decât un burete îmbibat cu apă; alții, în două case, la adăpost de ploaie, fără aer, fără lumină, pe niște gunoaie ude. Nici o pătură... Doi medici, care dorm sub un adăpost improvizat, îi îngrijesc de bine, de rău și le injectează oleu camforat... Aici, un mare număr de bolnavi au prezentat forme delirante, urlând, sfîșiindu-și cămășile, luîndu-o la fugă peste câmp. Au
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
numai voie bună. Mirii erau frumoși, jucau și se bucurau, iar nuntașii habar nu aveau ce luptă se duce în sufletul mirelui. Muzica răsuna peste sat. Sleită de puteri, Anica a mers în casa de la deal să își schimbe cămașa udă. Aprinsese o lumânare, ce îi ținea ochii deschiși și îi veghea pașii, și în timp ce trecea prin chiler, apoi prin sală și până în ultima cameră, vântul care o însoțea ascuns, îi suflă ușor lumina. Din vale se auzeau chiuituri și muzică
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
fii singură când sunteți doi? Lasă-l să vină și stai lângă el, iubește-l ca pe tine și plângeți unul în brațele celuilalt. Toți trebuie să plângeți în brațele unei ființe vii. Cu fața apă de sudoare și părul ud ca după ploaie, cu bluza lipită ca și cum ar fi pielea ei, cu ochii roșii de plâns și plini de fericire, cu vântul șoptindu-i la ureche, Anica întinse mâinile. Avea să primească și să înceapă o nouă viață. De vorbă
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
amară, înfiorător de amară, și pe dată capul a început să-mi ardă, râdeam, iată batjocura, sunt batjocorit M-au dezbrăcat, m-au ras în cap și pe trup, m-au uns cu ulei, mi-au biciuit obrazul cu funii ude muiate în sare, iar eu râdeam, ferindu-mi capul de lovituri, dar de fiecare dată două femei mă apucau de urechi și mă întorceau cu fața către vrăjitor, nu-i vedeam decât ochii pătrați, și râdeam, râdeam întruna, cu sângele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
și se rușină. Îi ceru iertare, făgăduindu-i că de mâine totul va fi ca înainte. Louise nu putea vorbi și își întoarse capul spre a-și ascunde lacrimile. A doua zi Jonas plecă de acasă dis-de-dimineață. Ploua. Se întoarse ud până la piele, cu brațele încărcate de scânduri. În camera cea mare doi prieteni, veniți să afle noutăți, își beau cafeaua. - Jonas își schimbă maniera. Începe să picteze pe lemn, spuseră ei. Jonas surâse. - Nu-i vorba de asta. Dar mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
d'Arrast. Își îndreptă trupul scund, și făcu repede câțiva pași înainte, încercând să-l strângă în brațe pe "domnul inginer". Chiar atunci o mașină frână în fața lor, de cealaltă parte a micului zid care împrejmuia curtea, derapă pe lutul ud și se opri de-a curmezișul. - Judecătorul! spuse primarul. Judecătorul, ca și primarul, era îmbrăcat într-un costum albastru închis. Dar era mult mai tânăr, sau cel puțin așa părea, din pricina staturii lui elegante și a obrazului său fraged, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
închisă, păreau aici exotice. La trecerea mașinii se dădeau la o parte, apoi rămâneau pe loc, urmărind-o cu privirea. Când mașina se opri în fața uneia din casele din piață, în jurul ei se formă, în tăcere, un cerc de gauchos uzi până la piele. La club, un fel de mic bar la primul etaj, mobilat cu o tejghea de bambus și cu niște măsuțe înalte din tablă groasă, persoanele de vază se strânseseră în număr mare. Se bău rachiu de trestie în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
și că vinovatul trebuie pedepsit, în timp ce d'Arrast pornea îndărăt către Iguape. În mica Grădină a Fântânii, misterioasă și tăcută sub ploaia măruntă, ciorchini de flori ciudate se revărsau de-a lungul lianelor, printre bananieri și pandanus. Grămezi de pietre ude însemnau locul de răscruce al cărărilor, pe care umbla la acea oră o mulțime pestriță. Metiși, mulatri, gauchos vorbeau între ei cu o voce scăzută sau se afundau, mergând agale, pe aleile de bambuși până la locul unde pâlcurile de copaci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
