9,411 matches
-
aflat însă că unii păstrează în taină statuile ei, unele chiar fărâmițate... — Tu știi că Augustus i-a adus la Roma, ca sclavi, pe cei trei fii pe care Cleopatra i-a dăruit lui Marcus Antonius, spuse preotul, iar Germanicus încuviință tăcut. Gajus îi privea pierdut; descoperea momente ale istoriei care îi fuseseră trecute sub tăcere. — Tu mai știi, adăugă preotul imprudent, toți știu că regina, pe când era tânără, în timpul primei invazii romane, îi dăruise un fiu și lui Julius Caesar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
dar puternice pe umărul drept; era bibliotecarul cel bătrân și pe jumătate orb, care, cu o expresie ironică în ochii înroșiți mărginiți de pleoapele pline de riduri, îl întrebă: — Grea învățătură, nu-i așa? Gajus se îndreptă de spate și încuviință. Iginus spuse, cu un dispreț plin de mândrie: — Gândește-te că tot ce te obosești tu să citești pe harta asta divinul Augustus a păstrat toată viața în minte, tot. Mi-a spus că, pentru el, să se gândească la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
surpriza triumfală și imediat, fără să schimbe tonul, îi dădu o serie de ordine care altuia i s-ar fi părut înspăimântătoare. Dar Sertorius Macro era un om pe măsura misiunii ce i se încredința; la fiecare poruncă a împăratului încuviința, întipărindu-și-o în minte, fără să ceară explicații. Își alcătui repede o escortă de încredere și plecă imediat, refăcând în sens invers traseul de la venire și ajungând la Roma în a optsprezecea zi a lunii octombrie. Îi convocă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
lui Callistus. Macro spuse că puterea lui Tiberius se baza pe cohortele imperiale încartiruite în inima Romei, în apropierea străzilor istorice care duceau spre miazăzi. — A fost înțelept. În timp ce vorbea, se întreba dacă tânărul prindea sensul cuvintelor lui, fiindcă uneori încuviința supus ca un copil, dar alteori părea să fi moștenit de la Augustus capacitatea de a asculta și de a-și ascunde gândurile. Continuă: — Pretorienilor le-a fost întotdeauna greu să îndure intrigile senatorilor. Iar acum, după atâtea lupte, comploturi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
nu știți ce e teama, o să aveți timp pentru asta“. Întrebă: — Și dacă nu reușim? — Te omoară. Și mă omoară și pe mine. Dar dacă reușim... — Ai dreptate, spuse Gajus liniștit. — Ești de acord? îl întrebă Macro, nerăbdător. Îl văzu încuviințând. — Să mă duc la Roma? — Du-te, porunci Gajus. Era primul lui ordin, și încercă să nu lase să i se ghicească în glas emoția pe care o simțea. Ennia Nevius Sertorius Macro era un călăreț puternic, care nu simțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Tiberius se făcuse țăndări, asemenea unui vas căzut pe pardoseală. Intendentului familiei Caesaris Macro îi strigă să-și îndeplinească obligațiile legate de funeralii. „Cheamă liberții, îmbracă în purpură leșul.“ Intendentul, care într-o clipă se trezise prizonier împreună cu întreaga curte, încuviința pierdut. Gajus se îndrepta spre ei; îl văzură și, pentru prima oară, toți îi făcură loc să treacă. Îl văzu și Macro; ochii îi străluciră. Îl salută militărește, ostentativ, și-i spuse cu glas schimbat: Dacă tu îmi îngădui, eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
se îndrepta spre ei; îl văzură și, pentru prima oară, toți îi făcură loc să treacă. Îl văzu și Macro; ochii îi străluciră. Îl salută militărește, ostentativ, și-i spuse cu glas schimbat: Dacă tu îmi îngădui, eu plec. Gajus încuviință; între timp, pretorienii blocaseră deja intrările vilei; mai întâi ocupaseră turnul de semnalizare, împiedicând transmiterea mesajelor. Macro ieși zgomotos împreună cu gărzile sale de corp, în timp ce curtenii lui Tiberius se lipeau de ziduri. Gajus se întoarse cu spatele la camera unde zăcea împăratul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
la nouăsprezece ani, a reclamat moștenirea unchiului său, Julius Caesar? îi întrebă pe cei aflați lângă el. Vă amintiți cum a folosit-o imediat ca să-și echipeze armata personală? Ei bine, ăsta a înarmat o armată printr-un discurs. Câțiva încuviințară, gânditori: — Istoria se repetă. Cuvinte care, de-a lungul secolelor, aveau să le vină multora în minte, deși cu un alt înțeles. Și, într-adevăr, Valerius Asiaticus le răspunse că nu au priceput nimic și că urmările aveau să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
