4,243 matches
-
nu sunt decât impresiile ei trecătoare, de noapte, numai și numai pentru că era singură, și de nici un folos i-ar fi fost muzica sau sunetul telefonului. Atunci, ca de fiecare dată, chiar și pe vreme de iarnă, când zuruiau vânturi înghețate, deschidea ușa-fereastră spre balconul care încojura apartamentul pe două laturi, ca o terasă, din prag se uita până departe, peste oraș, urmărind licărul luminilor, întorcându-și privirea ce îi rămăsese surprinzător de bună, în ciuda vârstei, către turnul televiziunii, cu luminițele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
să-i vorbească, nu voia să știe ce dorește; era ușor de bănuit. A căutat într-o mapă mai veche și a prins în ținte, pe pereții goi și murdari, reproduceri după mai multe peisaje nordice, aisberguri, fiorduri, păduri, lacuri înghețate, vălătuci de nori și de ninsoare ca niște fantome, toate numai pete de culoare. Dar pereții continuau să fie întunecați și triști. Și-a scos din cămăruța lui, unde lăsase numai biblioteca acoperind de sus până jos un perete, covorașul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
adolescenți, a călcat peste mormanele de frunze uscate, a trecut prin vacarmul pieții, pe lângă vitrinele goale sau cu mărfuri inestetic aranjate, a privit la sfârșit pereții murdari pe care prinsese în ace cu gămălie peisajele nordice, aisberguri, fiorduri, păduri, lacuri înghețate, vălătuci de nori și de ninsoare ca niște fantome. Cu gândul la același lucru: după atâția ani... în vreme ce mușchii obrazului îi palpitau într-un ritm nesigur. Atunci Ioana Sandi izbucnind: „Nu mai ajungi odată să înțelegi lumea?! Pleacă odată în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
el mai putea trăi și se mai putea mișca numai întrucât fusese stăpânul și zeul Îsau cel puțin așa îl socotiseră umbrele lacome), în lumina sfâșietor de puternică vedea cum petele de culoare ce trebuiau să fie aisberguri, fiorduri, lacuri înghețate, munți troieniți în vălătuci de ninsoare fantomatică și care trebuiau să delimiteze marginile, pereții acelui spațiu răpit de umbre, nu se mai putea ține în lipsa de aer și legănarea încetată de mai mult timp a pornit iarăși, dar acum petele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
orice gest se transformă în gânduri. Ți-am mai spus asta. Adică tot ce văd trece prin mintea mea și se transformă în gânduri și te simt alături și gândesc asta și îmi și amintește altele. Mă uitam la lacul înghețat și la ciorile care se învârt deasupra copcilor părăsite și probabil înghețate din nou, îmi ziceam. Ascultam ecoul hămăitului câinelui care cine știe prin ce ogradă o fi lătrând și îmi ziceam că se plictisește, iar lătratul lui îmi amintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
liniștea s-a fărâmat în mulțime de cioburi. „E înfiorător“, a zis Ioana Sandi, prinzându-l cu amândouă mâinile de braț și strângându-se lângă el, cu capul pe umărul lui. „E foarte frumos și atâta liniște și lumina asta înghețată și cenușie, parcă ar fi dintr-o altă lume. Niciodată n-o să vezi lumina și n-o să auzi liniștea asta fantastică a lucrurilor care dorm, decât iarna“, a zis Andrei Vlădescu. „E frumos, dar e înfiorător“, a spus din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
masca asta de stăpânire și de indiferență, care nu-i indiferență câtuși de puțin, însă nu știu ce e, bănuiesc numai, nu știu ce se află sub masca asta, de doi ani de când îl tot văd. Se gândea că ieșise din orașul supraaglomerat și înghețat să se destindă și să se umple de liniștea lacului, după nebunia nopții trecute și tot ce voia era să fie cu el, orice ar fi spus. Simțea cum o cuprinde dintr-odată o căldură moleșitoare și îi era bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
buza de jos între dinți și ar fi vrut să plece cât mai repede de acolo, n-avea curajul să i-o spună, dar simțea că trebuie să plece cât mai repede pentru că aerul și adierea erau prea reci, lacul înghețat urât și neprimitor, lumina cenușiu-lăptoasă apăsătoare, corbii croncăneau oribil, crenguțele firave ale tufei înghețate trosneau ca niște oase rupte. Își strângea buza de jos între dinți, să-și stăpânească lacrimile pe care le simțea apropiindu-se, asta mi-ar mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
