3,598 matches
-
În genere, viața În acest eden dulce sugerează o Întîrziere În desfătare, o prelungire a plăcerii, o moleșire a gesturilor. Murmurul apei invită, spune chiar poetul, la „dulce moliciune”. Privind luna ce se Înalță și danturile albei baiadere, sultanul se Îmbată de o „dulce desfătare”. Chiar violența se manifestă și se risipește În acest climat de moliciune dulce. Există o plenitudine a peisajului În Florile Bosforului, Conrad etc. Însă, din pricina abuzului de parfumuri, sonuri divine, culori, plenitudinea se Întoarce spre viciu
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Împacă, totuși, figura inocentei, cu răsfățul, dorința aceea grăbită să atingă pragul de sus al desfătării ce se observă În toată erotica bolintiniană? Rumeneala ascunde, În fapt, o mare primejdie. Figura inocenței este, În realitate, anticamera amorului magic, acela care Îmbată simțurile. CÎnd fața se roșește, cu delicatețe, de emoție, ochii se Întunecă de focul interior: „Mult ți-e fața rumeoară, Mult ți-e ochiul Înfocat! Ești tu, tînără fecioară, O dorință ce-am visat?” Este, pentru că tînăra fecioară are cele
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
focul interior: „Mult ți-e fața rumeoară, Mult ți-e ochiul Înfocat! Ești tu, tînără fecioară, O dorință ce-am visat?” Este, pentru că tînăra fecioară are cele două atribute pe care poetul le cere feminității: inocența și capacitatea de a Îmbăta sufletul. Fața poate fi Înșelătoare, ochiul este Însă mereu loial: el traduce exact combustia interioară, starea, natura pasiunilor. Pentru a fi complet, pentru a da sentimentul plenitudinii, erosul trebuie să atingă, prin inocență, treapta magicului. Efectul imediat este beția dulce
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Înșelătoare, ochiul este Însă mereu loial: el traduce exact combustia interioară, starea, natura pasiunilor. Pentru a fi complet, pentru a da sentimentul plenitudinii, erosul trebuie să atingă, prin inocență, treapta magicului. Efectul imediat este beția dulce („și amorul magic ne Îmbată dulce”), răsfățul acela viclean pentru că este ambiguu: o exaltare a grației, un joc al inocenței, dar și o subtilă perversitate, o Întîrziere În desfătare, o complicitate ce poate duce departe. Figura inocenței se slujește În poezia lui Bolintineanu și de
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
revărsată de ochi exprimă, cu precădere, starea de alarmă a simțurilor. Lumina ia, atunci, Înfățișarea focului, o lumină cu valoare energetică. Focul din priviri provoacă răsfățul primejdios al simțurilor: „Ăst farmec fără moarte, aceste străluciri, Ce, răsfățîndu-ți dulce arzîndele simțiri, Îmbată al tău suflet și-l face să tresare Sub mîna providenții, d-amor și desfătare...”. și Împinge iubirea spre zona magicului, acolo unde pasiunile devin sublime și desfătarea ia formele cele mai pure: „Mehrube! Aruncă dulcea ta privire P-al
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pe pămînt și-n cer!” În fine, ultimul act al scenariului erotic bolintinean este raptul. Dulcele, rumeheala, lumina, focul, cu efectele lor: beția sufletului și a simțurilor, răsfățul În desfătare etc. au ca efect invitația la răpire: „Vino și mă-mbată cu a ta amoare, Vis de tinerețe, flacără din soare, Vin a mă răpi.” Raptul se produce fără dificultate. Sultana Leili se lasă ușor răpită de Ali-bei și, cînd fuga eșuează, ea se dă cu bucurie morții. O frumoasă hurioasă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Și aburi Într-amurgul din ele se ridică Ce-n rouă sîngerîndă pe frunzi uscate pică, Sau merg de se așează pe stînci, pe vîrf de munte Ca palide vedenii cu pletele cărunte. O crîncenă orgie de sînge, de cruzime Îmbată umbra mută ce zace la desime, Ș-ades În mez de noapte s-aude prin tăcere O surdă lovitură, un vaiet de durere, Apoi un zbor de vulturi și urlete hidoase De lupi ce vin să-mparte a victimelor oase
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
răpitor, Și Siretul te Încinge cu-al său braț dismierdător. Umbra ta, răcoritoare, adormită, parfumată, Stă aproape de lumină, prin poiene tupilată. Ca o nimfă pînditoare de sub arbori Înfloriți, Ea la sînul ei atrage călătorii fericiți. Și-i Încîntă, și-i Îmbată, și-i aduce la uitare Prin o magică plăcere de parfum și de cîntare, Căci În tine, luncă dragă, tot ce are suflet, grai, Tot șoptește de iubire În frumoasa lună mai!” Literatura ia parte la constituirea acestui pasaj (grădinile
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
