2,898 matches
-
naive, îmi spuneam. Ne apropiam de vacanța de primăvară și primesc nu una, ci două scrisori, de la ambele reviste. Deschid plicul de la Iași și Domnul Mircea Iorgulescu mă înștiințează: "Domnișoară, ne pare rău, ați încurcat adresa și destinatarul". Atât. Eram uimită, nu scria nimic despre poeziile mele, despre scrisoare... nimic. Deschid celalalt plic. De la București. Un scris de mână frumos, aproape școlăresc, cald. O scrisoare de jumătate de pagină în care sunt încurajată să scriu, să mai trimit poezii și, cine
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
toate decurg conform programului. Grâul se prezintă frumos. Porcii sunt sănătoși. Li s-au făcut injecții la timp. Ei formeză problema nr. 1 a agriculturii mele din Bărăgan. Când lumea a văzut că mă apuc de creșterea porcilor a rămas uimită. Lipsa de seruri, virusuri și vaccinuri adecvate, cum și scumpetea lor, Îngreuna extinderea creșterii porcilor. Mortalitatea făcea ravagii din cauza pestei și rujetului. Grație concursului prof. Riegler, și după el prof. Vechiu, am putut să fac față. Uneori importam seruri de la
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
la urmă, ca desert, alături de iaurt. În ce privește conținutul bolurilor, mâncarea indiană era atât de condimentată, că-mi lua gura foc după fiecare înghițitură, paharul cu apă nelipsindu-mi niciodată. Bineînțeles, foloseam furculița... Când i-am studiat, discret, pe indieni, am observat uimit că aceștia luau chapata cu mâna, o făceau cornet și apoi o înmuiau într-unul din sosuri și mâncau... apoi o înmuiau în iaurt și iar mâncau... După fiecare vizită a cornetului de chapata prin sosuri, urma obligatoriu și una
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
permanent eram în stare de meditație - în fața mea a apărut bătrâna doamnă Rai. Inițial, am crezut că nu mă observase și mă pregăteam să trec discret, când, o auzii adresându-mi-se: - JAI SHRI MATAJI! / - JAI SHRI MATAJI! - am răspuns uimit. Pentru bătrâna doamnă Rai nu era nicio problemă să mă vadă și să-mi salute apariția! O lecție de umilință din partea unei doamne în fața căreia eu fac acum un namaste! Umilință și demnitate. Venind vorba despre umilință și frumusețe interioară
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
gândiți-vă ce multe erau ! CĂ sunt peste 40 de județe. Era plin de ziare. Inclusiv o mulțime de orga‑ nizații comuniste aveau ziare în București, de care eu nu mi-am dat seama până atunci, la Brașov. Am rămas uimită când am văzut aparatul de propagandă strâns acolo. 90% din sală, sute de oameni, erau de fapt propagandiști comu niști, erau de la ziare de care nu auzisem niciodată, ale ministerelor, sindicatelor etc. În afară de Harald Zimmermann de la ziarul Timișoara, apărut atunci
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
și mai frumos decât cel din Istanbul. Acum, sub Intifada, nu era nimeni, niciun turist, niciun cumpărĂtor, doar ei, sutele de vânzători palestinieni, erau acolo, țineau poziția ca pe o redută. Am mers fărĂ o țintă precisă, urmărită de priviri uimite, apoi unul din ei a strigat ceva după mine, ceai sau cafea sau așa ceva, apoi toți s-au repezit în spatele tarabelor și s-au întors cu ceainice și cești și un cor întreg a prins a striga după mine, înțelegeau
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
complicații pe care nu le înțeleg. În primul rând, s-a uitat trimiterea primei invitații. Dar când am primit scrisoarea dvs. de la sfârșitul lunii mai anunțându-mă că nu aveați nici invitație, nici refuz, decanul Holger Arbman a fost foarte uimit și m-a asigurat că trimisese această scrisoare de multă vreme 1. În schimb, a promis să mai trimită imediat o copie pe care o avea. Prin urmare, dragă prietene, sunteți invitat, iar la Lund lumea își spune puțin supărată
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
fugi în America. Vor fi prinși și arestați pe 14 octombrie 1958 (peste două zile împlinea 16 ani). Vor fi anchetați, trei luni, de Nicolae Ardeleanu. Încarcerat cu un informator (experiență prin care am trecut personal în '89 și rămîn uimit cum nu realizau că arestații, cu un al șaselea simț, îi depistau pe provocatori), îi toarnă acestuia cîteva minciuni gogonate. Anchetatorul este imediat informat și îl ia cu binișorul pe Dragotă, convins, după ce i-a dat și ceva de mîncare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
