5,478 matches
-
abatele, să fii scufundat În fiecare minut de valuri și ridicat apoi la suprafață, chinuit neîncetat, plesnit peste față și peste trup de vijelii, cu ochii plini de sare. Dar Iuda Îi atrage atenția că, În comparație cu torturile pe care le Îndură zilnic În fundul iadului, cele de la suprafață echivalează cu un concediu de odihnă. Și, Într-adevăr, Iuda se află În micul lui concediu săptămânal, care Începe sâmbătă seara și se termină duminică seara. Prin urmare, ziua Domnului e sărbătorită și În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
putut să mă decid). Din cînd în cînd, strîngeam bani și trimiteam pe unul dintre noi la București, la „Havana“, să cumpere mai multe cartușe. Trezindu-te în brațe cu un cartuș întreg, dacă nu chiar cu două, trebuia să înduri bărbătește chi nurile bărbăției. Dar cine mai era ca tine atunci cînd scoteai țigările ălea tari ca moartea ? Simțeai cum, la fiecare fum, un ciocănel tainic te lovește în mărul lui Adam și cum ți se chircește plămînul, ca sub
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
e că moare Olguța. Cu mama și cu tata la mare De cînd era mic de tot, mergea vară de vară cu părinții lui pe litoral și de fiecare dată era exasperat de toate tracasările pe care le aveau de îndurat pînă cînd ajungeau efectiv pe plajă. Cu toate că înainte să plece de-acasă murea de nerăbdare să vină ora tre nului, drumul era și el un adevărat chin. Familia lui Dănuț pleca întotdeauna la mare noaptea, ca să nu ia în piept
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
care o va încercui, despre sfârșitul vieții ei „fără adăpost, fără sprijin, fără mormânt“ și despre „gândul cumplit că ființe dezgustătoare și-ar bate joc de trupul acesta istovit, că le voi auzi vocile rostind cuvinte nemiloase și că voi îndura, și dincolo de viață, cele mai adânci tristeți, cele mai grele insulte“. Viziunea finalului vieții ei este șocantă - după câte se știe din mărturia altor deținute, Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu a fost considerată decedată, a fost târâtă de colegele de celulă până la morga
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
În casă tronau vechile fotografii ce isbutesc să rămână nedemodate, privind din cadrul lor ceea ce caracterizase sălbatec viața; în agendă, am scris: „Cu inima strânsă de toate lipsurile pe care viața i le-a impus surorii mele: o mare doamnă care îndură imperativele destinului ei implacabil; camera cu fostele efigii ale tinereții ei superbe, în contrast cu această biată epavă, înfășurată în zdrențe murdare, zdrobindu-se de muncă, împreună cu cei doi bărbați ai casei, toți ca niște sclavi“. Soțul lui Rody, așa cum îl știi
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
tale; celelalte, chipurile prietenelor tale pe care de asemenea le inviți, cu binevoitoarea ta amabilitate, vor fi mai norocoase. De altfel, oricât de mare ar fi odaia ta, nu vă văd, în ea, pe toate! Săptămâna trecută, a trebuit să îndur o viață grea și aspră; astăzi sunt mai calmă, fără motiv, poate fiindcă azi știu din scrisoarea ta, incompletă, o parte din ceea ce nu știam. Fragmentul de jurnal de călătorie mi-a răscolit toată ființa. Mi-am închipuit tot, am
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
strămoșii mei, de părinții mei și de mine însămi, să mi văd mâinile cum aplaudă, să le urăsc pentru că-mi pălmuiesc morții mei iubiți, să le urăsc ca pe niște mâini lașe, de boieroaică decăzută... câteodată e prea greu de îndurat. [...] Sărbători fericite, negruța mea; an nou fericit. De-ar putea să ne aducă laolaltă! Dar atunci, fără nici o îndoială, după cum „ne“ cunosc, am fi două care să viseze la micul și dragul nostru apartament din București, cu intensa nos talgie
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
fără ieșire. Și uite, Mouette, se apropie sărbătorile și o să fim departe una de alta; abia anul trecut se făceau aici exerciții de schi, tu trăiai intens bucuria ple cării la munte, iar eu, la rândul meu, mă pregăteam să îndur ucenicia marii despărțiri de acum. [...] Cu dragoste, Mamie 22/1947 I 18 decembrie [1947], joi [...] Prăbușirea burgheziei e vizibilă aici: vreo sută de magazine oferă, la prețuri foarte mici, bijuterii, blănuri, argintărie, vase splendide, vesèlă de cea mai bună calitate
