KorAP: Find »[drukola/base=îndoială & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...1059 1060 1061 ...1072 >

26,783 matches

Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330

de porumbeii care trăiau În acel stejar. Totuși, centrul oracular care, Începând din secolul al VII-lea Î.Hr., a Întrecut faima tuturor celorlalte și este deja cunoscut În Iliada (IX, 404-405) și În Odiseea (VIII, 79-81) a fost, fără Îndoială, oracolul lui Apolloxe "Apollo" la Delfi. Preoteasa zeului În această mantikè adìdaktos era Pythiaxe "Pythia", o fecioară care Îndeplinea această slujbă pentru toată viața. Ea Își dădea răspunsurile după ce intra În extaz, Învăluită de vaporii care se ridicau dintr-o

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
pe teritoriul volsiniilor și ucis de un fulger invocat de Porsenaxe "Porsena" (Plinius, Naturalis historia, XI, 140); aceeași trăsătură monstruoasă și animalică ar fi supraviețuit În infernalele larvaexe "larvae" și În subpământenii dei indigetes - pisciculi din tradiția romană. Nu există Îndoială că, În acest strat mai vechi al religiei etrusce, un rol fundamental le era atribuit forțelor elementare ale naturii, stabilite În cer, În pământ și dincolo de mormânt, care nu erau antropomorfizate și aveau aspect terifiant, adesea ambiguu În conotația lor

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
lui focus effatus, adică a spațiului „eliberat de spirite” și marcat tocmai prin construirea estradei, instrument material și simbolic al separării „casei zeului”, purificată de lumea Înconjurătoare grație acțiunii augurilor. 4. EXPERIENȚA RELIGIOASĂ ETRUSCĂTC "4. EXPERIENȚA RELIGIOASĂ ETRUSCĂ" Nu există Îndoială că transformarea panteonului etrusc, sub tripla influență, italică, feniciană și greacă, a adus cu sine modificarea multora dintre cele mai antice și originare aspecte ale religiozității etrusce. Cu toate acestea, datele expuse până acum și altele, derivate dintr-o analiză

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
zeu al curiilor, căruia anticii Îi asociau numele cu lancea și care avea evidente conotații infernale. Și astfel, lapis manalis și mundus din religia romană, foramina, „găuri” care pun În legătură lumea infernală și pe cea a oamenilor, au fără Îndoială aceleași rădăcini comune străvechi și lingvistice cu cele ale credințelor etrusce analoage; tot paralel cu latinul genius pare să fie etruscul Farqanxe "Farèan", ipostază a capacității generative a străbunului nobiliar și a lui pater familias. Cu toate acestea, și În

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
cu religia iudaică. Amândouă au În comun o divinație mai mult sau mai puțin elaborată, dar la Roma nu există o instituție a profeției. XV-viri sacris faciundus, quindecemvirii Însărcinați să administreze graecus ritus și să păstreze cărțile sibiline erau fără Îndoială scutiți de serviciul militar, dar nu și-au folosit timpul și funcția ca să stigmatizeze abuzurile sociale sau morale și ca să le ceară pacea militariștilor romani, ori ca să pună În practică ceea ce alcătuiește În vreun fel obiectul marii tradiții profetice iudaice

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
curii, binecunoscute la Roma și Cartagina: „Când se strâng laolaltă oameni merituoși și buni, când se adună la un loc oameni sinceri, această adunare nu este numită o facțiune (factio), ci o curie”. Dimpotrivă, pentru Tertullian biserica valentinienilor reprezintă, fără Îndoială, un colegiu puternic În ceea ce Îi privește pe membrii lui, dar ei constituie un cerc misteric primejdios care se dedă unor practici oculte și obscene, unor inițieri, unor povestiri lipsite de temei și unor jurăminte 3. Toate acestea au aerul

