29,295 matches
-
patrie a pinguinilor, Antarctica, acolo unde își regăsește familia. Însă odată ajuns acolo, dorul nu-i dă pace, ci îl îndeamnă la o nouă călătorie, de data aceasta înapoi, spre adevăratul acasă, Circul din București. Mi-e dor, mi-e dor.... Inspirația homerică a poemului lui Naum este evidentă și a fost abordată critic în registrul înalt, al comparațiilor directe, având drept rezultat o deformare inutilă a limitelor interpretării. Când nu e considerat realizare minoră, un fel de creație colaterală marii
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
primită de doamna Margaret MacDonald în 1911 de la un prieten, după moartea fiului său, David, exprimă simplu esența dureroasei pierderi: Dacă cineva ar avea douăzeci de copii, unul nu ar putea lua niciodată locul altuia - întotdeauna ar fi douăzeci de doruri și douăzeci de goluri în inima sa". Oricât de firească era moartea în viața cotidiană a omului de secol XIX, sfârșitul vieții copiilor și al tinerilor concentra o mare emoție tragică, revelată, pe de o parte, în mitul romantic al
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
dar/talent "a fi talentat", a avea haz, a avea noroc: (40) Prâslea întrebă ce putere are zmeul (Ispirescu). e. Complementul este o stare sufletească sau o stare organică; exprimă același lucru ca verbul corespunzător - am bucurie "mă bucur", am dor de casă "mi-e dor de casă"; se redă de cele mai multe ori ca "a simți": (41) Avut-am odată... dor de fală (Alecsandri); (42) N-avea poftă de mâncare (Drăghici); (43) Am dureri de cap. f. De cele mai multe ori, starea
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
a avea haz, a avea noroc: (40) Prâslea întrebă ce putere are zmeul (Ispirescu). e. Complementul este o stare sufletească sau o stare organică; exprimă același lucru ca verbul corespunzător - am bucurie "mă bucur", am dor de casă "mi-e dor de casă"; se redă de cele mai multe ori ca "a simți": (41) Avut-am odată... dor de fală (Alecsandri); (42) N-avea poftă de mâncare (Drăghici); (43) Am dureri de cap. f. De cele mai multe ori, starea sufletească indicată prin complementul abstract
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Complementul este o stare sufletească sau o stare organică; exprimă același lucru ca verbul corespunzător - am bucurie "mă bucur", am dor de casă "mi-e dor de casă"; se redă de cele mai multe ori ca "a simți": (41) Avut-am odată... dor de fală (Alecsandri); (42) N-avea poftă de mâncare (Drăghici); (43) Am dureri de cap. f. De cele mai multe ori, starea sufletească indicată prin complementul abstract e un sentiment față de altcineva: (44) Toți aveau milă de ea (Ispirescu); (45) Are ciudă
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Aceluia îi va fi fata nevastă (25) Își alese... un ogar să-l aibă de tovarăș/să-i fie tovarăș (29) Am uitat ce dată avem/e azi (30) Mai avem/e un kilometru până ajungem (41) Avut-am odată... dor de fală/ Mi-a fost odată dor de fală (42) N-avea/Nu-i era poftă de mâncare (44) Toți aveau milă de ea/Tuturor le era milă de ea (45) Are ciudă/ Îi e ciudă pe alta (47) Părinții
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Își alese... un ogar să-l aibă de tovarăș/să-i fie tovarăș (29) Am uitat ce dată avem/e azi (30) Mai avem/e un kilometru până ajungem (41) Avut-am odată... dor de fală/ Mi-a fost odată dor de fală (42) N-avea/Nu-i era poftă de mâncare (44) Toți aveau milă de ea/Tuturor le era milă de ea (45) Are ciudă/ Îi e ciudă pe alta (47) Părinții fetii... au de bucurie/sunt bucuroși... (51
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
grele, boli, suferințe în iubire, rele de tot felul. Toate aveau o rezolvare dacă ajungeai la părintele Teofan. Dar de trei ani părintele este la cer și sutele de credincioși din Vaslui, care îl aveau în suflete, erau dezorientați. Duceau dorul unui loc din care să se întoarcă ajutați și cu problemele grele rezolvate. Însă, iată, sunt câteva luni bune, de când Vasluiul vuiește de ceea ce se întâmplă la miezul nopții, vinerea, la Giurgeni. La Mănăstirea Giurgeni merge Vasluiul, acum. Am vorbit
Maica Domnului de la Giurgeni by Mihaela Manu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1645_a_3101]
-
cu botul invizibil și lacom În vintrele lui nevăzute - nevăzute ca și sufletul! - și „halim”, halim cu o poftă absolut dizgrațioasă, nu rareori uităm să ne ștergem la gură... adică: ne „Îndrăgostim”, ne „Împrietenim”, ne „emoționăm realmente” și ne este dor de „cineva”, lăsăm toate treburile urgente la o parte; ba, descoperim cu o anume stupefacție cât de „oarecare”, de false chiar, sunt acele zeci și sute de necesități mai mici sau mai mari care ne-au ocupat și Încordat spiritul