ar dărâma pe oricine cu emoțiile lui Cristi. Dar el încearcă să nu le bage în seamă. O privește pe domnișoara fără nume, care pentru prima dată de când a intrat la Răcaru se uită în sfârșit la el. Este ușor uimită și nerăbdătoare. Cristi îi zâmbește. — Ce cântăm ? întreabă pianistul. — Inimă pribeagă, îi șoptește Cristi. — Stolz să fie, îmi faceți semn când începem, da ? — Așa facem. — Hai, frumosule, cântă-ne ceva, nu sta acolo ca o piatră, se aude o voce
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
se lăfăia, trasată cu litere groase, sângerii, o lozincă din care m-am hrănit la propriu În fiecare dimineață privind-o, Înainte de cafea și de micul dejun, și care a rezistat vreun an: „JOS COMUNSIMUL!”. O priveam, bucuros și Încă uimit, și o arătam unor amici și vizitatori, care, luați de grijile multiple ale prezentului acelor luni, aveau aerul de a o fi uitat! De altfel, nici azi nu-mi vine să cred că un imperiu atât de brutal și omnipotent
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
dată sau, mai știi - chestiune teribilă! -, nu cumva „există” Întrebări care nu „suportă” nici un fel de răspuns?! Cum erau sau cum era chestiunea pe care o pune acel dragon la intrarea În vestitul oraș al Tebei și care dragon, profund uimit și stupefiat că acel călător, pe nume Oedip, Îi dă răspunsul, se aruncă de pe stânci la vale! Da, da, s-ar părea că pe lumea aceasta există și astfel de Întrebări și una dintre ele este și aceasta care dă
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
care se ocupau de scrierile sale din cărțile lor de sinteză. Nu, nu m-am Întors din „patriotism” - doar În martie ’90 -, am făcut-o dintr-o expansiune morală, doritor de a participa la bucuria națională, colectivă și, mai ales, uimit și „Înfometat” de acea „justiție” care a operat, ca un Deus ex machina, sub ochii noștri, noi, „obișnuiți” de secole cu injustiții și brutale contra-adevăruri sociale. Nu din patriotism și nici pentru că mă „speria” exilul, cel german sau francez, familia
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
precis unde (deși am bănuielile mele!Ă, hotărâse, ca-n „frumoasele, plasticele, vremuri ale ceaușismului!”, că Breban nu trebuie „băgat prea mult În seamă”! După aceste semne și alte câteva, mie Îmi devenea tot mai clar - deși eram În continuare uimit, stupefiat aproape, de schimbarea la față a unor foști amici, de „adaptarea” lor uluitoare la „noile condiții”! - că Începea, de fapt, profunda și dezastruoasa politizare a literaturii, fapt ce a dus la fracturarea lumii noastre literare, ruptură, fracturare care durează
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
de criză ale rațiunii sau ale socialului dezlânat și „desfrânat”, ale istoriei brutale, „iraționale”, dar curaj și În mijlocul unei nopți clare, cristaline, de august, cum mi se Întâmplă și mie - și foarte multora, pe toate meridianele! - când ridic privirea admirativă, uimită și Înspăimântată, spre firmamentul sclipitor și teribil, ce Încearcă, prin grandoarea și forța sa liniștită și enormă, să mă turtească În carapacea mea de măruntă insectă așa-zis gânditoare! Toată această indescriptibilă și incomensurabilă masă de piatră și gaze, de
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
ușori și Înțelepți, „supraumani”, ci trupul, aflat Într-o beatitudine neînfrânată și care, prin mișcările sale, aceleași și mereu altele, ne leagă, deodată și miraculos, precum memoria, În momentele ei privilegiate, de timpuri vechi și de omul etern, bucuros și uimit de cea de a doua naștere a sa, de „ieșirea din sine”, de negarea continuă, fluidă și inventivă a „animalicului”, păstrîndu-i, „acestuia”, Însă, darurile-i Înnăscute cu care el se leagă de pămînt, de fire, de timp. În dans, sexele
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
vrem ca pe viitor să ne ferim de asemenea apariții de coșmar social, de absurd existențial, trebuie, În loc să-i disprețuim pe „proști”, să le dăm o anume considerație și, dacă nu respect, oricum o atenție pe măsură. Am rămas mereu uimit, În ceea ce mă privește, de disprețul cu care e privit „prostul” În literatură, chiar și sau mai ales În cea română. Maestrul Caragiale face mult caz de „ei” și tot Bucureștiul a căzut În totală admirație față de arta D-Sale
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
Împlinește, se va topi și surpa sensul și „desenul” a mii și mii de „necunoscuți”. Care „vor alerga” la acel „izvor”, la acele pagini, la acele foi prin foșnetul insistent al cărora se aude vocea Înăbușită a scribului, a poetului, uimit și speriat el Însuși de sunetele profetice pe care le emite, le „desenează”, le aruncă buzele sale, deodată de bronz, gura sa de piatră vie prin care iese În valuri adevărul despre alții, despre sine, despre „arta sa”, dar și
