KorAP: Find »[drukola/base=înapoi & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...106 107 108 ...1110 >

27,730 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205

constant, temutul Mara’amú, atât de folositor câteodată, îi va îndepărta de căminele lor până când din ele nu va mai rămâne decât o amintire vagă în memorie, care este singura parte a omului care nu se stinge niciodată. Nu priviți înapoi! ordonase Miti Matái, și nimeni nu privi înapoi, pana cand noaptea se coborî asupra lumii, iar întunericul șterse contururile ascuțite ale muntelui la a cărui umbră se treziseră în fiecare zi a vieții lor și la adăpostul căruia făcuseră pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
îi va îndepărta de căminele lor până când din ele nu va mai rămâne decât o amintire vagă în memorie, care este singura parte a omului care nu se stinge niciodată. Nu priviți înapoi! ordonase Miti Matái, și nimeni nu privi înapoi, pana cand noaptea se coborî asupra lumii, iar întunericul șterse contururile ascuțite ale muntelui la a cărui umbră se treziseră în fiecare zi a vieții lor și la adăpostul căruia făcuseră pentru prima oara dragoste. Curând veniră la întâlnire stelele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
Dacă zici tu... —Zic, pentru că eram atent la mare și la vânt, nu-mi pierdeam timpul flecărind cu prietenii, răspunse el dur. În urmă cu trei ore și ceva a trecut ultimul val, deci atunci când acest ultim val o să treacă înapoi, vom ști cât timp i-a luat pentru a se duce și pentru a se întoarce... Ești de acord? Bănuiesc că da, fu singurul răspuns pe care reuși să-l lege băiatul. Aici nu-i vorba de bănuieli, continuă el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
zece grade mai la nord sau mai la sud apele se deplasau în direcția opusă. Acum erau purtați de o ramură a curentului, dar trebuia să fie foarte atent că atunci când o vor părăsi, cealaltă ramură să nu-i tragă înapoi, ca într-un joc strategic în care cel mai important era să valorifice la maximum resturile de vânt și forță brațelor, în încercarea de a-și continua lungă călătorie către Infinitul Ocean al Infinitelor Insule. Pentru vechii polinezieni, Infinitul Ocean

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
se cutremure. Ieșiseră din carena distrusă a corabiei, înotaseră până pe insula și puseseră stăpânire pe ea, iar atunci când ochii lor străluceau în întuneric, reflectând scânteierea focului, te duceau cu gândul la niște ființe demonice, care nu s-ar fi dat înapoi, daca foamea le silea, să se arunce la unison asupra oricărei ființe vii și s-o devoreze. Miti Matái și Roonuí-Roonuí căzură de acord că nu puteau accepta ca niște oameni aflați într-o asemenea stare să-i însoțească în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
Da, recunoscu acesta. Dar nu știu dacă avem forță necesară s-o facem. Câți sunt în total? întreba. Cu copii și cu bătrâni cu tot? Vreo patru sute. Mi se par cam mulți. Dar n-am venit până aici ca să dăm înapoi tocmai acum, protesta Roonuí-Roonuí. Cel puțin eu. Nici tu, nici altcineva, întări Miti Matái. Dar ceea ce contează, în primul rând, estesă ne asiguram victoria și dacă, așa cum presupun, se confirmă formarea unui taifun, lucrurile au să fie mult mai simple

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
Miti Matái îl împiedică: Ești prea important ca să riști să fii omorât, spuse. Acum, ca Omul-Memorie nu mai e, tatuajele lui Vetéa Pitó, priceperea cârmaciului și cunoștințele tale rudimentare despre stele ar trebui să fie de ajuns ca să conduceți navă înapoi, în Bora Bora, dacăeu am să pățesc ceva. Zâmbi cu subînțeles. Nu vreau să spun că te consider un adevărat navigator, dar începi să fii un marinar acceptabil. Pe Tapú Tetuanúi îl umplu de mândrie faptul că Navigatorul-Căpitan îi dovedea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
puteau face era să caute un palmier la umbră căruia să lâncezească, urmărind zborul pescărușilor. Tapú Tetuanúi era totuși singurul care nu avea timp să se plictisească, fiindcă Miti Matái părea hotărât să depună în mâinile lui responsabilitatea conducerii Mararei înapoi, în Bora Bora. — Presimt că nu voi încheia aceasta calatorie, îi mărturisi într-o zi, pe când ședeau singuri, cu fața la oceanul liniștit. Iar Moeteráuri, care în mod logic ar trebui să mă înlocuiască la comanda navei, n-o mai poate face