neastîmpăr de lebădă rotundă, Răpit de dor, el cade pe gînduri cîte-un an!”... Întorcîndu-ne la lirica obișnuită, observăm că punctul maxim al eresului alecsandrian este beția drăgăstoasă: „În beția drăgăstoasă Ochișorii-ți strălucesc, Obrajeii-ți ruminesc, Crinișorii-ți Înfloresc De mă-mbăt și mă uimesc...” Uimire Înseamnă, de bună seamă, fascinație. A privi este dorința cea mai mare a Îndrăgostitului („Stai, ah! stai să te privesc”), a netezi părul Îngerului este o voluptate nesperată, a sfîrși pe sînul fecioresc este un gînd
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mit, Îndrăgostitul invocă și obține complicitatea astrelor. Este ideea pe care o exprimă lungul poem alegoric Mărioara, Florioara, unde Alecsandri concentrează toate simbolurile lui erotice: „Două umbre adunate Și cu drag Îmbrățoșate, Care lung se sărutau Și cu gura se-mbătau Și lumea-ntreagă-o uitau! Iar cînd luna le videa, De foc dulce s-aprindea Și la stele sămn făcea. Stelele viu străluceau, Pe rînd toate se iveau Și de sus voios priveau Cele umbre adunate Cum sta dulce-mbrățoșate, Și
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
le videa, De foc dulce s-aprindea Și la stele sămn făcea. Stelele viu străluceau, Pe rînd toate se iveau Și de sus voios priveau Cele umbre adunate Cum sta dulce-mbrățoșate, Și cu drag se sărutau, Și cu gura se-mbătau, Și lumea-ntreagă-o uitau!...” Alecsandri amintește, aici, de un străin, un ursit, În alte poeme e vorba de mitul sburătorului și de dorul nemărginit... SÎnt miturile, conceptele, imaginile cu care el operează voind să prindă Într-o definiție acceptabilă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În acest sanctuar al bărbaților? CÎnd ies de acolo, fac tot felul de mișelii: „Se află și din muieri Care dau pe vin fuieri, Din jupînese fiind, Și beau pînă la chef prind, Dar neharnice-s de rînd, Că să Îmbată curînd, Apoi fac tot migălii, Floarțele, sute și mii.” Muierea rea și muierea bețivă, adesea confundate, nu au, evident, nimic de a face cu erosul. Morala este mai aproape de Înfățișările iubirii În Erotocritul (1837), prelucrare după o carte grecească. Este
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
al acelor păianjeni groaznici care îl chinuie-n somn? Părintelui duhovnic îi împărtășise, după multe șovăieli, prima parte a acelui vis. Duhovnicul se apucase să-i pună o groază de întrebări, despre viața părinților lui mai ales, dacă Geronimo se îmbăta la cârciuma din sat, dacă-și cunoscuse bunicii și dacă și-i amintea cu obrajii încinși ca o roșie. I se păruse ciudat și lipsit de orice noimă acest fel de a-l ancheta, avusese îndrăzneala să întrebe motivul și
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
fără stânjeneală, să-și șteargă pe ele degetele unsuroase de la cârnați. Unii beau țuică din țoiuri, alții bere, îndepărtându-și cu mâneca spuma rămasă pe obrajii nerași. Erau și dintre cei care beau și una, și alta, amestecate, ei se îmbătau primii. Lângă pancarta pe care scria „Fumatul interzis“, un bărbat în picioare vorbea mai tare decât ceilalți, gesticulând și arătând, din când în când, spre un interlocutor imaginar. — ăsta trebuie să fie șeful de sindicat, râse Maca. Acolo tac mâlc
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
dar palma de ascultat era departe. O potecă ducea spre baracă. Acolo unde pașii nu bătătoriseră pământul, creșteau portolaci, petunii și reginanopții. Peste tot era liniște, ceasul clopotarului mergea, firește, fără să ticăie, iar popa, cu potcapul pe ceafă, se îmbăta pe tăcute. Altminteri, era trist, clătina din cap și ofta din rărunchi. Vederea lui Maca îl consolă oarecum. — De unde vii, fiule ? îl întrebă, privindu-i barba și părul. — Din biserică, răspunse Maca. — Din care parte ? — De pe catapeteasmă. — Așa se pare
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
dacă având intenții serioase e un om capabil de a fi un soț bun. Tudorel declară că nu poate răspunde dacă Gavrilcea și Pica nutreau gânduri matrimoniale, dar că era încredințat că amândoi împărtășeau aceeași concepție de viață. Termenul "concepție" îmbăta în mod învederat pe tânăr, care trăda satisfacția intimă de a-l profera. - Cum, bre, tresări Ioanide, și dacă domnul Gavrilcea aldumitale și domnișoara Pica au concepția coabitării libere, tu nu te amesteci? Tudorel, lăsând puțin pleoapele, cu un zâmbet
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
telefon și ar fi zis bombastic: Domnule, ți-am văzu albumul! Te felicit! Eminent! (Apoi, în culmea exaltării.) Excepțional! Ești un mare bărbat! Tot ce faci dumneata mă interesează! Să trăiești!" Văzut de sus (fr.). G. Călinescu Ioanide nu se îmbăta deloc de asemenea ditirambe și calma pe interlocutor cu propoziții anodine: "S-auzim de bine! Să fim serioși!" etc. Știa totuși că Gaittany nu-l lua deloc peste picior, ci se afla într-o secundă de delir. Mai știa că
