4,882 matches
-
Jorj, c-un ușor zâmbet de stânjenire pe față - dar aici nu putem face altfel. Suntem în pământuri nouă. Ea îl privi zâmbindu-i dulce. Era într-adevăr foarte frumoasă și gingașă domnița lui Avrămeanu, și bordeienii o observau cu uimire, grăindu-și încet la ureche: „Vorbesc franțuzește...“ mormăi Faliboga, cătră Iana. Cred că nici vara nu-i mai frumos aici... ciripi cuconița iar, surâzând și întorcându-se ușurel în loc... — Pentru mine lanurile de grâu sunt tot ce poate fi mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pe care-l are. Badea Toma s-a unit cu părerea asta: Dacă a luat-o cel care are drept, bine a făcut. Numai nu m-ajunge capul de ce ne întreabă pe noi. Ursake s-a întors la ei cu uimire: — Am luat-o eu? —D-apoi cine putea s-o ia? a întrebat cu blândeță badea Toma. Au râs; au fumat câte-o țigară și s-au despărțit. Badea Toma e un om cărunt, cu frica lui Dumnezeu, care n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ca să zic așa, muzeul Seraiului Vechi. Mai mult magazie de vechituri decât muzeu. Însă noi ne împăcam mai bine cu neorânduiala și cu neprevăzutul lui. Având în mine viziunea proaspătă a comorilor acestora acumulate nu din gust artistic, ci din uimirea și lăcomia unor conducători de ordii, nu prin muncă onestă ori negoț, ci prin silă și sânge, mă aflam în ziua de duminică singur la o prăvălioară cu vedere spre podul cel mare ce desparte orașul în două. Stăpânul prăvălioarei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
inscripții; mâni barbare le-au smuls din locuri sacre, aducându-le aici, ca să adăpostească tirani, haremuri de roabe trimese de pretutindeni și oștime încruntată al cărei vis era prada și măcelul. Neguțătorul meu se opri o clipă bucurându-se de uimirea mea. —Prea stimate domnule, a urmat el, cu vocea puțintel schimbată; te vei mira mai puțin aflând că ți-am recitat stihuri dintr-un poem propriu, pe care, subt înrâurirea zilei de primăvară, mai mult decât a vinului, îl tălmăcesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
a plâns ea, masându-și antebrațul. Apoi, pe la începutul anului, cineva a încercat s-o ucidă pe Helen. Reacția generală a fost nu atât una de șoc că s-ar putea întâmpla un lucru așa de groaznic, cât una de uimire că nu a avut loc mai devreme. Desigur, nu a fost cu adevărat un atentat la viața ei. Cineva a aruncat o piatră în fereastra camerei TV în timpul unui episod din EastEnders 1 - probabil doar unul dintre adolescenții din cartier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
proaspete - aproape în fiecare zi, câte un membru al familiei mele venea, se așeza pe pat și mă ruga să-i arăt trusa mea de machiaj. Erau uluiți de slujba mea fantastică și nu făceau nici un efort să-și ascundă uimirea că mă pălise norocul tocmai pe mine. Maggie se îndrepta spre trusa de machiaj ca un somnambul cu mâinile întinse. —Pot să mă uit? —Te rog. Iar trusa mea de duș e acolo pe podea. Mai sunt chestii mișto și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
s-o ia de nevastă. Rachel și Luke au trăit împreună mult timp, și mama renunțase de mult la speranța că Rachel „o să înceteze să ne facă de rușine pe toți“. Apoi, cu vreo două luni în urmă, spre marea uimire a tuturor, și-au anunțat logodna. Inițial, la auzirea veștii, pe mama a copleșit-o disperarea pentru că a tras concluzia că singurul motiv pentru care se căsătoreau după atâta timp era că Rachel rămăsese însărcinată. Dar Rachel nu era însărcinată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
cineva mi-a apărut în față, cu un cearșaf în cap și făcând „Uuuuuu!“ — Cum spui tu, am zis. Apoi persoana și-a ridicat cearșaful și a exclamat: —Hei, Anna, eu sunt! Era Aidan; am dat amândoi un țipăt de uimire și încântare. (Nu că era ceva uimitor în faptul că ne vedeam, dar, mă rog.) Am plonjat spre el, și el m-a prins în brațe, picioarele ni s-au încolăcit și în mine a țâșnit un val de dorință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
mișcare arcuită, a frecat un băț de chibrit de peretele de cărămidă roșie și, chiar când era pe punctul să-și aprindă țigara, vocea dematerializată a lui Rachel, dintr-o altă cameră, a spus: —Joey, stinge-o. A înmărmurit de uimire, cu bățul de chibrit aprins în mână și a mormăit, cu țigara în gură: — Nu știam că ai ajuns acasă deja. Oh, sunt acasă și încă cum. Stinge-o, Joey. Acum. — La naiba, a zis, stingând chibritul chiar când începuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