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
noile pături sociale legătura cu cultele tradiționale, În măsura În care raționalizează, critică miturile, practică alegoreza, spiritualizează termenii de cult și conduce la o interiorizare etică 2. Autorii romani, tragicii, Începând cu Ennius, satiricii, de la Lucilius la Persius, și „Înțelepții” au transmis fără Îndoială argumentele iluminismului grec. Așa cum făcuse deja Înainte Xenofan, ei critică imaginile antropomorfe ale divinității și pluralitatea zeilor. Zeii care au percepție și sunt supuși emoțiilor, care se mișcă sau care sunt sau nu fericiți și virtuoși sunt, tocmai din această

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
destul de izolate și se reduc, esențialmente, la un citat dat de Damaschin (secolul al VI-lea d.Hr.) după un fragment din Eudemos din Rodos (a doua jumătate a secolului al IV-lea Î.Hr.), pentru autenticitatea căruia nu există Îndoieli serioase (Gnoli 1988), și la alte câteva indicii care nu aduc suficiente dovezi pentru acceptarea zurvanismului ca religie autonomă a Iranului occidental antic, diferită de mazdeism și deci de zoroastrism. Referirile avestice la Zurvan, pe de altă parte, sunt mult

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
nivele de sens, aluziilor și metaforelor care le marchează limbajul și stilul retoric și a căror cheie interpretativă este uneori greu de găsit. Dificultățile de Înțelegere a textului sunt uneori enorme, inclusiv din cauza numărului mic de documente În avestico-gathică. Fără Îndoială, acestea sunt textele cel mai greu de interpretat din Întreaga tradiție zoroastriană, fapt demonstrat și de varietatea, uneori importantă, a traducerilor propuse, fondate totuși pe criterii filologice serioase. Trei dintre cele mai recente traduceri care ne-au Îmbogățit cunoștințele din

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
animală cât și cultul haomei. În orice caz, aceasta nu Înseamnă că, la rândul său, practica religioasă care a Înflorit la Început trebuia să fie lipsită de elemente devoționale și, Într-o oarecare măsură, de rituale, dar acestea trebuiau fără Îndoială să lase mai mult loc rugăciunii, prin folosirea tradițională a manthra sau a formulelor sacre (Însuși Zoroastru este cunoscător al acestora: un manthr³n: Yasna 41,5; 50, 6); dar ar fi o greșeală să vedem În G³th³ simple componente liturgice

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
lucrării divine. Ansamblul acestor concepții, care au fost elaborate cu atenție de tradiția religioasă posterioară, În contextul speculațiilor despre cele două condiții ale existenței, m¶n½g și g¶tșg (cf. mai jos, „Religia zoroastriană”, subcapitolul 2.3), a avut fără Îndoială premise gathice (Gnoli, În curs de publicare). În ceea ce privește cele două principii opuse, redate În funcție de semnificația lor primară cu Așaxe "Așa" și Drujxe "Druj" - „Adevărxe "Adevăr"” (F.C. Andreas și J. Wackernagel, H. Lüders etc.), respectiv „Minciună” -, este clar că trebuie să

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
loc, Spiritul Bun și cea mai importantă parte a creației, omul (Gershevitch, 1959, pp. 10 sqq.). S-a discutat mult despre natura și valoarea acestei corespondențe, inclusiv În lumina teoriei tripartite a indo-europenilor, elaborată de G. Dumézil; este Însă fără Îndoială că, date fiind continuitatea și coerența doctrinei Nemuritorilor Buni În dezvoltarea istorică a zoroastrismului, această Învățătură Își are rădăcinile Într-o analiză a lumii spirituale și a lumii fizice; astfel Încât, după cum s-a subliniat deja, ea nu se poate explica

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
1927) sau ale unor imnuri individuale (vezi referințe bibliografice În Kellens, 1989e, p. 43, și Panaino, 1990a). 2. Literatura pahlavitc "2. Literatura pahlavi" Textele religioase pahlavi, care apar În mare parte În secolul al IX-lea d.Hr., sunt, fără Îndoială, după Avesta, cel mai important izvor pentru studierea zoroastrismului. Acestea sunt scrise Într-o limbă, numită limba pahlavi a cărților, care este un fel de koinè literară a persanei medii (În jur de 300 Î.Hr-950 d.Hr), având o