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Crețulescu. Am intrat în biserică, unde am aprins lumânări și m-am rugat, singură în biserica goală, dar luminată ca pentru o noapte de Paște. Fata mea, preaiubito, și eu îți simt lipsa; n-am pe nimeni, absolut pe nimeni; îndur singură crize de disperare, când am timp să-mi permit luxul de a le avea - fiindcă muncesc, muncesc cu îndârjire și cu elan. Aproape că nu mai am vreme de lecții particulare; săptămâna mea de lucru cuprinde cele 18 ore
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
transmite afectuoase salutări. [...] Opt luni s-au așternut peste mine, torturându-mă din zi în zi mai tare; oare câte mă mai așteaptă încă până la sfârșitul calvarului meu matern? [...] Vineri, 7 mai [1948] [...] Iubita mea, e câteodată mai greu de îndurat decât ne-am fi închipuit în ziua când, cu doi trandafiri roșii în mână, plecai cu acest simbol însângerat al suferințelor noastre pe care-l luai cu tine și ai cărui spini mi-au rămas mortal înfipți în inimă. Astăzi
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
30 noiembrie [1948] Mouette, uneori când tristețea pune stăpânire pe mine ca o boală necruțătoare, mă gândesc, făcându-mi apăsat cruci mari, că n-am să te mai văd. Mica, atunci aș vrea să mor pe loc. Căci dacă pot îndura orice, cu stoicism câteo dată, o fac în speranța întoarcerii tale. Căci nu mă văd ajungând într-o bună zi la Paris, intrând în camera ta [...], având fericirea să sosesc pe neașteptate, să fiu acolo, lângă tine. Știu foarte bine
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Știu foarte bine, micuța mea dragă, că cer prea mult de la Providență și că ar trebui să mă socotesc fericită știin du-te la adăpost de primejdii, mulțumită, aproape fericită. [...] Vezi tu, poate că e mai bine pentru noi să îndurăm acest calvar, decât să ne fi ciondănit pentru fleacuri. Poate atunci s-ar fi sleit și s-ar fi făcut țăndări marea dragoste care ne leagă. Să acceptăm hotărârea destinului. M. 91/1948 III 18 decembrie [1948], sâmbătă [...] Fetița mea
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
cu Camil; o declarație semnată Membru al Ac[ademiei] RPR, asta e tot ce a putut face ca să-mi fie de folos și să-i impresioneze pe asesorii populari. [...] Te rog, ajută-mă cu atitudinea ta, cu înțelegerea ta, să îndur toate astea... Viața e foarte grea pentru noi și ne dăm prea bine seama că răul se va întinde fiindcă lumea este foarte cuminte, ori prea cuminte, ori prea lașă ca să-l lovească în față. Îmi pare rău pentru omenire
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
-ți zăvorî inima ca și cum ai spune: „N-am să intru în camera asta decât după teză, n-am să deschid cartea asta decât după doctorat“. Vreau să știi că asta e dorința mea cea mai fierbinte și că am să îndur cu mai mult calm totul, până și moartea, știindu-te ocrotită de dragostea cuiva, sau de prietenie, de stimă, de respect: căsătorită. Draga mea, acceptă asta cu blândețe; nu-i o imixtiune în viața ta personală, ci o nevoie nebună
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
știindu-se aruncat, el, E. L[ovinescu], la groapa comună. [...] Dulcea mea dragă, poate că pledoaria asta mă privește un pic și pe mine! Mai puțin fericită decât el, chiar după moartea mea, s ar putea să încep prin a îndura ceea ce era să i se întâmple lui. [...] O, Doamne, măcar de ne-am putea vedea și auzi, și mai ales, frumoasa mea dragă, măcar de-ai ieși tu nevătămată din acest cataclism universal! Draga mea, nu te supăra pe mine
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
astea! Dar uneori izolarea asta mă înăbușă, încât îmi vine să mor. Dacă n-ar fi gândul cumplit că ființe dezgustătoare și-ar bate joc de corpul acesta istovit, că le voi auzi vocile rostind cuvinte nemiloase și că voi îndura, și dincolo de viață, cele mai adânci tristeți, cele mai grele insulte, că această Mabell va veni să jumulească de pene jalnica pasăre care voi fi! Nici o ființă alături de mine, în clipa aceea! Spaima mea e că voi auzi, că voi
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
o cucoană de toată nostimada. Vameșița de la Cornul Luncii. Vameșița are o soră. O dragoste între această soră și locotenentul de grăniceri sau altcineva. Gelozia vameșiții. Teoria ei că dragostea unei fete mari e un fleac. Chinurile pe care le îndură fata, așa de mari, încât deși nu e un suflet ales, totuși se înnobilează prin suferință. Ura primarului asupra bătrânului înțelept, care necontenit i se pune înnainte. Pune pe niște ticăloși, niște Țigani, să-l bată. Din bătae i se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