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
care urma să apară la marile edituri pariziene!... A doua oară, Înainte de stabilirea definitivă, am vizitat Parisul În vara lui ’76, venind de la Stockholm, ca să-l Întâlnesc pe prietenul meu Matei Călinescu, ce venea din America, de care mi-era dor și care „făcuse” ceea ce Îndrăznisem eu cu vreo cinci ani Înainte - ruperea legăturilor cu acea Românie politică ce Îl asfixiase ani În șir, riscând o altă carieră universitară În America. Călătoria pentru o săptămână aller-retour, cu avionul, mi-a plătit
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
regularitate”, indiferent dacă are sau nu „inspirație” și mai ales dacă nu are, deoarece atunci se arată cu adevărat semnul profesionalismului autentic. Numai soldatul și ciobanul singuratic, sălbăticit de natură și de stricta apropiere a animalelor cântă când le este dor, născând folclorul oral și muzical; noi, scribii, spre deosebire de cei antici, babilonieni sau egipteni, consemnăm nu recoltele, birurile sau amenzile, ci „pictăm societatea și moravurile”, „purtăm o oglindă de-a lungul unui drum”, cum spunea postromanticul Stendhal sau, mai nou, Încercăm
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
erau legați - copilăria și adolescența lor, „erele” individuale cele mai absorbante, mai permeabile, mai vii, mai „ingenioase”, un pământ „anume” și o colectivitate, un „timp” În care-și lăsaseră ambii „oasele sentimentale”, față de care cu siguranță aveau o nostalgie, un dor de neînfrânt, chit că fiecare dintre cei doi și-l mărturiseau, lor și altora, diferit: Eliade scriind proze (romanul La forêt interdite, pe care l-am citit atunci, În franceză, apărut la editura lui Ioan Cușa, proprietarul unei mari imprimerii
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
se putea altfel cultivă o poetică a obiectivității: " Am observat deja că poetica obiectivității s-a născut pe una din laturile esențiale ale spiritualității românești înclinația spre sinteză și pluralism. Vom vedea că spațiul ontic caragialesc stă sub semnul ondulațiunii, dorul mioritic fiind de esență muzicală. Unda este "muzica" prin excelență, plânsul neauzit al lui Demiurgos. Ea străbate până la consonantismul lui Odobleja și ontologia "muzicală" a lui Alexandru Bogza. Să nu uităm că Orfeu era trac de origine. (...). Iar propoziția-cheie a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
degetul ca nemernici orfani ai vieții și nu vor vedea decât spasm și împreunare, minciună și fărădelege. Trezește-te, iubito!" Și încă un exemplu, imposibil de ocolit: Părea un abur de cuvinte care șopteau, părea un farmec nespus, părea un dor după mii de ani de așteptare, părea că nici nu eram, așa de mult eram. Ce fericiți suntem, Doamne, ce fericiți suntem!" grăiam negrăind". Apoi încă unul: Ce ochi au adunat atâta rouă și atâta verde pur, și atâta azur
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de ani de așteptare, părea că nici nu eram, așa de mult eram. Ce fericiți suntem, Doamne, ce fericiți suntem!" grăiam negrăind". Apoi încă unul: Ce ochi au adunat atâta rouă și atâta verde pur, și atâta azur, și atâta dor!..." După un șir de misterioase dispariții, în special a Corei Solomon din spitalul bucureștean (după ce a fost maltratată de trei varvarieni), apoi și a lui Dimitrie Cristea din casa mamei sale de pe strada Arcadiei, naratorul rămâne în posesia a șapte
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Edgar Papu (Poezia lui Eminescu), notând cu satisfacție că autorul Luceafărului "începe să fie văzut în adevăratele lui dimensiuni". Tot așa, va întâmpina cu prețuire exegeza lui Ion Negoițescu, dar și cu rezerve. Eminescu, scrie tânărul Theodor Codreanu, e "produsul dorului nemărginit". Nemulțumit de stadiul cercetărilor despre Eminescu (la acea oră), cu excepțiile mai sus arătate, ia o decizie irevocabilă: Într-o zi va trebui să scriu o carte despre Eminescu" (februarie 1975). S-a ținut de cuvânt. A scris chiar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