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Z³dspram („selecții din Z³dspram”), Namagșh³ ș Manușåihr („scrisorile lui Manușåihr”), D³dest³n ș d¶nșg („sentințe religioase”) și riv³yat („tradiția”) care o Însoțește, riv³yat a lui xm¶d ș Așawahișt³nxe "E<me>d ș Așawahișta>n", Șkand-gum³nșg wiz³r („soluția hotărâtoare pentru Îndoieli”), Åim ș kustșg („motive pentru cordonul sacru”), Ard³ Wșr³z n³mag („cartea lui Ard³ Wșr³z”), Ș³yst n¶-ș³yst („permis și nepermis”), Zand ș Wahman Yasn („Zand-ul șpierdutuluiț Bahmnan Yașt”), J³m³sp n³mag („cartea lui J³m³sp”) sau Ay³dg³r ș J³m³spșg („memorialul lui J³m³sp

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
antice sau moderne, este un Întreg compozit de doctrine și practici, rod al unor variate amestecuri, sinteze și codificări, survenite În epoci diferite și provocate de diferiți stimuli și condiționări istorice și culturale, iar uneori chiar politice și sociale. Fără Îndoială, o mare parte a aspectului doctrinar și liturgic al zoroastrismului, așa cum Îl cunoaștem astăzi, trebuie să se fi format Încă de la Începutul epocii sasanide (secolele III-IV d.Hr.). Totuși, inițial, În epoca ahemenidă - adică nu mai puțin de șapte secole

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
după posibilități, uneia sau mai multor perechi de preoți (pentru o descriere detaliată a acestui cult, cf. Kotwal și Boyd, 1991). Focul are deci o poziție centrală În liturgia zoroastriană, nu numai - așa cum s-a spus - În religiozitatea indo-iraniană. Fără Îndoială, acesta este simbolul cel mai semnificativ al zoroastrismului, ca manifestare vie a Adevărului. Fiul lui Ahuraxe "Ahura" Mazd³xe "Ahura Mazda>", Focul (În avestică, at³r, În limba pahlavi, ³dur și ³takhș; În persană, ³dhar) este strâns legat de Așaxe "Așa" (Duchesne-Guillemin

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
mod semnificativ, aceasta este prezentă mai ales În Yașt, dar și În Wid¶wd³d (Gnoli, 1989a, pp. 38 sqq.). Prima informație certă, pentru că este databilă Într-o cronologie absolută, este că Darius I (522-486 Î.Hr.) a fost zoroastrian. În ciuda Îndoielilor sau a opiniilor contrare, acest fapt poate fi considerat, În mod rezonabil, sigur (cf. Duchesne-Guillemin, 1972; Herrenschmidt, 1980; Boyce, 1982; 1992, pp. 125 sqq.; Gnoli, 1985, pp. 53 sqq., 1989a, pp. 83 sqq.), datorită mărturiilor de pe inscripțiile suveranului, din care

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
22), atunci când se vorbește despre educația primită de tinerii principi persani de la cel mai Înțelept dintre magii Învățători; aceștia erau instruiți În „magii”, deci În cultul zeilor, conform doctrinei lui Zoroastruxe "Zoroastru" „fiul lui Øromaz¶s”. Totuși, nu există nici o Îndoială că cel puțin câțiva ahemenizi, chiar Înainte de Artaxerxes II, au avut tendințe politeiste. Acest fapt rezultă clar din izvoarele grecești. Singura excepție este probabil Darius I care, În inscripțiile sale, nu pare să ofere vreun element concret de politeism propriu-zis

