26,783 matches
-
deci posibilă reconstituirea, dacă nu chiar a semnificației exacte a celor două lexeme indo-europene, cel puțin a formei lingvistice interne: preotul este cel care aduce obiectul jertfei Înaintea (Înspre) zeu, iar jertfirea constă În actul aducerii. Această concluzie este, fără Îndoială, corectă; eroarea apare atunci când, pornind de la aceste date lexicale, se ajunge la extrapolarea unui dat existențial și instituțional, adică reprezentarea preotului ca aparținând unei clase sociale autonome și specializate. Dacă, dimpotrivă, reflectăm asupra naturii pur ideologice a Împărțirii tripartite indo-europene
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
la Arcona, În templul lui Svantovitúxe "Svantovitu^", avea loc În fiecare an un rit profetic, care avea drept scop prezicerea recoltei, În cadrul acestui rit folosea doar un corn ce conținea vin. 9. Temple și jertfetc "9. Temple și jertfe" Fără Îndoială că În perioada cea mai veche religia slavă nu avea temple; zeii erau venerați În locuri sacre (cum ar fi, de exemplu, o pădure) sau erau puși În legătură cu un arbore sacru. Obiceiul de a construi edificii speciale pentru cultul divin
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
simple coloane terminate În formă de cap. Însă, curând, ajunge și În lumea slavă practica legării cultului de temple și statui antropomorfe (chiar dacă, desigur, nu Într-o manieră realistă: dacă ne gândim doar la policefalie); acest fenomen a favorizat, fără Îndoială, și consolidarea structurilor sacerdotale. Celxe "Cel" mai adesea, zeilor li se ofereau jertfe nesângeroase constând În carne, pâine, lapte, băuturi alcoolice și primele roade ale câmpului. Putem să presupunem și existența sacrificiilor umane, după cum reiese, În general, din informațiile lăsate
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Diëvas și Vëlinas sunt exponenții majori ai funcției sacre, Mënesis și Perk¿nasxe "Perku>nas" ai funcției războinice. În ceea ce privește cea de-a treia funcție - cea legată de producție, bunăstare, sănătate, plăceri sau de sfera economică În sens larg -, putem, fără Îndoială, să repartizăm aici perechea de gemeni „fii ai lui Diëvas”, care, În cântecele populare, cultivă pământul, merg la vânătoare și pescuiesc; această identificare este Întărită și de paralele tipologice, deoarece și panteonul altor popoare indo-europene cunoaște perechi de gemeni ca
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
despre divinitățile celților continentali, nu le păstrează aproape niciodată numele indigen, ci operează așa-numita interpretatio latina (sau graeca), dând fiecăreia numele divinității romane sau grecești cu care credeau ei că se identifica. Presupoziția ideologică a acestei interpretatio constă, fără Îndoială, În convingerea că cele două panteonuri diferite sunt,În esență,unul singur, iar diferența există doar la nivelul numelor. În plus, având În vedere că aceeași metodă a fost aplicată, după cum vom vedea, și la popoarele germanice, putem considera că
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
4. IMAGINEA CELȚILOR ÎN LUMEA CLASICĂ" Pentru a evalua corect mărturiile autorilor greci și latini despre religia celților, este bine să luăm În considerare imaginea globală dominantă a acestora În cultura clasică. Desele confruntări militare cu triburile celtice justifică, fără Îndoială, atitudinea de ostilitate și teamă. Celții jefuiseră Roma și Delfi, Își creaseră un stat autonom În Galatia, Învingând de mai multe ori armatele grecești; repurtaseră victorii memorabile Împotriva lui Ptolemeu Keraunos În 281 Î.Hr., Împotriva consulului Attilius În bătălia
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fi trebuit să fi fost mai prudenți În ceea ce privește condamnarea „barbariei” celților. De fapt, ne aflăm În fața unei situații tipice: celții păstrează obiceiuri străvechi care, În lumea clasică, sunt fie dispărute, fie pe cale de dispariție; după părerea noastră, nu există nici o Îndoială că obiceiul tăierii capetelor dușmanilor - cu toate implicațiile biologice și teologice pe care le comportă - Își face apariția Încă din cultura indo-europeană. O dovadă În acest sens este faptul că fenomenul În cauză este atestat pe o arie foarte largă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
adevăr, nu trebuie să atribuim În mod necesar religiilor antice indo-europene, În ceea ce privește destinul ultim al omului, rigiditatea teologică ce caracterizează multe dintre religiile moderne, În care credința despre soarta omului după moarte este propusă și predicată În detaliu, iar orice Îndoială este echivalentă cu erezia. Dimpotrivă, trebuie să pornim de la o situație foarte variată. Religia indo-europenilor nu era o religie salvifică, care și-ar fi propus să arate credincioșilor calea spre o viață veșnică și fericită. Din contra, era o religie
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