se apropie de d'Arrast și-l apucă de braț. - Ascultă, mi-a plăcut ce mi-ai spus. vreau să-ți spun și eu ceva. Poate o să-ți placă și ție. Îl trase aproape de ieșire, pe o bancă de lemn udă, sub un pâlc de bambuși. - Eram pe mare, în dreptul Iguapei, pe un mic petrolier care aprovizionează porturile de pe coastă. Pe bord a izbucnit focul. Nu din vina mea, căci îmi cunosc meseria. Dar așa-i când e să se-ntâmple
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
un bătrânel uscat și zăpăcit, pe care ține să-l prezinte. Grupurile se separă, ne apropiem de ușă. Noaptea își dezlănțuie potopul, plesnind acoperișurile și pavajul cu rafalele repezi ale ploii. Ne strecurăm sub streșini. Vigurosul universitar uită de chelia udă. Își scoate haina, s-o ofere felinei ; dar fata refuză, alergând în salturi, țopăind, sărind de pe stângul pe dreptul, ca pe catalige. Localul e aproape, după colț. Ne scuturăm în prag umerii, părul, brațele. ...Stâlpi, pereți placați cu lemn, oglinzi
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
ajutat-o o studentă. Fata se întoarce brusc spre flautist, încordată, ca și cum ar fi fost deconspirată. — Dar a lucrat și dânsa, bineînțeles. Nepermis de mult, sfidând medicii. Neagu a mai găsit o sticlă și o ridică din frapieră, victorios. Sticla udă picură pe fața de masă mototolită, peste resturile sleite de carne și peste cioturile de oase fumurii. — Dumneavoastră văd că nu mai vreți, se scuză, cu un zâmbet pieziș, către fata pe care o pierd mereu mai mult... — Iar domnul
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
murați, vin, apă minerală, baclavale. Leșinase. Vomase până la epuizare, leșinase. Au scos-o din cameră, au dus-o la baie. Aceeași baie, nu bănuise că se afla chiar alături. I-au șters gulerul murdar, au frecat-o cu un prosop ud la tâmple și pe frunte. Au întins-o pe o saltea de cauciuc, să-și revină. Au susținut-o până a ajuns iar în cameră. Salată de vinete. Chiftele. Ouă umplute. Icre de crap. Țuică. Rom. Friptură. Șnițel. Vin. Tort
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
dumnezeiască... Când se întoarse la loc, păru schimbat la față. Pe obrajii albi, ochii albaștri erau ca două izvoare de lumină. ― Măicuță, am văzut pe Dumnezeu! murmură copilul cu însuflețire, în vreme ce doamna Bologa încerca să-și șteargă lacrimile cu batista udă de plâns. Vedenia lui Apostol dădu prilej la oarecare controverse în casa Bologa. Protopopul și d-na Bologa credeau cu tărie că bunul Dumnezeu, printr-o grație deosebită, a arătat astfel calea pe care trebuie să meargă băiatul în viață
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
schimbare! Dar nu, nu se poate! Trebuie să apară... Trebuie... Seara, la zece, dădu poruncile cuvenite și porni spre observatorul cel mai înaintat... Ploua rece, leneș, monoton. Săgețile de apă se încovoiau, în văzduhul negru, cu luciri de oțel. Lutul ud, frământat de ploile toamnei, se agăța de cizmele locotenentului și plescăia la fiece pas. Bolta de nouri parcă stătea să cază pe pământul amețit de întunericul fără margini. Apostol Bologa, cu casca de fier înfundată pe cap, strâns în ulancă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
care în zadar vrei s-o alungi. Încetul cu încetul ploaia conteni și se porni un vânt aspru, cu șuierături sinistre, mai desțelenind puțin întunericul și cotrobăind vajnic prin observatorul lui Bologa care, în curând, simți în spinare o pată udă și rece. Se ghemui mai bine, ferindu-și spatele. Vântul însă îi pătrundea prin haine, prin piele și-i zgâlțâia inima. ― Și reflectorul nu mai apare! murmură el dârdâind. Își înfipse ochii în bezna subțiată, cu furie nerăbdătoare. Acuma începeau
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