o părăsească, nimic din ce se afla acolo nu trebuia atins. Ordine ulterioare aveau să fie date a doua zi. Tribunul, un bărbat dur din miazănoapte, care luptase sub Germanicus pe Rhenus, îi aruncă o privire calmă, de gheață, și încuviință în tăcere. Gândurile lor erau aceleași. Pentru paznicii care rămăseseră înspăimântați pe chei erau pregătite închisorile subterane din groaznicul Tullianum. Aveau să vorbească, aveau să povestească fiecare zi, fiecare cuvânt al acelei agonii, acuzându-se, disperați, unul pe altul, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
îl luase în brațe ca pe un cățel. Toți se mirau că, văzând toate acestea, el continua să tacă. Vorbea, din vârful buzelor, doar cu tribunul însărcinat cu paza sa; iar tribunul, tot în tăcere, ca și pe insula Pandataria, încuviința. Urcă pe Tiberis, fluviul Romei, navigând încet, pentru ca vestea să se răspândească. Debarcă, ducând urna grosolană de lut cu rămășițele mamei sale sub purpura imperială, la fel cum Agrippina dusese cenușa lui Germanicus. O mulțime imensă, emoționată și indignată aștepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Nu-i asculta, îi spuse brusc lui Helikon, în zilele acelea luptam împotriva cetății Carthago, era îngrozitor. Și încheie scârbit: — Și apoi, cei doi care au fost îngropați acolo erau de neam galic. Aruncă o privire spre oamenii săi, care încuviințară râzând. Helikon nu îndrăzni să răspundă. Și el avusese parte brusc de viața plină de strălucire a libertului imperial, însă nu căutase, nici nu dobândise puterea; rămăsese un paznic tăcut, și de-acum nebăgat în seamă, al singurătății Împăratului în timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
doua zi, pe când la Roma poporul se bucura că Împăratul se însănătoșise, iar grupul conspiratorilor era cuprins de o amară deznădejde, Callistus se apropie de patul convalescentului și îl întrebă dacă avea puterea să-l asculte. Acesta fu surprins, dar încuviință; iar Callistus îi povesti repede, fără ocolișuri, că Junius Silanus, „fostul tău socru, cu neputință de consolat“, împreună cu nepotul lui Calpurnius Piso, „care poartă numele odios al ucigașului tatălui tău și a moștenit locul acestuia în Senat, precum și bogățiile sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
nimic, declară călăul, nu mai știu nimic altceva. Nu știa însă pe cine salva rostind cuvintele acelea. — La moarte, hotărâră judecătorii. Se duseră în exedra întunecată, unde aștepta Împăratul. El întrebă, fără să le vadă chipurile: — Ați hotărât? Glasurile lor încuviințară. Un soldat german ridică o torță. Chipurile lor erau palide; un senator avea toga stropită de sânge. Împăratul se gândi că, în asemenea momente, Tiberius se închisese în camerele sale din Villa Jovis și, poate, nu văzuse nimic. Strigătele încetaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
găsi repede altă țintă: — Ambarcația care a adus acel obeliskos din Aegyptus nu poate rămâne în mările Romei. E o vrăjitorie. Trebuie umplută cu pietre și scufundată. Asiaticus cedă, ca și cum ar fi aruncat un os unui câine. — Așa vom face. Încuviințase atât de repede pentru că îi venise în minte că ambarcațiunea putea folosi la ceva ce nimeni nu bănuia. Într-adevăr, avea să fie dusă în portul Ostia - viitorul port Claudius -, unde urma să fie scufundată pentru a întări cheiul. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
eșecul conspirației din Gallia, încerca să-și aline dezamăgirea: — Să fim atenți mai ales la scrieri, la jurnale, la cărți. Să le scoatem din biblioteci, să le sechestrăm în botteghe, cum e cea de lângă Templul Păcii. Să ardem totul. Asiaticus încuviință cu convingere: — Asta e mai important decât să dărâmăm ziduri - îl căută cu privirea pe scriitorul Cluvius Rufus. Iar tu, Cluvius, îi zise cu blândețe, pentru că îți place să scrii și ai timp s-o faci, scrie, te rog. Peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
interogatoriile de mai devreme. O persoană însă din cele ce apăreau pe casetă nu fusese prezentă la interogatoriu: un bărbat brunet cu barbă, purtând o pereche de blugi și o jachetă voluminoasă. - El e, spuse Franciscovich. El e criminalul. Ausonio încuviință din cap. Pe monitor se putea vedea, în ciuda imaginii neclare, cum se semnează în registru și cum dispare grăbit în interior. - Acum îți aduci aminte de el? întrebă Sachs. - Nu pot să fiu atent la toți cei care intră aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
insinuare: - Uite, știu că pare morocănos și că are o latură neprietenoasă a personalității. Dar nu a făcut niciodată rău nimănui. - Și totuși, știi pe unde era în dimineața asta pe la orele 8? întrebă Sachs pe un ton blând. - Da, încuviință Kara. Era la magazin de la primele ore ale dimineții pentru că un prieten îl rugase să îi împrumute niște lucruri pentru un spectacol. Am vorbit și eu cu el pentru a-i spune că voi ajunge cu o mică întârziere. - E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
