KorAP: Find »[drukola/base=haină & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...1066 1067 1068 ...1073 >

26,817 matches

Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286

puterea. În seria tranzacțiilor nedorite de proprietate au existat deopotrivă câștigători și perdanți. Casele și magazinele evreilor și ale altor victime etnice au fost ocupate, după plecarea acestora, de localnici; noii proprietari au furat sau au confiscat ustensilele, mobila și hainele rămase. Mai pronunțat În „zona morții” dintre Odessa și Marea Baltică, fenomenul s-a produs peste tot: Întorși din lagărele de concentrare În 1945, supraviețuitorii și-au găsit casele din Praga sau Paris ocupate de indivizi „aciuați” În timpul războiului și care

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
ziua eliberării de sub ocupație sau la scurt timp după aceea. Frecvența cu care femeile erau acuzate - adesea de alte femei - de relații cu nemții e revelatoare. Multe dintre acuzații nu erau complet false: prestarea de servicii sexuale În schimbul mâncării, al hainelor sau ajutorului reprezenta deseori singura salvare pentru femeile și familiile aflate la strâmtoare. Dar popularitatea acuzei și plăcerea dușmănoasă pe care o suscitau pedepsele demonstrează că, pentru femei, ca și pentru bărbați, ocupația a fost resimțită În primul rând ca

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
că puținul care mai rămăsese trebuia folosit ca piatră de temelie pentru viitor. Guvernele provizorii din lunile de eliberare erau aproape neputincioase. Cooperarea necondiționată (și plină de recunoștință) a elitelor economice, financiare și industriale era vitală pentru a asigura alimente, haine și combustibil unei populații neajutorate și Înfometate. Epurarea economică risca să fie contraproductivă, chiar paralizantă. Prețul plătit a fost cinismul politic: o pierdere abruptă a iluziilor și speranțelor aduse de eliberare. Pe 27 decembrie 1944, scriitorul napolitan Guglielmo Giannini nota

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
restul continentului, deși nicăieri altundeva nu a existat o tentativă de asigurare a asistenței sociale de dimensiunea celei din Marea Britanie. Mulțumită instaurării statului asistențial, europenii mâncau mai mult și, În general, mai bine, trăiau mai mult și mai sănătos, aveau haine și locuințe mai bune decât În orice alt moment din istorie. Mai presus de toate, aveau siguranța zilei de mâine. Nu Întâmplător, când sunt Întrebați ce cred despre serviciile lor publice, europenii vorbesc În primul rând despre un soi de

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
ziare, care nu raportează decât o părticică din ce se Întâmplă În lume; prea puține semințe pentru culturi și prea puține Îngrășăminte; prea puține case cu prea puține geamuri de pus În ferestre; prea puțină piele pentru Încălțări, lână pentru haine, gaz pentru gătit, bumbac pentru scutece, zahăr pentru dulceață, untură pentru prăjit, lapte pentru prunci, săpun pentru rufe. În ciuda vremurilor sumbre, cercetătorii de azi sunt convinși că reconstrucția postbelică inițială și planurile reformiste din anii 1945-1947 au pus bazele viitoarei

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
veștede pe lângă iedera cantinelor, sub un cer veșnic tern, apăsător ca un capac de tablă. Era epoca austerității. Pentru a mări exporturile (și a obține astfel valuta străină indispensabilă), aproape totul era raționalizat sau, pur și simplu, inexistent: carne, zahăr, haine, mașini, benzină, călătorii În străinătate, chiar dulciuri. Din 1946 până În iulie 1948 a fost raționalizată pâinea, ceea ce nu se Întâmplase nici măcar pe timp de război. La 5 noiembrie 1949, guvernul a sărbătorit ostentativ „sfârșitul rațiilor”, dar multe au fost impuse

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Centrală germanofonă - motor al culturii europene În prima treime a secolului XX - Încetase să mai existe. Viena, deja În umbră după căderea Habsburgilor În 1918, a fost Împărțită, ca și Berlinul, Între cele patru puteri aliate. Abia reușea să asigure haine și alimente locuitorilor săi; de contribuții la viața intelectuală a continentului nici nu putea fi vorba. Filosofii, economiștii și savanții austrieci, ca și omologii lor din teritoriile fostei monarhii austro-ungare, fie reușiseră să fugă (În Franța, Marea Britanie, Statele Unite), fie colaboraseră

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
exterior era Încă determinat de clasă și venit, mai degrabă decât de etate. Desigur, tensiunile dintre generații nu lipseau. În timpul războiului, tinerii parizieni și londonezi arborau, spre oroarea celor mai În vârstă, costume zazou de inspirație americană (pantaloni bufanți și haină până la genunchi, cu umeri supradimensionați), iar entuziasmul boemilor și intelectualilor, la sfârșitul anilor ’40, pentru scurta din nolton (cândva haina tradițională a pescarilor belgieni) prevestea tendința tineretului de a adopta un stil vestimentar din ce În ce mai relaxat. În clubul de noapte ultra-șic