coastă, mai piezișă. Pădurea părea mai deasă și mai tânără. Din când în când crengile joase se agățau de hainele lui Apostol ca niște mâini care ar vrea să-l oprească. Urcușul îl ostenea, își ștergea mereu gâtul cu batista udă și sudorile îi picurau neîncetat din păr pe gât, fierbinți, și se prelingeau pe sub guler, pe spate... În sfârșit pădurea se rări și gardul de sârmă dispăru tocmai la marginea unei râpe care se ridica spre cer ca un zid
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
un coridor între peretele râpei și tulpinile brazilor. De-abia acuma începea Bologa să simtă aievea oboseala. Îl dureau picioarele, și genunchii parcă-i erau străini. Se dezvățase de marșuri și azi a umblat atât de mult. Părul îi era ud și de sub casca înfierbîntată i se scurgeau pe tâmple șiroaie. Scoase casca din cap fiindcă îl strângea de n-o mai putea răbda. O luă de curelușă, cu mâna stângă, legănînd-o în ritmul pașilor. Deodată casca se lovi de ceva
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
observase până acum. Îi era teamă că iar nu va putea mișca picioarele... Trebuie... trebuie să încerc", îi fulgeră prin creieri. Apoi deodată se simți cuprins în brațe. Se îngrozi. Groparul îl sărută pe obraji, apăsat, cu buzele și mustățile ude. ― La o parte! răcni pretorul, spăimântat, ridicând brațele. Apostol se urcă pe scaun și se lovi cu capul de ștreangul ce atârna de sus. Pălăria i se înfundase pe ochi. O scoase și o aruncă în groapă. În aceeași clipă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
fugă; - caii, carul rupt în nori răstoarnă. Din titanicele arcuri ploaie de săgeți se toarnă, Nimerind în spate goale pe fugarii cei divini; Și răpiți, urlând ei bolta o coboară - ș-o coloră Cu-a lor sânge care-n râuri ude, roșii, de-auroră, Împle-a norilor spărture cu mari lacuri de rubin. Norii fug și se desfășur - bolta limpede se-ndoaie. În zenit stau zeii Romei în auritele lor straie, Lăncile și-ncrucișează privind armia din văi; A lor chipuri
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
gură, Se văd frumoși mărgăritari ce-ntredeschiși defilă. Cu brațul meu eu șelele ți le-ncleștai sălbatec Și-am vrut să-ți mușc gurița ta de tremurai febrilă; Și tu te aperi surâzând c-o mîn-acoperi sânii, Privirea ta înnoată ud, când blândă, când ostilă, De bună voie, lîngezind, te lași de șold răpită, Dar retrezită din amor, tu te desfaci cu silă Și de turbare s-a-ncleștat, s-a strâns gurița-ți creață; Tu de pe frunte păru-ți dai, plângi tremurând
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
minune vede Cum ca să vadă n-a fost dat altuie. Privi-ntr-o sală-ngustă însă naltă Și cărți în rafturi, una peste altă, Mașini și sticle, topitori, metaluri, Ici pergamente, colo o unealtă. Iar un bătrân cu o frânghie udă Lovea-ntr-un tânăr, ce-n durere crudă Se svîrcolea: "Mai dă, te rog în mine, Ca Domnul a ta rugă s-o audă ". Bătrânul însuși îi plângea de milă. Vedeai că spre a-l bate-și face silă, Ștergîndu-și
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
odinioară, Doar tu și eu pe o plajă goală Și dragostea să ne îmbrățișeze a mia oară. Aș vrea să fie iar un cer senin, Să regăsim ce am lăsat în urmă, Soarele cald și nisipul fin Și trupurile noastre ude în brumă. Aș vrea să fie iar ca la început, Când mă iubeai și te iubeam așa de mult, Dar trenul a plecat și am rămas hoinară Pe lungul drum al vieții, într-o gară. Poate nu ai să știi
Război cu sufletul by Ioana Dumitrăchescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91624_a_92844]
-
pentru verde și albastru aceeași vorbă, deși în fapt ei disting colorile. Ar avea atunci dreptate învățații ce susțin că limba și legile ei dezvoltă cugetarea, iar nu viceversa. 141 {EminescuOpXV 142} [CULTURA STRĂINĂ ȘI LITERATURA NAȚIONALĂ] 2255 Fiecare băiat ud după urechi care-a-nvățat două buchi la nemți or la francezi, fiecare om de la noi ce-a venit cu cultura străină se crede îndreptățit, ba chiar dator, de-a da lecțiuni poporului și de-a ști toate celea mai
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]