se vede bine atât din epitetele care le Însoțesc, cât și din reprezentările grafice, aceste Matronaexe "Matronae" au caracteristici aparte. Înainte de toate, nu există o Matrona individuală: ele apar mereu sub forma unui grup feminin și, chiar dacă există unele mici Îndoieli, pare legitim să ne gândim că grupurile erau formate din trei zeițe. Această pluralitate nu poate fi explicată, după părerea noastră, prin tendința amplu atestată În lumea celtică de a multiplica o zeitate individuală, deși, de exemplu, alături de zeul Lugusxe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a promovat involuntar cultul Matroanelor prin efectele sale devastatoare asupra Întregii culturi galice: dar de acum Încolo suntem În perioada romanizării. Dimpotrivă, În perioada anterioară cultul Matroanelor era limitat la dimensiuni care nu ar fi putut niciodată să pună la Îndoială importanța enormă a religiei oficiale administrată de druizi, astfel Încât, În cadrul religiei galice prezentate de Cezar, nu se vorbește deloc despre acest cult. Ar fi deci oportun să spunem câte ceva despre sacerdoțiul galic. Scriitorii clasici cunosc trei categorii de „intelectuali” gali
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
naște doi fii, Dylan Eil Donxe "Dylan Eil Don" („Dylan, fiul valului”) și Lleu Llaw Gyffesxe "Lleu Llaw Gyffes" („Celxe "Cel" strălucitor cu mâna pricepută”). Urmează alte aventuri, magie și transformări pe care le putem omite aici. Nu este nici o Îndoială că acțiunea acestor povestiri, Împânzită În Întregime de magie, lasă să se presupună amintirea unor tradiții religioase străvechi, puternic amestecate cu motive legendare obișnuite. Mai mult, este evident că unele personaje sunt În realitate divinități antice precreștine. Acest lucru este
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
aici există urme, deși foarte vagi, ale unor divinități antice. Beli Mawr era recunoscut ca primul strămoș al familiei regale din Wales, fapt ce indică În mod clar că este vorba despre o divinitate. Numele de Manawydanxe "Manawydan" sună, fără Îndoială, foarte asemănător cu cel al lui Manannánxe "Manannán", o divinitate irlandeză marină. Brânxe "Brân" are același nume ca și irlandezul Bran care, Însă, nu este un zeu, ci protagonistul unei călătorii În ținutul Fericirii, despre care am mai vorbit. Ne
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În divinitate, astfel Încât panteonul vedic și cel avestic sunt Îmbogățite cu doi zei noi: Somaxe "Soma", respectiv Haomaxe "Haoma". În favoarea acestei etimologii se adaugă și argumentul că astfel de substanțe halucinogene erau obișnuite În cultura șamanică ce a exercitat, fără Îndoială, o influență importantă asupra religiei germanice primare. 2. MITUL ORIGINILORTC "2. MITUL ORIGINILOR" Cunoaștem dintr-un fragment celebru al lui Tacitus (Germania, II) mitul referitor la originile germanilor (mit care se referă la originea umanității Înseși, pentru că o cultură primitivă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
este reprezentat adesea cu un soi de pălărie care Îi acoperă parțial ochii, la fel ca Mercur care este reprezentat cu petas; În plus, Odin poartă o lance, la fel cum Mercur Își poartă caduceul. Însă aceste motivații sunt fără Îndoială vulnerabile chiar și pentru faptul că nu putem ști dacă triburile vecine hotarelor imperiului, de la care romanii ar fi putut lua asemenea informații, Îl reprezentau astfel pe W½danaz al lor. Mai convingător este, În schimb, un argument de ordin funcțional
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
nordicul antic, Thór; În saxona veche, Thunar etc.), iar această identificare se bazează pe faptul că, la fel ca Hercule, care este reprezentat cu o măciucă, și *Thunaraz este figurat cu un ciocan care simbolizează, de fapt, fulgerul. Este fără Îndoială un zeu al războiului, asemenea lui Indraxe "Indra" În India, Înarmat și el cu o măciucă, tot un simbol al fulgerului. Este așadar normal ca acest zeu să fie preamărit de germani Înainte de a porni la luptă: „Își amintesc că
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
la cele indigene. În schimb, cazul lui Isisxe "Isis" este diferit, pentru că, după părerea sa, aici este vorba Într-adevăr despre zeița Isis, cult pe care germanii l-au preluat de la un popor străin (peregrinum sacrum). Această opinie este fără Îndoială inacceptabilă, având În vedere că un cult al lui Isis apare mult mai târziu, doar În Germania romanizată, Împreună cu multe alte divinități provenite Într-adevăr din lumea romană. Este vorba, așadar, și În acest caz despre o divinitate germanică, pe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și Îmbrăcăminte de războinici. Trebuie amintită și inscripția latină În care acest Marte germanic primește epitetul Thingsus, „domn al adunării”. Dumézil consideră că de aici a pornit transferul acestui zeu din sfera sacră În cea militară. Acest argument este, fără Îndoială, fondat; se pare Însă că există un motiv mai general și mai profund. Zeul care patronează ordinea cosmică nu ar avea o importanță prea mare dacă nu ar fi capabil să impună cu forța respectarea acestei ordini și să-l
