3,864 matches
-
chemat Salvarea. Pârvu n-a mai venit la Înmormântare. I-am dus caseta la spital i-am așezat-o pe pernă, alături de un buchet de flori. I-am zâmbit, i-am mângâiat smocul de păr zbârlit printre bandajele care-i Înveleau capul. El n-a zis nimic, era În comă. EPILOG FACULTATIV După apariția primei ediții a acestui roman s-au găsit cititori, mai ales printre prietenii pomeniți În carte (nu vă gândiți că aș fi primit scrisori pe adresa redacției
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
alb, prins în gulerul cămășii cafenii, se ghicesc urmele unor degete. Câteva firmituri punctează reverele uniformei negre. Marius împinge în spatele Smarandei un scaun, apoi se așează și el. Ceremonios, maître depune pe scrobeala imaculată a fețelor de masă două meniuri învelite în piele închisă la culoare și lista de vinuri. Se hotărăsc pentru supă de legume cu crutoane, pui cu smântână și ciuperci, iar ca desert salată asortată de fructe. Ce vin doriți? Tămâioasă românească. O alegere perfectă. Prea bine, domnule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
relaxată face loc foșnetului fin al unor rochii sau a câtorva râsete reținute, punctate de clinchetului cristalin al paharelor. Chelnerului revine împingând o măsuță cu rotile. Pune pe masă un coș de pâine cu chifle crocante, servește vinul și după ce învelește într-un șervet alb recipientul metalic pentru cuburile de gheață, dispare la fel de silențios precum venise. Recepționat din necunoscut, un semnal de alarmă țiuie enervant în urechea lui Marius. Instinctele aproape animalice dobândite pe front îl avertizează că este studiat discret
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
cei doi ofițeri și continuă pe același ton preocupat: Singurul lucru pe care doresc să-l adaug este că acum aceste documente ajung numai în mâna generalului Boian, sau în lipsa acestuia, adjunctului său, maiorul Dima. Marius privește pachetul destul de gros, învelit în hârtie maro, marcat cu mențiunea roșie STRICT SECRET. Ce poate să conțină atât de important încât sunt necesare atâtea precauții, mult mai multe decât cele folosite în mod normal? Am înțeles, domnule colonel. Înainte ca ușa să se închidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
din câteva scânduri, unde se află întinși cei trei. Cineva înlăturase de pe fețele morților negreala cheagurilor uscate de sânge, apoi le încrucișase pios mâinile pe piept, cea dreaptă peste cea stângă. Înainte să-i coboare în groapă, patru soldați îi învelesc cu foile de cort. Cerul picură domol fulgi albi, maculați. Pare că plânge cu lacrimile înghețate ale părerii de rău. Tunetul artileriei se sparge înfundat undeva departe, în timp ce mitralierele, fără să facă economie la muniție, trag fără încetare. Toți soldații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
răsăritul soarelui reușește să sape într-un crater un mormânt pentru Smaranda. Singurul loc unde lama lopeții lui de infanterie a putut să intre. Cu puțină zăpadă adunată în pumn spală cu grijă fața fetei apoi îi aranjează părul. O învelește cu grijă într-o foaie de cort și înainte să o coboare în groapă sărută buzele reci. Murmură rugăciunea pe care o spusese de atâtea ori în timpul anilor de război pentru mulți dintre camarazii săi. Niciodată nu se gândise că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
întunecat în jurul celor două siluete care stau cu mâinile la ceafă în bătaia vântului. Căpitanul luminează cu lanterna chipul murdar de noroi al sergentului Lazăr. Locotenentul Rădulescu? Este acolo. Neamțul urmărește mâna care arată către un trup întins la pământ, învelit într-o foaie de cort. Revine cu privirea la cel din fața lui. Cum te numești? Sergent Cristian Lazăr. Și dumneata? Fascicolul de lumină se mută pe fața lui Novăceanu. Acesta clipește de câteva ori și începe să murmure încetișor, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Oricum, o noțiune amfibie se dovedește această simptomatologie sui generis. Rezistentă - deși nu în doze egale - și pe teren teoretic, și în aproximațiile istorice, și în demonstrațiile gazetărești ce se desfășoară de la un capitol la altul. Mâna criticului e întotdeauna învelită în mănușa teoreticianului versatil. Fiecare secvență pusă în discuție are parte de o minimă - și minimală - cazuistică și, la polul opus, de o abundentă orientare metodologică. Iar aceasta fără a neglija vreodată discretul cancan al faptului de presă, al subiectului