credința ("4050. Numai credința te face invulnerabil.") și dansează femeia ("3990. Labirintul este femeia însăși. Din care nu pot ieși decât adevărații îndrăgostiți"). Aici înfloresc iubirea, incertitudinile ("2442. În labirint, călăuza e totdeauna firul tors de o femeie?") și, uneori, dorul de libertate. Labirintică e societatea în care scriitorul trăiește "după alte legi decât majoritatea concetățenilor mei prizonieri în labirint. Diferența e că eu sunt liber, pe când ei au doar surogatul libertății" (5095). Organizarea lumii e tulbure și din comunism, "cheia
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
acestea înfățișându-se mai curând sub semnul anonimatului și al negativității decât al impulsului destinal și al cutezanței cioraniene. Între principiul eminescian al "organicității" și teza încrâncenată a "schimbării", visată cu ardoare și disperant de fiul protopopului din Rășinari, cu dor neostoit de "Coasta Boacii", Theodor Codreanu înclină mai mult spre prima variantă. Cuvântul "schimbare" poartă cu el riscuri grave și imprevizibile, acela al retorismului fiind, sigur, unul dintre ele. Tocmai de aceea formulele schimbare și alteritate s-au transformat în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
nici un caz cadrilată, nu-mi place mie. Eu sunt bine, gâtul mi-a trecut, așa că acum sunt bine dispusă. Sandul meu drag și scump, vezi, ai grijă când ai ocazia și timp disponibil, dă o goană până la mine. Îmi este dor mult de tine. Ai grijă și scrie-i Lenuței la timp și ce ai făcut cu numirile. Pentru cărțile lui Nisipeanu, ai vorbit? La noi au primit cu bucurie - vorbele tale - toate colegele, la fel și colegii. Apropos, doamna directoare
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
adevărat împreună întrutotul , unul al altuia. Pe acasă la mine e numai bine și toți te înconjoară cu aceeași dragoste ca pe mine însumi. Transmite cele de cuviință cunoscuților de la Ploești. Termin aceste rânduri și rămân al tău cu tot dorul și dragul. Mii de sărutări și îmbrățișări curate, al tău, Sandu. Cred că mâine Sâmbătă o vei primi. 14 octombrie 1940 Dragul meu Sandu, Mai mult de o săptămână nu mai știu nimic de tine. Tăcerea ta m-a făcut
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
mă întreabă, de ce m-am schimbat, gândul îmi este numai la tine și la tăcerea ta. Eu fiind singură la școală nu am avut altceva de făcut decât una, recititul scrisorilor tale cele dragi și care îmi mai alină din dor. Te-am visat mereu, dar tu nu te mai gândești la Mia ta. De ce? Aș vrea o explicație cât mai curând. Crede-mă, Sandi scump, că am plâns aseară, îmi era dor de tine mult de tot, te doream mult
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
cele dragi și care îmi mai alină din dor. Te-am visat mereu, dar tu nu te mai gândești la Mia ta. De ce? Aș vrea o explicație cât mai curând. Crede-mă, Sandi scump, că am plâns aseară, îmi era dor de tine mult de tot, te doream mult și parcă plângând mai mi-a trecut din supărare. Numai spun că noaptea nu mai dorm ca altă dată. Speram că astăzi am scrisoarea, dar toată așteptarea mi-a fost zadarnică... Ce
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
rămas 46 zile, în fiecare seară am grijă și scot o zi din calendar. Acum, înainte de a închide scrisoarea, te rog, transmite-le sărutări de mâini măicuței și lui tăticu, sărutări celorlalți, iar pe tine te pupă dulce și cu dor mult, a ta logodnică care se gândește mereu la tine, Mia. Scrie-mi mai des, sunt puțin mai pretențioasă, singurul defect pe care îl am. N.A. Logodnica reținuse corect, de la 1 mai 1940 lotul logodnicului ei fusese avansat sublocotenent. Ploești
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
mai frumos, după cum eram anunțată, cu o scrisoare mai înainte. Cred, îți mai amintești? Aș vrea să se realizeze ceea ce spui într-un colț al scrisorii: “Curaj și viața ne va surâde într un viitor mai apropiat !” Te sărută cu dor și drag, logodnica ta care va fi pentru totdeauna, Mia. P.S. Eu am rămas la Ploești cu postul, scrie mi tot aici. Transmite la toți dragi salutări de la mine. Caută și scrie-mi vești bune, nu mă mai necăji. Am
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
și mă cam grăbesc. E ora 2. Ce vei fi făcând tu scumpa mea comoară în aceste momente? Poate că faci și tu o scrisoare și astfel să stăm de vorbă unul cu altul de la distanță. Te sărută cu mult dor și drag, Sandy. P.S. Cele cuvenite tuturor cunoștințelor și aș dori din suflet să nu li se fi întâmplat nimic rău. Sănătate de la nași. De nașu știu că încă e concentrat. Pa, Sandy. N.A. După cum se vede aceasta este prima
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]