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
devreme sau mai tarziu îi vor devora. Schimbul de prizonieri se făcu rapid și eficace. Roonuí-Roonuí le ordona apoi vâslașilor să-și arunce pagayas 1 în apă, ca să-i oblige să piardă ceva timp recuperându-le, înainte de a putea porni înapoi, si, după ce sări pe puntea Peștelui Zburător, Miti Matái ordona să întoarcă navă și să se îndepărteze cât mai repede de insula. Abia atunci scoaseră ceea ce părea să fie un strigăt de victorie, căci prințesa Anuanúa, șapte dintre fete, centura

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
dură decât câteva secunde, atât cât îi trebui prințesei Anuanúa ca să se posteze în fața zâmbitorului Miti Matái și să-i ceară direct și fără ocolișuri: După moartea tatălui meu îți poruncesc, ca regina a insulei Bora Bora, să mă duci înapoi pe uscat, alături de soțul meu, regele Octar. Dacă lumea s-ar fi oprit, daca oceanul s-ar fi solidificat, daca soarele ar fi pornit înapoi către est, nici căpitanul Mararei și nici oamenii lui n-ar fi rămas mai uluiți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
După moartea tatălui meu îți poruncesc, ca regina a insulei Bora Bora, să mă duci înapoi pe uscat, alături de soțul meu, regele Octar. Dacă lumea s-ar fi oprit, daca oceanul s-ar fi solidificat, daca soarele ar fi pornit înapoi către est, nici căpitanul Mararei și nici oamenii lui n-ar fi rămas mai uluiți decât au rămas în acel moment. —Ce ai spus? reuși până la urmă să bolborosească Navigatorul-Căpitan. —Ți-am poruncit să mă duci înapoi lângă tatăl fiului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
ar fi pornit înapoi către est, nici căpitanul Mararei și nici oamenii lui n-ar fi rămas mai uluiți decât au rămas în acel moment. —Ce ai spus? reuși până la urmă să bolborosească Navigatorul-Căpitan. —Ți-am poruncit să mă duci înapoi lângă tatăl fiului meu. Acest copil trebuie să se nască pe insula pe care va fi rege. Se lasă o tăcere lungă și încordata, poate cea mai lungă și, în orice caz, cea mai încordata la care asistase vreodată Tapú

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
în timp ce Purúa agoniza? — N-am de ce să dau explicații nimănui, veni răspunsul, ca de gheață. Legea spune că eu sunt regina. Zâmbi cu cinism. Altfel nici n-aș fi fost de acord să fiu predată în schimbul acelor prizonieri. Du-mă înapoi pe uscat! — Dar tot legea precizează că, la bordul unei nave, autoritatea căpitanului este mai presus de cea a regelui, interveni pe neașteptate Tapú Tetuanúi, exaltat. În fața privirii feroce cu care îl fulgera Anuanúa, adaugă, vizibil înfricoșat: Așa spune legea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
în pericol ambarcațiunea. Atunci dulgherul începu să se miște cu agilitatea unei maimuțe, atârnat de o funie groasă în exteriorul vasului și „cârpindu-l“ cu ajutorul unui ac uriaș din os, pe care un ucenic de-al lui i-l trecea înapoi, din interior. Un observator străin de cultură acelui popor născut pentru viața pe ocean nu și-ar fi crezut ochilor că o asemenea manevră se putea desfășura la pește șaizeci de mile de coastă cea mai apropiată și cu patru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
pe care i-l cer este să-mi permită să conduc vasul până când vom ajunge din nou în Al Patrulea Cerc. De acolo, am să-l pun în mâinile tale, fiindcă sunt convins că ai să știi să-l conduci înapoi acasă. Nu suport să te aud vorbind astfel. Nici eu, dar n-am de gand să-mi fac iluzii deșarte. Zeii au legile lor, iar datoria noastră este să le respectăm. Dar asta este o lege tâmpita. —Te înșeli. Este

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
pe toți cei care o să i se opună. Sunt femeia lui, îl port în pântece pe fiul lui, iar Octar nu e omul care să permită cuiva să-i răpească familia. Nici Miti Matái nu e omul care să dea înapoi, răspundea Vahíne Tiaré. A luat o hotărâre și o va duce până la capăt. Atunci am să ordon să-l execute de cum ajungem în Bora Bora. —El știe foarte bine că nu se va mai întoarce niciodată în Bora Bora. — În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-ți spun este că mi-a cerut să nu-i permit să se întoarcă în Bora Bora. Celălalt îl privi ca si cum Tapú ar fi evitat răspunsul și, în cele din urmă, replică prost dispus: — Păi dacă n-o putem duce înapoi în Bora Bora, nu i-o putem înapoiă lui Octar și n-o putem aruncă în mare, ce naiba putem să facem cu ea? S-o lăsăm în grija lui Tané. Ce vrei să spui? întreba Vetéa Pitó deranjat. În grija

