3,608 matches
-
în 2010), care-și găsește un ecou specific în lucrarea lui Jean-Marie Schaeffer, Adieu à l'esthétique (Paris, PUF, 2000), unde se vorbește despre "coborârea" esteticului de pe piedestalul emoțiilor înalte, despre necesitatea de a înlocui "contemplarea" elitistă cu trăiri mai umile, dar mai importante în practica noastră vitală (criticul relansează conceptul de "conduită estetică"). Lucrarea lui Schaeffer poate fi citată și ca o critică a esteticului asociat exclusiv activităților artistice productive, ca o deplasare de accent de pe operă (obiect autonom de
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
li se adresează prin porunci; ei sunt plini de importanță, plini de sine și nu prea le ajungi cu prăjina la nas; dar să știți că mai sunt și excepții, adică șefi buni, umani, care încearcă să se apropie de umilii slujbași, ascultându-le doleanțele și ajutându-i la nevoie; de, am putea spune că pădurea are fagi și stejari falnici, dar și uscături Pensionarii normali, nu cei cu pensia de multe zeci de sute de lei, care au și slugi
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
spui câte ceva despre bojdeucă, de după moartea scriitorului. Despre bojdeucă și împrejurimi. - Păi, hai să-ți spun. Ion Creangă murise în ultima zi a lunii decembrie 1889, iar după moartea și a Tincăi Vartic, soțul acesteia, C. Deliu, care era un umil funcționar la primărie, n-a mai locuit mult timp la bojdeucă. S-a mutat în oraș, lăsând bojdeuca în paragină. Căsuțele Țicăului, modeste și curățele, erau ascunse printre arbori bătrâni și flori, iar oamenii își vedeau fiecare de nevoile lor
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
au treabă la Iași, îmi iau liber și-i îndrum pe unde au nevoie pentru a-și rezolva treburile repede și bine. Pe omul de la Mircești îl înconjur cu toată atenția, ori de câte ori se ivește prilejul, fără a deveni ridicol sau umil. Și el, la rândul lui, se poartă cu mine firesc, așa cum îi stă bine unui demn urmaș de-al răzeșilor de altă dată ai lui Ștefan cel Mare. Iași, 12 decembrie 1975 Eram dezolat. Treceam de la o slujbă cu muncă
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
de la ospățul de nuntă, ofta din când în când aprobativ spre nepotul ei, tata. Și bunica și străbunica, îmbrăcate în negru, aveau un mod de a-și ține capul cu un fel de autoritate jignită. Ani de zile îi serviseră umile pe bărbații casei așezați la masă în odaia cea mare, fără să aibă dreptul să scoată o vorbă. Acum, văduve, aveau un cuvânt greu de spus, pentru că averea care nu fusese cuprinsă în foile dotale ale copiilor era a lor
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
limbilor devenea pentru noi o corvoadă și redactările în paralel anevoioase, dascălii noștri ne înviorau spunându-ne: „Marele Alexandru Mavrocordat vorbește unsprezece limbi și știe redacta în tot atâtea...” Mulțumesc măriei sale, voievodului, că mi-a dat prilejul să vă arăt umila mea sârguință în învățarea tratatului dumneavoastră. La primele cuvinte ale prințului, interpretul s-a apropiat de urechea lui Selin, dar acesta, cu un gest, a arătat că nu are nevoie de traducere. Avea încredere în Ștefan și dorea să-i
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
me habar nu am ce vrei să spui BTW by the way apropo FYI For your information pentru informarea ta GR&D grinning, running, & ducking rânjind, alergând și ghemuindu-se IC I see înțeleg IMHO in my humble opinion în umila mea părere IMO in my opinion în opinia mea / părerea mea IOW in other words cu alte cuvinte LOL laughing out loud râzând tare RSN real soon now (which may be a long time coming) în curând RTFM read the
Societatea izomodernă. Tranziții contemporane spre paradigma postindustrială by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
toți acești nenorociți de țurțuri! Ofer sprijinul slabelor mele brațe. Sau, și mai bine, n-ar putea cele șase mii de brațe ale garnizoanei să-și ocupe numeroasele momente libere în mod folositor cu aceste lucrări de utilitate publică? După umila mea părere, e cea mai bună întrebuințare ce s-ar putea da forțelor lor. Nu se ivește în toate zilele ocazia de a-ți da sângele pentru țară, dar putem în fiecare moment să-i oferim truda noastră; dacă e
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
știm ce le rezervă viitorul mănăstirilor; dar nu ne privește că veniturile sunt adunate de stareți sau trimise de egumeni la Moscova, Constantinopol sau Ierusalim; că mănăstirile sunt naționale sau închinate; că statul acaparează administrarea și veniturile bunurilor mănăstirești, iar umila noastră părere nu e nici solicitată, nici precumpănitoare în această privință. Ce-am dori ar fi ca toporul viitorilor tăietori de lemne să cruțe mărețele păduri pe care le-am traversat; ca ciocanul demolatorilor să respecte aceste adăposturi în care