Idei contagioase by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8695_a_10020]
-
fierberea unor elemente necurate si lupta lor cu elementele ce au mai rămas încă sănătoase în țară se numește politică. Acela ce cutează a se revolta față ca această stare de lucruri, acela care îndrăznește să arate că formele poleite învelesc un trup putred, că progresul nostru ne duce la pierzare, că elementele sănătoase trebuie să se conjure și să facă o luptă supremă pentru mântuirea acestei țări este denunțat opiniei publice de către negustorii de principii liberale umanitare are ca barbar
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
nedumerirea fiind singurele sentimente care o ghidaseră? mă întrebai privindu-i palma pe care continua s-o țină pe obrazul lovit. Își plecase fruntea și din când în când își strângea genunchii ca și când i-ar fi fost frig, se încheia învelindu-și gâtul cu reverele pijamalei, ca și când ar fi avut un șal. Și cu coatele pe genunchi își ducea palma și-și ascundea obrazul. Nu cumva ea fusese crispată de vinovăție când rostise cuvintele "nu ți-am distrus opera?" Nu cumva
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
fie băiat! Dar e uituc, ai să vezi cum împinge iar cu piciorul, cu toate că îl ciupesc tare... Fii atent, zise iar și scena se repetă și ea izbucni din nou în hohote. Dar deodată parcă își aminti de ceva, se înveli cu un gest brusc și deveni străină, nu întru totul, dar absentă și gânditoare, luă în mână o carte. Știam ce e, își amintise că nu mă mai iubea și în orice caz nu meritam scena la care asistasem..; Foarte
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
că le punem un număr de mânuță, cum să-i încurci?... Când am adus-o acasă după două săptămâni, în poarta maternității, i-a desvelit copilului chipul și mi-a spus fără vreo tandrețe patetică: "Uite, fi-ta, și a învelit-o la loc, adăugînd: Sper să-ți semene, nu e nevoie de o a doua Matildă în viața asta, ajunge una." Eram prevenit că pruncii nu arată grozav la naștere, totuși mă uitai din nou la fetiță, pe care o
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
asta e poziția pe care o aveai în burta maică-tii? Nu cumva n-ai vrut să te naști?" Am luat-o în brațe, am ridicat-o și am pus-o iar la loc pe minuscula ei saltea și am învelit-o. Îi apăsam ușor fragila ei făptură. "Stai cuminte, îi spuneam, dormi așa cum te-am pus, nu sta pe brânci și în genunchi. Nu abandona din fașă! Nu te lăsa de pe acum pedepsită..." VII Bineînțeles că șeful Securității l-a
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
o fac să mă audă. Pierdusem acest drept pentru totdeauna, după ce atâta vreme nu-l folosisem. Îi dădui drumul. Aruncă la o parte cuvertura, părăsi patul, ieși în curte și se întoarse după un timp cu mișcări sigure și se înveli. "Te duci, zise, s-o aduci pe Sibi?" " Vrei să mă însori, mamă? spusei cu un glas absent, ca și când ași fi citit, în acest timp, o carte. Bine, mă duc chiar acum..." Și mă ridicai. Nici nu mă gândeam, dar
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
geam. Era ca și cum înlocuiam o viață cu alta, realitatea cu un set de proiecții optice. Îmi iubeam senzațiile și percepțiile așa cum alții își iubesc copiii sau amantele. Trebuie să fii un mare estet sau un mic egoist ca să vezi lumea învelită într-o peliculă transparentă de forme și mișcări; eu mă consideram și una, și alta. Nu împărtășeam gusturile simple și rudimentare ale foștilor mei colegi de facultate, care mă invitau sâmbătă seara când în Buzești, când pe Ștefan Furtună: „Hai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
două (să ajungă și pentru mâine), ștergându-și nasul în batista „Braiconf“ (de-o culoare și-o rezistență cretină, neverosimilă: verde deschis, tare, cu dungi violet), păstrând în sertar chiloți și maiouri tetra, chinezești (purtate până când se îngălbeneau de uzură), învelindu-și scaunele de la Logan în folie groasă, transparentă, cu tot cu tetiere - o mașină întreagă, aruncată din fabrică într-un sac de plastic. O bombă n-ar fi produs mai multe ravagii. Exploziile de pe ecran și din mintea mea făceau probabil ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Paul, povestea nu se termina niciodată; la urma-urmei, nici nu trebuia să te străduiești prea tare ca s-o înțelegi. Aș fi pus pariu că ține-n baie, în dulăpiorul de perete, o sticluță cu briliantină, câteva lame inoxidabile „Pobeda“, învelite în foițele lor cerate, bucăți expirate de săpun „Maxam“, casabil, tuburi goale de deodorant „Miraj“ și „Rexona“, sticle de plastic de la demachiantul „Doina“, cu zimții ăia rotunzi, de-acordeon alb. Fiecare obiect păstra mica lui valoare afectivă, ocupa un colț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