jocul de scrabble și beau bere, noi ne-am cuibărit pe canapea într-un colț cu lumină difuză, și Rachel a început să-mi maseze mâna teafără. Eram pe punctul să ațipesc când s-a auzit din nou soneria. Spre uimirea mea, era Jacqui. A țâșnit înăuntru, emanând luciri și scânteieri și având chef de vorbă: dinții placați cu aur fuseseră readuși la normalitate, cineva îi dăduse nu știu ce chestie Louis Vuitton și se ducea la o vizionare în cerc restrâns. —Bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
târziu, m-a încolțit Joey. —Hei, Anna. Hei, am mormăit, cu privirea în pământ. În perioada asta încercam pe cât posibil să-l evit. Ce mai face Jacqui? Mi-am ridicat privirea și m-am uitat lung la el cu o uimire glacială. Mi-aș fi încrețit buza dacă aș fi putut, dar, când încerc să-mi ridic un colț al gurii, se ridică amândouă și arăt de parcă aș fi la un control al gingiilor. Ce mai face Jacqui? Dacă vrei să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
pe buze, dar care mi s-a părut binevoitor. Ne-a poftit cu un gest să ne așezăm, ceea ce am făcut abia atingând locul. Dar, chiar mai înainte ca discuția să înceapă, am văzut trecând prin fața noastră, spre marea mea uimire, un mare număr de demnitari, ofițeri, juriști - ulema -, oameni cu vază veniți cam de peste tot, printre care șeicul Astaghfirullah, vizirul al-Mulih, medicul Abu-Khamr, cu totul cam vreo sută de persoane, dintre care unii se ocoleau dintotdeauna. Boabdil a vorbit domol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
și ale lumii și care nu precupețește căutarea cunoașterii direct de la sursă, oricât de îndepărtată ar fi aceasta; auzindu-l cum povestește cele petrecute între mine, trimisul puternicului sultan al Andaluziei, și emisarul regelui Ferdinand, nu-mi pot ascunde admirația, uimirea și surprinderea, deoarece nu eu sunt cel care i-a povestit acele fapte. Trebuie să recunosc de altfel că ceea ce spune nu e departe de adevăr. I-aș reproșa doar că a înfățișat lucrurile în modul în care ele sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
umbra dragei mele Hiba dănțuind. Un vânt puternic umflă draperia, care porni să fâlfâie și să se răsucească grațios. Afară, zgomote de pași, strigăte care se apropiau. Muzicanții din amintirile mele, poate? Dar de ce erau aduși cu un asemenea tărăboi? Uimirea mea a fost, vai! de scurtă durată; spațiul pieței se însuflețise dintr-odată, ca în plină zi, năpădit fiind de o gloată smintită și pestriță care umplea văzduhul cu zbieretele ei. Cum să nu te cuprindă frica? Am strigat de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
de doi turci, pe care i-a expediat cu un gest ferm, înainte de a se azvârli în brațele mele. Am rămas o bună bucată de timp îmbrățișați, bătându-ne zdravăn pe umeri cu gesturi care vădeau prietenia ce ne lega, uimirea, dar și durerea îndepărtării. Harun m-a introdus mai întâi în cort, apoi m-a prezentat lui Aruj ca pe un renumit poet și un diplomat, dar eu n-am înțeles motivul decât mai târziu. Corsarul vorbea ca un rege
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
să picteze sau să sculpteze, dar orice înfățișare a chipului este condamnată. E considerată o sfidare la adresa Creatorului. — I se aduce o prea mare cinstire artei noastre dacă se crede că ea poate rivaliza cu Creația. Făcuse o strâmbătură de uimire și întrucâtva binevoitoare. Mă văzusem silit să replic: — Nu este oare adevărat că Michelangelo, după ce l-a sculptat pe Moise, i-a poruncit să meargă sau să vorbească? Raffael zâmbise, șiret. — Așa se povestește. Asta încearcă să evite oamenii din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
că va câștiga partida. — Dacă Galba a fost ales de soldații lui, de ce nu i-ai pune și tu pe ai tăi să te aleagă imperator? Râsul îi îngheță lui Vitellius pe buze. Deschise gura, apoi o închise, încremenit de uimire. — Imperator, eu? îngăimă în cele din urmă. Valens își înăbuși un zâmbet. Galba greșise când subestimase lăcomia lui Vitellius, reducând-o la mâncare. Vitellius era înfometat, într-adevăr, dar mai ales de putere. — Împărat! Dar de ce... de ce n-ai fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ridică, deschise ușa și privi spre cer, apoi se întoarse în grabă și se așeză la masă. — Luna stă să apună. E târziu, peste puțină vreme trebuie să plec. Mai povesti că Galba îl alesese pe Piso - Vitellius tresări de uimire la auzul acelui nume - ca urmaș al său, și că în aceeași zi, în Senat, scaunul curial se așezase singur de-a latul, semn că nenorocirile aveau să se abată asupra împăratului. În dimineața zilei când fusese ucis, prezicătorul îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