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
strămoșii fără să tulbure armonia unei lumi care fusese dintotdeauna astfel și care trebuia să rămână astfel cel puțin încă două mii de ani. Convins cum era că Tapú Tetuanúi va reuși, cu ajutorul cârmaciului cu un singur ochi, să ducă navă înapoi acasă, putea considera încheiată și ultima lui misiune pe această lume. Deși temuții Te-Onó mai aveau încă de spus ultimul cuvânt. —Trebuie să sosească, repeta cu convingere Chimé din Farepíti. Dacă sunt niște navigatori atât de buni, precum consideră Miti

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
de o mie de ori, în zilele acestea, pentru că se lașase convins de Anuanúa că nu se află în nici un pericol dacă va fi dată în schimbul ostaticilor, asigurându-l că loialul Miti Matái se va supune și o va aduce înapoi lângă el. Nici un Te-Onó n-ar fi îndrăznit să treacă peste porunca regelui sau, si cu atat mai puțin să-l lege de catarg, ca pe un sclav. Cand va reuși, în sfârșit, să pună mâna pe cei care îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-și acopere urechile, nemaiputând asculta urletele celor care agonizau sau trosnetul mandibulelor ce se închideau peste corpurile celor care se zbăteau să scape. În atacul sau dezlănțuit, un uriaș rechintigru se lovi de unul din pereții Mararei, care se cutremura. —Înapoi! Înapoi! strigă imediat Miti Matái. Să plecăm de-aici, c-au să ne distrugă!... Și nu exagera, căci în beția acelui măcel bestial rechinii începuseră să se sfâșie unii pe alții, ca și cum abundență sângelui i-ar fi înnebunit și n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
acopere urechile, nemaiputând asculta urletele celor care agonizau sau trosnetul mandibulelor ce se închideau peste corpurile celor care se zbăteau să scape. În atacul sau dezlănțuit, un uriaș rechintigru se lovi de unul din pereții Mararei, care se cutremura. —Înapoi! Înapoi! strigă imediat Miti Matái. Să plecăm de-aici, c-au să ne distrugă!... Și nu exagera, căci în beția acelui măcel bestial rechinii începuseră să se sfâșie unii pe alții, ca și cum abundență sângelui i-ar fi înnebunit și n-ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
cu toții. Nimeni nu-i asculta rugile, pentru că toți erau absorbiți de propriile lor rugi. Miti Matái murise! Și, odată cu el, murise un neam, o legendă, un vis capabil să-i conducă până la îndepărtată insula a Te-Onó și să-i aducă înapoi, victorioși, până la porțile celui de-al Patrulea Cerc. Viața, așa cum o cunoscuseră până în acel moment, părea să-și fi pierdut sensul. Dulcea victorie se transformase dintr-odată într-o amară înfrângere. Miti Matái murise! A doua zi, dulgherul construi o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202

roz de mărimea unei farfurii late, cu două mânere negre de cauciuc ieșind de fiecare parte a butucului central. Ții mânerele și îngenunchezi pe podea. Te apleci în față sprijinindu-ți greutatea pe roată și apoi o rostogolești înainte și înapoi încordându-ți mușchii abdominali. Miss America a adus roata și niște costume mulate roz, vopsea de păr de culoarea mierii și un test de sarcină. Înaintând pe culoar, zâmbindu-i domnului Whittier lângă scaunul lui cu rotile, fără să-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
O să trebuiască să suport putoarea asta de paciuli în următoarele douăsprezece săptămâni? Domnișoara Hapciu a tușit în pumn. Și Sfântul Fără-Mațe a intrat cu autobuzul pe o alee îngustă și întunecoasă. Printre clădiri atât de apropiate încât pereții lor împroașcă înapoi scuipatul maroniu al Pețitorului, și sucul de mahorcă îi pătează salopeta. Pereți atât de apropiați încât betonul zdrelește cotul păros al Verigii Lipsă, lăsat pe marginea geamului deschis. Până când autobuzul oprește și ușa se deschide, dezvăluind o altă ușă, una

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
intrați repede. Sfântul Fără-Mațe ni se va alătura după ce va abandona autobuzul așa încât să-l găsească poliția. După ce scapă de probe. La mai multe străzi distanță, poate la mile întregi. Unde o să dea de el, însă n-o să-i conducă înapoi la ușa asta de oțel zidită în beton și întuneric. Noua noastră casă. Insula noastră pustie. Cu toții înghesuiți în clipa aia între autobuz și beznă. În clipa aia când am ieșit, Agentul Ciripel ne spune: — Zâmbiți. Ceea ce domnul Whittier ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]