5,682 matches
-
să mă dau la o parte. Acest ultim capăt de drum Înaintea plecării definitive, Îl vom consacra entuziasmelor pe care le vom Împărtăși“. Am citit pînă noaptea tîrziu: „De fiecare dată cînd copiii mei plecau, sufeream. Această suferință o numeam Îngrijorare, angoasă, incertitudine. Cu adevărat, sufeream știindu-i În afara puterii mele de ocrotire“. „Eu lucrez pe durata unei vieți“, scrisese el pentru a defini educația copiilor săi. Dimineața, fără să fi dormit, m-am ras cu cea mai mare grijă. Tatei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
paharul de parcă voia să bea, dar îl puse la loc fără să-l ducă la buze. Spune, vorbește, insistă fiica, și, ca să deschidă drum mărturisirii, întrebă, Te mai gândești la ce-ai vorbit cu Marçal, sau ai alt motiv de îngrijorare. Cipriano Algor luă în mână paharul, dintr-o înghițitură bău restul vinului, și răspunse repede, cuvintele parcă îi ardeau limba, N-au oprit decât jumătate din încărcătură, spun că s-au împuținat cumpărătorii de vase de argilă, cică au apărut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
ridicându-se din ruine, acum merge de-a lungul râului, sufocat de putreziciune, va traversa câmpurile neîngrijite, pădurea abandonată, a făcut de atâtea ori acest drum că de-abia observă dezolarea care-l înconjoară, dar azi are două motive de îngrijorare care-i justifică aerul preocupat. Unul dintre ele, demersul comercial care-l duce la Centru, nu are evident nevoie de o mențiune particulară, dar celălalt, care nu se știe cât timp îl va mai afecta, îi neliniștește mai mult spiritul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
vestea publică a ascensiunii lui în carieră ar fi altceva decât un episod banal, fără importanță. Acest subînțeles era, totuși, evident și desigur cel mai puțin problematic dintre toate. Chestiunea esențială, involuntar subiacentă cuvintelor rostite de Marçal, continua să fie îngrijorarea privind viitorul olăriei, munca și oamenii care-o făceau și care, mai bine sau mai prost, din ea trăiseră până atunci. Cele șase păpuși erau ca șase ironice și insistente semne de întrebare, fiecare vrând să afle de la Cipriano Algor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
câteva lucruri, dar, mai târziu sau mai devreme, totul se termină, Nu doriți să vă citesc rezultatele, Mă interesau mai mult concluziile, și le-am aflat, Centrul nu ne va mai cumpăra statuetele. Marta, care ascultase cu tot mai multă îngrijorare cuvintele tatălui, își duse mâinile la gură ca pentru a-și reține o exclamație. Cipriano Algor făcu un gest pentru a-i cere să se liniștească, în timp ce răspundea unei întrebări a șefului departamentului de achiziții, Vă înțeleg dorința de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
ferestrele și ușile olărei și ale casei fuseseră deja închise, mai trebuia, cum spusese Marçal cu câteva zile mai devreme, să ridice pânzele. Amărât, cu o expresie încordată, părând deodată mai bătrân, Cipriano Algor chemă câinele. În ciuda tonului lui de îngrijorare pe care un auz atent îl putea distinge, glasul stăpânului schimbă în bine dispoziția lui Găsit. Rătăcise prin curte, perplex, neliniștit, alergând de colo colo, adulmecând valizele și pachetele care erau aduse din casă, scheuna cu putere ca să atragă atenția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
începuse să cadă o ploaie nehotărâtă, indolentă, care poate n-a venit ca să dureze, dar care excerba melancolia acestor oameni la un pas de a se separa de locurile iubite, până și Marçal simțea că i se contractă stomacul de îngrijorare. Cipriano Algor urcă în furgonetă, se așeză lângă șofer, pe locul lăsat gol, și spuse, Să mergem. Nu va mai pronunța alt cuvânt până când vor ajunge la Centru, până când au urcat în liftul care i-a dus cu valizele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
vin repede, mâine îți povestec totul, promit. Marta îl conduse la ușă, se mai sărutară o dată, apoi se întoarse înăuntru, aranjă mai întâi niște lucruri și merse la culcare. Nu-i era somn. Își spunea că n-avea motive de îngrijorare, că și alți gardieni stătuseră de planton în locul acela și nu se întâmplase nimic, de câte ori s-au prefăcut pentru nimica toată că dețin niște mistere teribile, ca și cum ar fi fost adevărați balauri cu șapte capete, și când s-au apropiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