arhitect știa toate detaliile.“ „A scăpat vreunul?“, s-a grăbit Mihnea să afle. „Nu, dar n-au murit înecați, cum crezi tu.“ „Adică?“ „Atunci, te-ncălzeai cu păcură, blocurile aveau cazane mari, zidite la subsol; le-alimentau niște țevi groase, învelite-n vată de sticlă. Ai și tu, probabil, în pivniță la Câmpulung, doar că sunt de apă.“ „Da, domne. Mi le-a montat un tembel, în fiecare iarnă mi se sparge o bucată. Iar îl chem, iar mi le izolează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
care-i consumul. Dacă te interesa, aflai și cilindreea. Pe vremea lui nea’ Nicu, foenurile cam dispăruseră din comerț. Făceai baie și pe urmă trebuia să stai sub lampă sau să te lipești de calorifer. Maria se usca altfel: își învelea părul într-un ziar, apoi introducea capul în cuptor. Treaba cerea măsură și atenție, ca la cozonaci: întâi aprindeai aragazul, lăsai cuptorul la încălzit, apoi opreai flacăra. Abia la sfârșit strecurai capul înăuntru, cu grijă să nu curgă tiparul. „Se-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de raze X.“ „Ca la poliție, când dau cu luminol într-o cameră, să se vadă urmele de sânge care au fost spălate sau șterse de criminal.“ „Exact. E ca și cum ai scrie cu o carioca pe o chitanță de bancomat învelită în țiplă. Dacă nu-i pui țipla și vrei totuși să notezi ceva, culoarea iese pe partea cealaltă și pătează totul, de zici că ai înmuiat chitanța în spirt. Așa, se păstrează și datele tipărite, și ce-ai scris tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
curioasă, s-a uitat peste tot, după care a deschis dulapul. Pe lângă ce v-am spus, mai creșteau pe-acolo o grămadă de nimicuri, vechi și indispensabile: cearșafurile familiei (cu găurile inerente produse de trecerea timpului), niște căciuli de blană (învelite în plastic și levănțică), nasturii lui taică-meu (închiși într-o cutie lungă de sidef: vreo 200, de toate formele și mărimile), două perii de pantofi (cu firele pe jumătate chelite), termometrul bunică-mii (l-am folosit și eu, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
vă jur că nu erau ai mei!), prosoape (tot chinezești, aspre, dar grozave, luau toată apa de pe corp), o brichetă (nefuncțională, am încercat-o de mai multe ori), un samovar (da, intră și-așa ceva într-un dulap!), un carnet CEC învelit într-un prosop mai mic (așa se feresc obiectele prețioase de hoți; mai e și varianta cu gaura sub parchet), niște pijamale dungate, spitalicești (nu râdeți: orice bun român păstrează câteva în dulap), o cutie cu șuruburi. Pe scurt, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
sufoc. Mă bărbieream prudent, încet, pe câte-o jumătate de obraz. Niciodată nu întindeam spuma pe toată fața. În oglindă, figura mea arăta modest, ridicol, ca două variante ale aceleiași zile. Sau poate cercetam două emisfere diferite, două calote cărnoase, învelite în piele și pori, fără puncte de contact? Imperfecțiunile săreau în ochi: firele creșteau anapoda, iar oasele pomeților nu semănau unul cu altul. Dacă ar fi încercat cineva să mă convingă că plăcile s-ar fi unit și-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
bătut suficient soarele. După maică-mea, veneau paginile de revistă cu femei pe jumătate dezbrăcate, pe care urma să le descopăr mai târziu pe geamurile camionagiilor, alături de iconițe. Puteau fi și pagini de calendare, de exemplu ADESGO, cu mămicile bălaie, învelite-n ciorapi până la gât. Ne strângeam toți copiii în curtea blocului și rupeam paginile din „Sportul“ sau „Almanahul Flacăra“ (rar observai desfăcându-se câte-o pereche cărnoasă de sâni, și-atunci acoperită ca iarna, cu ditamai fularul sau paltonul). Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
lui erau toată ziua plecați la serviciu, dar nimeni nu venea să-l vadă, în afară de colegii de v-ați ascunselea. Lui i se făcea o favoare: grăbit, neexperimentat, o atingea pe fese pe Maria cu sexul lui mic și curat, învelit în prezervativ. Maria se lăsa împinsă fără un cuvânt, plăcerea nu exista, dar mândria și bucuria de a-și împărți corpul cu băiatul acela frumos, cuminte și-aproape nevinovat o înlocuiau cu egală putere. Povestea asta e scurtă, a avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]