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
războiului, tinerii parizieni și londonezi arborau, spre oroarea celor mai În vârstă, costume zazou de inspirație americană (pantaloni bufanți și haină până la genunchi, cu umeri supradimensionați), iar entuziasmul boemilor și intelectualilor, la sfârșitul anilor ’40, pentru scurta din nolton (cândva haina tradițională a pescarilor belgieni) prevestea tendința tineretului de a adopta un stil vestimentar din ce În ce mai relaxat. În clubul de noapte ultra-șic Le Tabou, inaugurat la Paris În aprilie 1947, licențele vestimentare erau Însăși esența mondenității, iar Rendez-vous de juillet, un film

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
continent și impactul durabil al Marii Crize și al războiului. Raționalizarea a ținut cel mai mult În Marea Britanie: pâinea s-a distribuit pe cartelă din iulie 1946 până În iulie 1948, cupoanele de textile au fost folosite până În 1949, aprovizionarea cu haine și mobilier minimal din timpul războiului s-a menținut până În 1952, iar carnea și alte alimente au fost raționalizate până În 1954 (cu o scurtă Întrerupere În iunie 1953, la Încoronarea reginei Elisabeta a II-a, când toată lumea a primit cadou

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
față de SUA. Azi presupunem cu prea mare ușurință că Republica Federală postbelică a primit cu entuziasm și brațele deschise tot ceea ce era american; că infanteriștii americani care Împestrițau Germania centrală și de sud cu aparatura, bazele, convoaiele, filmele, muzica, mâncarea, hainele, banii și guma lor de mestecat erau universal iubiți și acceptați de poporul a cărui libertate veniseră s-o apere. Realitatea era mai complicată. Luați individual, majoritatea soldaților americani (și britanici) erau În general simpatizați. Însă după ușurarea inițială - fiindcă

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
din acest motiv, mașina de spălat - ca și mașina de spălat vase după mijlocul anilor ’70 - a rămas asociată În imaginarul publicitar cu Însemnele domestice ale prosperității burgheze. Mașinile de spălat și frigiderele deveneau mai ieftine. Ca și jucăriile și hainele, ele erau fabricate la scară mai mare ca oricând, Întrucât investiția, pe de o parte, și cererea mare constantă, pe de altă parte, au coborât prețurile: chiar și În Franța, unde producția de masă a rămas mereu puțin În urmă

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
puteau alege Între locurile de tip demipensiune (bed-and-breakfast), pensiunile și hotelurile modeste de pe malul mării rezervate În bloc de o nouă specie de operatori de turism profilați pe pachete. La toate acestea se putea ajunge acum cu mașina. Îmbrăcate În haine de vară lejere (un produs nou În sine și o dovadă a noii prosperități), milioane de familii se Înghesuiau În mașinile lor Fiat, Renault, Volkswagen sau Morris - adesea În aceeași zi, Întrucât concediile se dădeau de obicei În august - și

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
a adolescenților s-a manifestat În vestimentație. Cu mult Înainte ca generația baby-boom să descopere minijupele și părul lung, predecesoarea ei - generația născută În timpul războiului, nu imediat după el - și-a afirmat prezența printr-un cult al bandelor. Îmbrăcați În haine Închise la culoare, mulate - uneori din piele, alteori din piele Întoarsă, Întotdeauna croite strâmt și cumva amenințătoare -, așa-zișii blousons noirs (Franța), Halbstarker (Germania și Austria), skinknuttar (Suedia) și londonezii teddy boys afișau o atitudine cinică, indiferentă, un amestec de

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Wild One șSălbaticulț) și James Dean (În Rebel Without a Cause șRebel fără cauzăț). Dar, În ciuda unor izbucniri de violență sporadice - cele mai serioase În Marea Britanie, unde bande de tineri Îmbrăcați În piele au atacat imigranții caraibieni -, acești tineri și hainele lor nu amenințau decât noțiunile de bunăcuviință ale unei generații mai În vârstă. Ei arătau diferit. Vestimentația specifică vârstei era importantă, ca o declarație de independență și chiar semn de revoltă. Era, de asemenea, nouă - În trecut, tinerii nu aveau

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
noțiunile de bunăcuviință ale unei generații mai În vârstă. Ei arătau diferit. Vestimentația specifică vârstei era importantă, ca o declarație de independență și chiar semn de revoltă. Era, de asemenea, nouă - În trecut, tinerii nu aveau de ales: purtau aceleași haine ca tații și mamele lor. Dar nu a fost, economic vorbind, cea mai importantă schimbare adusă de adolescenții cheltuitori: tinerii dădeau o mulțime de bani pe haine, dar și mai mult - mult mai mult - pe muzică. Asocierea dintre „adolescent” și

