5,438 matches
-
Întrecea cele mai rele coșmaruri. Undeva În apropiere se afla un luptător Ninja. Iar În spatele lui, o Întreagă armată. - Înapoi! porunci bătrânul, privind cu prudență În jur. Bandiții păreau nedumeriți, dar autoritatea bătrânului era suficient de mare, iar Jian Shi zăcea nemișcat. - Înapoi! repetă bătrânul, cu o voce mai aspră. Retragerea În munți! Oamenii se mișcară, Încet, apoi din ce În ce mai repede. Din privirile neliniștite ale bătrânului, Înțelegeau că erau pândiți de o mare primejdie. Întoarseră caii și porniră, la galop, pe drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
dintr-o singură mișcare atât de iute Încât nu putea fi văzută cu precizie, tânărul scoase o sabie de la spate și desenă un opt prin trupurile celor doi. O clipă mai târziu, sabia era Înapoi În teacă, iar ultimii Cuceritori zăceau despicați de la gât până la pântece. Amir Își aminti cadavrele găsite În deșert. Aceeași lovitură de tăiere. Invizibilă. Imparabilă. Rămăseseră acum doar ei doi, iar mongolul nu știa ce ar trebui să facă. Apoi Își spuse că singurul lucru limpede din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
care le primise. Niciuna nu părea reală. Se simțea prins Între două din ele, ca Într-o strâmtoare a destinului, din care doar zilele sau săptămânile următoare aveau să-l scoată. Sau să-l Înece. Putea fi ucis tatăl său? Zăcea, oare, acum, Într-un mormânt neștiut, În pământuri străine? Dincolo de acest gând nu mai putea merge. Simțea că sub el se cască o prăpastie. Amețea privind-o. Nu era decât Întuneric și durere. Apoi Îi revenea În minte vestea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
frig care se transforma, Încet, În căldură. Undeva se auzeau urletele lupilor. Tot mai aproape. Haita se apropia În goană. Oană auzi chiar și zgomotul pașilor lor, erau mulți, erau zeci de lupi Înfometați, iar goana lor spre prada care zăcea În zăpadă devenea o cavalcadă de cavalerie. Parcă nu mai erau lupi, ci cai. Apoi Își simți brațul smuls din umăr și o undă de fericire Îl străbătu. Era sfârșitul. Era eliberarea. O eliberare albă și infinită, În jocul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Totul cât mai repede. Fugi, Ionuț! - Am fugit, domniță! Ușa se Închise, iar tropotul de cal se pierdu În depărtările Înzăpezite ale nopții. Erina rămase În fața ferestrei, privind fulgii care Începeau să cadă. Apoi se Întoarse spre patul În care zăcea Cosmin și Își trecu mâna peste pansamentele din cârpe curate care Îi acopereau rănile. Nu putea face altceva decât să aștepte. Să aștepte plecarea spre Serbia, să aștepte medicamente și feșe mai curate, să aștepte ca rănitul să-și revină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
tânăr pe care Erina Îl recunoscu. - Alexandru! - Erina! strigă tânărul, Îmbrățișând-o. Erina! Ești o minune! Cum se simte? Unde e? Erina Îl luă de mână și Îl duse În altă cameră, unde se afla un pat larg. Căpitanul Oană zăcea pe cearșeafurile albe, acoperit cu o plapumă groasă, țărănească. Avea ochii Închiși. Alexandru se apropie și Îi mângâie fruntea. Ochii Îi erau umezi. - Tată... Rănitul nu răspunse. - Uneori doarme, uneori e pur și simplu inconștient... șopti Erina. A suferit enorm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
la marginea taberei. Un cal fornăi, ca și cum ar fi vrut să semnalizeze prezența unor străini. Erina Îi puse mâna pe bot și Îl mângâie ușor. Calul scutură coama și tăcu. Cei doi trecură de marginea taberei, unde alte două străji zăceau ucise de același arcaș nevăzut. Fugiră spre liziera pădurii, iar acolo găsiră doi cai Înșeuați. Era cai mongoli, mici și iuți. Aveau agățate de șei săculeți cu merinde, câte o ploscă cu apă, câte un arc, o tolbă de săgeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
vadă nimic, apoi dădu la o parte cadavrul care căzuse peste el, se propti Într-un cot și deschise ochii. Sulița care ar fi trebuit să-l străpungă era lângă el, ruptă În două. Achingiul care voise să-l ucidă zăcea inert la pământ. Ceilalți achingii care formaseră escorta erau și ei pe jos. Nici unul nu respira. Nici o picătură de sânge nu indica vreo luptă. Pași repezi și gâfâiți se auziră deodată. Se Întoarse. O ceată de aproape douăzeci de ieniceri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