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
ei. Eu și nimeni altul. Mie să îmi spună că totul va fi bine... tănjeam după minciunile ei. Cel mai mult îmi plăcea, însă, să o privesc atunci cănd scria. Mă durea atăt de mult, dar continuam să o urmăresc, îmbătat de parfumul ei dulce-amărui. Atunci nu mai era a mea. Devenea femeia tuturor. Avea privirea aia goală, pierdută, care îi trăda sufletul pustiu, și asta mă durea cel mai mult. Uita atunci, de iubirea mea, uita de iubirea noastră. Era
Căderea în etern. Apocalipsa sinelui. Pată de iubire. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Dana Ştefania Braşoavă () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2307]
-
ca al tău. Asta mi se pare că am reușit prima oară cu Lysis, al lui Platon. Sau basmul Tinerețe fără bătrânețe; nu mi l-am însușit doar, ci l-am restituit culturii dîndu-i înțelesul meu, uneori poate chiar exagerând, îmbătat să-mi văd gândul peste tot. (Cineva îmi reproșa, pe bună dreptate, că e poate prea mult să văd în cele trei fete întrupări ale modelului ontologic "individual - determinații - general".) În orice caz, când o să ajungi la astfel de restituiri
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
an. Erau mulți care renunțau și se întorceau acasă. Aș fi făcut, neîndoielnic, parte dintre ei. Fiul meu avea însă câteva atuuri față de mine. El nu crescuse în Cotroceni, înconjurat de o familie numeroasă, și parfumul de tei nu-l îmbăta an de an, la sfârșit de mai, de câte ori era ziua lui. Când a plecat din România, lăsa în urmă un apartament de bloc din Șoseaua Iancului în care vara te sufocai, un lift sordid cu geamul veșnic spart și cu
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
precedentă, strugurii, care umpluseră cada de baie, fuseseră călcați în picioare, oarecum (îmi imaginam eu ascultând începutul poveștii) în stilul în care Odiseu și tovarășii săi, în filmul cu Kirk Douglas, tropăie strugurii în peștera lui Polifem pentru a-l îmbăta pe acesta și a scăpa astfel de soarta grozavă pe care ciclopul le-o pregătea. Curând s-a dovedit însă că strugurii, al căror must tocmai îl băuserăm, fuseseră prelucrați astfel: logicianul nostru și soția lui (purtînd numele suav de
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Ceaușescu. Dar dacă într-o bună zi, în alt ceas al Istoriei, îi vine și lui ideea să coboare în stradă, să se cațăre pe umerii oamenilor sau să pavoazeze, chinezește, stadioanele? Ce le reproșez celor care ajung să se îmbete cu puterea? Simplu spus: uită că sânt și ei, ca noi toți, niște omuleți. În spatele coloanelor cu girofaruri, cu SPP-iști care "ocupă pozițiile" și controlează preventiv locul, care croiesc drum și care veghează și supraveghează ― se află până la urmă
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Va să zică de patru ani se repetează aceste apeluri la gustul estetic fără ca noi să le fi băgat de samă. Dar acuma... acuma cetitorul nu ne mai scapă. Vrând - nevrând trebuie să urmeze pe cărarea înflorită a muzelor botoșănene, să se îmbete de profumul florilor de pe malul Botoșancei, să adoarmă în cântecul filomelelor cu nemuritoare boturi cari în acest fericit oraș au forma cam ciudată de scriitori de cancelarie. Acest calendar conține smântâna (ca să nu zicem crema ) inteligenței literare din acel oraș
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
șnaps, alături un pahar. Încurcă totul, brusc înmoaie pensula în șnaps și bea din apa de la culori. Împroașcă, tușește și aproape că vomită. Doamna Wurm, care până atunci trebăluise în nișa bucătăriei, se repede la el. DOAMNA WURM: Iar îți îmbeți trupul cu arta falsă a picturii? Până și la băut ești mult prea neîndemântec. O să scoți din nou din sărite culorile picturii normale. Acum iar ți-ai pus un pahar cu tărie de casă lângă apa incoloră de pictat, cu toate că
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
la fiecare lună nouă pusă într-o cârpă ca mâncare de duzină pentru șomeri, pantalonii de peste zi, murdari.... (bea, râde și cade din nou între murdării) FEMEIA (deschizând fereastra casei): Te-ai apucat din nou de băut, iar te-ai îmbătat, cum de poate cineva să-și bea viața, nu mai ești în stare de nimic decât să bagi în tine băutură. Ești de-o veșnicie beat, că nu ești în stare decât să torni în tine ca într-un butoi
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]