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
The Rape of Shavi de Buchi Emecheta povestește despre viitoarea victimă a violului, potențiala regină peste Shavi, care mătură în fața colibei violatorului ca semn de respect. Acest semn, desigur, este interpretat în mod greșit ca fiind semn al unui statut umil și, confundînd fata cu o servitoare, bărbatul își ia libertatea să o siluiască demonstrînd că rasismul, stratificarea în clase sociale și violența sexuală sînt strîns împletite. Deznodămîntul nefericit al fabulei se datorează faptului că la baza comportamentului stă neînțelegerea: bărbatul
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
era pusă de mediumcare era nu altcineva decât colonelul. -Locul meu de baștină este ultima sferă a spiritului superior al ideii ideilor, universul infinit. Cine ești, cu ce te-ai ocupat în efemera viață și unde ai trăit? -Sunt un umil produs al Eladei, care a încercat să învețe și pe alții teoria divină a numărului numerelor. Am trăit la Atena, Sparta, Creta, Teba și Crotona. -Ce-ai scris maestra Pitagora? -Logos divin și Numere sacre, falsificate, plagiate și însușite de Cylon
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
tâmplă. Tocmai ei, despre care afli, azi despre unul, mâine despre altul, că și-a omorât nevasta, că a fost internat pentru reale turburări de comporta- ment pricinuite de sifilis, că a înfundat pușcăria, sau a ajuns pe cea mai umilă treaptă în profesiune din pricina beției sau a vreunei muieri oarecare... De ce îmi plăcea istoria? Fiindcă aveam sentimentul că trăiesc de atunci, de pe vremea egiptenilor și asirienilor. Aveam cincisprezece ani, dar îmi simțeam gândirea milenară (sentiment miraculos, care se micșorează pe măsură ce
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
al Școlii normale, și nu vă permit... Dar cel care nu putea permite era celălalt, instalat într-o clădire în care era stăpân și a chemat portarul să ne dea afară. Și ne-a și dat. Simpla lui prezență, deși umilă, dar hotărâtă, ne-a convins că trebuie să ieșim. - Un imbecil, un zbir, a zis Diaconescu în stradă. Arăta liniștit, stăpân pe sine, deloc jignit de cele întîmplate.... Da, dar ce era de făcut cu mine? - O să te descurci, o să
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
impresia că vedea ceva în jur. În mod deliberat Marin i se așeză în drum și, prefăcându-se că voia să îl ocolească, îi dădu de fapt o lovitură. Kuda căzu stângaci în genunchi. Rămase ghemuit câteva clipe pe podea, umil ca un câine bătut. Apoi se ridică în picioare șovăind și își reluă mersul nesigur, părând că uitase complet de incident. Marin trecu în camera alăturată, ca să dea impresia că ceea ce se întâmplase fusese un simplu accident. Acolo scoase carnetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
foarte vagă idee despre propria lui estetică. Discipolii săi, dimpotrivă, aveau mai multe, contradictorii și categorice, și, în această privință, nu era de glumit cu ei. Jonas ar mai fi dorit uneori să se lase în voia capriciului, acest prieten umil al artistului. Dar frunțile încruntate ale discipolilor, în fața acelora dintre tablourile lui care se îndepărtau de ideea lor, îl sileau să mediteze ceva mai mult asupra artei sale, lucru din care nu avea decât de câștigat. În sfârșit, discipolii îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
de criză își trag numai foloase; în fața lumii pozează cu mutre de oțet. Aceiași parveniți cu mentalități învechite; tu stai în banca ta, n-ai dreptul la opinii. Alegi: ori în gașca lor, ipocrită, cu ploconeli și lingușeli sau un umil, sub talpa lor batjocoritoare?! Codrule, știu că mă primești oricând, să mă purific în aerul proaspăt și-n apa de izvor, de verdele crud, de triluri, nu sunt străină. În foșnetul sau în liniștea ta, vreau să rămân! În umbra
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
lungi intervale, într-o baie caldă, parfumată, cum fusese cea de după-amiază. Băuturi colorate, răcoritoare... Ușa se întredeschise, încet, încet. Mai erau totuși două minute. Venea cumva mai devreme ? Până acolo ajunsese, venea mai devreme ? Nu, un prăpădit, pășind șovăielnic, umil, în vârful picioarelor. Un slujbaș de la administrație. Venise încărcat de cutii de mărimi diferite. Le descărca în colțul camerei, lângă ușă, stivuindu-le cu grijă, la perete. Ieși, se întoarse cu un sul gros și lung. Un fel de tub
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