și hărțile bunicului Matteo... una din ele avea În josul paginii o scriere asemănătoare... ideograme dintr-o limbă asiatică... . Trecuseră, poate, cinci secunde. Poate zece secunde. Umbra zbura printre cei care voiau moartea lui Alexandru. Zeci de oameni și de cai zăceau În sânge. Ideograme... Învățase cât putuse din limba chineză În bibliotecă... se concentră... o linie verticală, un spahiu despicat din creștetul capului până la brâu, două linii oblice, doi spahii prăbușiți cu piepturile tăiate prin platoșele de piele, o linie orizontală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
de ceas de la declanșarea atacului, ultimele forțe ale achingiilor fuseseră spulberate de mongoli, iar pierderile spahiilor și ienicerilor În derută erau imense. Peste jumătate din cei cincizeci de mii de oameni care aveau misiunea de a-l captura pe Ștefan zăceau fără viață În Luminișul Ursului. Se petrecea o răsturnare incredibilă de forțe. Înaintarea lui Ștefănel era rapidă și necruțătoare. Trupele din fața lui se retrăgeau deja instinctiv, căci nimeni nu mai avea curajul să-i stea În față. Flancul atacat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
care fusese ucis: covoare lui, balanțele lui... Boii dădeau alene din coadă, cărăușii se scărpinau în cap a mirare, totul era pregătit de plecare, însă fata nu voia să plece. Moti Lal a bătut-o din nou, iar ea a zăcut pe podea, amenințând că se va sinucide. Atunci Moti Lal i-a mai tras o mamă de bătaie, spunându-i că puțin îi pasă dacă moare sau trăiește, dar îi promisese unchiului ei c-o va duce la Agra s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
a fost de acord să plece, dar nu cu trenul. În cele din urmă, el a cedat. Și, cedând, a fost forțat să meargă pe jos timp de trei săptămâni, cu sudoarea curgându-i pe chelie, în timp ce în interiorul palanchinului Amrita zăcea cu ochii deschiși și avea viziuni. În fiecare zi, când își vâra picioarele în chappali-i săi prăfuiți, totul i se părea din ce în ce mai absurd. Este un om de încredere, respectabil, cu o oarecare situație, și totuși, se vede nevoit să străbată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
din nou și fac sex încă o dată, de două ori, se rostogolesc, se răsucesc, apoi rămân epuizați, ca dintr-o beție îndelungată. Focul pâlpâie din ce în ce mai slab, iar sudoarea și praful le face trupurile să semene la culoare, roșii-maronii. Culoarea pământului. Zac așa până ce focul se stinge complet. Apoi, o scânteie încolțește în mintea lui Forrester. Acest ceva se transformă, se amplifică, devine amenințător și el încearcă să-l numească cumva, dar nu reușește, deși parcă ar fi ceva legat de datoria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
ajuns servitoarea familiei, imediat ce a învățat să împletească părul și să țină fierul de călcat în mână. A văzut cum tânăra ei stăpână s-a depărtat de lume, închizându-se în sine, și a avut grijă de ea, în timp ce aceasta zăcea nemișcată în pat, paralizată de obiectele invizibile ale imaginației ei bolnave. Printre servitori se spunea că nebunia Amritei era ceva sfânt și ținea de latura iluzorie a lumii. Unele din femeile casei născoceau chiar tot felul de metode ca să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
mari, ascultând fășâitul măturilor cu care fac servitoarele curățenie. Cu toate acestea, trupul lui continuă să înregistreze. Ritmul roților de tren, densitatea piureului de linte, senzația unei vechi tăieturi pe frunte, durerea, sfârșeala și goliciunea săptămânilor pe care le-a zăcut într-o celulă: toate acestea i se strecoară în minte, bat la ușă, îl invită să facă un pas mare spre prezent. Este seară, spre noapte. Într-o stație, li se întind căni cu ceai dulce și fierbinte pe fereastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Din spatele încăperii, se aude fâșâitul unui proiector care aruncă o undă de lumină, în timp ce un servitor aranjează bobina filmului și-o fixează. Se vede că e vorba de o petrecere. Sticlele de șampanie se rostogolesc pe podea și unele trupuri zac în poziții mai puțin decorative pe scaune. Printre ele, Pran observă persoane cunoscute; sud-americanul, ciclista goală și bărbatul îmbrăcat ciudat, care a sosit în dimineața asta cu cuferele de pe vapor. Maiorul Privett-Clampe se află în mijloc, o umbră corpolentă printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
a fost complet ștearsă. Pentru ea, el deveni imediat Andrew: încă de pe când sta să-l asculte, ignorând piciorul lui Malcolm care o tatona, sorbea vorbele pastorului cu nesaț, chiar înainte de avea ocazia să-i adreseze vreun cuvânt. Andrew. Acesta zăcuse trei săptămâni în coliba unor sălbatici, rugându-se la Dumnezeu să-l scape de halucinațiile provocate de malarie. Andrew văzuse femeile tribului expunându-și trupurile cu nerușinare și le ceruse să se acopere. Andrew le vindecase bolnavii, făcându-și-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