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Era, de asemenea, nouă - În trecut, tinerii nu aveau de ales: purtau aceleași haine ca tații și mamele lor. Dar nu a fost, economic vorbind, cea mai importantă schimbare adusă de adolescenții cheltuitori: tinerii dădeau o mulțime de bani pe haine, dar și mai mult - mult mai mult - pe muzică. Asocierea dintre „adolescent” și „muzica pop”, care a devenit automată la Începutul anilor ’60, avea o bază atât comercială, cât și culturală. În Europa, ca și În America, dacă familia se

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
dinaintea furtunii. Mai mult chiar decât părinții lor, ei au fost vizați de industria publicității care a urmat, a Însoțit și a prevestit boomul consumatorului. Se fabricau și se cumpărau tot mai multe bunuri, de o diversitate fără precedent. Mașini, haine, cărucioare pentru copii, hrană ambalată și detergent - toate intrau acum pe piață Într-o varietate tulburătoare de forme, mărimi și culori. Publicitatea are o istorie lungă În Europa. Ziarele, În special cele populare care s-au dezvoltat Începând cu anii

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
pentru micul dejun care apăreau la tânăra televiziune comercială britanică se adresau gospodinelor și copiilor, pauzele publicitare de la Radio Monte Carlo și din alte părți vizau mai ales piața „tinerilor”. Cheltuielile discreționare ale adolescenților - pe tutun, alcool, motorete și motociclete, haine la modă cu preț redus, Încălțăminte, produse de machiaj, de Îngrijire a părului, bijuterii, reviste, discuri, pick-upuri, radio - reprezentau un imens și neexplorat rezervor de bani, lucru pe care agențiile de publicitate s-au năpustit să-l valorifice. Cheltuielile anuale

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
ani22. Voga liniilor de producție stil SUA și „taylorizarea” normelor de lucru, ca și fascinația pentru filmele și modele americane erau o poveste veche chiar și Înaintea celui de-al doilea război mondial. Intelectualii europeni din perioada interbelică deplângeau lumea „haină” a modernității americane care Îi aștepta pe toți, iar naziștii și comuniștii deopotrivă au făcut mare caz de rolul lor ca ocrotitori ai culturii și valorilor În fața capitalismului american dezlănțuit și a cosmopolitismului „corcit” și dezrădăcinat simbolizat de New York și

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
decât În revoluția consumatorului, care afecta America și Europa deopotrivă. Europenii aveau acum acces la o gamă de produse fără precedent, cu care consumatorii americani erau deja familiarizați: telefoane, electrocasnice, televizoare, aparate de fotografiat, produse de curățat, mâncăruri la pachet, haine ieftine și colorate, mașini și accesorii etc. Asta Însemnau prosperitatea și consumul ca mod de viață - „modul de viață american”. Pentru tineri, farmecul Americii era contemporaneitatea ei agresivă. Ca abstracție, ea reprezenta opusul trecutului: era mare, deschisă, prosperă - și tânără

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
și clasa muncitoare deopotrivă, blugii au bulversat filiera tradițională de transmitere a modei „de sus În jos”: ei s-au transmis „de jos În sus”, fiind inițial o ținută de lucru autentică. Erau, de asemenea, declarat tineri: ca multe alte haine strâmte imitate din filmele de la sfârșitul anilor ’50, ei nu se potriveau celor vârstnici. În foarte scurt timp, blugii - ca și motocicletele, Coca-Cola, părul lung (la femei și bărbați) și vedetele pop - au Împânzit, În variante locale, toată Europa de Vest (filmele

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
un loc important În comerțul cu bunuri de lux Încă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, iar ceasurile elvețiene aveau de zeci de ani o reputație solidă. Dar ideea că o mașină germană e prin definiție preferabilă altora sau că hainele italiene, ciocolata belgiană, argintăria franțuzească sau mobila daneză sunt cele mai bune de pe fața pământului ar fi părut ciudată cu numai o generație Înainte. Până de curând, această reputație aparținuse industriei engleze: efectul supremației industriale a Regatului Unit În secolul

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
italiene - Fiat, Alfa Romeo, Lancia - sunt nefiabile și de proastă calitate, Însă această reputație jenantă nu a umbrit deloc faima altor produse italiene: pielărie, haute couture și, Într-un registru mai banal, aparatură electrocasnică 12. Pe plan internațional, cererea de haine sau produse alimentare germane era practic inexistentă, și asta pe bună dreptate. Dar, prin 1965, orice obiect ieșit dintr-un strung nemțesc sau conceput de ingineri care vorbeau germana ieșea din expozițiile americane și britanice la prețul cerut. Numai Scandinavia

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
cu fidelitate la o mână de designeri și case de modă din Paris, acestea din urmă aveau un statut (și un profit) asigurat. Dar la Începutul anilor ’60, femeile - ca și bărbații - au renunțat treptat la pălării, costume pretențioase sau haine de seară. Tendințele vestimentare ale marelui public nu mai erau dictate exclusiv de sus. Europa continua să fie capitala stilului și eleganței, dar viitorul părea să fie unul al tendințelor eclectice, inclusiv adaptări ale prototipurilor americane sau chiar asiatice (lucru

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]