psihiatru sunt eu dacă nu reușesc să mă educ nici pe mine? Știu bine că nu sunt vinovat în povestea cu accidentul și totuși îmi e frică. Încerc să mă stăpânesc, să mă conving că n-am nici un motiv de îngrijorare. Din păcate, știu ce poate un om de felul lui G. când ocupă un post de unde are posibilitatea să dovedească în fiecare zi că numai mărginiții au acces la absolut, numai ei se pot crede atotputernici. 22 mai Trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în aer și-și fascinează victima. Aștepta să zic ceva, să-i explic de ce mă proptisem dinaintea ei cu zâmbetul meu stupid, dar nu știam ce să spun. „Nu te simți bine, domnule sculptor?” m-a chestionat ea cu o îngrijorare ironică. Zăpăcit, i-am dat un răspuns de o stupiditate care o întrecea pe cea a zâmbetului de care nu mă puteam despărți: „A, nu, eu suport căldura”. „Eu, în schimb, nu, râse Laura, așa că mă duc să fac o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Când ne-am întors, ei au confirmat spusele mele. Crezusem că odată cu moartea Bătrânului totul se va lămuri. Dar în aceeași zi am început să mă dumiresc că mă înșelasem. Azilul arăta ca un stup speriat, cuprins de panică. O îngrijorare ciudată, apăsătoare, coborî ca o ceață pe coridoare, în camere, pe figurile bătrânilor și îngrijitorilor. Prima oară nu mă crezuseră, dar acum exista o dovadă, un mormânt! Nici măcar o eclipsă de soare n-ar fi provocat atâta spaimă, atâta alarmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în fața mea se găsea alt om. Un necunoscut. Ce însemnam eu pentru el? Ce reprezenta el pentru mine? Tensiunea nervoasă transforma în întrebare tot ce ne legase până atunci. Poate nu mai eram decât un caz sau un motiv de îngrijorare. Nu cumva trebuia să plătească și el pentru prostia mea? I-am explicat cum am putut mai bine ce fusese în capul meu. Și acum ce ai de gând? m-a întrebat el. — Aștept. — Ce? — Să se potolească psihoza. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
sunt eu aici. Nelson n-o să reziste mult. O să găsească o investiție mai bună spre care să se orienteze. Nu-i pasă dacă produce ziare sau hârtie igienică. Mi-aș dori doar să opteze pentru a doua variantă. Miriam râse. Îngrijorarea din ochii ei mari, negri, îl înduioșă. Încercarea de a fi în același timp un bun tată pentru Ben și un redactor-șef capabil îi umplea aproape tot timpul, dar existau momente în care singurătatea îi dădea târcoale, ca și când cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Ben strecurându-se din nou în bucătărie după ce o văzu pe Fran plecând, am impresia că ți-am încurcat planurile rău de tot. Jack Allen, încercând să nu ridice privirea de la un bol cu terci de cereale, cedă și, văzând îngrijorarea aproape paternă din ochii fiului său, nu se putu supăra pe el. Ben stătea stângaci în prag, sprijindu-se pe un singur picior, ca un cocor adolescent, tânjind să se maturizeze, dar înspăimântat, mai ales în astfel de momente, de capcanele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
după ce scosese cu grijă dopul, era să cureți țevile de scurgere. Gândindu-se la Jack, se trezi zâmbind fără să vrea. Stevie avea dreptate - o fi fost el infidel și flușturatic, dar avea stil. Amintirea chipului său, plin de tandră îngrijorare când îi adusese ceașca de ceai, avea să-i rămână mult timp în minte. Când țârâitul telefonului o trezi din visare, se întrebă chiar dacă nu cumva era el. Însă era Ronnie Newlands, unul din partenerii principali de la Newlands, cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
răspunse Ralph. Sper să fiți foarte fericiți împreună. Fran fu uluită. Cuvintele erau cele potrivite, dar tatăl ei drag le rostea de parcă ar fi vorbit cu un străin. Se așteptase la o reacție puternică. Încântare, poate, și o urmă de îngrijorare din cauză că nu apucase să-l cunoască mai bine pe Laurence înainte să i se dea această veste neașteptată. Dar felicitările acelea mai curând distante! Era aproape ca și cum ar fi stat de vorbă cu un angajat, nu cu propria fiică. Laurence
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