de tub din carton, cu capac. Se mișca încet, încovoiat, să nu deranjeze. Intra, dispărea, reapărea, strecurându-se, fără zgomot. Îngrozit, se vedea, de importanța persona jului a cărui intrare o pregătea. Se observa și din mișcările speriate ale acestui umil funcționar că cel așteptat era bine cotat în ierarhia copoilor. Privi ceasul. Cinci și un minut. Întârzia, totuși ! O vor lăsa întâi să înnebunească... Așa sperau, probabil : să-și zăpăcească mințile așteptând și întrebându-se ce anume au inventat. Funcționărașul
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
amețise din ce în ce mai rău ?... — Jocul meu e mai periculos decât crezi, fetițo. Mult mai crud decât bănuiești... un joc al minții, calcul și fantezie. O minte mobilă, cu circuite fine, delicate. Îmi lipsește, e-adevărat, caracterul. Egoismul și orgoliul și securitatea umilei și deosebitei mele persoane ? Cruzime feroce, să știi... un adversar care te onorează. Ai să înțelegi mai târziu. Camera intra într-o beznă tot mai compactă. Nu se distingea nimic, doar traiectul întortocheat al cuvintelor, vocea îngroșată de băutură, răgușită
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
din forfota furnicarului și din singurătatea mocirloasă. Iată, gărgărița ghindei, fluturele ochi-de-păun, greierul-italian, cicada, călugărița, gărgărița fasolei, cărăbușul pinilor, albinele, carabul auriu, gărgărița mazării. „Neliniștea ultimului ceas, zbuciumul și măreția noastră, îi e cruțată animalului, a cărui soartă e mai umilă. Se bucură de prezent, ca un copil prins în stihiile inconștienței, fără să se gândească la viitor ; scăpat de amărăciunile unui sfârșit care va să vină, trăiește în blândă netulburare.“ „Are insecta deosebita cinste de-a ști ceea ce vârsta noastră
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
spre gropari și uitîndu-se cu necaz la țăranul care se oprește să răsufle. Auzi?...Țara... locurile... niet frumos! adăugă apoi, arătând cu mâna ținutul și stîlcindu-și graiul spre a se face mai înțeles. Țăranul holbă ochii, nedumerit, cu un zâmbet umil, bolborosind ceva pe rusește. ― Nu pricepe ăsta, don' căprar, limba noastră, zice atunci un soldat, îndreptîndu-se din șale. ― Nici nu-i vina lor că țara-i păcătoasă, adăugă îndată cellalt soldat, proptindu-se în lopată. Toți trei militarii priveau acuma
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
să scoată un strigăt îngrozitor de izbăvire, întocmai ca cei dintâi credincioși care, în clipa morții silnice, vedeau pe Hristos... Pretorul îndoi repede hârtia și, punînd-o în buzunar, mormăi ceva obosit. Atunci plutonierul se apropie de condamnat și-i șopti foarte umil: ― Mă rog... mantaua... Svoboda, fără să-l privească, lepădă îndată mantaua și rămase într-o haină civilă cu gulerul răsfrânt, care-i lăsa gol gâtul alb, subțire și lung. Pe urmă scoase pălăria, își netezi părul pe frunte și sărută
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Avram Iancu..." Cuprinsul scrisorii îl simțea foarte lămurit în creieri, ca o apăsare. Numai vorbele despre Marta parcă pieriseră fără urme, deși altădată tocmai acestea I-ar fi pus pe gânduri... Ridicând capul, întîlni privirea ordonanței, aprinsă de o curiozitate umilă. Apostol tresări, ca și cum i-ar fi fost frică să nu-i fi citit gândurile. ― Oare ce-o mai fi pe la noi pe-acasă, don' locotenent? întrebă deodată soldatul cu glas încărcat de respect. ― Ce să fie, Petre? Necazuri și amar
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
-și spatele. Vântul însă îi pătrundea prin haine, prin piele și-i zgâlțâia inima. ― Și reflectorul nu mai apare! murmură el dârdâind. Își înfipse ochii în bezna subțiată, cu furie nerăbdătoare. Acuma începeau să se deslușească, în nemișcarea moartă, semne umile de viață. În dreapta și în stânga tranșeele infanteriei se întindeau, strâmbe și capricioase, ca niște linii grosolane pe o hârtie boțită. Ici-colo, ca mușuroaiele, înțepenite, poate chiar înghețate, înaintea șanțurilor, zărea sau bănuia posturile de ascultare. La vreo treizeci de metri
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
că locotenentul Bologa va fi repartizat la coloana de muniții! În vreme ce aghiotantul scoase un carnet de însemnări Apostol Bologa se uită la toți pe rând, rugător, întîlnind însă pe toate fețele aceeași compătimire, scăldată doar în zâmbete diferite. Se simți umil și mic, deși sufletul îi clocotea de ură. A vrut să stârnească indignare și iată că a găsit milă și înțelegere. Văzu creionul aghiotantului alergând pe hârtie și deodată strigă: ― Excelență, aș dori mult să-mi reiau bateria! ― Lasă, murmură
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]