iar am plecat Ș-am trecut o apă lină Cu cizmele în mână. Ș-am zis verde măr pătat La copacul izolat Trupele s-au adunat Și preoții s-au rugat Să ne scape de păcat Și de câte-am îndurat Iar muzica ne-a cântat Generalu-a cuvântat: Ascultați, măi camarazi, Ofițeri, căprari, soldați Pentru ce-am înaintat Ce-am dorit am câștigat. Ș-am zis verde de doi brazi Dar la pomii izolați Zac o parte din soldați De holeră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
lifte, trăind în obidă și lacrimi, supt gârbaciu: asta a fost în vremea fanarioților ș-a robiei. Casa noastră cea veche, gospodăria bătrânilor căzuse în râsipă, și urmașii lăsau în paragină livezile și pustii grădinile; până ce iar Dumnezeu s-a îndurat și ne-a întors cu fața cătră soare. Atunci ca nepoții cei harnici s-au râdicat Românii ș-au înfiripat iarăși gospodăria strămoșilor. Cuza-Vodă a râdicat harapnicul de pe spatele nostru; măria-Sa regele Carol a făcut cu părinții noștri războiul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
lână, pe culmi rătăcind, din ochi lăcrămând, de toți întrebând: Cine mi-a văzut cine-a cunoscut sprinten păstorel tras ca prin inel? Fața lui spuma laptelui, ochii lui floarea câmpului, mustăcioara lui spicul grâului? Tu mioara mea nu te îndura și-i spune curat că m-am însurat c-o fată de crai dincolo de plai. Iară de minune măicuței nu-i spune, că la nunta mea a căzut o stea, c-am avut pomeni fragii din poieni, buciume zvonind din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
asemenea ceilorlalți, cei majoritari! -, jucăm un teatru continuu și complicat și, nu rareori ratăm! Adică, atunci când „Învingem”, când suntem acceptați ca atare, ca artiști, creatori de excepție, iar societatea, care până atunci ne supusese unor suferințe și umilințe greu de Îndurat, ne face deodată loc și se pleacă În fața persoanei și a capriciilor noastre - atunci, În loc să „ne aducem aminte” de adevăratele noastre obsesii, cele din tinerețea noastră visătoare și luptătoare, pentru a le impune și răspândi În sfârșit, le Împrumutăm pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
funcție a fost o greșeală, ca și a celor de care D-Sa s-a Înconjurat, „bătrânii penețiști”, inși stimabili, dar fără experiența conducerii și a puterii, al căror prestigiu se baza În primul rând pe numeroșii ani de pușcărie Îndurați sub comunism. Tot o greșeală, după părerea mea, a fost alegerea profesorului Emil Constantinescu În rolul de candidat la funcția de președinte; iar ultima eroare, În această ordine, a fost alegerea dlui Ciorbea În funcția de prim-ministru imediat după
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
stat polițienesc și autocrat ideologic - unii tineri sau scriitorii din prima emigrație, cea de după război! - pot judeca cu atâta „asprime” și uneori cu rea-voință, Într-o disprețuitoare ignoranță a textelor, numeroase, de valoare, apărute În aceste decenii!, ceea ce noi am Îndurat, jertfit și creat În această lungă, „infinită” perioadă. Am mai spus-o: pe termen scurt, categorii largi de indivizi pot păstra o rezervă clară față de injoncțiunile sau brutalitățile istoriei, dar à long terme, pe parcursul unor decenii și decenii - cînd păream
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
a ne ridica sus, sus de tot, pierzând orice necesar și trivial contact cu așa-zisa realitate, prinzând sau captând ceea ce vulturii au din născare - anvergură! - ridicare, propulsare. Pe care câțiva Într-un secol reușesc s-o facă, s-o „Îndure”, s-o „suporte”, Încercând apoi să ne facă și pe noi să’nțelegem, noi, „cei de jos”, practici și indiferenți, ceea ce căutăm de fapt și ceea ce uitasem că ne este necesar, acel lucru pentru care, la drept vorbind, ne-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
adaptării. Ea nu coboară ca o zeiță, din cerurile speranțelor noastre, libertatea este aproape o profesiune, o meserie, o vocație! Aceasta, milioane de Români o Învață azi pe propria lor piele, acumulând alte și alte suferințe și dezamăgiri după cele Îndurate sub comuniști. Nu, Întârzierea noastră În această criză - care devine tot mai „suspectă” pe măsură ce se eternizează! - nu se datorește numai „relelor” nu puține și majore ale societății sau ale celor care au puterea, Într-un moment sau altul; nu, se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]