și începea să plângă, cu lacrimi tăcute, dureroase. Nașterea lui Duncan a fost foarte grea. Era să moară în acel salon fără aer, de la spitalul de femei și deși Andrew abia aștepta să se întoarcă la munca ei de la misiune, zăcu două luni într-un pat lângă o fereastră de la etaj, abia îngrijindu-și copilul și urmărind viața străzii dedesubt. Poate această distanță angelică, acest sentiment că plutește deasupra lumii pe care o urmărea, i-a permis să îndrăgească India. Urmărea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
semănând prea mult cu următoarea, copacii verzi dezvoltându-se constant pe fiecare mal. Buruienile încurcă elicea vasului. Nelly se împotmolește într-un mal și echipajul trebuie s-o ridice cu stâlpi lungi, de lemn. O săptămână sau două, Jonathan a zăcut în hamac, ascultând zgomotul neregulat al motorului și încercând să-și lămurească ceva, orice, din ceea ce gândește și simte. Dar este incapabil s-o facă, orice motivație pentru cele mai simple lucruri, zburând din cadrul instrospecției sale, ca un chip din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
a fost cunoscut dintotdeauna, iar noii călători Fotse confirmă faptul că pe măsură ce te departezi tot mai mult, cu atât este mai rău până ajungi la locurile unde temperatura este foarte scăzută, unde oamenii se înghesuie unii în alții, iar morții zac pe câmpuri. Cine vine de pe alte tărâmuri ca să-i ia pe oamenii Fotse? Ale cui sunt spiritele supărătoare care le călăresc femeile în fața marii tobe și le face ca din disperare să danseze în fața peșterii morților, de unde străbunii nu pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
este așezat, scârțâitul acesteia și cu noile sale degete care cercetează totul, ridică o bucată albă, o duce în dreptul ochilor săi noi și recunoaște o bucată de os. O senzație ciudată; poate să zboare, deși învelit în argilă, sau să zacă pe un covor de oase în trupul unei mari stânci care pulsează de viață. Oamenii intră și ies, dar bătrânul nu se mișcă de acolo, zornăind din șiragul său, continuându-și incantația, sub forma unui ritual în fața unei nișe din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
-l facă pe Homer ilustru: pe fundul fluviului se afla o uzină, iar accidentatul căzuse tocmai în apropierea ei. Curentul l-a împins peste o trâmbă de noroi radioactiv deversat pe unul dintre maluri. * * * Când și-a recăpătat cunoștința, Homer zăcea pe un povârniș de nisip; un fel de dinte de beton îi oprise corpul să se rostogolească într-un bazin, pe care un val țâșnit din fluviu îl umplea cu o mâzgă neagră-verde-vânătă. Homer se târî pe faleză. Departe, în stânga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85062_a_85849]
-
Galbenă și veștejită Frunza mea, sunt prea bătrân! Cheie în altă poartă Risipit am fost prin ani de soartă Și iubirea am dat o prin străini, Sufletul mi-e cheie-n altă poartă, Lemn uscat și fără rădăcini. Câte neîmpliniri zac în tăceri, Să le număr ar fi fără rost Trupul mi-e o creangă de poveri, Suflete, cât de copil ai fost! Cheie fără zar nedescuiat, Ruginești în fierul altei porți Doar de ploaia rece privegheat, Ca și sufletele celor
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
în mângâierea noii primăveriîmpovărând pământul cu umedul sărut, S-au dus, de parcă n-ar fi fost și nu ne-ar fi durut. însingurări prelungi cusute-n fir de gheață își pierd veșmântul cerșind o nouă dimineață, Iar gânduri ce au zăcut o iarnă-n amorțire Renasc dorindu-și haină nouă de iubire. Se înalță dintre sloiuri murmure de seară, Pe umeri aburește zvon de primăvară, Pendulări de cald și frig se-amuză printre zile Și dintr-un geam zâmbesc eternele zambile
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
parcă să oprească o căruță care era gata să treacă peste familia ei. Arșița verii pârjolește cărarea. Sicriul e purtat într-o poziție înclinată, din cauză că oamenii au înălțimi diferite. Mama își închipuie cât de neconfortabil s-o fi simțind tata, zăcând înăuntru. Mergem în tăcere și ascultăm sunetul făcut de încălțările noastre rupte când lovesc țărâna. Roiuri de muște se țin după sicriu. De fiecare dată când cărăușii fac o pauză, muștele acoperă capacul ca o pătură. Mama ne roagă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]