cu bine acasă. Din fericire, paloarea ei îi tulburase și singura reacție pe care o stârni anunțând imediat după cină că avea nevoie de puțină odihnă și că era posibil să i se fi făcut rău de la ceva, fu o îngrijorare politicoasă și faptul că Laurence insistă că n-ar trebui în nici un caz să conducă în seara asta - lucru oarecum enervant, pentru că asta presupunea că va trebui să se întoarcă a doua zi să-și ia mașina. — Stai o clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
-și putea închipui că Laurence ar fi de acord. I-ar spune pur și simplu că el n-avea obiceiul să se culce cu oricine îi ieșea în cale, așa că, dacă nu cumva ea o făcea, n-aveau motive de îngrijorare. Era o cauză disperată. Dacă nu cumva... îi trecu prin minte o idee atât de simplă încât nu-i veni să creadă că nu se gândise mai devreme la asta. Ar putea pur și simplu să dea cărțile pe față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
persoană care să-i impună o nuntă cu de-a sila. De fapt, încă nu i-am dat vestea lui Laurence. — De ce nu? Doar n-o să-ți spună că nu mai vrea să te vadă în veci, nu-i așa? Îngrijorarea din vocea lui Stevie spulberă rezervele lui Fran. Simțea nevoia să se destăinuie cuiva și avea o vagă speranță că Stevie ar putea s-o înțeleagă. — Pentru că nu știu dacă e copilul lui sau al lui Jack. Reacția lui Stevie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Jack, dar nu preasfântului doctor Westcott? Aș mai medita la asta în locul tău. Rareori o văzuse Fran așa de furioasă pe Stevie, dar, ce-i drept, întotdeauna avusese o slăbiciune pentru Jack. Și dacă vrei un motiv mai serios de îngrijorare, ce zici de ăsta? De săptămâna viitoare, Express își reduce prețul de vânzare la jumătate. Ce-ți propui să faci în privința asta? În timp ce Stevie ieșea, trântind ușa în urma ei și atrăgând privirile tuturor celor din redacția de știri, Fran își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
uimi pe Fran. — Lui Phyllis i-a fost greu să înfrunte și varicela. Mai puțin când a avut-o ea. Atunci toată lumea a trebuit să se învârtă în jurul ei. E nevrotică, Fran. — Da, dar o nevrotică cu motive îndreptățite de îngrijorare de data asta. — Îmi pare rău, par o ticăloasă fără inimă, dar tind să simpatizez mai degrabă cu Ralph. El e cel al cărui creier e afectat. Brutalitatea cuvintelor pluti un timp în aer. — Stevie, vrea să-l ducă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
era. Într-o zi, gardianul ne-a pus cătușele, mie pe mâna dreaptă lui Cap de miel pe stânga mi-am ținut respirația ca să nu-mi trădez teama. „Dacă încearcă să evadeze și suntem amândoi împușcați?“ mă gândeam eu cu îngrijorare în timp ce urcam în mașina penitenciarului care ne ducea la spital. Un timp nam scos un cuvânt, dar mi-am adunat tot curajul și m-am adresat lui Cap de miel. Pot vorbi cu tine? Iam spus eu. Mda, a mormăit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
mamei și lui Mă-chan. Să ținem totul secret. O să le spunem că am căzut și că mi-am rupt pantalonii. Bine? Takamori și Tomoe și-au dat seama că francezul nu voia să le mai dea și lor motive de îngrijorare. „O fi el laș și lipsit de mândrie, dar e bun la suflet“, gândi Tomoe. Ajunsese să-i descopere calități și acum îl privea cu alți ochi. Prăjitura cu ciocolată făcută de Tomoe pentru a-i ajuta să mai uite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Chiar trebuie să pleci, Gaston? Gaston zâmbi și-și lăsă mâna uriașă pe umărul ei, în gest de consolare. Îi simți, prin haine, căldura mâinii. — Te rog, nu pleca! Lasă, nu te îngrijora. Gaston zâmbea ca și când nu el era cauza îngrijorării ei. Zău că nu-nțeleg. Ce nu-nțelegi? Nu te înțeleg și pace. Se simțea oarecare ciudă în glasul ei. Gaston, care nu fusese nimic altceva decât obiectul bătăii ei de joc și al compătimirii, se transformase, brusc, într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
pe bănci, cu bagajele lângă ei, așteptând să tragă trenul în gară. Cineva mătura probabil pe jos... Trenul de Tokyo a ajuns în gară. Gaston s-a strecurat spre ieșire, croindu-și drum printre japonezi. Pe față i se citea îngrijorarea. Trupul lui uriaș și aspectul ciudat atrăgeau privirile tuturor. Nici o mișcare încă în piațeta din fața gării. Ceața alburie a dimineții începuse deja să dea la o parte perdeaua nopții. Autobuzele nu circulau încă, iar magazinele erau închise. Ici și colo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]