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
numelui lor pe care unii cercetători Îl leagă de o formă veche din engleză, ealgian, „a proteja” (de aici, „protectorii”), În timp ce alții, mai Îndrăzneți, Îl identifică, nici mai mult nici mai puțin, cu numele elanului. În favoarea acestei interpretări contribuie, fără Îndoială, faptul că și alte perechi de frați divini sunt legate de animale sau identificate cu acestea; din acest punct de vedere, este semnificativ faptul că, de exemplu, conform tradiției anglo-saxone, germanii au invadat Britania sub conducerea a doi frați mitici
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
p. 365): „Este unic la germani un tip de spectacol, același ori de câte ori se Întâlnesc: tineri goi sar pentru a se distra În mijlocul spadelor și a lăncilor Îndreptate amenințător Înspre ei”. (Germania XXIV). Dar actul cultual cel mai semnificativ este, fără Îndoială, jertfa. Germanii practicau sacrificiul uman și au continuat să-l practice până Într-o epocă destul de avansată, folosind mai ales prizonierii de război. Am vorbit deja despre spectacolul de care au avut parte romanii la Întoarcerea din pădurea Teutoburg, unde
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
călătoria din urmă. Năzuind să fie un îndreptar de edificare creștină, cartea e structurată - sugestia unei arhitecturi precise venea, poate, și de la Charles Baudelaire, considerat de S. „răscruce a veacului modern” - pe o schemă ascensională, cu patru trepte: „pregătirile și îndoielile”, „ispitele și păcătuirile”, „căirile și rodirile”, „canonurile și fericirile”. Experiența eului liric este una generică, în măsura în care acesta își asumă trăirile semenilor săi din epoci anterioare sau contemporani. Evlavia medievală intră, de pildă, într-un discurs ce transpune un portret de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289924_a_291253]
-
actualitate. Avem impresia că nu există distanță între fotografie și realitatea fotografiată. II. Istoria antică și „Pietà” a lui Michelangelo Deși ar fi oportun, nu doresc să discut despre această convingere a noastră. Vreau în primul rând să pun la îndoială legitimitatea unei astfel de atitudini în privința Bibliei. Istoria pe care ea ne-o prezintă nu este o peliculă de televiziune. Nu asistăm niciodată la evenimente relatate ca și cum am fi în fața micului ecran. Există în realitate o distanță, deseori considerabilă, între
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
lume, însă, este verosimilă, adică asemănătoare cu lumea adevărată. E o lume care ar putea exista sau e posibil să fi existat, la fel cum personajele ar putea exista sau e posibil să fi existat. Aceste observații foarte simple, fără îndoială, creează o dificultate celor credincioși pentru că, pentru ei, Biblia și evangheliile nu se pot asemăna cu un roman, adică cu o povestire concepută de imaginația autorilor săi. Istoria biblică este adevărată, nu inventată, nici legendară. Biblia povestește lucruri care s-
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
lor tipică. Concluzie Pentru o cunoaștere exactă a instalării lui Israel în țara Canaanului, povestirea biblică despre Iosue și judecători este în ansamblu mai puțin utilă decât datele furnizate de arheologie. Acest bilanț este negativ doar la prima vedere. Fără îndoială Biblia se bazează pe unele evenimente istorice. De exemplu, poporul lui Israel nu este un popor mitic, țara făgăduită sau țara sfântă nu este o țară legendară. Cu toate acestea, scopul principal al cărților biblice analizate, Iosue și Judecători, nu
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
probleme provin din povestirea din 2Rg 19,35-37. Prima: trebuie să ne întrebăm ce a provocat înfrângerea armatei asiriene. 2Rg 19,35-36 spune că o intervenția supranaturală l-a obligat pe Senaherib să părăsească câmpul de bătălie. Textul sugerează, fără îndoială, că eliberarea Ierusalimului se datorează ajutorului lui Dumnezeu. Într-un limbaj întrucâtva mai modern, s-ar spune că a fost o intervenție „providențială” în eliberarea cetății. Pe de altă parte, este dificil să luăm literal afirmațiile textului care notează pierderea
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
discurs în care sensibilitatea pesimistă (bacoviană) străpunge abstractul haos barbian ( Remușcare, Debusolare, Chemări de toamnă, Melancolie). Țintind să fie poet al „adevărului crud” și al „ultimei crize”, pentru care întregul univers e o idee, el se simte atins de morbul îndoielii, al zădărniciei și, ca un „zeu frustrat”, se retrage din „orașul atomic”; îndrăgostit de „semn” și de „ore”, nu va putea niciodată defini limita iubirii, între realitate și vis. „Personaje” ca Pitagora, Euclid, Socrate, Homer, Borges, Kant, prezente în versuri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290462_a_291791]