plătești tu, dacă e pajură, plătesc eu. Două din trei. Înainte ca Sachs să răspundă, moneda de 25 de cenți se învârtea deja în aer. Kara o prinse și o închise în pumn. - Am spus două din trei, da? Sachs încuviință. Tânăra femeie deschise palma, pe care stăteau trei monede: două de 10 cenți arătând cap, iar cealaltă, de 5, pajură. - Asta înseamnă că tu faci cinste. Capitolul VIII - Lincoln, ea e Kara. A fost avertizată, Rhyme își putu da seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
înșela. Kara trase adânc aer în piept, asemeni unui scufundător gata să plonjeze în apă, și începu din nou să privească fotografiile, de data aceasta aproape cu înverșunare. După câteva momente, spuse: - P. T. Selbit. - E o persoană? întrebă Sachs. Kara încuviință: - Domnul Balzac obișnuia să repete numerele acestuia. Un iluzionist care a trăit cu un secol în urmă. Lui îi aparține numărul folosit de Magician. Se numește „Tăiatul unei Femei în Două cu Ferăstrăul” și are aceleași elemente: toate membrele imobilizate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
ei, adăugă Bell mândru. Nu exagerez cu nimic. - Am încercat doar să intuiesc cum va gândi în acel moment situația, spuse Kara simplu. - Dumnezeule, spuse Sachs tremurând încă. A fost atât de real totul. - Da, o face bine pe moarta, încuviință Bell. Sachs o îmbrățișă și apoi adăugă cu severitate în glas: - Dar de acum încolo, stai aproape de mine. Sau ține-mă la curent. Sunt prea tânără totuși pentru un atac de inimă. Mai așteptară puțin timp, dar nu primiră niciun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
ale iluzionsimului. Omul făcu un nou semn din cap, un semn care păru aprobator. Faptul că un băiat de numai 14 ani primește un astfel de compliment din partea maestrului adânci și mai tare tăcerea din jur. - Vrei o lecție? Băiatul încuviință extaziat din cap. - Dă-mi mie monedele. Își deschise palma pentru a-i înmâna monedele. Iluzionistul privi mâna băiatului, încruntându-se. - Unde sunt? Palma era goală. Iluzionistul, care acum râdea cu răutate de expresia zăpăcită a băiatului, deja le înhățase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
Ce anume? - Ceva în legătură cu ce îți amintești, spuse ea într-un final. - Păi normal, nu îmi aduc aminte chiat cuvânt cu cuvânt. Nu am stenografiat întâlnirea. - Nu mă refeream la asta. Se opri să se gândească pentru câteva momente. Apoi încuviință din cap și continuă: - Tu descrii de fapt ce a spus el. Folosești limbajul tău, nu pe al lui. „Domiciliu”. „Ocupație”. Vreau cuvintele lui. - Păcat. Pentru că nu îmi amintesc cuvintele lui, Sachs. A spus că nu a avut nimic personal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
Rhyme. Recunoscu tonalitatea din vocea ei. O recunoscu pentru că o folosea el însuși de multe ori. Însemna că nu a terminat. Sachs își mai privi o dată notele și spuse cu voce scăzută: - Știi, tu întotdeauna îl citezi pe Locard. Rhyme încuviință din cap la această referire. Criminalistul și detectivul francez, al cărui nume tocmai fusese pomenit de Sachs, dezvoltase un principiu care mai târziu a fost botezat după numele său. Acesta susținea că la locul oricărei crime, are loc un schimb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
în Cleveland. În timpul unei repetiții, a izbucnit un incendiu. Cortul a fost distrus. A fost rănit grav - arsuri de gradul trei - iar soția sa a murit. După acest incident, nu mai există nicio referire. - Identifică și familia lui Weir. Sellitto încuviință. De vreme ce Bedding și Saul erau foarte ocupați, detectivul luă legătura cu câțiva detectivi de la sediul central și le asignă această sarcină. - Câteva observații, spuse din nou Cooper, răsfoind asiduu prin materialele adunate. Cu câțiva ani înainte de incendiu, a fost condamnat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
către ceasul de perete. Adu-mi telefonul, Thom. - Nu. După tot ce s-a întâmplat în această seară, ai nevoie de odihnă. - Doar două telefoane. Apoi mă culc. Promit. Asistentul încercă să negocieze. - Te rog și mulțumesc? spuse Rhyme. Thom încuviință și ieși din cameră. După câteva momente, reapăru cu telefonul, îl conectă la priză și îl puse aproape de Rhyme, pe noptieră. - Zece minute, după care îl voi scoate din priză, spuse asistentul cu îndeajuns de multă hotărâre în glas încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]