de acolo, n-avea curajul să i-o spună, dar simțea că trebuie să plece cât mai repede pentru că aerul și adierea erau prea reci, lacul înghețat urât și neprimitor, lumina cenușiu-lăptoasă apăsătoare, corbii croncăneau oribil, crenguțele firave ale tufei înghețate trosneau ca niște oase rupte. Își strângea buza de jos între dinți, să-și stăpânească lacrimile pe care le simțea apropiindu-se, asta mi-ar mai trebui - se gândea -, să încep să bocesc și să țipe la mine, continuând să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
refuzând să gândească. Deși știa că îi va fi imposibil și atunci privea încordat malul celălalt, unde bărbații cu copii cu sănii și câini se înmulțiseră, chiuind și lătrând, însă nu numai glasurile, ci chiar și ecoul repetat de pădurea înghețată răzbăteau prin vămi de pâslă care domoleau stridențele și zgomotele în surdină păreau izbucnite dintr-o altă lume, de parcă ar fi prins deodată viață jocurile de iarnă pictate de Pieter Bruegel cel Bătrân sau de Franz Huys sau de Joris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
stridențele și zgomotele în surdină păreau izbucnite dintr-o altă lume, de parcă ar fi prins deodată viață jocurile de iarnă pictate de Pieter Bruegel cel Bătrân sau de Franz Huys sau de Joris Hoefnagel sau copiii cu sorcova la geamul înghețat din tapiseria lui Mimi Poenaru s-ar fi pierdut în câmpul lor, pentru câteva clipe numai, cât ciorile și țărcile aveau să plutească lin înainte să se agațe de crengile uscate, iar vântul avea să se învârtejească, aducând mai aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
încăpățâna să nu se întunece. Privea pe fereastră orașul tăcut și mort. Luminile aprinse în câteva case erau lipsite de viață. Ceasul electric se agita sub clopotul de sticlă, dar altceva nu se mai auzea. Privea în gol, spre spațiul înghețat, cu pumnii strânși vârâți în buzunare și cu dinții încleștați. Ce anume fusese nu mi-a spus - se gândea - sau n-a vrut. Își repeta întruna vorbele astea în gând și nimic altceva, într-un cerc vertiginos. „N-a vrut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
astea erau în capul lui doar. Îi zicea: „E ceva în neregulă. Simt că e ceva și că s-a făcut ceva ce mă împiedică...“. A tăcut. Ioana Sandi a așteptat un timp. „Continuă“, a insistat ea. Apoi glasul lui înghețat, privind-o fix, cu o intensitate gravă: „Vreau să știu ce anume a făcut mama ta. Vreau să știu dacă n-a fost mai mult decât o întâmplare că stau acum în casa nouă în care stau. Vreau să știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
acum în casa nouă în care stau. Vreau să știu dacă nu cumva chestia asta trebuie plătită și...“ „Nu.“ „...și tot ce-i acum mă leagă și...“ „Nu.“ „Adică?“ „Nu, sigur că nu. Ai înnebunit?“ Dar glasul lui era tot înghețat și o urmărea cu privirea cum se ridică și-și găsește de lucru la biroul ei, așezând în teancuri revistele feministe: „Adică? Ce-i sigur?“. „Ce spui.“ Și pe urmă izbucnind: „Ce e rău? Ce e rău în orice ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
dacă pentru ceva la care țin a trebuit să fac vreo intervenție și dacă... Naiba să le ia de treburi, iarăși!“ Se înfuriase și îi turuia mai departe, agitându-și acum brațele. Iar Andrei Vlădescu îi răspundea, cu aceleași glas înghețat, dar furios, punându-i întrebările de dinainte, la care nu mai afla răspuns, și vorbele lor înverșunate se amestecau, umplând casa, nici măcar nu se ascultau unul pe celălalt, tonul devenise violent și insultător, în vreme ce ea se plimba agitată prin cameră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
duc la capăt, pentru că simțeam cum mă pierd, exact cum așteptasem să se întâmple, și mescalii ăia îmi alergau ca niște nevăstuici prin tot trupul. După care nu mai știu ce s-a petrecut, nici cum am plecat prin nămeții înghețați, dacă m-a dus careva ori am mers singur. A doua zi am încercat să-mi amintesc și primul lucru la care m-am gândit a fost că avusesem o idee pe care n-o dusesem la capăt, nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
grav la telefon, chemându-l sau invitându-se la el. Nu reușea să-l creadă că e prins - „Lucrezi pe dracu’! Cine știe cu care dintre gagicuțele tale nu știu ce faci...“. Nu-i răspundea. Uneori privea pe fereastră, de sus, orașul înghețat sub mantia de zăpadă întărită de ger, albăstruie sub luminile nopții grăbit coborâte și se gândea la ea, ar fi vrut s-o aibă alături în acele clipe. Era convins că nu l-ar crede dacă i-ar povesti. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