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
și cea a Sasanizilor (Wiesehöfer, 1988; Gnoli, 1989a, pp. 124 sqq.). Dacă, Într-adevăr, există diferite elemente care ne permit să-i considerăm pe Sasanizi mai degrabă moștenitori ai Arsacizilor, decât ai Îndepărtaților Ahemenizi (Yarshater, 1971), atunci nu Încape nici o Îndoială că memoria, chiar și transfigurată, a primului imperiu iranian a continuat să exercite o puternică influență asupra ideologiei politice și politico-religioase a Iranului. 3. De la Sasanizi la Iranul islamic Factorul religios a avut un rol important În trecerea de la puterea

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
de limbă pahlavi din secolul al IX-lea (Gnoli, 1985, pp. 55 sq.). Acest lucru se datorează În mare parte faptului că În cărțile zoroastriene din acea perioadă se reflectă credințele, sensibilitatea și aspirațiile unei comunități Încă numeroase, dar fără Îndoială minoritară În califatul abasid. Acestea apar dezgolite de trăsăturile care sunt rezultatul natural al Îmbinării și compromisului În fața unor exigențe diferite și uneori contrastante, tipice pentru perioadele istorice cum este cea sasanidă, În care puterea religioasă este, Într-un fel

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
cf. Henning, 1951, pp. 50 sq.). Zurw³n este reprezentat ca tată a doi gemeni, Ohrmazdxe "Ohrmazd" și Ahrimanxe "Ahriman": primul, născut din jertfa al cărei scop era să dea viață creatorului cerului și pământului; cel de-al doilea, născut din Îndoiala (cf. Menasce ș1953ț, În Molé, 1963, p. 130 și nota 5) care l-a cuprins pe Zurw³n cu privire la Însăși eficacitatea jertfei. Pentru că tatăl hotărâse să dea Însemnele regalității primului fiu și pentru că acesta fusese tocmai Ahriman, Zurw³n a fost constrâns

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
reclamă, din contra, o reconstrucție globală și sistematică, În care fiecare element dobândește valoare și semnificație prin ceea ce Îl leagă de celelalte elemente ale sistemului, În totală coerență cu ideologia. Din acest punct de vedere, considerăm că nu există nici o Îndoială, că metodologia lui Dumézil, prin natura sa pur istorică, poate fi definită ca structuralistă; iar dacă Dumézil Însuși (1973, p. 14) refuza oarecum disprețuitor o asemenea etichetă, acest refuz se datorează probabil, pe de o parte, legăturii sale, chiar afective

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
fi alăturat numelui grec ouranòs „cer”. În orice caz, chiar dacă vor fi acceptate aceste confruntări și reconstituirile pe care le-ar putea genera, rămâne totuși surprinzătoare (și semnificativă) sărăcia datelor lexicale referitoare la religia indo-europeană. Motivul acestei lipse este, fără Îndoială, accentuarea faptului că nu numele zeului era elementul necesar și fundamental al cultului (deși din alte puncte de vedere are o importanță majoră), ci acțiunea pe care el o exercita, adică poziția și specializarea pe care o deținea În cadrul celor

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
tuturor oamenilor În raport cu ordinea cosmică pentru apărarea căreia este menit. Stelele Îi sunt iscoade, iar soarele este ochiul său. Alături de Ahuramazd³xe "Ahuramazda>"-Varuna, reapare În Iranul postgathic și partenerul său antic, zeul „contractului”, Mitraxe "Mitra". Reapare Într-o formă, fără Îndoială, mult mai războinică decât cea inițială, atât pentru că vechiul zeu al celei de-a doua funcții - cea militară -, Indraxe "Indra", este plasat În rândul demonilor, lăsând gol un „sertar”, cât și pentru că un tip de logică internă duce la echiparea

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
ai omului reiese din faptul că ei sunt cei care intervin pentru a-i salva pe marinari de pericolul naufragiului. Însă cei doi gemeni au suferit cea mai spectaculoasă transformare la Roma. După părerea mea (Campanile, 1988), nu există nici o Îndoială că aceștia se identifică cu Romulusxe "Romulus" și Remusxe "Remus". Există În legenda lor o serie de elemente, care apar mai ales În primele pagini ale lui Titus Livius, tipice pentru funcția a treia, În care se pot descoperi unele

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]