M-ai auzit, maestre? — Te-am auzit. 31 Banchetul dat de Vitellius în cinstea legaților Valens și Caecina în vila ce-i fusese pusă la dispoziție de rectorul din Ticinum fu atât de somptuos, încât magistrații orașului rămaseră muți de uimire, iar cei avari înghețară de spaimă. A doua zi ploua, iar împăratul vizită taberele, îi lăudă pe soldați, cărora le oferi bani și vin, și nu-i băgă în seamă pe auxiliari. Porunci ca batavii să fie trimiși în Germania
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Impactul fu atât de violent, încât rețiarul făcu mai mulți pași în spate și se prăbuși în nisip. Imediat, Valerius ajunse lângă el, și rețiarul simți vârful ascuțit al sabiei. Se întoarse încet, gâfâind, cu chipul crispat de mânie și uimire. Ridică brațele spre cer și, cu un gest teatral, aruncă tridentul și pumnalul. Arena începu să vuiască la vederea acelei scene incredibile. Cine era gladiatorul necunoscut care îl învinsese pe unul dintre cei mai pricepuți luptători? Impasibil, Valerius se îndepărtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
lui, toți tăceau. — Orpheus, murmură pierdut, apucând cupa cu o mână tremurândă. Orpheus! La începutul luptei îl privise disprețuitor pe Valerius, convins că din clipă în clipă avea să-i vadă sângele udând nisipul. Siguranța lui se prefăcuse repede în uimire, văzând cât de abil lupta Valerius. Când înțelesese că medicul avea să învingă, își simțise stomacul strângându-i-se dureros, iar când refuzase să-l ucidă pe Flamma, i se păruse o clipă că-l vede pe zeul războiului, mânios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în eroare pe Skorpius, pentru a-l face să se simtă sigur de victorie și să slăbească astfel strânsoarea. Valerius îl atacase cu rapiditatea și cruzimea unui demon. Strigătul de durere al lui Skorpius sfâșie liniștea. Mulțimea privea mută de uimire. Pe când rețiarul se prăbușea cu fața în sus, cu gura larg deschisă din pricina durerii, Valerius ieși de sub el și se ridică repede, dar nu avu timp să-l atace cu sica, fiindcă Skorpius se ridicase la rându-i și îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
specifice cu ajutorul învățăceilor. Datorită emoției (iată că și dascălul nostru putea fi emoționat), a montat greșit o secțiune, iar poligonul obținut semăna mai degrabă cu un pelican cu ciocul spre cer, decât cu un trapez... Încremeniți în bănci, priveam cu uimire ciudata arătare care nu se potrivea la formă cu nici o figură învățată anterior. Când sosi întrebarea „Ce figură am obținut?”... o liniște adâncă se prelungi nefiresc, căci puterile înțelegerii noastre erau pe deplin depășite... Atunci el și-a privit figura
GÂNDURI DIN SUFLET DESPRE CEI CARE AU PUS SUFLE. In: ARC PESTE TIMP 40 ANI 1972 – 2012 by Loredana Ţară () [Corola-publishinghouse/Imaginative/288_a_583]
-
și să demonstreze aptitudini într-o mulțime de domenii diferite. Când cântă, vocea trebuie să-i fie dulce ca mierea și să aducă bucurie și lacrimi în ochi. Când dansează, oamenii trebuie să exclame: Uau! cu o încântare plină de uimire. Dar ar trebui să i se pună în vedere că nu va mai dansa și nu va mai cânta după căsătorie ca să aducă rușine familiei. Fata trebuie să-și ia toate examenele printre primii, dar să asculte cu atenție ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
decât să-i provoace suferință lui Baba al Maimuțelor. De fapt, dacă maimuțele erau eliminate, nici măcar nu-l vor mai putea numi pe Baba al Maimuțelor Baba al Maimuțelor, pentru că nu vor mai fi maimuțe. — Trădătorule, strigă ea și, spre uimirea tuturor, mai ales a lui Sampath, strângându-și gura cea rotundă, delicata domnișoară Jyotsna se aruncă asupra spionului înarmată cu poșeta și-l lovi drept în stomac, astfel că fu obligat să plece imediat și să ia o ricșă până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]