o altă viață, încât nici măcar nu pot fi măsurate cu gândul; și în urma ta vor fi rămas ură, invidii, prejudecăți, neînțelegeri, chicoteli, vinovăție și nevinovăție, împietrite într-un timp al tău, dar care nu-ți mai aparține, devenit istorie și înghețat și imposibil de modificat, oricât s-ar strădui oricine să-l interpreteze și să-l răstălmăcească, pentru că până și răstălmăcirea și interpretarea sunt posibile, și faptele arată altfel după un an și un deceniu și un veac, dar nu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
în alb de zapadă. Mustul se prelinge tăcut și tandru, în arome distincte, subliniind discret suspinul viei dezgolite vulgar, sau poate trecerea vinului sacru spre veșnicie, ca într-un legământ vechi. Curând, pe umerii reci ai vântului, vor fâlfâi văluri înghețate, iar norii bosumflați, își vor încălzi mâinile la hornul casei mele, unde vor asculta povești nemuritoare, nemaiauzite, decât în colindele unei nopți sfinte, învăluite sublim în eterna Dragoste, printre șoapte de înger și un colț de cer înveșmântat în satin
Cur?nd iarna by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83378_a_84703]
-
-o luna asta? — Bertrand Russell face șapte zile de pușcărie? — Da, asta m-a făcut să zâmbesc, recunosc. Dar eu mă gândeam mai degrabă la Hrușciov. Ai auzit probabil că a început să testeze din nou bomba atomică în Oceanul Înghețat sau pe undeva pe acolo? — Adevărat? — Întreabă-l pe Thomas ce efect a avut asta după câteva zile asupra acțiunilor lui în companiile de muniție. Le-a crescut prețul imens. Imens! Am câștigat câteva sute de miare peste noapte. Ascultă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
uitați și la lucrurile mele? Dacă mai stați aici un minut, două. Avea accent nordic: mancunian, bănuiam. Fiona spuse: — Deloc. — Câți ani crezi că are? am întrebat eu încet, în timp ce-l vedeam cum intră, fără să șovăie, în apa mică înghețată. Șaptezeci, optzeci? Peste o clipă, se scufundase și nu i se mai vedea decât scăfârlia înroșită săltând. N-a stat mult în apă, doar vreo cinci minute, începând cu câteva bătăi lejere de brațe, apoi trecând la un crawl viguros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
și lângă el, șezând pe un trepied, era unchiul ei, Mortimer. Își ridică privirea când Michael ieși din tunel, dar era imposibil de spus ai cărui ochi erau mai obosiți și mai goi: ochii lui Mortimer sau cei ai cadavrului înghețat, care se învârtea încet. Pic. — E moartă? rosti Michael în cele din urmă. Cred că da, spuse bătrânul. Dar e greu de spus. A durat mai mult decât am crezut. — Ce îngrozitor să omori pe cineva așa! Mortimer se gândi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
mi-am strecurat piciorul, iar bretelele au Început imediat să-mi intre În carnea deja umflată. Câteva secunde mai târziu am Închis catarama și mi-am reluat poziția verticală În scaun exact În clipa În care Miranda intra pe ușă. Înghețată. Rămăsesem Înghețată locului, iar mintea Îmi lucra suficient de rapid ca să-mi dau seama cât de ridicol arătam, dar nu suficient de rapid ca să mă și mișc. Ea m-a observat imediat, probabil pentru că se aștepta ca Emily să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
mai ascultă o dată să se asigure că nu era nimeni În hol care s-o poată auzi, apoi apropie marginea lamei de piele și tăie. Tăietura era superficială, dar infinit de dureroasă - o simți de parcă ar fi pășit prin apă Înghețată, ca pe un șoc oribil În inimă. O clipă se retrase, apoi Încercă a doua oară. Senzația era aceeași. Pur și simplu i se tăie răsuflarea. Mai fă-o o dată, dar mai iute! Își zise, dar subțirimea și flexibilitatea metalului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
duse la oglindă și o repetă pentru sine. Se Întoarse destul de impasibil. Am amușinat o adiere din propriul meu mormînt, spuse el luînd cărțile. Mickey se Întoarse de Îndată Înăuntru. — Ai idee ce-i acolo? o Întrebară. Își freca mîinile Înghețate. — CÎteva bușituri deasupra căii Marylebone, după R. Și D. Cei de la Stația 39 au plecat deja. Kay Îi prinse privirea. — Crezi că Rathbone Place e-n regulă? o Întrebă ea liniștită. Mickey Își scoase haina. — Așa cred. Suflă peste degete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]