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
orgoliu ce este unul din stâlpii necesari ai luptei cu prezentul, cu orice prezent. Eu cred că „darul destinului” de care vorbeam mai sus va fi o Încununare firească și Înaltă a individului aflat pe ambele coaste ale Carpaților, Încă uimit - și, adeseori, ca un „copil”, neștiind ce să facă cu uimirea sa! - de Împlinirea acelui vis al unor Spirite singuratice În istoria sa, Unirea celor de o limbă, cei care au strămoși comuni și atâtea reflexe asemănătoare și distincte, „nobile
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
ci printr-o „asemănare stilistic-temperamentală” și astfel se explică rapidele pasiuni pe care le-am făcut În lecturile mele de tinerețe - neghidate, din fericire sau nu, de nici un spirit tutelar! - față de un Stendhal, un Lermontov, mai ales În descoperirea mea, uimită, a micului și „profeticului” roman Un erou al timpului nostru (profetic, zic, deoarece acolo am găsit pentru prima oară tema „dublului” care m-a fascinat toată cariera!Ă, un Nietzsche și Dostoievski, apoi. Sau un Camil Petrescu, cu accentele sale
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
participat în anii următori. Însă în momentul în care cineva aducea vorba despre cocaină (care devenise, e drept, un obicei nocturn regulat), amănunte ale acestei vieți ascunse începeau să se reverse provocator din gura mea. Deși atunci când remarcam expresiile întristate, uimite, ale celor care îmi intuiau durerea din spatele măștii, schimbam subiectul și le ofeream noua mea mantra - “Glumesc, glumesc doar “ - și atunci o prezentam din nou pe prietena mea de moment unor oameni care o cunoșteau de ani de zile. Fata
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
încetaseră și o dulce amețeală îi lua locul. Când mă gândeam la „ordine“ și „fapte“ pur și simplu îmi venea să râd. Trăiam într-un film, într-un roman, în visul unui idiot scris de altcineva și eram tot mai uimit - năuc - de spectacolul dezintegrării mele. Dacă ar fi existat explicații pentru toate șuvițele fluturânde ale acestei lumi ireversibile, aș fi ținut cont de ele (însă nu pot exista nici un fel de explicații pentru că explicațiile sunt plictisitoare, nu?) deși în acest
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
neputința, de a-ți obloji artistic frustrările. Un scriitor are mereu la îndemână această soluție. Îmi întrerup șiragul uimirilor contemplative, căci dintre arbori, pe terasă, apare ca prin miracol Adrian, omul lui Dumnezeu. „Cum ai reușit să ne găsești?”, exclamăm uimiți. „A, v-am spus eu că nu va fi o problemă. După vecernie, am mai trecut și pe la alte biserici și am venit aici, că nu puteați merge în altă parte.” Siguranța de sine a lui Adrian, felul său de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Radio Contact, cu delfinul său bonom, apărut de câțiva ani și pe piața românească (mai nou, și în stânga Prutului). Pe drumul de întoarcere, îmi continui discuția cu Sauter și cu rusoiaca Valentina Soloviova. Femeia, tot timpul exaltată, se arată sincer uimită (după Inga Lindqvist, la Paris) că am dus-o atât de prost în URSS noi, basarabenii. Oprim la un moment dat în locul prin care, în anii 1914-1918, trecuse linia frontului - acum, niște dealuri verzi -, pentru a asculta relatarea amănunțită a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Însă imaginea cea mai spectaculoasă și inedită din această seară este cea oferită de Chingiz Abdullayev, scriitorul-detectivist din Trenul Literaturii, care și-a deschis pe masă laptopul și scrie la roman, în pofida vacarmului din jur. Știe că toată lumea îl privește uimită, el ascultă zâmbind complimentele și încurajările noastre ironice, dar continuă să scrie. Probabil că face un insert life în narațiune... VITALIE CIOBANU: Grupul nostru de români se completează, în mod surprinzător, dar logic - cum aveam să ne dăm seama foarte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
său, istoricul literar Zigu Ornea, de la care o dețin: - Nu mai înțeleg nimic! Nu mai înțeleg nimic! Nu, nu avusese niciodată sub comunism posturi importante, în felul lui era și el un dizident, ca și noi, să-l fi îndurerat, uimit, nu căderea clicii ceaușiste, ci surparea sistemului continental al comunismului, surparea Moscovei?! Deși ani la rând, în deceniul cinci și șase, eu și Nichita și Matei nu aveam o părere grozavă despre generația lui Mugur, Labiș, Cosașu, Mazilu - de altfel
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]